367 matches
-
Animism ațipit, diminuat, dar vivace. Dumnezeu creatorul creează prin voce, și ceea ce spune, face. "Fiat lux". Sunetul demiurg constrînge realitatea. Noi vom aduce la semnele scrise, medium rece, virtuțile împrumutate Verbului, medium cald prin riturile orale, cu formulele lor de imprecație sau incantație, binecuvîntare sau blestem. Nu de aici vine "farmecul" poetului? Murmurul vrăjit al rugii? Făcător de cuvinte, făcător de farmece. Orice schimbare, eveniment sau catastrofă naturală nu presupune oare intervenția unei cauze inteligente? Contra acestei credințe originale, terifiante, ne
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
ca sentiment fundamental, îndurerarea în fața distrugerii lumii vechi țărănești, proces care îi apare, ca și lui Marin Preda, drept fără întoarcere. De aici disperarea, revoltele, sfâșierile. Orașul, în schimb, va cons titui, în reprezentările sale apăsat maniheiste, o țintă a imprecațiilor, a sarcasmelor, văzut ca un sediu al răului agresor și al imposturii, al poleielilor coclite: Invizibile porți de orient în amurgul călit coclit-poleit distanța dus-întors în melancolie Urbe inspiratoare! Norocul nostru să ne naștem aici să fim cetățenii prafului-pulberei să
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
la Rugăciunea unui dac și la alte poeme la care negația lumii atinge dimensiuni metafizice. Blestemele argheziene m-au trimis, din nou, spre Eminescu și cu ce uimire am descoperit în Mureșanu și Gemenii, mai ales în ultimul poem, forța imprecației romantice, blestemul ca discurs magic extins asupra întregului univers! Un Eminescu nebănuit, cu o imaginație colosală și un limbaj sensibil concretizat, iese din aceste poeme ample, demonstrative, imperfecte. Azi le citesc pe toate cu o stare de spirit pregătită de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
dramaturgice. În postume, Sarmis, e mai curând neptunic, în schimb Gemenii, urmarea sa purtând aceeași dată 1881, are o încărcătură plutonică foarte apropiată, ca temă și cadru, de Strigoii (1876). O postumă din 1876, Femeia... măr de ceartă, e o imprecație discursivă de un misoginism schopenhauerian ca și cel din Scrisorile IV și V, dar în a doua ei parte dăm de câteva versuri aparținând filonului plutonic al extincției universale, temă fundamentală a comentariului lui I. Negoițescu : „O moarte ! - nu aceea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
am strîns în debaralele cu fișe pentru toate situațiile. Nu m-a lăsat inima să le arunc ca pe reziduuri, de vreme ce reprezentau o parte a memoriei mele. Deloc masochist, prefer (pe hîrtie, la o adică și spusă de vizavi) o imprecație tumultuoasă, expresivă, unei laude sclivisite. Sinceritatea celui ce se eliberează de „nervi” e mai presus de a celui ce înghite, la ocazii, broaște fără să se strîmbe, debitînd ceea ce nu crede. Cuvintele clarifică relații, gesturi, atitudini, amorsează amintiri, evocă mentalități
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
cu pumnalul dacă el lua această hotărâre. Aceasta era starea de lucruri când Benjamin Constant și Doamna de Staël s-au reunit la Aix în urma medierii Doamnei Récamier. Primele jumătăți de zi se petreceau în scene oribile, în reproșuri, în imprecații, în crize de nervi. Era într-o oarecare măsură secretul comediei. Seara luam masa împreună, cum este obiceiul în asemenea stațiuni de ape. Încetul cu încetul, în timpul mesei, părțile beligerante se potoleau. Un cuvânt fin sau strălucitor aducea după el
ANTOLOGIA PORTRETULUI De la Saint-Simon la Tocqueville by E.M. CIORAN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1321_a_2740]
-
