364 matches
-
în care „folosirea subtitrării” ar introduce „cuvinte noi”. Ideea că anglicismele actuale ar pătrunde în limbă prin coloana sonoră a filmelor e greșită - adeverindu-se doar în cazul limitat al unor formule de salut, a unor exclamații sau - mai ales - imprecații, intrate ca atare în limbajul tinerilor. De altfel, aceste câteva elemente de slang sunt preluate nu doar din filme, ci și din muzică, iar în ultima vreme mai ales din jocuri și din infinitatea de materiale audio-vizuale disponibile pe internet
Dublare și subtitrare by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/5542_a_6867]
-
după bălmăjeala asta intelectuală.“ (p. 81) În al treilea rînd, singurii care îl mai aplaudă pe autorul Genei egoiste sînt tocmai adversarii, care intuiesc că lipsa-i de măsură dă naștere unor reacții care le sînt prielnice. Mai precis, toate imprecațiile adresate lui Dumnezeu au efectul unei apologii indirecte. De pildă, încîntat de consecințele răbufnirilor arțăgoase pe care Dawkins le-a îndreptat împotriva capetelor pătrate care se încăpățînează să creadă în himera divină, William Dembski, unul din promotorii ideii că universul
Cruciatul veninos by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5615_a_6940]
-
e totuși evident, ci ca o autohtonizare a motivelor și tonalităților biblice. Țara din Poezii este Ardealul de dinainte de 1918, înfățișat ca un eden decăzut, răsunând de un plâns universal și ale cărui frumuseți sunt acoperite de cenușă. Câte o imprecație se face auzită ici-colo, dar atitudinea dominantă este de stoică resemnare. Goga este rapsodul unei lumi care supraviețuiește doar în nostalgia cronică a poetului. E o poezie de aspect neoromantic, retorică în felul celei a urmașilor lui Hugo, peste care
Octavian Goga (1 aprilie 1881-7 mai 1938) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5647_a_6972]
-
grațios al unei pastorale casnice reconstituite și din preocupările doamnei pentru goblenuri alături de dulcegăriile lirice pe care le așterne într-un carnețel. Kitschul cu parfum de rococo beatifică scenele domestice până la apariția domnului Pujol, un mic tiran nevrotic încropit din imprecații atenuate matern de supunerea fără rest a doamnei Pujol. Soțul ultragiat de fiecare detaliu neconform cu spiritul său de ordine și disciplină duce într-un clasic stil burghez o viață dublă, în sensul că secretara Nadège (Karin Viard) preia o
Iubire, bibelou de marțipan by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/5489_a_6814]
-
standardul familiei, cât o serie de stupefacții cu privire la noutățile pe care i le rezervă anii ’70 ai secolului XX. Confuziile sunt și ele pline de miez, M-ul unduios al siglei Mc Donalds este luat drept semn al lui Mefistofel, imprecațiile lui Barnabas sunt demult ieșite din uz, nu și pentru cititorii de romane gotice, vampirul se răstește la o cântăreață să iasă din televizor etc. Diavolul consumerist ascuns un cutia catodică este mult mai versatil decât cel al bestiarului gotic
Diavolul din cutie – carnavalul pop al lui Tim Burton by Angelo Mitchievici () [Corola-journal/Journalistic/4493_a_5818]
-
care e totuna cu poezia lui. Herta Müller are un fel colțuros de a alătura cuvintele. Uneori, din combinațiile astea scapără sens, alteori sensul îmi scapă. Când scrie despre „fericirea rănită și frica obraznică”, înțeleg. Dinu Flămând publică o interesantă imprecație generalizată a lui Pessoa, pe care o compară cu alta, bine cunoscută, a lui Lautréamont. Totuși, poate neașteptat, Pessoa nu rezistă comparației - și nu rezistă pentru că, în loc să pornească și el din zone interioare incontrolabile, se ia în serios. Nu-i
însemnări by Livius Ciocarlie () [Corola-journal/Journalistic/3327_a_4652]
-
