243 matches
-
caz de pericol, drepturile cetății prevalează asupra drepturilor omului (după cum o regulă de drept constituțional prevalează asupra unei legi sau a unui decret). Sub amenințarea războiului și cu frica pierderii independenței l-a condamnat Atena pe Socrate la moarte pentru impietate (civică). Să remarcăm în trecere uimitoarea complicitate istorică între violență și telecomunicații. Prima le stimulează pe cele din urmă. În general, o situație de război civil sau extern accelerează dezvoltarea aparatelor de transmisiune: de la telegraful optic la transmisiunile radio (trecînd
Curs de mediologie generală by Régis Debray () [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
un fapt real: când pisicuța (neagră) Țuchi ezita să-și ocupe locul predilect de noapte lângă el, adăstând, cu codița vâlvoi, în fața pragului , în cameră era Ea, percepută și de el, dar “altfel”; cuvintele sunt, aici, neputiincioase... Nu e o impietate a-I face dedicația oarecum la subsol, adică la finele textului; la fel sălășluiește acum și ce a mai rămas din Ea, anume corpul grosier; totodată, acest loc îngăduie puțină discreție fiind vorba, la urma-urmei, de ceva personal; și, cum
Fundamente de antropologie evolutivă pentru psihiatrie by Cristinel V. Zănoagă Mihai Tetraru Maria Tetraru Mihai Asaftei () [Corola-publishinghouse/Science/1265_a_2075]
-
IV-lea era, la Atena, mai liniștit ceva decât secolul al V-lea, totuși nu trebuie să ne închipuim că un filozof radical se găsea acolo complet la adăpost. Nu trebuise Aristotel să fugă din Atena în urma unei acuzații de impietate, lăsând Liceul pe seama lui Teofrast, și nu spusese el cu această ocazie că „prin fuga sa voia să-i ferească pe atenieni să mai păcătuiască o dată împotriva filozofiei, așa cum o făcuseră cu Socrate”? Dar, cum spuneam, lucrul poate cel mai
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
din el un reper în haosul lumii din jur. Asta înseamnă implicit a proceda altfel decât lumea din jur și a te expune condamnării acesteia. Dacă Socrate își înțelege misiunea ca expresie a apelului divin, mulțimea care îl judecă pentru impietate se face ea însăși vinovată de aceeași acuză și se expune mâniei divine. Eliminarea lui Socrate din cetate nu e simpla rezultantă a unui proces (mai mult sau mai puțin contestabil), ci expresia unei orbiri generalizate care duce în cele
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
unui „stat ideal” care să se asemene atât de mult cu Forma sau ideea de stat, încât să nu poată degenera. Frumusețea, simetria și adevărul, (adică ingredientele Binelui) sunt amprente sacrale. Orice încercare de a distorsiona mesajul divin este o impietate și asta ar conduce la rezultate contrare interesului cetății (a Binelui). Se poate atunci concluziona, în acord cu Henri Joly, că există la Platon un primat al teologicului asupra politicului. Controlul divinității asupra cetății este absolut. Și înțeleptul nu are
Filosofia politică a lui Platon [Corola-publishinghouse/Science/1983_a_3308]
-
era copil alături de mama sa, care recita incantațiile sacre ca o preoteasă... Dvinitățile nu au în mâinile lor destinele oamenilor, este ridicol să credem că putem influența mersul lucrurilor prin invocații când soluția se află în mobilizarea propriei noastre energii. Impietatea definește credința trivială și vulgară în legătura destinului oamenilor cu pretinsa vrere a zeilor. De fapt, zeii funcționează ca un ideal al rațiunii kantiene: niște modele pentru desfășurarea meditației și a acțiunii epicuriene. Scutiți de dureri, preafericiți, impasibili, autosuficienți, autonomi
O contraistorie a filosofiei. Volumul 2. by Michel Onfray [Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
decât bine. - De mortuis nil nisi bene. (S-a Încetățenit În popor credința că moartea Îi absolvă pe oameni de toate păcatele, că din viața celui mort trebuie să reținem doar faptele bune și că ar fi o dovadă de impietate ca acela ce se bucură de viață să-l vorbească de rău pe acela care nu mai beneficiază de acest inegalabil privilegiu.) Când o face salcia mere și răchita pătlăgele. (Adică niciodată: „Când o prinde mâța pește și coada de
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
Dacă acest apetit este continuu Întreținut (așa cum frumoasa și inteligenta fată de vizir a știut să o facă), omul Își poate păstra o condiție demnă, chiar și atunci când interiorul său sufletesc este marcat de impulsivități distructive. Μ Cea mai mare impietate care se poate face față de un om este să i se fure sau să i se zdrobească Încrederea (În sine sau În viață). Μ Strategia de viață a unora este de-a dreptul nerușinată: dau exteriorului lor o atractivitate În
Psihologia omului în proverbe by Tiberiu Rudică, Daniela Costea () [Corola-publishinghouse/Science/2105_a_3430]
-