care oglinda operei o face vizi- bilă. Aceste reflexe pasagere poartă amprenta monstruo- zității, recuperabilă dintr-o zicere nimerită, „simț enorm și văz monstruos”, luată însă ulterior ca un concentrat al operei, așa cum craii mateini își întâlneau fatum-ul în imprecația cu iz de blestem al unei sibile de mahala. De remarcat, în cartea pe care dedică istoriei urâtului, o istorie tematică, Umberto Eco apelează la ideea de carica- tură, „un soi de izbăvire estetică a urâtului”, în teoriile lui Karl
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
oppositorum, expresia deformării fiind sesizabilă atât în registrul excep- ționalismului eroic, cât și în cel al expresivității mon- struoase, ca mutație a eroicului. Cât despre dimensiunea monstruosului, ea devine recuperabilă la nivelul unei reto- rici în spațiul căreia sunt listate imprecațiile redundant- tautologice, situate și ele într-o progresie : nerușinat, canalie, mișel, zbir, sălbatic, călău, antropofag. Individul nu există, la polul opus Coriolan și Drăgănescu se află însă nivelați ontologic, deformarea îi extrage anonimatului, retorica îi confirmă. Însă nu există cu
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
obiectul decadentismului nu repre- zintă decât derivarea nevrotică sau exacerbarea unui fapt anecdotic, al unui fapt divers, pierderea celor două bilete de loterie câștigătoare, tradus ulterior prin partea crudă a anecdotei : viceversa. Ce urmează după acest moment apogetic ? Ceea ce lipsește imprecației magistrale, anatemei cutremurătoare pe care micul funcționar o adresează umanității și secolului său, este extazul. Descoperirea biletelor produce unul : „Toți zeii ! toți au murit ! toți mor ! numai Norocul trăiește și va trăi alături cu Vremea, nemuritoare ca și el !... Sunt
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
este la rândul lui un decalc după discursul politic de gazetă gen Răcnetul Car paților. Îl folosesc deopotrivă Nae Cațavencu și Rică Ven turiano, însă el devine aproape o expresie corporală, tradusă printr-o „volubilitate supremă”. Această cursivitate a discursului- imprecație denotă decupajul pe care funcționarul îl reali- zează inconștient într-un exercițiu de clișaj după discursul public supus propriei deformări invectivale : „Vă-nvăț eu minte pe d-voastră să umblați d-acu-ncolo cu infamii, și să vă bateți joc de oameni
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
diferențelor Caragiale ne oferă construcția improvizată a unui fapt dramatic, înfruntarea dintre doi prieteni, Paul și Petru, înfruntare pe care o alimentează cu imprudență și versatilitate iubita unuia dintre ei, Tin- cuța. Cei doi ajung la reproșuri transformate rapid în imprecații, violența de limbaj evoluând vertiginos spre violența fizică, punctul culminat al scenei. Climaxul este însă amânat în beneficiul unui discurs elegiac de factură romantică, discurs care atât ca tonalitate, cât și ca tema- tică este similar celui utilizat de prozator
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu lumea lui, o lume a unei periferii mizere cu corelatul ei antropologic, caracterizată prin : insalubritate, promiscuitate, pauperitate, lumina difuz-maladivă scursă din becuri chioare, găunoase tirade patriotice, gigantomanii absurdiste care proiectau în smârcul levantin „ctitorii” megalomanice în gustul satrapiilor orientale, imprecația cea mai virulentă, decăderea morală etc. Pintilie își invita acest spectator să se vadă prin intermediul unei intențio- nate deformări a operei lui Caragiale pe care o instrumenta analitic și ludic, și din care extrăgea substanța unei puneri în abis a
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
a treia dimensiune a sintezei o constituie invocarea unui model occidental, pentru care emblematic devine Revoluția franceză într-un amestec sulfuros cu devălmășia unei lumi balcanic- orientale de un neaoșism fioros și agra- mat pe care o evocă totul de la imprecația colorată la costumele de carnaval. Toate aceste sinteze sunt animate de un demon al deformării. Împărtășind gustul pentru grotesc al lui Fellini, de la primele cadre, Pintilie plonjează într-o infrarealitate unde totul face obiectul deformărilor. Pampon joacă conțină într-un
