258 matches
-
raționalist și pozitivist: aceasta nu va fi și calea urmată de poet, ci calea de la care el se consideră dator să se abată, pentru a atinge astfel veritabila asceză, atitudinea „de vis și extaz”. Puritatea ce nu trebuie alterată a increatului (Oul dogmatic, Riga Crypto și lapona Enigel, După melci) și puritatea ce nu trebuie alterată a poeziei se „susțin” așadar reciproc, ca două fețe, asemănătoare dar nu identice, ale unei monede. Universul liric barbian se configurează ca un sistem, cu
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
realitate „primă” și impură - o realitate de care poetul să îl despartă mereu, să încerce mereu să-l despartă. Aspirând către marea lumină necreată a spiritului pur, poetul s-a oprit de câteva ori pe granița care desparte creatul de increat. Nu cunoaștem în întreaga literatură un alt poet care să fi îndrăznit a-și propune dificila temă a trecerii de la neființă la viață, vraja magică a desfacerii din adâncurile mobile ale posibilului. TUDOR VIANU SCRIERI: După melci, cu ilustrații de
BARBU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285623_a_286952]
-
acestei poezii sunt candoarea, discreția, aerul auroral, fragilitatea, reveria, toate exprimând disponibilitatea deschiderii ființei lăuntrice spre lume. Tonalitățile de cantilenă, ca și preferința pentru imaginile florale permit stabilirea unor conexiuni cu poezia simbolistă, obsesia hibernalului și a albului pur, a increatului sugerând apropieri de G. Bacovia sau de Ion Barbu. SCRIERI: Recital, București, 1976; Nuntă pe ape, București, 1980; Estivale, București, 1980; Piatra soarelui, București, 1982; Scriere de mână, București, 1983; Stampe, București, 1984; Ordinea lucrurilor, București, 1989; Broscuța albastră și
FILIMON. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286994_a_288323]
-
a-l depăși sunt reluate într-o amplă orchestrație romantică în câteva dintre Nopți: viziunea grotescă a înmormântării, prefigurare a „farsei” posterității din Noaptea de noiembrie, este impregnată de cruzime demistificatoare; în Noaptea de martie, chiar nașterea - trecere din „nemărginirea” increatului în finitul existenței-calvar - este privită ca o eroare; Noaptea de ianuarie deplânge soarta cântărețului ivit într-o lume opacă la frumusețe, lipsită de vocația proiectării în ideal și de respect față de „focul sacru”. Când nu e râsul distructiv, una dintre
MACEDONSKI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287942_a_289271]
-
fapt, asistăm în această perioadă la o fragmentare a monofizismului în tendințe diverse, între care aceea a actisteților care au împins până la ultima limită doctrina lui Iulian din Halicarnassus, afirmând că trupul lui Cristos nu era numai inalterabil ci și increat. Mai târziu (către 557, dincolo de limitele cronologice ale prezentului volum) a apărut triteismul în care problematica cristologică „ricoșează” către cea trinitară, ducând la admiterea a trei naturi în Sfânta Treime pentru că sunt recunoscute în ea trei ipostaze. Opoziția violentă a
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2080_a_3405]
-
fapt, asistăm în această perioadă la o fragmentare a monofizismului în tendințe diverse, printre care aceea a actisteților, ce au împins pînă la limită doctrina lui Iulian din Halicarnassus, afirmînd că trupul lui Cristos nu era numai inalterabil, ci și increat. Mai tîrziu (către 557, dincolo de limitele cronologice ale prezentului volum) a apărut triteismul, unde problematica cristologică „ricoșează” către cea trinitară, ducînd la admiterea a trei naturi în Sfînta Treime, pentru că sînt recunoscute în ea trei ipostasuri. Opoziția violentă a lui