este vorba. De fapt, așa cum arată și Peerbolte, este vorba de o eschivare de tipul propagandei sau ideologiei teologice, menită să confere o garanție aparentă anumitor afirmații cu caracter disuasiv. Personajul înfățișat de 2Tes. este caracterizat de „nelegiuire”, înțeleasă ca „impietate”, „răutate”, mândrie - din faptul că se consideră pe sine Dumnezeu și se proclamă ca atare în fața întregii lumi - și violență. El lucrează „prin puterea lui Satan” (neconfundându‑se însă cu acesta) și îi amăgește pe necredincioși prin minuni și semne
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
pământești și cele făcute de mâna omenească, iar pe cei ce înaintează spre contemplarea celor dumnezeiești îi ocolesc și, dacă nu dau dovadă de o judecată înțeleaptă și nu duc o viață curată și lipsită de patimi, îi atrag la impietate” (1 Apol. 58). În lupta sa înverșunată împotriva falsei gnoze creștine, Irineu avea să reia multe dintre argumentele predecesorului său, în primul rând, principiile demonologiei sale. Episcopul de Lyon, mai puțin experimentat în filozofie, întoarce spatele dușmanului din exterior, concentrându
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răbdare, dar nu fără un gram de ironie fină. Credința creștinilor în existența diavolului este o altă piatră de poticnire pentru spiritul „raționalist” al lui Celsus. Astfel, el denunță în repetate rânduri această doctrină care dă dovadă de absurditate și impietate (6, 42): Aceștia au născocit un adversar al lui Dumnezeu, pe care îl numesc diavol, iar în ebraică Satan. Fără nici o îndoială, este o greșeală datorată în întregime muritorilor și o nelegiuire să spui că Dumnezeul cel mare, în dorința
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nu-l menționase: au inventat o scenă în care „impudicul Paris” uită de luptă în toiul acesteia, pentru o „partidă” de dezmăț cu Elena. Atare stigmatizări violente inventau nu numai gramaticii, ci și retorii și sofiștii ori de câte ori trebuiau să condamne impietatea și să recompenseze virtutea. Metoda alegoriei inventate se baza pe subtilitățile raționării analogice, ai cărei maeștri au fost dintotdeauna filosofii postsocratici. Și ea a fost asimilată, integral, de către teologii creștini (și de maeștrii Kabbalim ai religiei mozaice!). Ce a determinat
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
epic pictural. Poezii înscrise în tiparul impus în epocă, dar și altele, de factură clasică, intră în sumarul culegerii Poeme (1963), unde predomină totuși lirica peisagistică și de dragoste, adăugându-i-se exploziile expresioniste ardente, în descendența lui Lucian Blaga. Impietatea desacralizatoare de conjunctură - nemăsuratul orgoliu al creatorului (Cântecul drumețului de zi), suficiența (Vase comunicante, Trei interludii de pace, Despre poezie), oportunismul - nu periclitează sensul nobil al versului: își găsesc loc și aici vechi simboluri (inima - amforă pentru lumină este unul
NICOLESCU-6. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288449_a_289778]
-
pe faptul că marele om politic avea o casă de vacanță la Colombey, unde s-a retras după demisia sa. Lăudat în manualele de jurnalism pentru inteligență și condensare informativă, acest exemplu ni se pare, dimpotrivă, un eșec, la limita impietății. Folosiți cu măsură titlurile interogative: „Cum să slăbim eficient?”. Nu abuzați de negații, mai ales când sunt banale: „Nu mâncați orice, pentru a nu vă îmbolnăvi”. Limitați-vă la un singur verb, mai ales dacă este puternic: „Toate sforile se
Tehnici de redactare în presa scrisă by Sorin Preda () [Corola-publishinghouse/Science/2252_a_3577]
-
arată și lucrul acesta, că „a căzut cu capul Înainte/fața În jos” și așa mai departe. Papias, ucenic al apostolului Ioan, povestește acest lucru mai precis (saphesteron), zicând: „Iuda a trăit (periepatesen) În lume ca un mare exemplu de impietate (mega paradeigma asebeias). Trupul său era atât de umflat, Încât nu putea să treacă pe acolo pe unde un car trecea cu ușurință; [nu Încăpea] nici măcar capul, atât era de gros (exact: nici măcar grosimea capului). Pleoapele ochilor, se spune, erau
Glafire. Nouă studii biblice și patristice by Cristian Bădiliță () [Corola-publishinghouse/Science/2307_a_3632]
-
românească figurând o serie consistentă de biografii romanțate sau de romane pe teme mitico-eroice. Respectul pentru documentul istoric face ca viața cronicarului Miron Costin să fie descrisă și cu intenția de a explica o personalitate complexă, vag idealizată. Fără vreo impietate ficțională asupra veridicului, imaginația autorului caută să recreeze atmosfera epocii: de la anii de colegian la iezuiți, în Polonia, unde viitorul dregător și intelectual își pune în acord conștiința de sine cu ambițiile politice și virtutea, până la executarea sa din ordinul
ALMAS. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285308_a_286637]
-
