212 matches
-
primară și despre modul cum s-a constituit limbajul. Totuși, scoase din nebulozitatea lor semantică, dezbrăcate de grandoarea ideatică cu care au fost înconjurate, ele nu-și pot afla altundeva originea decât în interjecții și în sunete imitative. Privind limbile indoeuropene ca rezultat al gramaticalizării formulei aglutinante, iar pe aceasta ca rezultat al depășirii stadiului silabic, Bréal percepe evolutiv și unitar constituirea limbii, fapt remarcat cu entuziasm în 1876 de André Lefèvre: „Retrăgând originea limbajului dincolo de întreaga perioadă vecină cu istoria
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
1876 de André Lefèvre: „Retrăgând originea limbajului dincolo de întreaga perioadă vecină cu istoria, dincolo de toată observația directă, Bréal s-a conformat invincibilei de acum înainte teorii a formării lente. Despuind de caracterul lor abstract monosilabicele care au dat naștere rădăcinilor indoeuropene, el a curmat scurt considerațiile pompoase despre noblețea originală a inteligenței; el a extirpat radical metafizica din știința limbajului”. Bréal face un pas important în gândirea istorică arătând că indoeuropeana comună a fost născută de o limbă aglutinantă și că
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de caracterul lor abstract monosilabicele care au dat naștere rădăcinilor indoeuropene, el a curmat scurt considerațiile pompoase despre noblețea originală a inteligenței; el a extirpat radical metafizica din știința limbajului”. Bréal face un pas important în gândirea istorică arătând că indoeuropeana comună a fost născută de o limbă aglutinantă și că tatăl acestui strămoș, monosilabismul primitiv, poate fi un frate al chinezei. Este astfel recunoscută originea naturală comună a speței umane împreună cu limbajul acesteia, ceea ce înseamnă derivarea totală, fizică și psihică
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
că a fost utilizată pe parcursul unei serii considerabile de secole înainte de a ajunge la dezvoltarea gramaticală pe care o reprezintă”. Limitarea zonală și rasială a constituirii prototipului de limbă flexionară întărește ideea de limbă mamă și afirmă constituirea spațiului lingvistic indoeuropean prin migrația dialectelor ariene. Astfel, arată Bréal, „au ieșit din limba mamă i.-e. sanscrita, zenda, greaca, latina, celtica, germanica și slava”. Dar tocmai derivarea acestor limbi dintr-o sursă comună este punctul de rătăcire a etimologiei tradiționale, care nu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
scrise. Găsind în textele vechi din zone diferite unele coincidențe și apropieri fonetice și semantice, comparativiștii au conchis că acestea nu se explică altfel decât prin originea comună a limbilor respective. De aici a rezultat imaginea arborelui genealogic al limbilor indoeuropene, imaginea limbilor mamă, ale căror fiice s-au strămutat în alte zone unde au evoluat doar în sine și prin sine. La conceperea acestui mod de evoluție a limbii a contribuit decisiv lipsa atestărilor în scris pentru limbile din spațiile
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
definesc obiectul. Astfel A. Meillet, care a elaborat partea etimologică a dicționarului limbii latine, alcătuit împreună cu A. Ernout (prima ediție publicată la Paris în 1932), prezintă în introducere modul în care el, ca neogramatic, își imaginează constituirea familiei de limbi indoeuropene: „Grupurile mici de căpetenii care și-au întins dominația lor din centrul Asiei până la oceanul Atlantic, de la peninsula scandinavă la Mediterana, au găsit în țările pe care le-au ocupat civilizații care, cel puțin din punct de vedere material, erau
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
de către toți neogramaticii prin separarea morfologiei de lexic și de fonetică. Dacă ultimele două componente ale limbii constau din elemente concrete cărora trebuie să li se dea cumnecum o explicație și am văzut care, morfologia este aspectul definitoriu al limbilor indoeuropene, provenite, cum se crede, dintro sursă unică. Acesta este motivul pentru care Meillet, fără să prezinte dovezi, afirmă că „morfologia este completamente indoeuropeană”. În realitate limbile flexionare nu au fost sub nici un aspect aduse de aiurea. Ele sunt rezultatul morfologizării
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
să li se dea cumnecum o explicație și am văzut care, morfologia este aspectul definitoriu al limbilor indoeuropene, provenite, cum se crede, dintro sursă unică. Acesta este motivul pentru care Meillet, fără să prezinte dovezi, afirmă că „morfologia este completamente indoeuropeană”. În realitate limbile flexionare nu au fost sub nici un aspect aduse de aiurea. Ele sunt rezultatul morfologizării materialului aglutinant, continuu pe spații largi, în condițiile unor contacte lingvistice favorizante. În ideea unui izvor asiatic comun pentru limbile i.-e. a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
