177 matches
-
umili (mai rar profesori). Un profan ar fi refuzat să creadă în aristocrația doamnei Valsamaky-Farfara și a afinilor săi cu alte nume, cu atât mai mult cu cât aceste nume se remarcau, spre a ne exprima astfel, prin obscuritatea și insignifianța lor. Ele nu evocau nici o persoană ilustrată câtuși de puțin, s-ar fi zis că membrii grupului se fereau de cruditatea rampei sociale, nevrând să-și divulge numele nici măcar sub modul unei ilustrații politice mediocre. Ei erau în cea mai
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
se prefăcuse în spasm. Bănuia un complot plin de răutate. În timp ce Pomponescu era ministru, în imposibilitatea fizică și morală de a profesa arhitectura, Ioanide îl lua peste picior, confiscîndu-i ideea sa favorită, executînd-o demonstrativ. Niciodată Pomponescu nu simți mai tragic insignifianța însărcinării sale publice. Era de fapt un om cu desăvârșire ratat, consolat cu un post decorativ, demnitar, nu erou, un director de teatru temut de tot personalul, pe scena căruia însă culegeau aplauze actorii. Situația deveni crispată când madam Pomponescu-Mamy
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fad și plicticos. 48 Les Carter (2007) consideră că mânia este legată de "dorința disperată de dragoste, recunoaștere și importanță. Stârnită de lipsa de apreciere, mânia poate fi înțeleasă ca un strigăt de eliberare de durerea asociată cu sentimentul de insignifianță" (p. 120). Oamenii constant furioși, nervoși sunt oameni nesiguri; ei "sunt atât de obsedați de a-i face pe ceilalți să-i respecte, încât scrie psihoterapeutul american nu au învățat să meargă cu încredere pe propria lor cale bine aleasă
Relațiile interpersonale. Aspecte instituționale, psihologice și formativ educative by Gabriel Albu () [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
o manieră dramatică , relațiile imposibile sunt adesea exprimate prin momente de criză, eventual prin intermediul unei metaforizări delirante (de exemplu, în delirul său, pacientul poate să considere că toată lumea îl urmărește, vorbește despre el, etc. pornind de la un sentiment de insignifianță trăit anterior), după cum un sentiment profund de culpabiliatate se poate mula în idei de prejudiciu. Reapariția emoțiilor în expresia verbală sau relațională, verbalizarea sentimentelor, a reproșurilor (adesea introduse de o manieră indirectă prin referință la comportamentele celor din jur), sunt
Particularităţi în debutul schizofreniei : strategii de evaluare şi abordare terapeutică by Andrei Radu () [Corola-publishinghouse/Science/1840_a_92284]
-
identitate, o tensiune de pe urma căreia profită orice discurs biografic. Sumă nu numai a unor situări În real, În social, ci și În timp, jurnalul intim conține, În filigran, Întreaga istorie a inițierii În moarte a scriitorului. Însă așa cum există o insignifianță a jurnalului intim, există și o lipsă de importanță, o imponderabilitate ontologică a morții: pe cât de importantă, capitală chiar, ca act biologico-fiziologic, pe atât de ambiguă ca subiect al meditației. Ceea ce filozofii numesc moarte este, de fapt, aproximarea ieșirii din
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
viza, desigur, pactul secretului care, mai ales În secolul al XIX-lea, intra În regula jocului. Chiar În cazul jurnalelor intime necunoscute, păstrate de către autorii lor Într-o taină nesfârșită, ele participă la un enigmatic inventar al morții. Pomenind de insignifianță ca factor comun al jurnalului intim și al morții, aveam În vedere o anumită disperare, comună amândurora. Când, În 1905, Gide scrie: „Je m’impose d’y écrire n’importe quoi, mais régulièrement chaque jour”, el dezvăluie nu un secret
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
