428 matches
-
diferențelor dintre cei trei, este faptul că intertextualitatea poetică și cea critică se bucură de același regim. Barthes, Butor și Blanchot ne arată, de o manieră diferită, modul în care critica literară poate să depășească citatul și să acceadă la intertext diseminare, colaj sau bruiaj scriitură. Dificultatea intervine în situația în care criticul are complexul auctorial (Barthes) și încearcă să și-l depășească, printr-un discurs critic mai puțin riguros. Cu timpul, în istoria legăturii hipotextului cu hipertextul, s-a produs
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
în care criticul are complexul auctorial (Barthes) și încearcă să și-l depășească, printr-un discurs critic mai puțin riguros. Cu timpul, în istoria legăturii hipotextului cu hipertextul, s-a produs o parțială suprapunere conceptuală intertextualitate-intertext: Laurent Jenny desemnează prin intertext "textul care absoarbe o multiplicitate de texte, toate rămânând centrate pe un sens" (Poétique: 1976, 277), dar Michel Arrivé lărgește sfera: "ansamblul textelor în raport intertextual". Michael Riffaterre acceptă ca intertext doar textul la care se face trimitere, în timp ce Pierre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
o parțială suprapunere conceptuală intertextualitate-intertext: Laurent Jenny desemnează prin intertext "textul care absoarbe o multiplicitate de texte, toate rămânând centrate pe un sens" (Poétique: 1976, 277), dar Michel Arrivé lărgește sfera: "ansamblul textelor în raport intertextual". Michael Riffaterre acceptă ca intertext doar textul la care se face trimitere, în timp ce Pierre Malandain critică această dimensiune "obiectuală": "putem vedea în intertext mai degrabă spațiul fictiv în care au loc schimburile operate prin intertextualitate"19. Lipsa de fermitate în definirea intertextului a intensificat dezbaterea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
rămânând centrate pe un sens" (Poétique: 1976, 277), dar Michel Arrivé lărgește sfera: "ansamblul textelor în raport intertextual". Michael Riffaterre acceptă ca intertext doar textul la care se face trimitere, în timp ce Pierre Malandain critică această dimensiune "obiectuală": "putem vedea în intertext mai degrabă spațiul fictiv în care au loc schimburile operate prin intertextualitate"19. Lipsa de fermitate în definirea intertextului a intensificat dezbaterea la finalul anilor șaptezeci. 1.2.3. Anii 1980: productivitatea și stabilizarea conceptului Intervalul 1978 1982, bogat în
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Riffaterre acceptă ca intertext doar textul la care se face trimitere, în timp ce Pierre Malandain critică această dimensiune "obiectuală": "putem vedea în intertext mai degrabă spațiul fictiv în care au loc schimburile operate prin intertextualitate"19. Lipsa de fermitate în definirea intertextului a intensificat dezbaterea la finalul anilor șaptezeci. 1.2.3. Anii 1980: productivitatea și stabilizarea conceptului Intervalul 1978 1982, bogat în publicații teoretice, este sinonim intrării conceptului de intertextualitate în faza sa de maturitate. Relevante, în acest sens, rămân lucrările
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
1982, bogat în publicații teoretice, este sinonim intrării conceptului de intertextualitate în faza sa de maturitate. Relevante, în acest sens, rămân lucrările lui Michael Riffaterre La production du texte (Paris [1979]), precum și Sémiotique de la poésie (Paris [1982]) care consideră că intertextul înseamnă perceperea, de către lector, a raporturilor dintre o operă și altele care au precedat-o sau au urmat-o. Intertextul este caracterizat ca fenomen ce orien tează lectura textului, îi guvernează, eventual, interpretarea și se opune lecturii lineare : în timp ce lectura
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
rămâne faptul că intertextualitatea a dobândit în timp sfera de generalitate a transtextualității, a surclasat inclusiv hipertextualitatea (defavorizată de suprapunerea cu termenul din teoria informației). Revista de critică și teorie literară Texte consacră în 1983 un număr intertextualității 20: "Intertextualité: intertexte, autotexte, intratexte"21. Intertextualitatea este, fără îndoială, la ordinea zilei, considera Andrew Oliver în "Introducere" (istoria a confirmat anii 1983-1985 ca pe o perioadă productivă, sub aspect teoretic, pentru intertextualitate, consecință a preocupării pentru localizarea ariei de acoperire, pentru identificarea
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
și a repercusiunilor extraliterare ale noțiunii). Marea absentă la această dezbatere editorială a fost Julia Kristeva. Michael Riffaterre 22 (marea prezență, probabil; sau dublă, dat fiind că semnează două articole) consideră că prin intertextualitate trebuie înțeles conflictul dintre text și intertext. Textul devine o unitate de semnificație (signifiance) unind într-un tot simbolic perceput în simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia îi inversează mărcile, pe care îl anulează
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
prin intertextualitate trebuie înțeles conflictul dintre text și intertext. Textul devine o unitate de semnificație (signifiance) unind într-un tot simbolic perceput în simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia îi inversează mărcile, pe care îl anulează ori căruia îi oferă opoziție binară. Daniel Bilous atribuie intertextului o funcție sinecdotică: l'intertexte c'est le tout convoqué et représenté par sa partie. Această viziune surprinde dimensiunea transliterară a inter
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
un tot simbolic perceput în simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia îi inversează mărcile, pe care îl anulează ori căruia îi oferă opoziție binară. Daniel Bilous atribuie intertextului o funcție sinecdotică: l'intertexte c'est le tout convoqué et représenté par sa partie. Această viziune surprinde dimensiunea transliterară a inter textului, conducând către o abordare antropologică a noțiunii. În orice caz, pentru prezenta cercetare, propoziția lui Daniel Bilous
