800 matches
-
SE FACUSE NEVAZUT. E posibil să se fi întâmplat pe parcursul unui deosebit de concentrat efort mental al poetului portughez, efort care l-a consternat pe Borges. Omul nevăzător a simțit, pur și simplu, că trupul îi este absorbit de o forță inexorabilă, dar benignă, într-un soi de vârtej învolburat, care-i provoca însă o ușoară greață. S-a lăsat în voia soartei. După un timp, ochii lui obișnuiți cu lumina gălbuie, lăptoasă, familiară zilelor și nopților sale de orb, au început
Alex. Leo Șerban - Litera din scrisoarea misterioasă () [Corola-journal/Journalistic/5389_a_6714]
-
sunt aspecte care ne-au mișcat pe noi toți cei care am avut privilegiul de a-l cunoaște pe Aurel Stroe. Intransigența gândirii sale nu era o crispare încremenită în proiect. Nici nu putea fi astfel. Era rezultatul unei deveniri inexorabile a unui proces creativ, complex, manifest la nivel ideatic, la nivel conceptual, la nivel muzical artistic. Nu este de mirare faptul că Nichita face referire la două opere fundamentale ale compozitorului, la Concertul pentru clarinet și orchestră, de asemenea la
Aurel Stroe pe „Calea Lactee“, scrisă pentru el de Nichita Stănescu – pagini de jurnal prezentate de Ana Trestieni – by Dumitru Avakian () [Corola-journal/Journalistic/5406_a_6731]
-
dimpotrivă, cuvântul "neverticalitate" este absolut obligatoriu în caracterizarea unui oponent. Dar viața, potrivit cercetărilor ce durează de zeci de mii de ani, s-a dovedit a fi un nesfârșit lanț de compromisuri și concesii, altfel, cunoscându-ne de la bun început inexorabilul (dar și regretabilul!) final, ce-ar fi fost să ne anchilozăm în măreața verticalitate, și, trântind-o pe orizontală, să așteptăm cuminți încheierea ciclului? Ar mai fi urmat transformarea lui homo erectus în homo sapiens? Și am mai fi avut
Cadoul incolor, inodor și insipid by Aureliu Busuioc () [Corola-journal/Journalistic/6637_a_7962]
-
mirene încît nu putea întruchipa idealul monahului care se leapădă de lume spre a trăi numai cu Dumnezeu. Un caz paradoxal de călugăr iubind viața și lumea din afara chinoviei. Pe de altă parte, Steinhardt era încredințat că Dumnezeu părăsise lumea inexorabil și că singura cale de a-i suplini lipsa era trăirea mistică a prezenței intime a lui Hristos. Aici era ascunsă taina autentică, acea taină care, trăită fiind în intimitate, nu putea avea parte niciodată de publicitate. Restul era trăncăneală
Un autor de interior by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/6639_a_7964]
-
fapt cu Indignare (2006) și continuând, după Exit Ghost, cu Everyman (2008), tradusă la noi, sub titlul Povestea lui Orișicine, la fel de prompt cum fusese și Indignare și cu The Humbling (2009), titlul anunțat pentru 2010 fiind Nemesis - este declinul final, inexorabilul sfârșit, moartea urmată de descompunere. Cine este totuși Nathan Zuckerman? Venise pe lume ca personaj de ficțiune, ca invenția lui Peter Tarnopol, primul alter-ego al lui Philip Roth: în romanul Viața mea de bărbat (1973), Peter Tarnopol, autor de succes
Instanța rămâne în pronunțare by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/6584_a_7909]
-
fantasmele morții, ale singurătății, ale beznei, celebrând de fapt viața, lumina, libertatea spre care va avea tăria să facă pasul decisiv. Tiziano Scarpa intră în rolul personajului Cecilia, așa cum Flaubert făcuse în cazul doamnei Bovary, călăuzind-o spre știutul sfârșit inexorabil. Tot astfel Scarpa poate spune liniștit, știind pe de rost nu doar compozițiile lui Vivaldi, ci și sufletul propriului personaj: „Cecilia sunt eu" și totodată „un autre que soi". „Realismul" autorului în Stabat Materînseamnă o neîncetată adecvare la procesele psihice
Cecilia vs. Vivaldi by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/6314_a_7639]
-
