177 matches
-
Comunistă Balcanică, venea pe fundalul eșecului răscoalei comuniste din Bulgaria și a instaurariri la Sofia a unui regim de mână forțe, condus de generalul Tankov. Fapt care îi determinase pe liderii Komintern-ului și FCB să abandoneze, momentan, Bulgaria ca obiectiv insurecțional și să pună ochii pe România. În acest context avusese loc și insurecția antiromâneasca de la Tatar-Bunar (septembrie 1924) - organizată în realitate de NKVD-ul sovietic prin secția să balcanică de spionaj și terorism, Zacordat, împreună cu organizațiile similare ale F.C.B., DRO
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
ȘI FILIERA DE SPIONAJ NKVD - ZACORDAT - DRO DIN ROMÂNIA Apartenența P.C.d.R. la structurile Komintern-ului și ale F.C.B. au impus, după 1924, cănd comuniștii Români intrau în ilegalitate, o preponderenta a acțiunilor cu caracter de spionaj și terorism și a tentativelor insurecționale ale acestora. Agenții Komintern-ului înfiltrați în România aparțineau celor două organizații sovietice binecunoscute, NKVD și GRU (spionajul militar sovietic). Cu specificarea că, din 1929, activitățile externe ale NKVD au fost supervizate de GRU, în urma ordinului lui Stalin din 1928 de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
U.R.S.S., regimuri comuniste. Cum însă insurecțiile populare, regizate de Komintern și NKVD, necesitau strategii de tip militar, rolul GRU și al ofițerilor sovietici de informații militare devenea imperios necesar, mai ales în faza metamorfozării conflictului social în conflict armat (insurecțional). România interbelică a cunoscut două asemenea tentative, regizate de NKVD și GRU, de manipulare a unui conflict social într-o insurecție: prima dată, la Lupeni, în 1929; a doua oară la Grivița, în 1933. Secția pentru spionaj, terorism și insurecții
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
Congresul al V-lea a fost dominat de chestiunea națională, mai exact de acuzațiile aduse de Komintern conducerii P.C.d.R. de a nu exploata momentul de criză economică (marea criză din 1929-1933, care lovise și România), pentru a trece la acțiuni insurecționale, conform "Planului Kolarov", în scopul Dezmembrării României, stat considerat de Komintern format prin anexiuni teritoriale, de tip imperialist. Câteva citate din luările de cuvânt sunt cât se poate de semnificativ asupra opticii Komintern-ului asupra chestiunii naționale și asupra minorităților din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/85070_a_85857]
-
populația locală față de armata austriacă (de care se plângea și căpitanul Ioan Tomuț XE "Tomuț" ), În condițiile permanentelor conflicte și acțiuni represive („bătăile sângeroase Între soldați și popor”, Înregistrate prin intermediul Gazetei și În Transilvania), nașterea unor resentimente față de acest focar insurecțional era cât se poate de firească. În plus, constrângerile disciplinei cazone, ca și ambianța formativă a armatei imperiale, onoarea militară și devotamentul față de dinastie, toate acestea Îi determinau pe ostașii ardeleni să Își Îndeplinească obligațiile În mod ireproșabil. Adeseori, atitudinea
[Corola-publishinghouse/Science/2263_a_3588]
-
parohiale reformate s-a preschimbat în revoltă, iar din momentul în care mulțimea a început marșul pe străzile Timișoarei, în 16 decembrie, cu puncte și spații de baricadă (în 17-18 decembrie), se poate vorbi, după cum consideră unii analiști, de „comună insurecțională” (Milin, 1990, p. 172) sau de o „stare de revoluție” (Timișoara 16-22 decembrie 1989) ce a durat câteva zile, timp în care principalele scandări au fost „Libertate!”, „Jos Ceaușescu!”, dar și „Vrem pâine!”, „Români, veniți cu noi!”, „Jos comunismul!” etc.
