114 matches
-
să reconciliezi culturile, nu este posibil să reconciliezi limbajele. Ele sunt cu adevărat incompatibile, și câteodată antagoniste, rivale. Schimbul nu trebuie să fie imposibil, pot exista relații, dar doar dacă fiecare cultură își prezervă propria sa specificitate"423. Hipersincretismul și indistincția valorilor devin trăsăturile hiperculturii, descrisă ca un fel de "plasmă" pe care oricine o poate accesa în orice modalitate și oricând dorește. "Democrația" culturii și a valorilor i se pare a fi un simptom al degradării culturii reale, care introduce
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
și pentru mass-media în general. Efectele asupra subiectului sunt cele de ordinul hiperrealului: televiziunea se dizolvă în viață, la fel cum viața este dizolvată în televiziune (care este percepută după modelul ADN-ului). Baudrillard mută discuția într-un plan superior, indistincția mediu/mesaj este generalizată asupra tuturor schemelor binare prin intermediul cărora se asigura până acum o viziune "confortabilă" asupra realității și teoriei. Astfel, Baudrillard postulează dispariția structurilor duale care organizau până acum totalitatea câmpului discursiv, precum și a oricărei articulații care determina
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dispariția structurilor polare în discurs etc.: "peste tot, nu contează în ce domeniu, politic, biologic, psihologic, mediatic, în care distincția dintre doi poli nu poate fi menținută, se intră în domeniul simulării, și deci în manipularea absolută nu pasivitatea, ci indistincția dintre activ și pasiv"451 (s.a.). După cum au remarcat exegeții săi, conceptele de hiperrealitate și simulacru ocupă un rol-cheie în scrierile lui Baudrillard, asigurându-i baza multiplelor deconstrucții pe care le va efectua și a colapsului categoriilor și dihotomiilor subiect
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
prolifereze în toate direcțiile, într-o "dezordine metastatică". Această descriere corespunde momentului postmodernității, care, venind după "orgia" modernității (în care s-a ajuns la un maximum în toate domeniile), se confruntă cu o profundă indeterminare, cu pierderea specificității și cu indistincția valorilor 475. Baudrillard schițează astfel o stare paradoxală, în care realizarea mișcării moderne a condus la lichidarea sa și la confuzia totală a principiilor și ideilor; în Paroxistul indiferent, aceasta este prezentată în termenii involuției de la proiectul nietzschean de transmutație
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
unui domeniu sunt "contaminate" cu cele ale altor domenii, într-o indeterminare totală. În acest context al pierderii specificității, simptomatică este imposibilitatea utilizării metaforei, care este acum înlocuită de către metonimie, considerată mult mai aptă să surprindă particularitățile noilor transformări generale. Indistincția generalizată a genurilor și domeniilor face desuetă metafora, deoarece, "pentru ca să existe metaforă, trebuie să existe câmpuri diferențiale și obiecte distincte. Or, contaminarea tuturor disciplinelor pune capăt acestei posibilități. Metonimie totală, virală prin definiție (sau prin indefinire)"477. La fel ca
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Explozia modernității, ce se poate regăsi la toate nivelurile, este denumită de către Baudrillard în La Transparence du Mal "orgie", iar starea actuală, postmodernă, post-orgie, este stadiul simulării totale, în care economia devine transeconomie, estetica transestetică, iar excesul se traduce în indistincția genurilor și în "gradul zero" al culturii (Jean Baudrillard, La Transparence du Mal, pp. 11-21). 529 Jean Baudrillard, De la séduction, p. 247. 530 A se vedea Philippe Breton, L'Argumentation dans la communication, La Découverte, Paris, 2001. 531 Aristotel, Retorica
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Cauzalitatea în succesiune”, în Analele Academiei Române, seria II, tom XXVIII. Xenopol, A.D. (1908), La theorie de l’historie, Ernest Leroux, Paris. Capitolul 16 PATRU MODELE DE DECIZIEtc "Capitolul 16 PATRU MODELE DE DECIZIE" În teoria actuală a deciziei există o indistincție cronică între perspectiva normativă și cea descriptivă. Abordarea normativă încearcă să formuleze strategii, reguli, norme pentru o decizie „rațională”, corectă. Din punct de vedere practic, o asemenea abordare este de prim interes. Datorită rolului deciziilor în viața umană, întrebarea cea