mult de gândit. Față de tradiția lui vivere pericolosamente, școala Marilor Maeștrii ai zen-ului românesc, inaugurată de Constantin Brâncuși, pare acum foarte departe. Ultima propoziție este și mai greu de interpretat. Sensul prim - și cel pregnant în 1987 - exprimă un dat inexorabil: în absența lui Eliade totul va fi diferit. Această diferență poate fi citită însă și ca o atitudine activă din partea discipolului, mai ales din perspectiva evoluției sale ulterioare. Ea ar putea anunța, așadar, și o altfel de „despărțire de Eliade
Inima înțeleptului și statuia lui – Contribuții la exegeza lui Eliade – by Liviu Bordaș () [Corola-journal/Journalistic/4625_a_5950]
-
Patraș greșește nu prin omisiune, ci prin înnobilare. Nu o dată, el supralicitează cultural. De exemplu, atunci când vorbește despre barochism la Aurel Dumitrașcu. Mai mult, despre o sensibilitate barocă. O sensibilitate „modelată de sentimentul tragic al vieții și de conștiința declinului inexorabil al artei” (p. 8). Definiția e prea largă. Nu lasă să-i scape aproape nimic. Câți dintre poeții moderni se sustrag acestor două fatalități? Mai încolo, prefațatorul cade într-o nouă capcană. După el, Aurel Dumitrașcu ar fi un poet
Locuitorul by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/5752_a_7077]
-
Slavici apariția îndoielilor cu privire la succesul acestei politici, mai exact față de ajutorul pe care Viena putea să îl dea românilor ardeleni. Ioan Slavici, „maghiarofilul”, devine cel mai necruțător analist al politicii maghiare și, totodată, unul dintre cronicarii cei mai fideli ai inexorabilei prăbușiri a Dublei Monarhii. Pe care el o pune integral în seama maghiarilor și a dorinței lor de a deznaționaliza celelalte popoare din Ungaria anilor 1867- 1918. Nici vorbă de trădare, deci, ci de luciditate, realism și spirit conservator, bazat
Un nou Slavici apăru by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5637_a_6962]
-
Fată romanțioasă! D-aia dumneaei: „’Ai, nene, la ‘Iunion’, parol! Să mă-ngropi!” Dar încercarea de promovare a nivelului realității reale nu se oprește aici, la decodarea complicatei aventuri a lui Rică, urmăritor și urmărit; în definitiv, construcția dramatică înaintează inexorabil spre final și, cum întreaga ei arhitectură s-a bazat, până acum, pe jocul aparențelor, construit prin diferite niveluri de realitate, fiecare din secvențele lui trebuie chemat la rampă și judecat. Ia cuvântul, cum era de așteptat, Ipingescu, mijlocitorul principal
O noapte furtunoasă prin prisma mai multor niveluri de realitate by Mircea Tomuș () [Corola-journal/Journalistic/4527_a_5852]
-
planetari în regatul lui Venus” (p. 369), o conjuncție ce ar fi urmat „la secole după moartea noastră”. Pietro fusese singurul ce descifrase corect imaginea, ghicind totodată semnificația adevărată a conjuncției, adică plasarea ei în viitor. El dedusese astfel sfârșitul inexorabil al civilizației florentine așa cum o creaseră Medici și Academia Platonică. Evenimentele - realitate supraumană, decisă de destin (fatum), nu pot fi deturnate, iar planetele simbolizează acest lucru. Ironia, umorul au și ele rolul lor, precum se vede iarăși în finalul dominat
I.P. Culianu – o „autobiografie fantasmatică” by Simona-Grazia Dima () [Corola-journal/Journalistic/3299_a_4624]
-
simple excese. Numai că ele urmează fidele algoritmul descurajant al gânditorului francez, pentru care totul e artificial și otrăvit, rezultat al unei schizofrenii induse angelic (sindromul naratorului din Mortido). Complicate lucruri, să recunoaștem. Nimigean merge mai departe, și urmărește procesul inexorabil al decompoziției, al fragmentării fluide (scenele crimelor din roman sunt fidele acestei acțiuni). Iată un asemenea fragment paradoxal: „Cuvintele cresc în noapte ca o ciupercă de fum, poate unele vor fi fiind chiar mesajul, poate sub lamelele de cenuși ne
Un roman patafizic by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/3652_a_4977]
-