cu o capacitate deloc comună de a medita asupra propriei vieți, are darul de a ști dinainte tot ce i se Întâmplă. Simțul relativului, al precarității spirituale au marcat-o profund. Verigă neînsemnată Într-un lanț fără sfârșit, ea percepe insignifianța propriului prezent cu o Îndurerată uimire. Exaltată, ușor romanțioasă, ea comunică multă vreme În clișeele imaturității pe care știe să o mimeze cu un farmec provenit dintr-un Îndelung exercițiu al autoanalizei. În tonuri Întunecate, cu un atent cultivat aer
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ea Însăși, cu bună știință. E vorba aici și de un hiatus retoric, de o falsificare (firească) a unei intenționalități secrete. Dar care, spre deosebire de cazurile unor André Gide ori Stendhal, la Virginia Woolf provin dintr-o percepție piezișă a realității. Insignifianța realului prin comparație cu ficțiunea creează, În acest caz, un teren al derapării, o strategie a alunecării dintr-un plan În altul. O strategie inconștientă, de cele mai multe ori, Însă nu lipsită de expresivitate și semnificație. Fărâmițări și fragmentări Că subzistă
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Încercare de a neutraliza monstruozitatea autobiografiei”20. Firește, ca model teoretic, metafora poate fi extinsă la foarte mulți autori de jurnale intime. Ea se aplică perfect lui André Gide (de la migrene, insomnii, vid al intenționalității, bătrânețe, până la sexualitate, decrepitudine și insignifianță se Întinde un Întreg imperiu al mostruosului, perceput cu o acuitate excepțională), dar aproape deloc lui Samuel Pepys. E greu să vorbim de o condiționare istorică a jurnalului - pentru că Îndrăzneala lui Sade, scriitor din secolul al XVIII-lea, o depășește
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
pentru oricine, reflex al dorinței de a-l cunoaște, de a-l cultiva, de a-l consemna pe foaia de hârtie, literaritatea sa (neimportantă pentru mulți dintre cei care l-au studiat: Genette vede În el o simplă „proteză”, Blanchot „insignifianța”, pentru Barthes e doar un „album”...) survine mult mai târziu: când punerea de acord a persoanei cu timpul nu mai e decât un pretext. În acest interval, tehnica jurnalului intim pătrunsese, pe scară largă, În literatura propriu-zisă: În roman, În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
centrului de gravitate dinspre sudul mediteranean înspre regatul francez și o parte din țările nordice. Acest proces are loc datorită unor circumstanțe diverse precum diminuarea dominației intelectuale italiene sau a strălucirii spaniole, tulburările interne din Anglia care o reduc la insignifianță pe plan extern, decimarea demografică a populației germane în urma Războiului de treizeci de ani. În aceste condiții, se creează un moment istoric prielnic pentru înălțarea franceză, după cum sugera Pierre Chaunu "Eclipsa lumii mediteraneene, eclipsa accidentală a Germaniei și Angliei asigură
[Corola-publishinghouse/Science/1558_a_2856]
-
să-i sperie pe ceilalți”, nu te poți împiedica să nu zâmbești atunci când constați că ea continuă să producă aceleași efecte, umplându-l de groază pe talentatul denigrator al festivismului globalizat! Nostalgie și dor de insignifianțătc " Nostalgie și dor de insignifianță" Evident, individul nu este mai pueril ca odinioară și n-a avut loc nicio „răsturnare ontologică completă”. Aici nu e vorba atât de triumful regresiei psihologice, cât de consacrarea socială a tinereții ca ideal de existență pentru toți. În acest
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
de viață, cu neîncetate privațiuni înregistrate la cele mai importante capitole ale bugetului, cu sentimentul de lehamite față de corvoada cotidiană, cu umilința de a recurge la asistență socială. Dacă există un coșmar al hiperconsumului, nu-l descifrăm nici în „ascensiunea insignifianței”, nici în setea irepresibilă de achiziții materiale: îl vedem în degradarea condițiilor materiale, în descurajarea provocată de restricții, în consumul minimal, în vreme ce existența cotidiană continuă să fie bombardată de solicitări amăgitoare. Infern nu înseamnă spirala interminabilă a consumativității, ci subconsum