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
Timișoara 16-22 decembrie 1989) ce a durat câteva zile, timp în care principalele scandări au fost „Libertate!”, „Jos Ceaușescu!”, dar și „Vrem pâine!”, „Români, veniți cu noi!”, „Jos comunismul!” etc. Se cuvine remarcat faptul că în decursul zilelor de „comună insurecțională” nu a existat un conducător al acțiunii stradale, ci revoluționari inspirați (cum îi numește Costel Balint), care au avut intuiția momentului pe care îl trăiau și curajul necesar; comitetul revoluționar de mai târziu din balconul Operei (19-20 decembrie) s-a
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
fi considerate ca fiind sub control, chiar dacă revolta nu se stinsese, iar timișorenii se încăpățânau să reziste. Baricadele și protestul mulțimilor decise să înfrunte forțele de ordine, în diferite puncte din Timișoara, au făcut destule victime de-a lungul zilelor insurecționale (câteva zeci de morți și sute de răniți). De altfel, cadavrele a patruzeci dintre victime au fost transportate într-un camion frigorific la București și arse la crematoriu, pentru a se șterge urmele represiunii; cel puțin așa își închipuia Puterea
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
politici; reforma economică; reforma în agricultură; reforma învățământului; libertatea tuturor cultelor religioase; satisfacerea necesităților alimentare ale întregului popor; asigurarea unei asistențe medicale adecvate; desființarea nomenclaturii și a privilegiilor acesteia - la care se adăugau mai apoi doleanțe legate strict de situația insurecțională din Timișoara (pedepsirea organelor de represiune care au deschis focul asupra populației, publicarea listei morților și răniților, eliberarea arestaților etc.). Nu în ultimul rând, Frontul Democratic Român solicita formarea în toate localitățile țării, în întreprinderi și instituții, a unor comitete
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
catalizator al unei posibile revoluții a întregii țări împotriva regimului Ceaușescu și, implicit, împotriva comunismului) a fost catalogat prin termeni precum manifestație, incidente, demonstrații, moment istoric, mișcare, explozie de mânie populară, tulburări, incidente, evenimente, protest, revoltă, răscoală, răzmeriță, insurecție (comună insurecțională), fenomen revoluționar, revoluție. Consider însă că important nu este unul sau altul dintre acești termeni, ci sensul insurecției timișorene (în ce mă privește, prefer această categorisire), care, dacă nu a fost foarte clar la început, s-a limpezit pe parcursul acelor
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
foarte clar la început, s-a limpezit pe parcursul acelor zile în care locuitorii orașului au rezistat singuri în fața dictaturii și forțelor de represiune; iar acest sens a fost acela de anticeaușism, dar care în subsidiar era anticomunism radical. În timpul zilelor insurecționale, timișorenii au conștientizat faptul că trebuie să fie mai bine organizați decât la Brașov în 1987, astfel încât să nu fie reprimați vertiginos. Ei și-au asumat inclusiv rolul unui posibil țap ispășitor, în cazul în care revolta lor ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
și-au asumat și rolul de prim spațiu și centru democratic, apt să propună o „schimbare la față” în afară, dar și în interiorul României, după noile orientări democratice ale anului 1989 în Europa. Atmosfera credibilă și deloc mitizată a zilelor insurecționale timișorene este sintetizată în prefața lui Radu Ciobotea la una din cărțile lui Titus Suciu (Lumea bună a balconului). Ciobotea creionează revolta timișoreană ca pe un „vast cenaclu politic” și un „maraton” în care revoluționarii spontani și profetici nu au
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