supraviețuire a speculației conceptuale. Și Ion Dur nu are stil, textele sale nedepășind pragul comun al narațiunii abstracte. Dar sub unghiul ideilor, Ion Dur este exegetul onestității echilibrate și comentatorul intuițiilor fine. Cu precădere atrage analiza pe care o face imprecațiilor lui Goga la adresa lui Maiorescu (necrologul acid pe care poetul l-a scris în 1917), alături de distincțiile în marginea gazetăriei lui Sandu Tudor. Spre sfîrșitul volumului, autorul iese din logica exegezei și intră în atmosfera literelor încinse, cum se întîmplă în
Antologie interioară by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3555_a_4880]
-
cu el avea să rămînă pînă la sfîrșitul vieții. Mai mult, prestigiul de pedagog în ochii studenților avea să se micșoreze îngrijorător, în semestrul de iarnă 1872-1873 Nietzsche ținînd prelegeri la Basel în fața unui auditoriu de ... doi studenți. Multe din imprecațiile pe care le va scrie mai tîrziu la adresa obtuzității germane își trag veninul din excomunicarea suferită acum, în anul 1872. Peste cîțiva ani, compromis ca profesor și atins de coptura nebuniei, Nietzsche va renunța la învățămînt, punînd punct unei cariere
Hybrisul grecesc by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3602_a_4927]
-
destule asemenea accese de maliție neprovocată (printre victime numărându-se, indistinct, Herta Müller, Mircea Cărtărescu, Norman Manea sau Paul Cornea), dar ele nu par rezultatul unor convingeri. Sunt mai degrabă toane. Nu o dată, adevărul e sacrificat de dragul unei formulări memorabile. Imprecațiile lui Fănuș Neagu nu sunt credibile pentru că nici măcar el nu crede în ele. Stilistica lui, de fapt, e una nonreferenț ială. Simt nevoia să stărui un pic asupra acestei observații, care, din câte știu, nu s-a mai făcut. Recitind
Caietele Princepelui by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/3622_a_4947]
-
pederast cu apetit metafizic, Rădulescu e un sodom cu vocație de meloman, Sirin e un histrion cu veleități cinefile. Fiecare revine, explică, pune lucrurile la punct, risipește ambiguitățile, scrie scrisori, ține perorații, ca pînă la urmă luxurianța junglei de reproșuri, imprecații și răzbunări să crească sufocant. Orice încercare de a risipi pîcla afectivă o sporește și mai mult. Cercul pederaștilor e un univers dens cu relații încrucișate: Rădulescu îl părăsește pe Sirin ca să trăiască cu Ion Omescu, iar Sirin se răzbună
Warme Brüder by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/3183_a_4508]
-
să fie primul violonist și pianist din lume și ar lăsa altora «compoziția», toate ar fi în regulă și România fericită.” Oribilă manifestare a „instinctului primar agresiv” la un personaj care și-a dovedit cu asupra de măsură talentul scriitoricesc! Imprecațiile nu se opresc însă aici. Trei zile mai târziu, în 17 martie 1936, spiritul retrograd lovește din nou: „Zarva care continuă să se facă în jurul operei lui Morcovescu îmi confirmă un fenomen foarte interesant care învederează evoluția săvârșită în muzică
Sindromul Argetoianu by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/2894_a_4219]
-
adjective substantivizate: pastilați și timbrați. Coclit pare să desemneze, nespecific, o categorie umană inferioară - ,asta e un coclit care se dă lebădă-n chiuvetă!" (motociclism.ro/forum) -; cuvîntul este un termen depreciativ destul de puternic, asociat adesea cu alte insulte și imprecații. În Dicționarul de argou al limbii române, de Nina Croitoru Bobârniche (ed. a II-a, 2003), coclit apare, alături de oxidat, doar că determinant stabil și cu sens intensificator al substantivului fraier: ,fraier oxidat / coclit = prost peste măsură". Metaforă alterării este
Expirați, distruși, cocliți... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/11164_a_12489]
-
lustrate și cu buzele umflate" (Bună ziua, Ardeal, 21.04.2006). În limbajul familiar, sensul verbelor este adesea instabil și atribuit mai mult de context. Constatăm că a lustra (cu toată încărcătura sa de tensiune politică) intră ușor în tipar de imprecație - "Lustra-mi-aș picioarele!" (Evenimentul, 12.04.2006); "Băsescu, lustra-te-am!" (de Incognito, forum Gândul, 31.03.2006). Antifrastic este uzul de urare: "Te-am sunat să-ți lustrez La mulți ani!, ar fi cel mai recent banc care
