143 matches
-
Grigorie Palama ..., p. 6. footnote>. Dumnezeu iese din Sine și Se dăruiește omului, înălțândul pe acesta spre Sine, făcându-l părtaș la comuniunea de iubire și de viață a Sfintei Treimi. Pe de o parte Dumnezeu rămâne în transcendența Sa, incognoscibil după ființă, iar pe de altă parte iese din Sine spre a se dărui omului prin energie sau lucrare cu scopul de a-l înălța pe om la Sine. Natura dumnezeiască, precizează Sfântul Grigorie, trebuie să fie numită în același
Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
fi efecte străine esenței divine, și nici acte exterioare lui Dumnezeu datorate voinței Lui asemenea actelor providențiale (prin care El a creat de exemplu lumea). Dumnezeu are și un alt mod de a fi decât cel dat de natura Sa incognoscibilă, de aceea El este prezent în lumea pe care a creat-o. Dar dacă n-ar fi creat-o, El ar fi existat oricum în afara naturii Sale, de aceea putem spune că energiile necreate sunt ieșiri naturale ale lui Dumnezeu
Editura Teologie și Viaţă by Liviu Petcu () [Corola-journal/Science/147_a_421]
-
cel ce l-a îndemnat pe Gogol să-și lase pradă focului al doilea volum din Suflete moarte? Chestiunea rămîne deschisă... Dar poetul nostru recurge încă la un procedu pentru a oferi Domnului un chip, pentru a-I substitui ipostaza incognoscibilă printr-o imagistică a concretului. Și anume îl corporalizează prin analogie umană, îi atribuie trăsăturile noastre somatice. Se conturează în felul acesta un Dumnezeu anatomo-fiziologic, proiectat în sînge și carne: "Doamne, nu fi sfios cu sufletul meu că eu asta
Un poet religios by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12622_a_13947]
-
Obiectele, în același timp semnificative și derizorii, populează aceste pagini cu prezența lor neliniștitoare, halucinantă, spectrală. Paharele, pălăriile, fotoliile de răchită, ceasurile-pușculiță, dulapurile, umbrelele, ligheanele, manechinele etc. devin vehicule de taină ale unei realități indescifrabile, depunând mărturie despre esența ultimă, incognoscibilă, a lumii. În aceste condiții achiziționarea unui fotoliu de răchită capătă o importanță crucială, echivalând cu un pas (mic) spre mântuire: "Mi-a venit un gând salvator. Voiam de mult să-mi cumpăr un fotoliu de răchită și acum aveam
Un picaro al lumii dezvrăjite by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/8825_a_10150]
-
echilibra. Starea confuză, panica obscură, angoasa recurg la instrumentul gnoseologic. Poezia cată a deveni meditativă pentru a face față impactului cu stihia existențială din care-și extrage sevele. Cel mai amenințător factor care planează asupră-i e socotit a fi incognoscibilul, echivalat cu Infernul. Destinul nostru pare a fi astfel oniric, realitatea însăși are o înfățișare onirică, „În care visează fiecare un alt vis / Despre care nu se îndoiește că este realitatea” (Paralele). În marginea unei celebre teze augustiniene, autoarea meditează
Relațiile cu transcendența by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/5684_a_7009]
-
ocupă de apariția și clasificarea minunilor, de dinamica numărului lor în lungul istoriei, de raportul acestora față de descoperirile tehnico-științifice, de raportul credință-minuni ori religie-minuni. însă cea mai mare parte a eseului este dedicată definirii minunilor, distanțării definiției acestora față de insolit, incognoscibil, experiment, fantezie, maladiv, sau de raportul dintre minuni și supranatură, îndoială, diversiuni, probabilitate ș.a. Așadar, o pledoarie științifică, rațională, pentru... minuni. C.S. Lewis. Despre minuni. Traducere din engleză de Sorin Mărculescu. Ediția a II-a. Editura Humanitas, București, 2001.