De la Conciliul de la Niceea la inceputurile Evului Mediu, tomul al doilea. In: Istoria literaturii creștine vechi grecești și latine by Claudio Moreschini, Enrico Norelli () [Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
-
presentimentul morții nu întârzie să-și semnaleze prezența: „Scârție lung cariul în pieptul vechi al morii/ unde te duci călătorule?”, rezonanță, parcă, a versului eminescian. Fiorul existenței capătă acum o dimensiune tragică. Iubirea și moartea, pruncul ca speranță, ca viitor increat devin teme obsedante, într-o tensiune perpetuă, stranie: „Să alergi printre meri/ cu moartea pe buze/ spune-mi iubito/ cine-o ar mai putea face?” (Orpheu). Prin această antinomie structurală - sete de viață, bucurie, senzualitate vitală, voință de creație și
POPEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288921_a_290250]
-
mituri fundamentale (oglinda, nunta, soarele), corespunzându-le trei culori (albastru, verde, galben) și o serie de poeme-cheie. Astfel, mitul oglinzii e travestit îndeosebi în artele poetice barbiene, mitul nunții se asociază cunoașterii inițiatice în Ritmuri pentru nunțile necesare și „nostalgiei increatului” în Oul dogmatic, mitul soarelui își află una dintre cele mai bune întrupări în Riga Crypto și lapona Enigel ș.a.m.d. Ulterior, după elaborarea teoriei transdisciplinarității, N. revine în Les Racines... cu câteva nuanțări, socotind, spre exemplu, Joc secund
NICOLESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288450_a_289779]
-
de realitate („reală” și textuală), poate fi aflată influența, parțială (ca atmosferă, frazare), a poeziei ivănesciene. În Șocul oxigenului (2002; Premiul Asociației Scriitorilor din București), cel mai valoros volum al său, marile teme sunt iubirea și întoarcerea la origini, la „increat”, oglindirea în matricea feminină preformală. Aici se atinge nivelul maxim al unei formule poetice neomoderniste ca substanță și postmoderne ca structură, în poeme cosmogonice și (pseudo)autobiografice mozaicate, livrești (Șocul oxigenului, Veneția, Terra ballerina), unde este proiectată, cu aceeași tehnică
MIRCEA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288169_a_289498]
-
puterea credinței și arta speranței” compilează adnotările noastre simpatetice la o carte semnată de unul dintre cei mai fecunzi eseiști din România postdecembristă. „Ciornele filozofice” se deschid cu o pledoarie în favoarea unui nou tip de critică culturală, arbitrată de Logosul increat al lumii și desfășurată în limitele unei ontologii a participației. Urmează două eseuri referitoare la doi autori gata să recunoască eterna noutate a revelației biblice (H.-R. Patapievici și J.-L. Marion). Faptul că filozofia ajunge să admită, după două mii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
suișuri („epectaze”), sub rezerva marii surprize eshatologice. Aflați în disputa cu Eunomie, toți Părinții capadocieni profesau un descurajator „pesimism epistemologic” (Vl. Lossky), refuzând minții umane capacitatea de exprimare a oricăror esențe din lumea creată (și cu atât mai puțin a increatului divin). Ioan Gură de Aur, inter alii, mergea atât de departe încât considera că un creștin se poate lipsi de textul revelației. Persuadat și de Platon, Augustin a repetat aceeași idee, cu un plus de justificări. Episcopul Hipponei credea că
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
urmare, „apofatismul personalist” pe care Yannaras îl atribuie Părinților greci presupune, și nu exclude, „apofatismul esențialist” profesat de occidentali. Părinții greci au considerat, fără excepție, că natura Dumnezeirii este incognoscibilă pentru orice facultate de cunoaștere umană, „infinit distanțată”1 de increatul naturii divine. Nici un context existențial nu poate oferi cunoașterea naturii lui Dumnezeu. Faptul că Yannaras deduce din postulatele apofatismului esențialist - adică din recunoașterea imposibilității cunoașterii naturii divine - existența fie și germinală a unui agnosticism letal ni se pare, de departe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