întotdeauna la autorul Aurului sterp: este rezultatul supralicitării unui procedeu, poate ingenios la origine, devenit însă manieră. Aristocratismul funciar propriu autorului a rămas fatal pîndit de riscul academismului solemn. Pe parcursul primului volum măsurăm un traseu încă incert, dar care duce inexorabil la tema predilectă, unica. Surprindem urmele simbolismului miniatural și discret, cantonat mai ales în sugestia muzicală, atracție de altfel cu totul pasageră (Muzică și Romanță); ca și interioare pitorești, purtătoare inerente de melancolie (Astralis) ori stilizări în gust medieval, la
Alexandru Philippide, astăzi by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/3225_a_4550]
-
din alte genuri literare adaptate rigorilor teatrale. În ultimele lui piese, Fântâna Blanduziei și Ovidiu, în care tratează bătrânețea și moartea artistului de geniu, Alecsandri îi alege ca protagoniști pe doi mari poeți latini preocupați în operele lor de scurgerea inexorabilă a timpului: Horațiu, autorul odelor clipei trecătoare, și Ovidiu, cântărețul elegiilor surghiunului echivalat cu moartea. În dramele Socrate, Platon și Diogene câinele, Dumitru Solomon pornește de la cele mai cunoscute texte filosofice, memorialistice și doxografice compuse de Platon, Xenofon și Diogenes
Dramaturgii români și Antichitatea by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/3035_a_4360]
-
aduce aminte de cutia prezervativelor comuniste. Poate că e și o tușă ironică a regizorului, pentru că de-a lungul filmului se sugerează că distrugerea relației Marion-Gilles are prea puțin de-a face cu ei personal, ci că e rezultatul unei inexorabile mișcări browniene care afectează pe toată lumea. Oricum, un film cel puțin "curat". Nu același lucru se poate spune despre Le temps qui reste, prospătura lui Ozon. Au contraire. E gâtuit de clișee. Povestea e centrată pe un fotograf de modă
Cocoșul lovește din nou by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11145_a_12470]
-
său succes, scriitorii fiind prizonieri ai aceluiași complex: intraductibilitatea limbii. Mircea Eliade, Emil Cioran, Eugčne Ionesco, Tristan Tzara sunt excepții care confirmă regula. Literatura română este superbă dar nu este transportabilă. Dezrădăcinat, sufletul operei se ofilește, iar subtilitatea limbii este inexorabil trădată. Văzută de pe malurile Senei, literatura română se reduce la câteva nume. Bibliotecile publice, librăriile si anticariatele, de exemplu cele de pe bulevardul St. Michel, în Paris, mustesc de cărți semnate Virgil Gheorghiu și Panait Istrati. Cam atât. Faimoasa librărie româneasca
Corespondență din Franța - Literatura română este intranSportabilă? by Iulia Ba () [Corola-journal/Journalistic/11149_a_12474]
-
proprii, nu heteronoma, dictată de rațiuni exterioare și de eventualitatea sancțiunilor decurgând din nerespectarea unei legi - omul devine lucrul în sine, chiar dacă el se percepe în continuare ca fenomen. Gândind și acționând moral, în maniera autonomă, omul poate rupe fluxul inexorabil al necesității fenomenale, devenind astfel cu adevarat liber 9. Liber pentru că se conformează datoriei, pe care singur și-o impune; liber pentru că acceptă să fie "educat în vederea binelui", liber pentru că acceptă să se comporte ca un adevărat "cetățean al lumii
Polis () [Corola-journal/Science/84977_a_85762]
-
eficienței (...) unităților economice și social-culturale", în timp ce sarcinile Consiliului Culturii și Educației Socialiste, Comitetului pentru Problemele Consiliilor Populare (primarii), Radioteleviziunii Române și Consiliului Apărării al "R. S. România" țin de domeniul evidentei 25. Oricât s-a străduit partidul să inverseze declinul inexorabil al puterii sale politice și ideologice în favoarea statului - cu ajutorul sindicatelor sau a organelor cu "dublă natură", printre altele, avansul implacabil al birocrației, a rutinei, a lipsei de responsabilitate și de eroism, a spiritului mic-burghez, a cetățeniei, nu putea fi oprit
Polis () [Corola-journal/Science/84978_a_85763]
-
despre el în termeni de genul ,gotic sudic" și eticheta este îndreptățită întrucâtva. Mai ales în termeni de voodoo și hoodoo. Tensiunea este bine potențată din punct de vedere cantitativ, dar materia brută sigur vă este familiară, așa că veți ghici inexorabil finalul. Și pentru că toate clișeele sunt la locul lor: fata gigea care aleargă prin casa bântuită într-un fel de pijama scurtă și strâmtă, bătrâna cea rea și moșul inocent pe care eroina încearcă să îl salveze, sacrificiile de animale