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
unei laturi a unui triunghi este mai mică sau egală decât suma celorlalte două laturi) (3) Distincția între obiecte non-identice: dacă d(x,y) ≠ 0, atunci x ≠ 0 (dacă două obiecte sunt diferite, atunci distanța dintre ele este nenulă) (4) Indistincția între obiecte identice: pentru două obiecte identice x și z, d(x,z)=0 Majoritatea măsurilor de similaritate folosite în analiza cluster sunt metrice, îndeosebi pentru avantajele pe care le aduc proprietățile lor matematice. În cazul variabilelor cantitative (variabilele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
care pozițiile obiectelor reflectă cât mai bine această apreciere generală. Un exemplu de metodă decompozițională este scalarea multidimensională. Metrica. Analitic, o metrică este o distanță definită prin patru proprietăți: (1) simetrie, (2) inegalitatea triunghiulară, (3) distincția între obiecte non-identice, (4) indistincția între obiecte identice. Paradigma. Este modul de înțelegere a lucrurilor la un moment dat, bazat pe un set de concepte și reguli de practică științifică particulare, asupra căruia există consens larg împărtășit în comunitatea științifică. Paradigma constituie premisa și cadrul
[Corola-publishinghouse/Science/2075_a_3400]
-
autosubminare. Autorii prinși în sumar sunt în bună parte de raftul al doilea. Ca atare, se creează, pe de o parte, o anumită discrepanță între efortul hermeneutic investit și obiectul investiției, iar, pe de altă parte, se constată o anumită indistincție în tratarea unor autori distincți (valoric și nu numai), o unilateralitate a aplicării critice. Excepțiile nu afectează regula. Mult mai plauzibilă este cartea Patria de hârtie (2003; Premiul Asociației Mureș a Uniunii Scriitorilor), la origine cercetare doctorală, care se demachiază
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289447_a_290776]
-
orice urmă de regret sau de îndoială cu privire la incizia pe care am făcut-o în perimetrul fondului intim-străin. Despre hotar și hotărâre Ceva este în măsura în care are hotare. Actul hotărârii este actul ontologic suprem. Se poate desigur imagina o lume a indistincției, a informului sau a inconstanței, o lume în care totul se preschimbă înainte de a apuca să fie. Despre o asemenea lume a neașezării s-ar putea spune că este, fără ca propriu-zis ea să și fie. O lume de magme, de
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este în mai mare măsură: tiparul care se reiterează în fiecare exemplar, ori hotarul fiecărui lucru în virtutea căruia tiparul se afirmă încă o dată; pentru că, în fiecare lucru, noi sesizăm simultan hotarul și tiparul lui, varietatea lui distinctă și uniformitatea și indistincția lui. Pe de-o parte suntem înclinați să vedem excelența ființei în ceea ce este inconfundabil și neînlocuibil, deci în principiul individualului. În acest caz, unicitatea pe care o presupune hotarul intră în opoziție cu serialitatea tiparului, ceva fiind în mai
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
care demarcă partea lor de ființă și exprimă, în vasta jurisdicție a tot ce există, dreptul lor la ființă. Numele reprezintă modul nostru de a gospodări, odată încheiată, Creația, gestul prin care am fost chemați să împiedicăm căderea lucrurilor în indistincție și în neființa „anonimatului“. „Ceva ce nu are nume“ mă domină prin nenumitul lui. El nu poate fi preluat în proiect, căci ființa lui îmi scapă. Nenumită fiind, ea nu poate fi fixată în granițele ei, ea rămâne in-finită. Preluarea
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
prin „aranjare“ (kataskeuasis). Să ne întoarcem însă la momentul de început al demiurgiei. În prima zi, Dumnezeu face lumina. Lumina este primul element al modelării sau, mai degrabă, unul în vederea ei. Limita lucrului, conturul său, forma, apare în lumină. Întunericul, indistincția pură ar anula opera creației, ar lăsa ca elementele ei să fie asemenea pământului primordial: aoratos, „ascuns privirii“. Pentru ca delimitările create de volumetria divină să fie percepute este nevoie de lumină. Iată de ce în Marele Atelier al Demiurgului totul începe
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]