ori chiar au clacat parțial), un maraton epuizant în care lumile, cei buni și cei răi, s-au amestecat și în care, după cum recunoștea un protestatar din acele zile incendiare, „a fi victimă nu înseamnă neapărat a fi erou”. Maratonul insurecțional timișorean a constituit, din 20 decembrie, și o bătălie de orgolii între proaspeții lideri ai mulțimii care se suspectau între ei de colaboraționism cu fosta Putere politică sau de ambiția de a accede în vârful posibilei noi Puteri politice. Înainte de
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
pulverizat care, o dată cu spargerea mitingului și fuga participanților și coagularea lor în grupuri ce au ocupat mai ales Piața Universității, dar și alte locuri (Piața Romană), s-a preschimbat într-o revoltă și apoi, tot mai evident, într-o „comună insurecțională”. Etapizarea a fost aproape aceeași ca și la Timișoara, doar că mult mai concentrată temporal. Asemenea „comunei” din Timișoara, și cea de la București a fost una dominată de tineri (nu neapărat studenți), astfel încât, până la un punct, s-a și vorbit
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
unei atmosfere confuze, în care „terorist” putea fi oricine, erorile nu au lipsit, nici gloanțele rătăcite, deoarece armamentul a fost folosit și de către persoane neautorizate sau neantrenate, ori chiar de aventurieri. Dar toate acestea pledează tocmai pentru ideea de „comună insurecțională” și revoluție - că aceasta a fost ulterior (după instalarea noului organism politic) deturnată și uzurpată de un grup de restauratori ține deja de o primă etapă a postcomunismului românesc, care este altceva decât revoluția. Voi mai spune doar că multe
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
mod cert, ca revoluție prin mutațiile profunde declanșate în viața economică, socială, politică și spirituală” (Rusan, 1997, p. 10). Miodrag Milin, un consecvent biograf al revoltei timișorene, precizează cu aplomb: „Pentru evenimentele de la Timișoara, cu precădere pentru cele din săptămâna insurecțională anticomunistă 16-22 decembrie 1989, vom prefera (asemenea timișorenilor) termenul REVOLUȚIE, în accepțiunea de schimbare violentă a sistemului politic - ceea ce la Timișoara s-a și petrecut, spre deosebire de restul României” (Milin, 1997, p. 205). Un alt termen folosit destul de frecvent este acela
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
decembrie 1989, vom prefera (asemenea timișorenilor) termenul REVOLUȚIE, în accepțiunea de schimbare violentă a sistemului politic - ceea ce la Timișoara s-a și petrecut, spre deosebire de restul României” (Milin, 1997, p. 205). Un alt termen folosit destul de frecvent este acela de „comună insurecțională”. Mulți alți martori proveniți dintre protestatarii și manifestanții din perioada 16-20 decembrie 1989 afirmă că în România a avut loc o Revoluție (cu majusculă) și, în ciuda unor stimuli ori provocări vizibile, consideră neavenită ipoteza loviturii de stat sau a complotului
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
constituit o stihie (precum inundațiile din 1970 sau cutremurul din 1977, precizează metaforic, dar nu prea inspirat autorul); dacă la Timișoara a avut loc în principal o „vâlvătaie”, o „febră”, o revoluție, la București (cu referire evidentă nu la capitala insurecțională, ci la aceea tutelată deja de echipa condusă de Ion Iliescu) a avut loc o conjurație (p. 20), iar cele două mișcări s-au completat. Dacă Timișoara a fost „bujia” care a aprins motorul răsturnării lui Ceaușescu și „copilul teribil
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
anticomunistă din 1989 mai presus de toate conjurațiile cameleonice, dar în același timp este constatată și rarefierea substanței ei până la a i se pierde urmele” (p. 177). Catherine Durandin, istoric și analist politic specializat pe problemele României, vorbește despre zilele insurecționale de la Timișoara și despre importanța zilei de 21 decembrie 1989 la București, dar și de „războiul revoluționar” început pe 22 decembrie, pentru a asigura supremația Frontului Salvării Naționale. În opinia sa, decembrie 1989 a constituit „dublul asalt al unei lovituri