O premieră cu tâlc și două DVD-uri fără by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/10871_a_12196]
-
acesta se transformă într-un factor de diversitate, folosind sensul pe care Edgar Quinet l-a dat condiției istorice a raportului dintre Europa și Mediterana. În această cheie interpretativa, pluralitatea experiențelor istorice ale națiunilor europene care au condus în mod inexorabil la apariția unor stadii diferite de modernitate, trece de la categoria ierarhizărilor la aceea a diversităților. În acest mod, nu se mai poate raționa în termeni de "întârziere", "înapoiere", "defazare", ci de complementaritate de tip cultural ce îmbogățește universul civilizațional de
Polis () [Corola-journal/Science/84979_a_85764]
-
erau în ochii mei de copil decât un caz special, agravant e drept, al condiției de adult. Ceea ce mă speria și mă revolta nu era, pur și simplu, o condiție căreia îi găseam obiecții, ci faptul că și eu înaintam inexorabil spre ea. Respingeam, nu numai și nu atât, condiția maturității, cât faptul că îmi era rezervată fără drept de apel. Puteam să inventez un alt fel de a fi adult, dar nu puteam să inventez o metodă de a nu
Ușile date de perete by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/3069_a_4394]
-
venea nu atât din faptul că eu scriam, ci din faptul că scriau mulți alții în jurul meu, alții cu care nu voiam să semăn și încercam să îmi iau măsuri de precauție. Se repeta într-un fel povestea cu ieșirea inexorabilă din copilărie, dar acum aveam sentimentul că pot să determin, chiar dacă numai într-o neglijabilă măsură, lucrurile. Mai precis, printre profesorii mei - la care, de altfel, țineam și pe care îi admiram - erau mai mulți care scriau, fără a reuși
Ușile date de perete by Ana Blandiana () [Corola-journal/Journalistic/3069_a_4394]
-
o mie de alte lucruri... Despre ce mai putem să discutăm? Și cum? Difuzarea pretutindeni a polemicilor e suficientă pentru transformarea, în doar câteva clipe, a libertății de exprimare în dușmanul ei cel mai mare... Și iată cum agora devine inexorabil un Kremlin. E ca și cum a te exprima a devenit, la scară socială, o maladie autoimună, un sistem care își provoacă propria distrugere. Dialectică vicioasă a unei mulțimi care bombăne contra a tot și a toate și nu încetează de a
Reversul libertății de exprimare () [Corola-journal/Journalistic/4107_a_5432]
-
metalic de păstăi mă doare./ Călători prin lume suntem. Călători!/ Mai aud la cuiburi bântuiri de ciori/ Când pe vale ziua prinde să coboare/ Dinspre amintire, de către răzoare,/ O să mori! îmi spune totul, o să mori!". Familiarizându-se cu această realitate inexorabilă prin înstrăinare de sine, Ion Horea își caută mântuirea în amintirea și iconografia Transilvaniei natale și eterne. între tumultul haotic al orașului și "întunecimea gropii" poetul alege să se-ntoarcă "în plop la cuibul de buhă", revizitându-și reperele vitale, ocrotite
Iconografie transilvană by Geo Vasile () [Corola-journal/Imaginative/10490_a_11815]
-
cumpăna vremii. Dintre stânci străpunge tăcerea șoptind pe strunele undelor sale torentul energiei vitale săltând peste colțurile timpului, curgând în cascade-nspumate din negurile infinitului Simfonia iubirii, chemând doruri. Se revarsă ecouri printre creste din ale torentului valuri celeste atrăgând inexorabil suflete solitare, rătăcitoare prin hățișurile anilor căutând în neștire limanuri. Regăsiților în răscrucile sorții, să le-adune suspinele inimilor și patimile iubirilor torcându-le toate-n fuior nesfârșit de argint, cu raze de lună împletind destinele și patima solitarilor. Referință
CĂLĂTORI SINGURATICI de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1979 din 01 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/385269_a_386598]