reflecția heideggeriană asupra nimicului și dogma teologică a creației ex nihilo. Sf. Maxim Mărturisitorul afirma că nimicul nu este un termen opus lui Dumnezeu întrucât ființa Lui „nu are nimic contrariu”2. Totalitatea ființei create, dar și absența ei (nimicul „increat”) nu pot fi, în nici un sens, comensurabile cu Dumnezeu „cel mai presus de fire”. Convergențe teologicetc "Convergențe teologice" Aceste impasuri nu compromit meritele reale ale eseului lui Christos Yannaras. Ele pot fi puse în lumină printr-o comparație a operei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Tu, însă, nu ești decît tatăl de foc - pe dulcea mea mumă n-o cunosc. O, necruțătorule, ce-ai făcut cu ea? Iată enigma, dar a ta e și mai adîncă. Tu nu știi de unde vii, de aceea te crezi increat; și necunoscîndu-ți începutul, te dai drept neînceput. Eu știu despre mine ceea ce tu nu știi despre tine, atotștiutorule! O, duh limpede, există dincolo de tine ceva pentru care toată veșnicia ta nu e decît timp și întreaga ta forță creatoare nu
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
și ezoterism. Această aglomerare tensionată, obositoare la un moment dat, se resoarbe însă într-un mod fericit prin dispariția cufărului magic, sinecdocă a unei lumi părelnice de taină, ea însăși inaccesibilă simțului, penetrabilă doar pe calea ritualică a întoarcerii la increat: Ușa s-a închis cu scâncet de prunc și n-a mai fost nimic altceva, decât liniște, întuneric și așteptare". Dan-Silviu BOERESCU, "LUCEAFĂRUL", Nr.4, Serie nouă, ianuarie 1996 Confruntarea cu moartea [...] Arhivarul a fost scrisă cu trei ani înainte de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
și ezoterism. Această aglomerare tensionată, obositoare la un moment dat, se resoarbe însă într-un mod fericit prin dispariția cufărului magic, sinecdocă a unei lumi părelnice de taină, ea însăși inaccesibilă simțului, penetrabilă doar pe calea ritualică a întoarcerii la increat: Ușa s-a închis cu scâncet de prunc și n-a mai fost nimic altceva, decât liniște, întuneric și așteptare". Dan-Silviu BOERESCU, "LUCEAFĂRUL", Nr.4, Serie nouă, ianuarie 1996 Confruntarea cu moartea [...] Arhivarul a fost scrisă cu trei ani înainte de
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
În lumea lui...“. La Început, Subotin apărea de două ori pe săptămână, când toaca bătea de vecernie, miercurea și vinerea. Apoi vizitele sale se Întețiseră; venea În fiecare zi, nu numai seara, ci și dimineața. Iar la sfârșit apăru și Increatul, pe care străbunicul lui Ippolit, Ilia Holima, ca să se Îmbogățească, Îl cumpărase de la târg, aducându-l cu căruța până acasă Într-un sipet și Închizându-l apoi În pod. Se spune că sipetul era atât de greu, Încât caii trebuiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
Înfundau până la osii În pământ, astfel că drumul de la târg până la Brodina dură aproape o săptămână. Odată ajunși la destinație, sipetul se puse În mișcare ca de la sine putere, lunecând singur din căruță și ridicându-se pe scări În pod. Increatul se afla și acum În stăpânirea lor. Avea Înălțimea de un cot, era Îmbrăcat În haine vișinii, purta pinteni și vipușcă și, pe creștet, o creastă de cocoș. Umbla În cerc prin podul casei, cu mâinile la spate și ochii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