[Corola-publishinghouse/Science/1928_a_3253]
-
unui hatișerif al maiestății sale sultanului. Art. IV.- întrucât frământările care au tulburat acum atât de profund Principatele au demonstrat necesitatea de a li se da guvernelor lor sprijinul unei forțe militare în stare să reprime cu promptitudine orice mișcare insurecțională și să impună respectarea autorităților existente , cele două curți imperiale au convenit să prelungească prezența unei anumite părți a trupelor rusești și otomane care ocupă azi țara și, în special pentru a apăra frontiera Valahiei și a Moldovei de accidente
REPREZENTANŢELE DIPLOMATICE BRITANICE îN PRINCIPATELE ROMÂNE (1803-1859) by CODRIN VALENTIN CHIRICA () [Corola-publishinghouse/Science/91650_a_93525]
-
teme fiind dezbătute în Congresul de la Stuttgart, în lumina foarte recentei Revoluții ruse. Greva generală poate constitui oare un mijloc de luptă împotriva războiului? Această dispută scoate la iveală reale divergențe între francezi și germani, primii fiind adepții grevei generale insurecționale în caz de război (Vaillant, Jaurès), în timp ce germanii susțin o orientare mai moderată, insistînd asupra necesității de a se opune oricărei politici de înarmare (Bebel), refuzînd însă orice formă de dezertare care, după cum spun ei, aduce cu sine represiunea guvernului
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
poate, o lectură rapidă, înfrîngerea socialiștilor austrieci favorizează o deviere către dreapta ISM și antrenează un recul al influenței tezelor socialismului revoluționar. Pentru curentele reformiste ale socialismului european, dezastrul socialismului austriac reprezintă un "Waterloo" al socialismului revoluționar și a teoriilor insurecționale care, în împrejurarea de față, și-au arătat întreaga neputință. Dacă acestea sînt de acord cu stînga în legătură cu necesitatea combaterii fascismului, ele se deosebesc însă radical de aceasta din urmă în ceea ce privește metodele folosite, fiind convinse că fascismul se hrănește îndeosebi
Europa socialiştilor by Michel Dreyfus [Corola-publishinghouse/Science/1438_a_2680]
-
2 decembrie 1989 apare Volumul XXXIII de ecologie Umană în care sunt prefigurate obiectivele Societății. La mijlocul lunii decembrie au loc manifestări violente de protest împotriva sistemului totalitarist care au dus la răsturnarea regimului în data de 22 decembrie 1989. Mișcări insurecționale au avut loc la București, Timișoara, Sibiu, Iași... La Iași un grup de protestatari a răspândit afișe în care se condamna partidul comunist iar populația orașului Iași era chemată să se adune la un miting de protest în Piața Unirii
ALBUM CONSEMN?RI REPORTAJE 1989 - 2002 by Vlad Bejan () [Corola-publishinghouse/Science/83887_a_85212]
-
neîncrezător în ceea ce privește democrația. II Învățămintele anului 1848 Revoluțiile din 1789 și 1830 au încercat să lege libertatea și creștinismul de marile figuri ale abatelui Grigore și Lamennais, dar acestea erau izolate în cadrul unui curent general ostil Bisericii. În schimb, mișcările insurecționale de la 1848, cu revendicările lor naționale, sociale, democratice, se raportau la Evanghelie, iar preoțimea nu a trebuit să facă efortul de a binecuvînta fructele libertății. În Franța, un grup de catolici a jucat un rol important în Adunarea Constituantă: Philippe
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
avantaj Și cauză Actul tău de credință este biblioteca Ai uitat că eliberatorul tău este cartea? Cartea este acolo sus; Strălucește și iluminează Distruge eșafodul, războiul și foametea Vorbind despre sclavi, vorbind despre paria"50. În versiunea sa cuceritoare, voios insurecțională cu Jules Vallès, care, anunțîndu-1 pe editorul său de existența unor- "texte la corectură în 15 zile și bun de tipar în 2 luni", exclama:- "Îmi umflu nările, îmi bombez pieptul. Bunul de tipar, asta echivalează cu comanda "foc"! Pe
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]