124 matches
-
Susține că puterea este la fel de importantă ca și împărtășirea acelorași valori pentru menținerea societății; conflictul este responsabil de schimbare. Cum puterea afectează distribuția resurselor limitate și cum conflictul schimbă societatea. Studiul politicii, a mișcărilor sociale, și a structurilor puterii organizate. Interacționismul simbolic Studiază cum sunt create structurile sociale în cursul interacțiunilor umane. Cum oamenii se comportă în grupurile mici; cum simbolurile și comunicarea formează percepțiile; cum se învață rolurile sociale și "societatea" este construită prin interacțiuni. Practica educațională; terapia. Două din
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
self-monitoring). Perspectiva interacționistă, oricum, are de asemenea limitele ei. Deoarece accentuează pe interacțiunea față în față în formarea realității sociale, există tendința să ignore partea pe care instituțiile sociale ca familia, religia și economia o joacă în formarea comportamentului uman. Interacționismul de asemenea tinde să ignore forțele sociale majore, astfel ca industrializarea, care sunt dincolo de relația față în față, dar care influențează serios atât cantitatea de stabilitate socială cât și măsura schimbării în societate. 3.5. Micro și macrosociologia: o sinteză
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
proceselor sociale. După cum știm, fenomenele sociale sunt foarte complexe și, de aceea, perspectivele teoretice sunt "instrumentele" pe care sociologii le-au dezvoltat în timp pentru a înțelege comportamentul uman și social. Tabelul 3.2. PERSPECTIVE TEORETICE SOCIOLOGICE Funcționalism Teoria conflictului Interacționism Concepția despre societate Un sistem de părți interrelate și interdependente. Alcătuită din grupuri care luptă unul cu altul pentru resursele limitate ale societății. Indivizii prin interacțiune directă creează consensul social. Concepția despre individ Interes scăzut referitor la personalitate. Oamenii sunt
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
grupuri de prieteni devianți și de ce alții nu fac acest lucru. Teoria prețuirii de sine crește rolul individului în opțiunea sa de a fi sau nu deviant. Teoria controlului. O teorie independentă care totuși se potrivește cu perspectiva generală a interacționismului simbolic este teoria controlului a lui Travis Hirschi (1969). Această teorie afirmă că tensiunea este universală: oricine vrea mai mult decât poate să obțină. Din această perspectivă, fiecare are motiv să fie deviant. Întrebarea firească care urmează este: De ce așa
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
la folosirea procesului de generare a studiilor (rapoarte, lucrări) științifice sociale din relatările actorilor sociali. Conceptul abducție a fost folosit limitat în filozofie și științele sociale (Pierce,1931 și Willer, 1967). El este asociat cu o varietate de abordări interpretativiste (interacționism simbolic, etnometodologie și fenomenologie), care resping pozitivismul și raționalismul critic. *) Sociologia analizează fenomenul cultural ca fapt social și ca fapt cultural propriu-zis. În acest sens, sociologia culturii ramură distinctă a sociologiei explică și analizează fenomenele și procesele culturale care au
by Mircea Agabrian [Corola-publishinghouse/Science/1071_a_2579]
-
chiar să utilizeze termenul de comunitate, datorită conotației acestuia de integrare și solidaritate. Ultimele două paradigme se situează la nivel microsocial, dar oferă explicații extrem de utile pentru înțelegerea comunității. Psihologia socială, curentele și paradigmele integrate ei sau înrudite cu ea interacționism simbolic, fenomenologie, etnometodologia analizează simbolurile comunitare, atitudinile, percepțiile, modelele de interacțiune și se axează mai ales asupra proceselor de comunicare, negociere, interacțiune. Aplicațiile asupra comunității încadrate în paradigma psihologiei sociale, sunt interesate fie de modele de interacțiune și simboluri, fie
