139 matches
-
cu seninătatea pedagogică a mitului fondator american. L’homme de papier poate fi citit, la un prim nivel de semnificație, ca o poveste de dragoste cu final așteptat. Între călărețul american ce se îndreaptă spre iubita sa Gwendoline și tânăra indiancă sioux, capturată de cavalerie, iubirea se construiește, treptat, cu ironie sălbatică și tatonare erotică. Indianca este definită de vitalitatea ce trece dincolo de zidul protector al fidelității față de înde părtata iubită. În cele din urmă, între calăreț și indianca sălbatică comunicarea
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
un prim nivel de semnificație, ca o poveste de dragoste cu final așteptat. Între călărețul american ce se îndreaptă spre iubita sa Gwendoline și tânăra indiancă sioux, capturată de cavalerie, iubirea se construiește, treptat, cu ironie sălbatică și tatonare erotică. Indianca este definită de vitalitatea ce trece dincolo de zidul protector al fidelității față de înde părtata iubită. În cele din urmă, între calăreț și indianca sălbatică comunicarea ține de naturalețea sexuală și emoțională ce evocă romanele Antichității. Idilele se pot reconstitui în
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
și tânăra indiancă sioux, capturată de cavalerie, iubirea se construiește, treptat, cu ironie sălbatică și tatonare erotică. Indianca este definită de vitalitatea ce trece dincolo de zidul protector al fidelității față de înde părtata iubită. În cele din urmă, între calăreț și indianca sălbatică comunicarea ține de naturalețea sexuală și emoțională ce evocă romanele Antichității. Idilele se pot reconstitui în acest decor al Vestului. Însă idilele nu pot supraviețui atunci când istoria revine spre a-și impune ordinea ei. În acest western iconoclast al
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
În acest western iconoclast al lui Manara, cavaleria nu sosește spre a salva pe tinerele inocente prizoniere ale pieilor-roșii, ci îndeplinește datoria de călău ce masacrează comunități. Ucisă de un foc de armă după ce a încercat să își avertizeze semenii, indianca se desparte de călărețul blond cu aceeași ironie stranie care le-a definit relația din prima clipă a întâlnirii. L’homme de papier este nu doar o poveste de dragoste, ci și o tentativă de a regândi metafizic o lume
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
XIX, în imperiul Victoriei. Și nimic mai inspirat decât opțiunea de a situa în centrul narațiunii una dintre cele mai versatile prezențe imaginabile - pe Reginald Winkie, contabilul din Lahore în al cărui chip smead se poate citi moștenirea mamei sale indience. În India colonială, Winkie trăiește periculos, ezitând să își asume jumătatea indiană și preferând masca de seducător englez urban. Winkie este parte a unui joc delicat și nu mai puțin riscant decât Marele Joc pe care îl gândesc englezii și
Camera obscură : vis, imaginaţie și bandă desenată by Ioan Stanomir () [Corola-publishinghouse/Imaginative/595_a_1437]
-
nimic despre ea. Apoi s-a Încurcat cu un țigan și s-au căsătorit, aducându-l acasă, unde locuia cu mama ei care era văduvă.Nu după puțin timp a dat naștere la o fată; a ieșit frumoasă ca o indiancă. Țiganul este foarte gospodar; muncește pământul pe care Îl au În proprietate și crește pe lângă casă păsări și animale. Fata lor a terminat liceul și a plecat În Spania să muncească. - Nae, am auzit că fata ta s-a căsătorit
Pete de culoare by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91516_a_107356]
-
scoasă la imprimantă, cu bibliotecile care au cartea de poezii. Și poșetuța albastră a lui Helen, care pare verde în lumina galbenă. — Ce n-aș da să fiu americancă indigenă, zice Mona, lipindu-și fruntea de geam, să fiu o indiancă Blackfoot sau Sioux liberă ca pasărea cerului, acum două sute de ani, și să trăiesc în armonie cu toată această splendoare a naturii. Ca să înțeleg ce simte Mona, îmi lipesc fruntea de geam. Aerul condiționat merge, dar sticla frige ca focul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Bronzul lui pare portocaliu în lumina galbenă. Părul îi pare de flăcări. — Eu i l-am făcut, zice Mona. Din februarie m-am apucat de el. Mona, cu codițele ei rasta și medalioanele ei cu cristale. O întreb dacă e indiancă Hopi. Stridie umblă cu degetele după ceva în săculeț. Și Helen zice: — Mona, tu nu ești nici un fel de indigenă! Pe tine te cheamă de fapt Steinner. Nu trebuie să fii Hopi, zice Mona. L-am făcut după un model