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
biosfera, lumea spiritului sau a culturii apare ca un alt mare continent devastat de capitalismul de consum. Rechizitoriul cuprinde numeroase capete de acuzare. Cu ce seamănă o cultură fagocitată de mass-media, dacă nu cu un ocean de platitudini și de insignifianță? Ce rămâne din viața spiritului atunci când triumfă zappingul și divertismentul generalizat? În timp ce autoritatea simbolică a vieții intelectuale slăbește, industriile de programare prosperă, parcurile tematice și jocurile antrenează masele, timpul petrecut în fața televizorului crește; epoca de glorie a televiziunii a apus
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
3. Consum, timp și joc 50 Consumul ca divertisment și călătorie 51 Hedonism, divertisment și economia experienței 51 Actul cumpărării ca plăcere 55 Febra schimbării perpetue 56 Consumul, copilăria și timpul 58 Întinerirea experienței trăite 58 Nostalgie și dor de insignifianță 62 4. Organizarea postfordiană a economiei 64 Economia varietății 66 Extinderea gamelor și producția la comandă 66 Reorientările marketingului în marea desfacere 69 Goana după înnoire 71 Inflația de nou 73 Economia vitezei 75 Crono-concurența 77 Imagine, preț și calitate
Fericirea paradoxală. Eseu asupra societății de hiperconsum by GILLES LIPOVETSKY [Corola-publishinghouse/Science/1981_a_3306]
-
se manifeste. Finalmente, el însuși va refuza să se manifeste, dar ca o consecință nu a contopirii cu Dumnezeu, ci ca un refugiu din fața agitației lumii, consecință a naturii sale sfârtecate de contradicții. Uneori, însă, ieșirea din timp și asumarea insignifianței înseamnă o cucerire a extazului. După ce notează „Ideea de a trece pe pământ fără să lași nici o urmă este, în sine, cât se poate de exaltantă. În răstimpul în care o gândești te simți mai pur și mai înțelept decât
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
cuvintelor, unde te uiți uimit, șocat, revoltat, amuzat etc. la "ceea ce se spune", fiind convins că acele spuse comportă o distanță față de evidența reală. Totuși o Românie curioasă; o Românie care se amuză; o Românie canonizată și stupefiată de propria insignifianță în raport cu politicianismul! Eristica este o pierdere de timp, pentru că, oricât te-ai strădui să demontezi afirmațiile impertinente, calomnioase, rău intenționate ale atacatorului, acesta va continua cu alte acuzații, alte calomnii și afirmații nefondate ca într-o cascadă de invective și
Foucault, cunoaşterea şi istoria by Lucian-Mircea Popescu () [Corola-publishinghouse/Science/1446_a_2688]
-
rațele, guițînd purceii, nechezînd iepele, cîrcîind găinile, vezi păuni umflîndu-și roată cozile, vițeii sugînd, copiii bătîndu-se cu pietre." Rescrise în ansambluri impresionante, arătate, sub lentila clarificatoare, detaliile sînt vivifiate, în vederea cuprinderii atmosferei, a tonului, a aerului specific. Opunîndu-se, practic, convenției "insignifianței", detaliile revelează, în lucrarea criticului, o demnitate pierdută, sau posibil trecută cu vederea, în lectura-uitare: lectura comună, de...superficie. Detaliile recompun, în descrierea transmisă cititorului, imaginea rarefiată a întregului, pierdută întrucîtva la citirea globală. Cîte "amănunte" între care cititorul atent
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
ritualizate, ele sunt grele, dar într-un sens pe care nu-l putem descifra. Pentru America, lucrurile stau exact invers. Totul este ușor, transparent, flotant, nu există sens și nici nu e nevoie să cauți vreunul. Într-un anume fel, insignifianța radicală se alătură semnificanței radicale pentru a crea universuri cu totul ciudate pentru noi" (Jean Baudrillard, Marc Guillaume, Figuri ale alterității, trad. de Ciprian Mihali, Editura Paralela 45, București, 2002, p. 75). 493 Baudrillard notează că deși e evident faptul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