by Adela Elena Popa [Corola-publishinghouse/Science/1048_a_2556]
-
alte teorii, precum conștiință critică (cu scop de emancipare politică, noțiune dezvoltată de P. Freire în teoria sa critică), învățare instrumentală și comunicativă (concept dezvoltat de J. Habermas în teoria acțiunii comunicative, 1984), învățare prin reflectare asupra experienței (J. Dewey), interacționism simbolic (G. Mead), sociologia cunoașterii (Luckman) etc., teoria învățării transformative explică cum, prin reflectarea critică asupra unor asumpții, putem deveni cetățeni responsabili și avizați ai lumii postmoderne. Procesul învățării transformative poate fi schematizat astfel (Bron și Schemmann, 2002, p. 184
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
alte teorii, precum conștiință critică (cu scop de emancipare politică, noțiune dezvoltată de P. Freire în teoria sa critică), învățare instrumentală și comunicativă (concept dezvoltat de J. Habermas în teoria acțiunii comunicative, 1984), învățare prin reflectare asupra experienței (J. Dewey), interacționism simbolic (G. Mead), sociologia cunoașterii (Luckman) etc., teoria învățării transformative explică cum, prin reflectarea critică asupra unor asumpții, putem deveni cetățeni responsabili și avizați ai lumii postmoderne. Procesul învățării transformative poate fi schematizat astfel (Bron și Schemmann, 2002, p. 184
[Corola-publishinghouse/Science/1947_a_3272]
-
persoană e mai ferită de căderea în crimă; Hirschi mai vorbește și despre rolul autocontrolului; în cazul familiilor cu statut socioeconomic scăzut, capacitatea familiei de a controla copilul e mai scăzută, ceea ce duce la creșterea delincvenței juvenile în aceste 8. interacționism simbolic (se centrează pe diferențele sociale între clasele deținătoare ale puterii în societate și clasele defavorizate; clasele deținătoare ale puterii generează simboluri și etichete cum ar fi aceea că tinerii delincvenți provin din clasele defavorizate -, iar clasele defavorizate vor acționa
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
factor unic. Ele explică mai degrabăprocesul subiectiv de constituire a socialului, adică mai mult cum se constituie socialul, și nu de ce se constituie într-un fel sau altul. Aceasta este rațiunea pentru care atât metoda comprehensivă, cât și etnometolodologia și interacționismul simbolic sunt tratate mai curând ca perspective complementare explicației sociologice, decât ca abordări în sine. În schimb, așa cum am încercat pe larg să argumentez în „Incertitudinea. O abordare psihosociologică”, trăsăturile proceselor cognitive reprezintă unul dintre factorii determinativi ai socialului. În
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
individual și colectiv. Ca o reacție la accentuarea factorilor obiectivi în explicarea sociologică, în ultimele decenii s-au cristalizat, devenind destul de influente, o serie de orientări care încearcă să reediteze, într-un context științific nou, abordările idealiste tradiționale: sociologia fenomenologică, interacționismul simbolic, etnometodologia. Ceea ce caracterizează aceste orientări este încercarea de a transfera mecanismele determinative de la interacțiunea obiectivă a fenomenelor sociale la nivelul subiectului uman, autor al vieții sociale. Există o largă varietate de asemenea abordări. Unii reprezentanți ai acestora acceptă existența
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
o inabilitate funciară de a sintetiza, la nivelul unei scheme teoretice generale, determinanții obiectivi și cei subiectivi. Alți sociologi însă neagă principial necesitatea recurgerii la factori obiectivi, cei subiectivi fiind considerați suficienți. Pentru ilustrarea acestor abordări mă voi opri la interacționismul simbolic și etnometodologic. Interacționismul simbolic, originar în teoria lui George H. Mead (1934), pune în centrul preocupărilor sale probleme de tipul: care sunt procesele sociale prin care persoanele își definesc propria viață individuală și colectivă, comunică, stabilesc obiective comune, reguli