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
îexcepție făcând, bineînțeles, Liv a mea), amantul nevestei fermierului și, totodată, al contesei rusoaice. Problema e că nu pare să-l intereseze nici una. Din cauza experienței de călugăr. Obișnuit cu celibatul. Poate că în asta constă atracția. E greu de cucerit. Indianca axona numită Prepelicarul este cea mai insistentă. Așa simpluță cum o vezi, e tot timpul pe urmele lui, ca un ogar, cum sugerează și numele ei. El nu are timp pentru ea, deși fata se gudură tot timpul pe lângă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
logodnicul ei ridicol Îi atrăsese atenția În noaptea nunții, cînd băgase de seamă că Începea să se excite: - Cum Îndrăznești? Îi strigase el. E oare asta demn de o femeie castă, dintr-o familie spaniolă nobilă? Parc-ai fi o indiancă. - Atunci nu te mai mișca, Îl rugase ea, cu umilință. Nu pot să-mi păstrez castitatea dacă te miști așa, În sus și În jos. - Roagă-te atunci, veni răspunsul marelui hidalgo din Extremadura. Roagă-te, după cum ai obligația s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Aici nu sunt diamante. — Cum știți că nu sunt diamante, dacă nu sunteți garimpeiro? Trebuie să cauți ca să găsești. Cel de al treilea necunoscut, numitul Lucas, se apropie încet de fată și o privi foarte de aproape. — Nu e rea indianca, spuse el. Cât a costat? — Nimic. Nu e a mea. — V-o cumpăr. — V-am spus că nu e a mea. Două bidoane de cafea, trei kile de făină și niște bocanci. — Vă repet că n-o pot vinde. Este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Un kil jumate... — Vă spun că nu. Nu e de vânzare și nici de închiriat. — Dar, auziți... numitul Lucas se apropie prudent. Asta nu e drept! Dacă ar fi o femeie..., o albă, aș înțelege. Dar nu e decât o indiancă. Și, culmea, o „sălbatică“, o yubani care micșorează capete. — Fratele ei mi-a încredințat-o și nimeni n-o să se atingă de ea. — Nu e ăsta obiceiul. Printre garimpeiros, femeile indience se împrumută. Așa e corect. Manierat... Avea o idee
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
o albă, aș înțelege. Dar nu e decât o indiancă. Și, culmea, o „sălbatică“, o yubani care micșorează capete. — Fratele ei mi-a încredințat-o și nimeni n-o să se atingă de ea. — Nu e ăsta obiceiul. Printre garimpeiros, femeile indience se împrumută. Așa e corect. Manierat... Avea o idee despre ce considerau garimpeiros „corect“ și „manierat“. Căutătorii de diamante, sau garimpeiros - cum își spuneau ei, acceptând pentru tot bazinul amazonian o denumire pur braziliană -, constituiau cea mai joasă speță de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sau diamante, dar niciodată pușca sau ambarcațiunea. Trebuie să se respecte hotarele - zece metri pătrați - ale celor care au ajuns înainte; se cere respect pentru soția legitimă - dacă este albă -, dar exista obligația să dai cu împrumut sau cu chirie indiencele sau negresele. Trebuie să împarți medicamentele și să îngropi morții, chiar dacă îi urai când erau în viață. Acum, Lucas invoca un drept: acela de a închiria o indiancă, așa cum se închiriază un pat sau un animal de povară. Refuză încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
este albă -, dar exista obligația să dai cu împrumut sau cu chirie indiencele sau negresele. Trebuie să împarți medicamentele și să îngropi morții, chiar dacă îi urai când erau în viață. Acum, Lucas invoca un drept: acela de a închiria o indiancă, așa cum se închiriază un pat sau un animal de povară. Refuză încă o dată clătinând din cap și vocea lui nu avea nici o inflexiune când răspunse: — Eu nu sunt garimpeiro. Lucas se apropiase peste măsură de mult. Fața lui aproape că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
miră Cristo. Sunteți unul dintre țicniții ăia care colindă lumea urmărind fluturii cu o plasă? — Dacă știi să-i recunoști, aduc mai mulți bani decât diamantele. — Explicați-mi chestia asta! — Oh! Lasă-te de fluturi! protestă Lucas. Acum, importantă este indianca... ridică ușor glasul. Doar nu vreți să dați de belea din pricina unei yubani, nu-i așa? N-o să stricăm prietenia pentru „asta“... Se întoarse să o arate cu degetul pe indiancă, dar malul lagunei se vedea pustiu. Rămase cu brațul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Lasă-te de fluturi! protestă Lucas. Acum, importantă este indianca... ridică ușor glasul. Doar nu vreți să dați de belea din pricina unei yubani, nu-i așa? N-o să stricăm prietenia pentru „asta“... Se întoarse să o arate cu degetul pe indiancă, dar malul lagunei se vedea pustiu. Rămase cu brațul în sus, uimit, și căută de jur-împrejur. — Unde s-a băgat? întrebă el. Făcu un gest spre o umbră care fugea prin hățișuri, pe malul lagunei. — Acolo. Ați reușit s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