izvor asiatic comun pentru limbile i.-e. a elaborat și Al. Brückner dicționarul etimologic al limbii polone (Cracovia, 1927). În prefața la dicționar autorul arată că „între anii 3000 - 2000 î. Hr. eram încă parte integrantă a așa-numitei comunități ariene (indoeuropene, indogermanice); din acel leagăn comun, continuă el, s-au răspândit toate popoarele-limbi înrudite: în Asia vechii indieni și iranieni (limba avestă): în Europa greaca, latina, celtica, germanica, slava.” Autorul consideră că strămoșii slavilor și ai lituanienilor formau în patria inițială
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
prin creștinism; 2) mic-burgheză prin nemți; 3) maghiară, după anul 1500; 4) tot atunci cea italiană, incomparabil mai puternică; 5) franceză, după anul 1700. În afară de acestea, mai sunt pomenite ca nesemnificative influențe rusești, românești, evreiești. În concluzie Brückner, analizând limbile indoeuropene ca pe un fenomen aparte, reduce începuturile acestora la celulele ovarului arian din care principiul slav s-a desprins și a evoluat în sine până pe la anii 400, suportând spre finele acestei perioade doar o importantă influență germanică. Abia după
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
estul Europei, vin în contact cu alte limbi și suportă o anumită influență din partea acestora. Savantul bulgar St. Mladenov explică ceva mai realist varietatea componentelor limbii sale. Analiza etimologică întreprinsă de el este străbătută de ideea unității originare a limbilor indoeuropene cu multiple alte limbi. În introducerea la dicționarul etimologic al limbii bulgare (Sofia, 1941) el spune următoarele: „Limbile indoeuropene se află într-o înrudire îndepărtată cu numeroasele limbi ale așa numitei familii uralo-altaice, care se întinde de la țărmurile Mării Baltice și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
explică ceva mai realist varietatea componentelor limbii sale. Analiza etimologică întreprinsă de el este străbătută de ideea unității originare a limbilor indoeuropene cu multiple alte limbi. În introducerea la dicționarul etimologic al limbii bulgare (Sofia, 1941) el spune următoarele: „Limbile indoeuropene se află într-o înrudire îndepărtată cu numeroasele limbi ale așa numitei familii uralo-altaice, care se întinde de la țărmurile Mării Baltice și Oceanului Înghețat de Nord până la granița cu China și la insulele nipone... Există apoi unele surprinzătoare asemănări gramaticale și
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
într-o înrudire îndepărtată cu numeroasele limbi ale așa numitei familii uralo-altaice, care se întinde de la țărmurile Mării Baltice și Oceanului Înghețat de Nord până la granița cu China și la insulele nipone... Există apoi unele surprinzătoare asemănări gramaticale și lexicale între indoeuropeană și ugro-finică, precum și între indoeuropeană și turco-tătară. Toate aceste asemănări și coincidențe, continuă Mladenov, nu pot fi jocul orb al întâmplării, cu atât mai mult cu cât în lume nu există întâmplări, ci doar legături cauzale între fenomenele din lumea
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
numeroasele limbi ale așa numitei familii uralo-altaice, care se întinde de la țărmurile Mării Baltice și Oceanului Înghețat de Nord până la granița cu China și la insulele nipone... Există apoi unele surprinzătoare asemănări gramaticale și lexicale între indoeuropeană și ugro-finică, precum și între indoeuropeană și turco-tătară. Toate aceste asemănări și coincidențe, continuă Mladenov, nu pot fi jocul orb al întâmplării, cu atât mai mult cu cât în lume nu există întâmplări, ci doar legături cauzale între fenomenele din lumea fizică și cea spirituală” (p.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
nu pot fi jocul orb al întâmplării, cu atât mai mult cu cât în lume nu există întâmplări, ci doar legături cauzale între fenomenele din lumea fizică și cea spirituală” (p. IX). Puțin mai jos el adaugă înrudirea dintre limbile indoeuropene și limbile semite: araba, ebraica, feniciana, arameica, siriana etc. Dar de la recunoașterea acestor înrudiri până la originea naturală a limbajului și la evoluția structurală comună a tuturor limbilor este o cale pe care neogramaticii nu au putut să o străbată. Toate
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
ebraica, feniciana, arameica, siriana etc. Dar de la recunoașterea acestor înrudiri până la originea naturală a limbajului și la evoluția structurală comună a tuturor limbilor este o cale pe care neogramaticii nu au putut să o străbată. Toate „înrudirile îndepărtate“ ale limbilor indoeuropene cu alte limbi și familii de limbi constituie pentru Mladenov „misterul limbii“ în care noi „datorită limitării mijloacelor noastre de cunoaștere nu vom pătrunde niciodată complet“. În consecință limba rămâne „activitatea tainică a omului, care are în același timp caracter
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
i.-e., au constatat că fonetica acestor limbi, corelată cu baza de articulație, permite refacerea unui sistem de sunete capabil să cuprindă și să explice teoretic derivarea tuturor sistemelor fonetice ale limbilor i.-e.; aceasta în timp ce reconstituirea cuvintelor și morfemelor indoeuropene se dovedea a fi mult mai anevoioasă și chiar imposibilă. Dificultăților pe care teoria neogramatică le ridică în calea analizei etimologice prin necesitatea reconstituirii protolimbii i.-e. Mladenov le adaugă altele care blochează definitiv privirea retrospectivă asupra istoriei limbii. Este