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
a sintetiza, la nivelul unei scheme teoretice generale, determinanții obiectivi și cei subiectivi. Alți sociologi însă neagă principial necesitatea recurgerii la factori obiectivi, cei subiectivi fiind considerați suficienți. Pentru ilustrarea acestor abordări mă voi opri la interacționismul simbolic și etnometodologic. Interacționismul simbolic, originar în teoria lui George H. Mead (1934), pune în centrul preocupărilor sale probleme de tipul: care sunt procesele sociale prin care persoanele își definesc propria viață individuală și colectivă, comunică, stabilesc obiective comune, reguli și norme de conduită
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de oameni nu vor constitui neapărat aceleași forme de organizare socială. Consensul este rezultatul unei interacțiuni în plan simbolic. Semnificațiile sunt stabilite printr-un proces de interacțiune ale cărui mecanisme și legi urmează să fie clarificate. Definit în acest fel, interacționismul simbolic nu reprezintă o alternativă la abordarea sociologică „obiectivă”, ci doar un element complementar al ei, concentrându-și atenția asupra proceselor subiective ale constituirii vieții sociale. El nu explică, în fapt, de ce o colectivitate umană își elaborează o anumită formă
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
concentrându-și atenția asupra proceselor subiective ale constituirii vieții sociale. El nu explică, în fapt, de ce o colectivitate umană își elaborează o anumită formă de organizare, manifestă un anumit comportament social, ci doar cum se produc acestea. Din acest motiv, interacționismul simbolic, deși cu o lungă istorie, nu a ajuns niciodată o orientare dominantă, având mereu un rol secundar. Nicolas Mullins (1973) caracteriza excelent această pozițieainteracționismului simbolic în sociologia americană prin formula „opoziția maiestății sale”: o opoziție față de orientările dominante, disciplinată
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
de opoziție, nefiind în stare să ofere ea însăși o explicație mai puternică. Mai pe larg asupra acestui curent, se pot consulta lucrările lui Lazăr Vlăsceanu (1982), Ion Ungureanu și Ștefan Costea (1983). În ceea ce privește relevanța punctului de vedere promovat de interacționismul simbolic, există diferențe profunde printre reprezentanții acestuia (Turner, 1978). Unii continuatori ai lui George Mead consideră interacționismul simbolic o abordare complementară analizei sociologice obiective, cauzale, funcționale, structurale. În viziunea lor, procesele cognitive sociale sunt doar forme prin care se realizează
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
acestui curent, se pot consulta lucrările lui Lazăr Vlăsceanu (1982), Ion Ungureanu și Ștefan Costea (1983). În ceea ce privește relevanța punctului de vedere promovat de interacționismul simbolic, există diferențe profunde printre reprezentanții acestuia (Turner, 1978). Unii continuatori ai lui George Mead consideră interacționismul simbolic o abordare complementară analizei sociologice obiective, cauzale, funcționale, structurale. În viziunea lor, procesele cognitive sociale sunt doar forme prin care se realizează o asemenea determinare. Și într-adevăr, multe analize întreprinse de interacționiștii simbolici recurg simultan la scheme explicative
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
duce la o perspectivă indeterministă asupra cauzalității: „Variabilele care influențează definiția situației și acțiunea unei persoane sunt rezultatul «propriei alegeri» a acesteia și aparent nu reprezintă obiectivul unei analize cauzale clare”. Dacă am utiliza terminologia filosofiei clasice, am putea considera interacționismul simbolic, în această ultimă variantă a sa, ca un idealism sociologic de factură subiectiv colectivă. Societatea reprezintă un complex de roluri, norme, valori, reguli de comportare asupra cărora s-a constituit un ridicat consens colectiv. Acest complex de roluri, norme