vâre în niște pantaloni murdari și să o șteargă cu logodnicul ei la un obscur și rău mirositor club de marijuana. Dar, Dumnezeule! Clipa aceea era perfectă... Își lăsă privirea în jos, căutând fotografia, și dădu de chipul încruntat al indiencei stând pe vine și privind revista, așa cum nu mai privise niciodată ceva care nu era o banană, și părând să vrea să afle, din fotografie, ce anume găsea bărbatul în cărți. Se priviră. Apoi, ea se întoarse în hamacul ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îmbrăcăminți. Se sprijini de masă, își reveni și își continuă drumul fericită și mândră. Bărbatul înclină din cap și reveni la lectură. Era ceva în Kino, Juana și Coyotito - care fugeau cu perla, urmăriți de toată lumea -, care îi amintea de indiancă. Și de el însuși. Ploile n-au ținut mult. Trei luni. Apoi, într-o dimineață, cerul se prezentă fără nici un nor, de culoare albastru-peruzea, iar selva, atât de bine spălată, renăscu mai verde decât oricând. Într-o săptămână, apele au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
aceea cât timp ar fi dorit, putea să o abandoneze și să o trăiască din nou, ca și cum ar fi vorba de un orgasm gigantic pe care și-ar putea permite să-l prelungească după plac. Și apoi, revenind la colibă, indianca era acolo cu masa gata; îndepărtată și tăcută, umbră care nu deranjează niciodată, servitoare pe care nu trebuia să o plătească, femeie care nu avea nevoie de explicații. Și cărțile. Și hamacul. Și o absolută, perfectă, infinită senzație de libertate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
și lagună, copaci și papagali, maimuțe și orhidee. Dacă timp de doi ani i-au fost de-ajuns, îi vor fi de-ajuns și pe mai departe și nu va îngădui nimănui să vină să-i tulbure pacea; nici vreo indiancă, nici vreo albă, nici vreo negresă nu-l va tulbura doar din pricina unor sâni țepeni, a unor șolduri înguste și a unei guri tremurânde. Nu mai voia alte Lola în viața lui, nici alte Clarence, nici alte Etukos... Prefera să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
de focul protector al colibei, sau se îneacă, este condamnat să rătăcească sute de ani prin tărâmurile reci ale nopții și ale apei, fără să simtă niciodată căldura soarelui, blândețea sigură a pământului, miracolul luminii și al culorilor. Pentru o indiancă înspăimântată de superstiții și care nu știa să înoate, să înainteze adânc în lagună pe o ambarcațiune șubredă era cea mai mare aventură a vieții ei. Când ajunse la mangrove, se agăță de crengi și rămase îngrozită până când el sări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
Înăuntru se afla toată averea lui - ceva mai mult de o mie de dolari - produs al vânzării mobilelor și mașinii, după ce scăzuse biletul de avion, cheltuielile de început și ceea ce îi dădea din când în când părintelui Carlos pentru provizii. Indianca îl privea în tăcere, cu o umbră de neliniște în ochi. Stătea în continuare pe vine sub copac, urmărindu-i mișcările cu privirea și când reveni din colibă cu hamacul și apărătoarea de țânțari, o găsi instalată la prova caiacului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
îi porunci el. Nu poți veni cu mine. Ea nu schiță nici un gest, ca și cum n-ar fi auzit. — Dă-te jos, îți spun! Nu mă face să pierd timpul. Îi arătă cu un gest categoric malul de lângă el. Vino aici! Indianca refuză acum cu fermitate și se agăță de bord. Nerăbdător, înaintă în apă, o luă în brațe, o ridică în aer ca pe o pană și, furios, o duse pe uscat. A trebuit să o și țină strâns, pentru că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]
-
sunt înfometați și îndrăznesc să se pună cu tine. Mă auzi? Îndrăznesc să se pună cu marele Amazon. Îi vei lăsa să te biruie? Căută o insuliță în mijlocul curentului, săpă o groapă adâncă fără alt ajutor decât maceta, depuse cadavrul indiencei și îl acoperi cu pământ și lemne groase, pe care le aduse de pe mal, ca să împiedice caimanii sau jaguarii să devoreze rămășițele Piei. Navigă apoi încet spre casă și, când sosi, se prăvăli în hamac și bău pe nerăsuflate singura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2109_a_3434]