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
globală a materialului lingvistic, care poate parcurge în evoluția sa stadiile silabic, aglutinant și flexionar, dar care poate genera la oricare din aceste stadii o limbă capabilă să satisfacă orice nivel de cultură și civilizație. Se vede limpede că modelul indoeuropean de limbă nu este nici unicul și nici obligatoriu pentru redarea completă a funcțiilor și raporturilor gramaticale. Nu există limbi superioare și limbi inferioare, deosebirea între limbi constă în nivelul de cunoaștere și de cultură pe care îl exprimă, căruia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
doilea rând, pentru înțelegerea globală a fenomenului trebuie avută în vedere continuitatea străveche a materialului autohton din estul Europei în spațiul italic, unde s-a constituit latina, și în spațiul euro asiatic pe care s-au constituit local celelalte limbi indoeuropene. Latina a adus în spațiul est european materialul continuu preindoeuropean, prelucrat în manieră flexionară, și a influențat constituirea limbii române și a celorlalte limbi din acest spațiu atât ca lexic cât și ca manieră flexionară, paradigmatică, de sintetizare a acestuia
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
a acestei limbi puternic afectată de morfematizarea componentelor lexicale ale cuvintelor și de constituirea paradigmei morfologice a acestora, fenomene caracteristice limbilor flexionare. Reflectând procesul de gramaticalizare a structurilor aglutinante, limba maghiară se prezintă ca document valoros pentru studierea istoriei limbilor indoeuropene și pentru o nouă filozofie a limbii. Nivelul cunoașterii științifice a limbii nu a permis până acum abordarea evoluției traci > maghiari în întrepătrundere cu constituirea etniilor română, albaneză și slavă și cu luarea în considerație a suprapunerii pe parcursul istoriei a
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
că populația migratoare care a poposit sub acest deal a luat numele de ugorĭskoe „ungurească”. Cel de al doilea constă în prezența adjectivului unguresc în Carpați înaintea trecerii pe lângă Kiev a acelei afro-asiatice din care au rezultat familiile de limbi indoeuropene, populații: munții ungurești (Carpații nordici), peste care au trecut acei unguri ca să ajungă în Panonia, deja (uže) se numeau ungurești (prozvašaja ugorĭskaja). Se știe că moldovenii numeau munții dinspre Ardeal ungurești, iar populația din Ardeal, unguri; în balada „Miorița” ciobanul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vânduți ca robi și alungați”, sau chiar uciși (Olteanu și colect., p. 20). Timpul de nouă secole care s-a scurs de la cuceririle romanilor în spațiul tracic a avut ca rezultat, pe de o parte constituirea a trei structuri lingvistice indoeuropene, care sunt romanitatea orientală, albaneza și slava, iar pe de altă parte constituirea, pe baza limbii coiné a statului dacic, a limbii maghiare, limbă al cărei fundament inițial aglutinant a fost susținut periodic de grupările de populație turco-tătară pătrunse în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
uzii, populație considerată turcică, din secolele XI XII. Pentru sensul de „legare, unire” și pentru existența lui n se poate vedea pol. węzel „legătură, nod”, lat. ango „a strânge, a presa, a concentra, a încinge”. În extremitatea estică a spațiului indoeuropean, cuvântului vend îi corespunde ind, de unde numele etnic inzi, ca și Indus și India. Există o vastă literatură despre huni ca populație în India (a se vedea articolul Hounas din GE). Nu cred că trebuie să ne îndoim de faptul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
că incipio nu a fost luat din latină și transpus în română ca un obiect izolat. „Stricarea” despre care vorbește Cantemir dovedește funcționarea vie ca sistem aparte a limbii române în care se reflectă, ca în oricare altă limbă, continuitatea indoeuropeană și preindoeuropeană a materialului lingvistic. A se vedea în acest sens alb. cep „colț, vârf”, hap „a deschide, a începe”, kap „a apuca, a găsi, a începe”, kep „vârf de stâncă, cap (geogr.)”, rs. čapatĭ, čepatĭ, čipatĭ „a apuca”, germ.
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
d. Hr. în sud-estul, centrul și estul Europei, spațiu văzut în continuitatea euro afro asiatică a materialului lingvistic. Colonizările și administrația romană în acest spațiu au avut ca efect suprapunerea pe sistemul lingvistic autohton, de factură aglutinantă, a sistemului lingvistic indoeuropean, flexionar și morfematic. În urma simbiozei celor două sisteme lingvistice a rezultat, pe întreg spațiul tracic, baza traco-latină a romanității orientale, în care cele două sisteme lingvistice au avut aport diferențiat: unul, cel tracic, preponderent lexical, altul, cel romanic, preponderent gramatical
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]