Lustrație by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10680_a_12005]
-
cumnat îl tot laudă că uite ce face și drege, că uite sor-ta ce face și drege și că noi credeam că tu vei face și drege...", desprecopii.com). Eufemizarea cea mai clară apare, desigur, în reproducerea formulelor de imprecație; reflexul și reperul ei literar e, ca de atîtea ori, Caragiale, prin celebra replică rostită ,cu volubilitate" de Leanca, în situația solemn-juridică: Onoarea mea, domn' judecător, care m-a-njurat dumnealui, pardon facu-ți și dregu-ți, și mi-a spart clondirul" (Justiție
A face și a drege... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10787_a_12112]
-
său Bărbatul cu barbă albă, și asta pentru că în jurul lui gravitează întreaga acțiune a cărții. De fapt, ar fi o exagerare să vorbim de o acțiune în paginile Vechilor maeștri, căci o acțiune propriu-zisă nu există, ea fiind înlocuită cu imprecația estetică, o imprecație construită ca un monolog al personajului principal, Reger, un critic muzical care vizitează de trei decenii același muzeu - Kunsthistoriches Museum din Viena - pentru a contempla la fiecare două zile unul și același tablou: Bărbatul cu barbă albă
Tehnica repetiției by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10930_a_12255]
-
barbă albă, și asta pentru că în jurul lui gravitează întreaga acțiune a cărții. De fapt, ar fi o exagerare să vorbim de o acțiune în paginile Vechilor maeștri, căci o acțiune propriu-zisă nu există, ea fiind înlocuită cu imprecația estetică, o imprecație construită ca un monolog al personajului principal, Reger, un critic muzical care vizitează de trei decenii același muzeu - Kunsthistoriches Museum din Viena - pentru a contempla la fiecare două zile unul și același tablou: Bărbatul cu barbă albă. Criticul vine în fața
Tehnica repetiției by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10930_a_12255]
-
depășește în decădere imaginea dostoievskiană a iadului. Trăim, spune Bernhard, într-un infern al mediocrității și al duplicității, dar un infern ale cărui proporții au întrecut cu mult imaginația scriitorilor. O asemenea lume nu poate fi decît ținta unei continue imprecații, iar Vechi maeștri este chiar expresia imprecațiilor pe care un scriitor le rostește în privința lumii germane. Și, cum spuneam la început, dacă asemenea imprecații nu ar fi rostite sub protecția convenției estetice - Bernhard scrie sub titlul cărții cuvîntul ,comedie", pentru
Tehnica repetiției by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10930_a_12255]
-
Trăim, spune Bernhard, într-un infern al mediocrității și al duplicității, dar un infern ale cărui proporții au întrecut cu mult imaginația scriitorilor. O asemenea lume nu poate fi decît ținta unei continue imprecații, iar Vechi maeștri este chiar expresia imprecațiilor pe care un scriitor le rostește în privința lumii germane. Și, cum spuneam la început, dacă asemenea imprecații nu ar fi rostite sub protecția convenției estetice - Bernhard scrie sub titlul cărții cuvîntul ,comedie", pentru a preîntîmpina orice reacție ostilă - atunci autorului
Tehnica repetiției by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10930_a_12255]
-
au întrecut cu mult imaginația scriitorilor. O asemenea lume nu poate fi decît ținta unei continue imprecații, iar Vechi maeștri este chiar expresia imprecațiilor pe care un scriitor le rostește în privința lumii germane. Și, cum spuneam la început, dacă asemenea imprecații nu ar fi rostite sub protecția convenției estetice - Bernhard scrie sub titlul cărții cuvîntul ,comedie", pentru a preîntîmpina orice reacție ostilă - atunci autorului i s-ar putea intenta oricînd un proces moral de sfidare a opiniei publice. Sfidarea pe care
Tehnica repetiției by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/10930_a_12255]
-