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe maestrul însoțit de anturajul de admiratori când acesta pronunță spre deliciul audienței cu vădită intenție licențioasă numele pictorului simbolist Puvis de Chavannes, ca Pubis de Cha- vannes. Altfel, personajele lui Caragiale nu invocă sexua- litatea într-un registru peiorativ, imprecațiile sunt modeste, eterate, lipsite de virilitatea expresiei neaoșe. Pălmuit, în loc să izbucnească, Amicul conchide tautologic că interlo- cu torul său „E măgar, și violent și n-are manere !”. Limbajul personajelor provenind cel mai adesea din mediul burghez este reținut, politicos, evitând
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
eterate, lipsite de virilitatea expresiei neaoșe. Pălmuit, în loc să izbucnească, Amicul conchide tautologic că interlo- cu torul său „E măgar, și violent și n-are manere !”. Limbajul personajelor provenind cel mai adesea din mediul burghez este reținut, politicos, evitând scatologicul, iar imprecația este adesea modestă, cumpănită, educată la școala fran- ceză a vodevilului cu „mișelul”, „mizerabilul” etc.. Neaoșele „coate goale”, „mațe fripte” ies mai rar la iveală și sunt expresia prin contrast a unei mândrii burgheze. Caragiale va fi mult mai generos
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
educată la școala fran- ceză a vodevilului cu „mișelul”, „mizerabilul” etc.. Neaoșele „coate goale”, „mațe fripte” ies mai rar la iveală și sunt expresia prin contrast a unei mândrii burgheze. Caragiale va fi mult mai generos cu limbajul colorat al imprecației în articolele politice, analizate excelent de Ruxandra Cese- reanu în capitolul consacrat lui Caragiale din Imaginarul violent al românilor . Chiar și în D’ale Carnavalului, frizerul întruchipează o formă de galanterie degradată desprinsă din commedia dell’arte, însă oricât de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
baia de acizi a mahalalei. În ceea ce privește filmul lui Pintilie, lăsând la o parte gustul îndoielnic al unor glume, drăcuiala devine monotonă, însoțind aproape fiecare schimb de replici, și chiar dacă înjurătura nu ajunge încă mai grosieră, ceea ce o amplifică este vulgaritatea. Imprecația constituie res- pi rația fetidă a dialogului, însă îi conferă și o nouă vitalitate, o brutalitate pestiferă. Unul dintre convivii gălăgioși scrie cu creta pe spatele lui Crăcănel primele litere din cuvântul care desemnează organul reproducător masculin prea bine cunoscut
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
brată, o zvârcolire isterică, o violență permanentă. O a doua dimensiune prin care Pintilie transformă într-o distopie universul operei lui Caragiale o constituie regresia la animalitate adesea la confiniile cu scatologicul. Dincolo de acuplările însoțite de sunete animalice și de imprecațiile libidinoase, regresia la animalitate se regăsește nu mai puțin elocvent prin prezența animalelor printre oameni. Pisici în călduri, câini linșați schelălăind dramatic sau asmuțiți sardonic, capre cu mestecatul placid, șobolani vioi circulând nestigheriți printre botinele doamnelor, oi mânate orb către
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
act de purificare a ființei, o cale de „înălțare la cer” și, în același timp, o povară, o damnare, o „boală” (metaforă blagiană), care îl scot pe creator din cercul existenței comune, aruncându-l într-o singurătate aspră. De aici, imprecația: „Vers otrăvit, năpârcă, cântă cum ți-ai lipit buzele/ scârboase de buzele mele./ Cuvintele tale roase de râie, năpădite de păduchi,/ curvele tale de cuvinte/ mușcă sânii domnișoarelor, mușcă părul cărunt/ de pe pieptul bărbaților,/ pui de cățea, iubirile mi le-