"Cu-același gând, noi totuși ne desfidem..." by Grete Tartler () [Corola-journal/Journalistic/15527_a_16852]
-
apă sau foc./ Să fii întreg - să fii întregul./ Tu și eu, lumină neîmpărțită/ Reinventînd zeul/ În stare să rodească singur" (Întregul). În acest cadru al existenței fărîmițate, singurul mod pozitiv de ființare e contemplația ce include recunoașterea unui Autor incognoscibil al tuturor celor date, reprezentînd însă, vai, un atentat la conștiința de creator a artistului: "Nici pomii galbeni, nici pomii roșii,/ Nici pomii verzi,/ Și nici ideile repetate la nesfîrșit ale mierlelor,/ Asemenea stucaturilor repetate/ De-a lungul unor încăperi
În spatele celebrității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16293_a_17618]
-
un adevăr care e "pierdere de timp", cînd, pretextînd criteriul obiectivității, se referă la "ceilalți", și nu asigură ecuația cu ființa, un adevăr care nu duce la mîntuire? Un adevăr care e generator de rău, aneantizator? Adevărul fiind numenal, deci incognoscibil, ce ne-ar rămîne decît o pletoră de reflexe interpretabile, un snop multicolor de ipoteze? Nu s-ar putea să-l socotim de-a dreptul ca o variantă e erorii, la modul la care Nietzsche afirma că procesul gnoseologic presupune
Fețele autenticității by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7567_a_8892]
-
materiei. Care bate însă progresiv în retragere, în favoarea unor stări albe, de reducție plastică, de tremur pur afectiv. Culoarea e tot mai puțină, schițele în creion predomină (Crochiu). Nemaiferindu-se de gol, poetul își îndreaptă uimirea asupra acestuia, plonjînd în incognoscibil: „Necunoscuți în juru-mi, eu însumi necunoscutul,/ În asfințit îmi caut, scăpat în unde, scutul” (Hălăduiri). Un punct zero al poeziei, echivalînd cu o premisă a increatului.
„În asfințit“ by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/2544_a_3869]
-
lunecos de mare/ în care soarele/ Se scufundă fără rușine" (Peisaj impudic ). Altfel zis Lumea însăși ca mecanism spiritual-material e pusă în chestiune printr-o grilă a unui ethos care, aplicîndu-se ca o încredințare umană, se izbește totuși de bariera incognoscibilului. Nesatisfăcută de simpla experiență a trăirii, poeta vrea o soluție gnoseologică: Tot ceea ce nu înțeleg mă ucide./ Este o moartă cea care continuă/ Să ceară lămuriri,/ Și să nu le primească,/ Și să insiste,/ Pentru că nici în lumea cealaltă nu
Ethosul Anei Blandiana by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12087_a_13412]
-
posibilități de sesizare senzorială. Ne-am apropia de o limită care să Însemne „dispariția” completă a lumii externe? Ar rămâne totuși „ceva”, independent de noi, scrie liceanul Blecher: o necunoscută, o undă, lucrul În sine (după Kant), natura (după Spinoza), incognoscibilul (după Shopenhauer), divinitatea (după teologi). Ar rămâne marele mister, destinul, enigma originară și taina ultimă. Acel ceva pe care tânărul gânditor Îl consideră, deopotrivă, „obiectiv, etern și independent”, dar și În intimă relație generică și stimulativă cu conștiința pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2122_a_3447]
-
lumi, și, să reacționeze între ele, pentru a funcționa ca un tot. Analizând visul îți poți consolida legătura dintre ”eul” interior și cel conștient. ”Eul” este arhetipul din noi, se află întotdeauna în noi, ca latură necunoscută, principala latură, trăsătură incognoscibilă din fiecare din noi!” a mai spus vocea. - Dar, eu vreau să înțeleg visul!... murmură Iorgu. - Să-ncercăm să-l tălmăcim!... îi șopti vocea. Dar, pe fiecare element în parte, nu ca un tot, că nu se poate. Cocoară zburând
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