acolo un ceaslov. Cânta odată cu preotul În greacă și slavonă Crezul și Tatăl nostru, inversând fiecare cuvânt. Și, pe măsură ce cânta, gospodăria Subotinilor prospera. Se Înmulțeau nu numai plantele și animalele, dar până și nasturii de la cămașă se transformau În bani. Alături de Increat În pod apăruse și o șobolăniță uriașă, la țâțele căreia sugeau un număr de doisprezece șobolănași, Îmbrăcați În veșminte preoțești. Banii curgeau din toate părțile, oriunde apărea Subotin, venea și câștigul după el, astfel că atunci când a venit stabilizarea, au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
În interiorul căruia se afla Înscris un număr: 66. Chiar și Mașa rămăsese pe față cu un astfel de semn. Noroc că se afla În apropiere de tâmplă și-l putea masca pieptănănâdu-și părul În partea dreaptă. Și iată că acum Increatul se afla În podul casei lor. Babulea Îl auzea cum mărșăluiește Învârtindu-se În cerc În jurul hornului, intonând, cu un glas pițigăiat, imnul austriac... Tatiana umbla orbecăind prin casă. Se fâțâia de ici-colo, mergând de la cuptor până la ușă, de la ușă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
atâta drum. El nu-i ceruse Mașei nici pământ, nici apă, cum prevestise bătrâna, ci se mulțumise să o guste o bucățică de scrumbie și să-și ude gâtlejul selenar cu un strop de agheasmă. Babulea mai pomenise și de Increat, de șobolănița uriașă și de cei doisprezece șobolănași Îmbrăcați În veșminte de apostoli ce vor umbla bătând din poartă În poartă, promițând fiecăruia marea și sarea și ispitind astfel lumea să semneze acel hrisov adus din alte ceruri... Și pe măsură ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
-o doară oaspetele. Te gândești la fel de fel de aiureli și pe urmă stai și te miri că lumea se uită la tine ca la o ciudățenie... - Dar, dacă nu sunteți om, atunci ce sunteți? Mașa ar fi vrut să continue: „Increatul sau un alt frate al lui? Văd că-mi ghiciți până și gândurile...“. - Sunt, nici mai mult, nici mai puțin, ceea ce sunt. - Scuzați-mă, Îndrăzni să-l contrazică făcând-o pe isteața Mașa, sigur că sunteți ceea ce sunteți, că doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
halatul său alb, Întins pe sârma ghimpată. În tot acest timp, tovarășii nu stătuseră cu mâinile În sân. Umblau noaptea, prin viscol, din casă În casă În casă, lămurind bătrânii și femeile să se Înscrie la colectiv. Îi Însoțea Însuși Increatul, iar Ippolit, cu părul uns cu unt și mustățile În furculiță, Îmbrăcat Într-un halat alb, cu nelipsitul lui ștergar dungat pe umăr și o pereche de găleți, se ținea și el În preajma lor. Increatul mergea călare pe o șobolăniță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
la colectiv. Îi Însoțea Însuși Increatul, iar Ippolit, cu părul uns cu unt și mustățile În furculiță, Îmbrăcat Într-un halat alb, cu nelipsitul lui ștergar dungat pe umăr și o pereche de găleți, se ținea și el În preajma lor. Increatul mergea călare pe o șobolăniță uriașă, ținând În mână un glosar uriaș, urmat de cei doisprezece șobolănași, Îmbrăcați În veșminte preoțești. Intrând În case, tovarășii Întorceau icoanele cu fața la perete sau le Împușcau În ochi, apoi deschizând glosarul, Îi puneau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
prea mult capul cu ei. Muindu-le degetul arătător În călimară, le depuseră amprentele În catastif. „Acum acesta-i noul vostru Dumnezeu, care a supus fiara Apocalipsului, punând-o să lucreze În folosul său, le-au spus, arătându-l pe Increat, iar aceștia sunt apostolii lui, care vă vor perverti la noua credință ce va aduce raiul pe pământ...“ Atunci În joc intra și Ippolit, storcând din halatul lui lapte și miere și bancnote poleite cu aur, cu chipul Increatului tipărit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]