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
real, dar ea este produsul exclusiv al interacțiunii simbolice a membrilor colectivității. Sarcina sociologului este să explice cum se constituie această ordine. „De ce”-ul este redus la „cum”-ul ei. Etnometodologia face pe această linie un pas mai înainte față de interacționismul simbolic. Teza ei fundamentală este că presupoziția unei „lumi realmente reale”, a unei societăți care există „acolo în afară” (out there) și așteaptă să fie studiată de către sociolog este nefundamentată. Singurul lucru direct observabil de către sociolog este efortul oamenilor de
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
abordare sociologică cu pretenție de globalitate, ea tinzând să se transforme, mai degrabă, într-o ramură a sociologiei. În acest sens este semnificativ că unul dintre întemeietorii etonometodologiei, Aaron Ciccourel (1974) afirmă că aceasta trebuie considerată doar o „sociologie cognitivă”. Interacționismul simbolic și etnometodologia, dincolo de pozițiile lor extremiste, antiobiective, atrag atenția asupra unui aspect important: realitatea socială se constituie prin intermediul unor mecanisme cognitive, atât individuale, cât și colective. A devenit din ce în ce mai clar că aceste mecanisme nu mai pot fi considerate, pe
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
colective. A devenit din ce în ce mai clar că aceste mecanisme nu mai pot fi considerate, pe baza unei epistemologii realist-naive, drept promotoare automate ale unui determinism obiectiv, ci ca aducând ele însele o contribuție independentă la determinarea proceselor sociale. Limita fundamentală a interacționismului simbolic și, mai ales, a etnometodologiei îmi pare a fi aceea că ele pornesc în mod absolut de la subiect. Subiectul uman, cu mecanismele sale de cunoaștere și de comunicare, nu este privit ca o parte a realității sociale, ci ca
[Corola-publishinghouse/Science/2238_a_3563]
-
psihologia socială este interacționalism simbolic, iar interacționalismul simbolic este reprezentat de Dewey-Thomas-Cooley-Blumer. În acest caz, Mead nu face parte din lanț! Între Matthews, respectiv Lewis și Smith, se situează Paul Rock, care, În The Making of Symbolic Interactionism (1979), consideră interacționismul simbolic paradigma centrală a Școlii, Îl reașază pe Mead În lanțul interacționalist și insistă asupra a două aspecte particulare: contribuția lui Park la modelarea interacționalismului, În urma căreia formalismul lui Simmel s-a integrat În studii asupra vieții sociale (Simmel a
[Corola-publishinghouse/Science/2158_a_3483]
-
a observat că au parte și copii agresivi sau victime ale agresiunilor (Dishion et al., 1994). Interacțiunea factorilor genetici cu variabilele de mediu permite pronosticarea dobândirii anumitor competențe sociale. Unii cercetători au avansat chiar argumente de acest gen fundamentate pe interacționismul bio-psihologic (a se vedea Renfrew, 1997). Cei care definesc comportamentul agresiv ca pe o reacție la un factor extern consideră că agresiunile sunt reacții legate de tendința adaptativă a speciei generate de un proces de selecție naturală. Considerarea comportamentelor agresive
Comportamentul agresiv by Farzaneh Pahlavan [Corola-publishinghouse/Science/919_a_2427]
-
conceptuale și de viziune. Nu există practic nici o mare școală din istoria acestei discipline care să nu fi abordat frontal și educația - de la linia „reproducționistă” a școlii franceze inițiate de Durkheim și care merge pînă la Pierre Bourdieu pînă la interacționismul școlii americane sau „reproducționismul social” mai nuanțat al lui Basil Bernstein. La rîndul său, antropologia culturii și/sau educației se ocupă îndeosebi de procesul de transmitere culturală ca atare, de la mecanismele acestuia la criteriile de selecție ale conținuturilor selectate, încercînd
GHID PENTRU CERCETAREA EDUCAŢIEI by NICOLETA LAURA POPA, LIVIU ANTONESEI, ADRIAN VICENTIU LABAR () [Corola-publishinghouse/Science/797_a_1744]