negrăită. Dar nici prin una nu se cunoaște însă Dumnezeu în ființa Lui. Prezența tainică a lui Dumnezeu, depășește putința de a defini prin cuvinte. Aceasta este mai mult o unire cu Dumnezeu decât cunoaștere. Dumnezeu e totdeodată cognoscibil și incognoscibil. Omul poate participa la viața Lui și totodată nu poate participa la ea, fiindcă El e dincolo de orice participare!... Lumina de dincolo poate fi întrezărită, fără ca omul să poată pătrunde în misterul ei. Zahei, orbul din biblie, în căutarea luminii
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
care observă tot ce-i în jur. Latura cea mai lucidă. El stabilește echilibrul dintre universul interior și cel exterior, între logică și intuiție, între intelect și imaginație... ”Eul” este arhetipul din noi. Este spirit divin. Este latura nerecunoscută, trăsătură incognoscibilă din fiecare din noi. Spiritul uman apare în una din vieți ca o repetare a sa, împreună cu trăirile sale din trecut, din cursul vieților anterioare. Trăirile sufletești sunt păstrate între naștere și moarte și dincolo de moarte. Dacă trupul este supus
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
cosmos și micro¬cosmosul din noi... Omul este un mic univers... o grămadă uriașă de atomi și subatomi. Creatorul este peste tot și în toate... este infinitul... veșnicia. Mă căiesc de a fi cutezat să pășesc pe un tărâm sacru, incognoscibil, inaccesibil și neîngăduit mie ca oricărui muritor... Omul a încercat dintotdeauna să înțeleagă cauzele fenomenelor naturale. Iartă-mi, Doamne, nechibzuita cutezanță... Recunosc că am săvârșit o impietate... Abia, acum, la sfârșit, mi-am dat seama cât de nesăbuit am fost
PRECUM ÎN CER AŞA ŞI PE PĂMÂNT by Gheorghe TESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91553_a_92861]
-
ideea că ar fi posibilă cunoașterea lucrului în sine, a ceea ce depășește limitele oricărei experiențe. Multă vreme sa crezut acest lucru, afirmă Kant, însă la mijloc se află o gravă confuzie. Deși de admis, lucrul în sine este prin definiție incognoscibil.<ref id="65">Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, traducere de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc, Editura Științifică, București, 1969, p. 25.</ref> Nu i se pot aplica în sens cognitiv categoriile intelectului, căci acestea nu au în cazul său un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
COMPREHENSIUNII 79 65. 66. Să menționez, întro paranteză, că, deși lucrul în sine nu poate fi cunoscut, noi cunoaștem destule despre acesta chiar prin ceea ce Kant însuși susține. În definitiv, al descrie sumar înseamnă a cunoaște întro privință elementul său incognoscibil. La fel și atunci când se consideră că există ceva ce nu poate fi perceput. Sau, la limită, când se spune că ceva anume nu poate fi spus. Probabil că numai tăcerea ne poate elibera - întro măsură totuși indecisă - de asemenea
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
74 I imagine 15-16, 17, 25-26, 31, 32 (n. 17), 49-50, 72-73, 75, 81, 95-96, 105, 119 (n. 107), 140 (n. 139), 192 ~ străină sensului comun 31, 37, 40, 45-47, 73, 75, 95, 117, 192-194 ~ imposibilă 36-37, 45-46, 81, 192 incognoscibil 79, 162 (n. 159), 166-167 (vezi și „limite ale cunoașterii“) incomprehensibil 10, 19, 32, 150, 157, 163, 191 ~ sau străin sensului (vezi „absurd“) incongruens 49 incongruență (ce suspendă sensul) 48-49, 138-139, 194-195, 196 indiferență ~ a privirii (sau a gândirii) 123-124
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
fenomenal; este vorba de mai mult: de faptul că acest „în sine“, lipsit de aparență, are totuși viață, că el există prin sine, altfel decât existența lucrurilor sensibile. Pentru Kant, acest „în sine“ pare să se rezume numai la partea incognoscibilă și cenzurată a cunoașterii - dar ea există cu o atât de mare intensitate, încât nu se poate rezuma doar la presupunerea că așa ceva „poate“ exista. La un moment dat ai impresia că, deși „sinea“ lucrurilor nu are nici o formă și