fel este o distanță enormă, batjocura și cinismul basculând sentimentalismul și tinzând să modifice, nu numai prin consumul de droguri, registrul emoțiilor firești. Începutul e pe măsura întregului: firul ,roșu și scămoșat" al povestirii se desfășoară simultan cu cel al imprecațiilor la adresa cititorilor, într-o captatio pe invers, scontând pe iritarea noastră. Dar ,palmele" primite mai degrabă amuză decât enervează. Lipsit de un demonism substanțial, personajul lui Alain Gavriluțiu vehiculează unul de operetă, mitraliind sensibilitățile cu gloanțe de cauciuc și exultând
Bestia de la Ploiești by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/10984_a_12309]
-
el este mult mai ambiguu decît ne-am fi putut aștepta: "les réactionnaires de charme". Prima parte inventariază și dezvoltă, didactic, cele șase trăsături ale tradiției antimoderne: contra-revoluția, anti-luminismul, pesimismul, tema păcatului originar, estetica sublimului și stilistica vituperării sau a imprecației. Contra-revoluționarii țin de trei curente: conservatori, reacționari și reformiști. Primii sînt tradiționaliști și adepți ai monarhiei absolute. Reacționarii sînt nostalgicii feudalității de sînge - discursul lor adună la un loc propensiuni anarhiste și etica aristocratică: ei sînt adevărații liberali, scrie Compagnon
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
atribut să conote axiologic) care are toate motivele să suscite dezbateri și să provoace contestații pornind de la reacționarismul ei, în sensul deja definit. Critica stilului, făcută de pildă de Ciprian Șiulea în Retori, simulacre, imposturi, vine să sancționeze exact retorica imprecației și estetica sublimului care o caracterizează. Problema apare însă în momentul în care antimodernii, numiți de Julien Gracq, excepționalul autor al }ărmului Sirtelor, "reacționari de șarm" (explicitează Compagnon: "reacțiunea plus șarmul, adică traversarea reacțiunii, reacțiunea contra reacțiunii, sau ironia reacțiunii
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
exact jocul acestui public, dacă nu cumva îi determină abordarea. Ei văd în fructele intelectuale ale reacțiunii de șarm orice altceva decît exerciții de stil. Dimpotrivă, stilul e primul semn de înregimentare ideologică pentru ei, cînd, de fapt, tocmai ea, imprecația și tocmai ea, antimetabola (aceleași cuvinte repetate în chiasm de o parte și de alta a unei axe de simetrie, de pildă: "Revoluția conduce oamenii mai degrabă decît oamenii conduc Revoluția") sînt semnele unei intenții, chiar camuflate, literare. Altă figură
Antimodernii sau "reactionarii șarmanți" by Alexandru Matei () [Corola-journal/Journalistic/10144_a_11469]
-
AURELIU GOCI În ultimul timp, Theodor Răpan ne-a copleșit cu o serie de apariții editoriale în avalanșă, cu tomuri masive, impozante, în dimensiuni care nu s-au mai văzut și care au smuls strigăte de admirație (sau de imprecație) ori, mă rog, nu întotdeauna binevoitoare. Cărțile sale vin ca o explozie, ca o eliberare. Nu știu câți cititori ori scriitori ajung la ele și mi-e greu să presupun câți critici vor dori să scrie despre ele. Unii au luat aceste
RIGOAREA LIBERTĂŢII ÎN ARTA SONETULUI. In: Editura Destine Literare by AURELIU GOCI () [Corola-journal/Journalistic/101_a_271]
-
de Carta de la Pannonhalma, regele Petrus Orseolo (1038-1041), care revoca episcopii după bunul său plac și cu sângerosul Rege Samuel Aba (1041-1044) au retras majoritatea privilegiilor călugărilor benedictini, impunând dijmuirea averilor mănăstirești. Spolierea Bisericii este, de fapt, adevăratul motiv al imprecațiilor la care se dedă Gerard la adresa potentaților locului, cu precădere a perfidului rege Aba (perfide Ovonem). Așa, de pildă, în ultimul capitol din Deliberatio regele devine un „om păduchios” (hominem cimicis), un „om prefăcut” (hominem hypocritam), care a „permis o
Unde și când a fost scris cel mai vechi tratat din România? by Radu Cernătescu () [Corola-journal/Journalistic/3092_a_4417]