consilii județene, etc) și a dezvoltat rețele clienteliste funcționale (Gallagher 2005). Acest lucru a fost posibil în principal pentru că PSD este succesorul direct al Partidului Comunist Român de la care a moștenit o structură organizațională gigantică, inclusiv mulți dintre activiștii săi. Insignifianța cheltuielilor de campanie ale partidelor extraparlamentare după alegerile din 2000 explică de ce acestea au fost excluse din rapoartele de monitorizare ale APD-ului. O altă tendință care poate fi observată în relație cu aceste cicluri electorale de cheltuieli este că
Voturi și politici : dinamica partidelor românești în ultimele două decenii by Sergiu Gherghina () [Corola-publishinghouse/Science/1101_a_2609]
-
antroponimelor asupra regnului animal devastează semnificația acestora din care nu rămîne decît ridicolul: Zambilica e o cățelușă foarte frumușică, Bismarck dulăul ofițerului care șade cu chirie la Papadopolina, Bubico este copilul lui Garson și al Gigichii, soră cu Zambilica... Dacă insignifianța purtătorului se răsfrînge asupra numelui producînd, prin desemantizare, confuzii care anulează intenția de diferențiere și, practic, anonimizează personalitatea numită Costică sau Mitică, aceeași confuzie poate avea loc și pe terenul toponimiei producînd o adevărată odisee a căutării panicate între strada
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
bărbatul tău / vai de bărbatul meu / dacă o să fie vreunul care să te ia / dacă o să fie vreunul care să mă ia / vai de capul tău / vai de capul meu". Râmele, șerpii, melcii, gândacii sânt simboluri ale autoînvinuirii, ale conștiinței insignifianței și "netrebniciei" celei care nu găsește un sens plauzibil lumii și nu-și poate ieși din piele, din firea fantastică și blând inconformistă. Poeta cere iertare pentru neputința de a fi în lume. Nu este ușor să scrii despre "Xilofonul
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
terifiant, de nesuportat, ca și disperarea din care provine". Prin revers, Caragiale extrage absurdul din realitatea extralingvistică. Prin reiterare și detașata obiectivitate ce-i ascunde "amărăciunea și dezgustul", el atribuie banalității exagerată importanță, spre a-i contura, în final, absurda insignifianță. Un absurd care constata André Lalande, în Vocabulaire technique et critique de la philosophie "designe tout ce qui est contraire au sens commun ou même à nos habitudes d'esprit". Caragiale a creat "individul" dominat de un "pustiu tragic lăuntric", "amicul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
satirei literare. Un ciclu de poezii, amintind de imaginarul urmuzian, este intitulat chiar Elegii grotești și, în ciuda desconsiderării pornite de la Eugen Ionescu însuși, prefigurează câteva dintre marotele concretizate în teme majore ale universului ionescian: omul-marionetă, reificarea, disperarea în fața inexorabilului morții, insignifianța condiției umane. Marioneta-păpușă simbolizează deja, în elegiile din această perioadă, grotescul și derizoriul ființei umane: S-a sfărâmat Păpușa era o papusa caraghioasă, Când trăgeai sfoara stângă, Și piciorul stâng, Când trăgeai sfoara dreaptă. Acum nu mai mișcă nimic. Și
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
dă o importanță exagerată, reluarea și repetarea lui la modul aberant, pentru ca în final să se constate că nu se știe nimic despre acel fapt. Finalul proiectează banalul în absurd, comicul acestuia fiind revelat odată cu perceperea unui strident contrast între insignifianța evenimentului și zgomotul pe care îl face. Ilustrative sunt bucățile Grav eveniment literar și Cazul domnului Pawlowsky, scurtul monolog al cărui comic irezistibil rezultă în primul rând din repetarea exasperantă a numelui propriu și din absurditatea raționamentului: [...] Să procedăm metodic
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]