interesează nimic altceva. Nici nu sunt capabil să variez tema, ci doar clamez același fior care mă străbate, ca și cum mi-aș fi pus mâna în foc, și țip, indiferent de cuvintele ce aleg. A da explicații mi se pare o impietate și o cădere în banal. O emoție n-are importanță decât fiind susținută de întreg temperamentul. " Într-o zi, pe timpul despărțirii noastre, eram mai nenorocit ca de obicei, și tocmai atunci a venit în vizită celălalt. M-a găsit, înainte de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
Aud reflecția Ioanei: "Și eu, care îmi închipuisem că te-ai aruncat în mare!") Totuși, am în valiză lucruri absolut necesare. Dar cum să las plăcile de patefon? Tovarășile mele de deznădejde în orele cele mai intime. A fost o impietate că le-am folosit mai târziu, numai ca să o bucur pe Ioana (deci vecinica mea veleitate de pedagog), cu toate că Ioana, pe vremea când ele mă consolau, mă înșela. Având în ele căldura, inteligența, palpitarea ființelor veritabile... să le las ar
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cuceresc pas cu pas acest adevăr. Îmi prelungesc o suferință care altfel ar fi puternică, dar epuizată din-tr-o dată. Dimineața însă, pe plajă, suferințele noastre au rămas aceleași. Scene puternice nu se mai petrec, căci le considerăm, instinctiv, ca o impietate. Parcă am fi bătrâni și ne facem socoteala vârstei pierdute zadarnic, cu multă melancolie, dar fără revoltă. Sărutările între noi sunt rare, frățești, fără perversitate. Ne simțim obosiți. Zilele mai calde ca totdeauna și marea cuminte, legănîndu-se în cadență, ne
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
prezentă în noi tot timpul, chiar când n-o vedem, discuțiile grave par la locul lor, și spunem multe gânduri pe care ziua le ascundem cit mai bine! Câteodată, aceste generalități triste pe care le vorbim mi se par o impietate dacă mă gândesc a doua zi la ele: am impresia că exploatez cazul lui Viky. Taina în care se săvârșesc ele îmi mărește impresia că fac un lucru nepermis. Alteori îmi iau apărarea: găsesc o dovadă că soarta lui Viky
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
destinul înseamnă ceea ce deja se spune. Se anunță el însuși prin vocea neomenească a unui vizionar, e asemeni unei decizii atemporale ce irumpe în timp. La vremea respectivă gestul lui Erostrates a fost socotit de greci un act de gravă impietate. Drept urmare, acest lucru i-a determinat să interzică pentru totdeauna pomenirea numelui său. Însă tradiția, care nu ascultă de interdicții, avea să păstreze atât povestea tristă a templului din Efes, cât și numele celui care l-a incendiat spre a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
destinul înseamnă ceea ce deja se spune. Se anunță el însuși prin vocea neomenească a unui vizionar, e asemeni unei decizii atemporale ce irumpe în timp. La vremea respectivă gestul lui Erostrates a fost socotit de greci un act de gravă impietate. Drept urmare, acest lucru i-a determinat să interzică pentru totdeauna pomenirea numelui său. Însă tradiția, care nu ascultă de interdicții, avea să păstreze atât povestea tristă a templului din Efes, cât și numele celui care l-a incendiat spre a
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
conjunctural prin preajmă, care îi puteau vedea doar ochii, și aceia plecați în jos, îndată ce te privea un bărbat, o jumătate de frunte și de obraji, nasul, gura, palmele, poate 2 centimetri de gleznă când femeia era în mers. Oribilă impietate! Nu își însoțea soțul la sindrofii, nici măcar când protocolul diplomatic o cerea. Nu se machia niciodată și nu „știa” că există alternative la culoarea neagră a hainelor. Ca să nu se strice iremediabil în școlile de la noi, fiica ei a rămas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
fiecare seară, iar el venea în somnul doamnei Pavel, în papuci de pâslă să nu facă zgomot și cu halatul călduros de diftină, căci îi era puțin frig; ea nu destăinui nimănui taina, de teamă să nu săvârșească o gravă impietate, era liniștită de această intimitate, o mulțumire ce i se vedea pe față, că prietenele ce continuau s-o viziteze puneau, câte vedeau, pe seama fie a firii ei „abia acum descoperită” asupra căreia, erau convinse, se înșelaseră până atunci, fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
Pitești, unic în lagărul comunist, țin umbră degeaba pământului. Mă refer la cei care au o viață publică, o răspundere socială, la istorici. Iar cei care cunosc și nu recunosc, neagă sau tac, mă refer tot la istorici, săvârșesc o impietate, sunt indivizi fără scrupule, sunt vânduți intereselor dușmanilor poporului român. Cei căzuți în lupta cu diavolul roșu sunt tămâie și smirnă care arde neîncetat, sunt altarul lui Dumnezeu. Rămași acolo, în munți, neștiuți de nimeni, sunt prohodiți doar de susurul
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/816_a_1587]