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288306_a_289635]
-
adevărată scenă comică: copiii se așteptau să fie bine primiți, numai că se ivește o „hapsână de nevastăși le strică socotelile. Tot năduful colindătorilor este exprimat în aceste puține cuvinte. Și supărarea femeii este pe măsură. Ea se observă prin imprecația ăînjurătura) folosită de femeie, care se vede că era tare zgârcită. Supărarea femeii e consemnată astfel: „... zise ea, burzuluită grozav. Din această scenă nu lipsesc indicațiile scenice ale „regizorului-, sau didascalia, cum se mai numește: începem, se ia hapsâna de
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
femei bătrâne care vindecă prin leacuri băbești. Descrierea de către Ion Creangă a vieții de la seminar și a metodelor pedagogice au fost și ele puse de criticii literari în legătură cu aspectele mai complexe ale părerilor sale despre lume. Zigu Ornea consideră că imprecațiile naratorului împotriva practicilor educaționale sunt de pus în legătură cu inovațiile produse de Creangă în cursul propriei sale cariere de învățător, și mai ales cu susținerea acordată de către acesta teoriilor lui Titu Maiorescu privind reformarea învățământului românesc prin modernizare instituțională și profesionalizare
Lumea lt;poveştilorgt; lui Creangă by Brînduşa-Georgiana Popa () [Corola-publishinghouse/Science/1634_a_2971]
-
vecinului din spate), pentru a o aplauda pe Sarah Bernhardt în L'Aiglon de Rostand, sau pe Isus adolescent reținându-și o lacrimă în fața deznădejdii unui Oedip bine jucat, înălțat pe coturnii săi cu vârful pătrat și scandând prin masca-i imprecații contra patriei care l-a izgonit. Și minunându-se, spre sfârșitul spectacolului, văzând că un erou poate dispărea într-o pădure vrăjită fără a părăsi cu totul pământul oamenilor. Tragicii greci aveau încredere în justiția divină, și el de asemenea
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
dragare și cu solvenți, sechelele mareei negre provocate de bombardarea unei rafinării învecinate, un coleg libanez suspină: "Ah, America! Imperiul ne omoară cu ridicata și ne învie cu bucata". După ce adineaori abia și-a refulat dorința de a izbucni în imprecații, acum aproape că-i vine să mulțumească Washingtonului. De câte ori n-auzi aici astfel de exclamații de dragoste-ură! Îmi revine în minte butada unui amic vietnamez din Huê: "Americanii ștergeau de pe suprafața pământului satele noastre, omorau jumătate din locuitorii lor și
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
burta ce figurează pe Mater Genetrix. Formele pe care le îmbracă procesul ritual sunt cu atât mai profunde cu cât el s-a fixat în tipare abstracte și întrucâtva absconse, pentru simbolizarea evoluției spirituale. În Coșova, Bulgaria, înghițirea indusă de imprecația maternă are loc la poalele lui axis mundi, și scena exemplifică dominanta solară a eroului: „La un pom mare-nflorit,/ Nu e soare răsărit,/ Da’ e șarpe-ncolăcit;/ Pi-un voinic că mi-l sugea;/ Mi l-a supt de jumătate
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]
-
apa,/ Turbura-s-ar ca dânsa;/ Cine m-o luat cununa,/ Cununa-s-ar cu dânsa,/ Cu dânsa, cu doamnă-sa;/ Cine m-o luat inelu’/ Ruginire-ar ca dânsu’” (Peștenița - Hunedoara). Condiționaluloptativ al verbelor conferă versurilor o valoare de imprecație accentuată de pronumele relativ, ca sugestie a actului erotic tăinuit și pune în mișcare forțele magice ima¬nente fecioarei. Junele comparat cu păunul solar solicită cununa cu o imagine metaforică pentru căsătorie: „- Dămi tu, Ileano, cea cunună,/ Cununa din capul
Președinți cu nume terminat în ”escu” ai României by Nicolae Mavrodin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91585_a_92806]