Nocturnal by Tarangul Marin () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1360_a_2889]
-
ultimele clipe, pentru momentele finale. Căci orice extaz adevărat este periculos. El este asemănător cu ultima fază a inițierii din misterele egiptene, când în locul cunoașterii explicite și definitive se spunea: "Osiris este o divinitate neagră", adică absolutul rămâne în sine incognoscibil. Nu văd în extazul rădăcinilor ultime ale existenței decât o formă de nebunie, nu de cunoaștere. Nu poți avea această trăire extatică decât în singurătate, când ai senzația că planezi peste această lume. Și singurătatea nu este un mediu de
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
cu o anumită dimensiune și sunt limitate de spațiu și timp”8. Atunci, ființa creată este, prin definiție, extinsă și, ca și creaturi, noi înșine suntem dependenți de categoria de timp. Dumnezeu este dincolo de toate categoriile și, prin urmare, este incognoscibil: „Omul care are inima curată Îl vede pe Dumnezeu proporțional cu capacitatea să (de a-L vedea): cât poate primi, atâta înțelege. Aspectul infinit și incomprehensibil al divinității rămâne dincolo de orice putere de cuprindere”9. Avem următorul model: 5 Pentru
Adversus haereses. Filosofie creştină şi dialog cultural (IV) by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/150_a_65]
-
și Iacob - au văzut-o pe Muntele Tabor (cf. Matei 17,1-8; Marcu 9,2-8; Luca 9,28-36). Ceea ce-l interesează însă cel mai mult pe Dumitru Stăniloae este teoria „energiilor necreate”. Foarte pe scurt, în opinia lui Palamas, Dumnezeu incognoscibil și de nepătruns în esența Sa se face cunoscut omului prin „energiile” sau „lucrările” Sale diferite și numeroase. Aceste „energii”, a căror istorie teologică urcă până la Philon din Alexandria, cu toate că-L exprimă în întregime pe Dumnezeu, nu se confundă cu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
că ar fi posibilă cunoașterea lucrului în sine, a ceea ce depășește limitele oricărei experiențe. Multă vreme s-a crezut acest lucru, afirmă Kant, însă la mijloc se află o gravă confuzie. Deși de admis, lucrul în sine este prin definiție incognoscibil.<ref id="65">Immanuel Kant, Critica rațiunii pure, traducere de Nicolae Bagdasar și Elena Moisuc, Editura Științifică, București, 1969, p. 25.</ref> Nu i se pot aplica în sens cognitiv categoriile intelectului, căci acestea nu au în cazul său un
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
65. 66. Să menționez, într-o paranteză, că, deși lucrul în sine nu poate fi cunoscut, noi cunoaștem destule despre acesta chiar prin ceea ce Kant însuși susține. În definitiv, al descrie sumar înseamnă a cunoaște într-o privință elementul său incognoscibil. La fel și atunci când se consideră că există ceva ce nu poate fi perceput. Sau, la limită, când se spune că ceva anume nu poate fi spus. Probabil că numai tăcerea ne poate elibera - într-o măsură totuși indecisă - de
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
74 I imagine 15-16, 17, 25-26, 31, 32 (n. 17), 49-50, 72-73, 75, 81, 95-96, 105, 119 (n. 107), 140 (n. 139), 192 ~ străină sensului comun 31, 37, 40, 45-47, 73, 75, 95, 117, 192-194 ~ imposibilă 36-37, 45-46, 81, 192 incognoscibil 79, 162 (n. 159), 166-167 (vezi și „limite ale cunoașterii“) incomprehensibil 10, 19, 32, 150, 157, 163, 191 ~ sau străin sensului (vezi „absurd“) incongruens 49 incongruență (ce suspendă sensul) 48-49, 138-139, 194-195, 196 indiferență ~ a privirii (sau a gândirii) 123-124
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]