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
simultaneitate sensurile succesive ale componentelor lui lexicale și sintactice, în timp ce lectorul simte că textul este complementar unui intertext căruia îi inversează mărcile, pe care îl anulează ori căruia îi oferă opoziție binară. Daniel Bilous atribuie intertextului o funcție sinecdotică: l'intertexte c'est le tout convoqué et représenté par sa partie. Această viziune surprinde dimensiunea transliterară a inter textului, conducând către o abordare antropologică a noțiunii. În orice caz, pentru prezenta cercetare, propoziția lui Daniel Bilous 23 aduce mai mult decât
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
definiție: o revelație. Este unul dintre puținii cercetători de la masa respectivei dezbateri care a înțeles intertextualitatea. Ceilalți păreau prea absorbiți de polemică: Uri Eisenzweig critică poziția lui Michael Riffaterre, acesta îi oferă o replică, la rândul său: "Sémanalyse de l'intertexte (réponse à Uri Eisenzweig)". Michael Holland ("De l'Intertextualité: métacritique") nu este de acord cu sistemul ricardulian, motiv pentru care Jean Ricardou ia atitudine: "Le Texte survit à l'excité (réponse à Michael Holland)". Cu lucrarea lui Raymonde Debray Genette
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
considerată în cazul particular al intratextualității"25 (ibidem, 27). 1.2.4. Anii 1990 : "topiri definiționale" Nathalie Piégay-Gros (1996, 94) propune un protocol de lectură (în descendența privilegierii receptorului, promovate de Michael Riffaterre) în trei pași : intuirea, identificarea și interpretarea intertextului. Această procedură de decriptare a intertextului a făcut carieră în cercetarea dintre milenii. Însă ea este, la rândul ei (declarat sau nu !), intertextualistă: cu mai bine de douăzeci de ani înainte, Geneviève Idt fixa trei etape ale perceperii unui text
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
25 (ibidem, 27). 1.2.4. Anii 1990 : "topiri definiționale" Nathalie Piégay-Gros (1996, 94) propune un protocol de lectură (în descendența privilegierii receptorului, promovate de Michael Riffaterre) în trei pași : intuirea, identificarea și interpretarea intertextului. Această procedură de decriptare a intertextului a făcut carieră în cercetarea dintre milenii. Însă ea este, la rândul ei (declarat sau nu !), intertextualistă: cu mai bine de douăzeci de ani înainte, Geneviève Idt fixa trei etape ale perceperii unui text parodic: "1 lectorul să recunoască prezența
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
urmăreau întâlnirea textelor, nici traiectoria "sursei" până la textul de sosire, ci ele erau aplicate textului rezultat, solicitate numai să deceleze ideea străină din pagină (ca și cum am vorbi despre zmeul care simțea miros de om). Imaginea este justificată de "vânătoare de intertexte", pe care comparatismul o practica avant la lettre. Intertextualitatea joacă o dublă funcție: de definire (a literaturii) și de operare (analiza procedeelor literare) se precizează în deschiderea manualului intertextualității. Cartea prezintă extrase din lucrările cercetătorilor care s-au ocupat de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
din perspectivă intersemiotică, André Gervais (Université du Québec à Rimouski) consideră că orice text ar fi un citat mai mult sau mai puțin exact, mai mult sau mai puțin rescris, deturnat, returnat (întors). Orice text este deja, "mereu deja", un intertext (2009, 54). Se pune problema amplasării intertextului și mai ales a interpretării locului lui. Textul B poate fi juxtapus, alăturat textului A, ceea ce produce un efect de discontinuitate ; dacă textul B va fi integrat, așezat în ramă, vom ști că
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Québec à Rimouski) consideră că orice text ar fi un citat mai mult sau mai puțin exact, mai mult sau mai puțin rescris, deturnat, returnat (întors). Orice text este deja, "mereu deja", un intertext (2009, 54). Se pune problema amplasării intertextului și mai ales a interpretării locului lui. Textul B poate fi juxtapus, alăturat textului A, ceea ce produce un efect de discontinuitate ; dacă textul B va fi integrat, așezat în ramă, vom ști că accentul este pe continuitate. Juxtapunerea corespunde intertextualității
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
populează spațiul tipografic, dar mai ales cel al comunicărilor științifice și al site-urilor în domeniu. Poate că acum este un moment potrivit să ieșim din arhitext și să ne îndreptăm, de pildă, către mit. Să ne îndepărtăm puțin de intertext, ca să îl vedem mai bine. Compartimentarea taxinomică de la care am putea să începem, așadar, vizează, transcendența textuală ce aparține lui Gérard Genette (Genette: 1982, pp. 10-12). Semioticianul francez propune o abordare cât mai tehnică, noneseistică și cuprinzătoare, a domeniului teoretic
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
imitare (de exemplu, parodia sau pastișa); o arhitextualitatea traduce apartenența unui text la o anumită categorie generică. Un astfel de dispozitiv noțional a limpezit considerabil impresionismul critic în care fuseseră conturate până atunci (1982) conceptele importante din teoria textului. Totuși intertextul este definit de o manieră nu tocmai matematică : "o relație de coprezență între două sau mai multe texte". Dictionnaire d'analyse du discours (Charaudeau et Maingueneau: 2002, 328) utilizează taxinomia genettiană, semn că nu s-a impus nicio altă abordare
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
de aluzie, poate fi analizată ca o metaforă, motiv pentru care autorul studiului propune să ne gândim la aluzie in praesentia și in absentia, opoziție din care decurge o alta: o citatul, care convoacă și numește alt text prezent; o intertextul, care trimite la un text niciodată prezent text ascuns, text sub text. Citatul este explicit, în timp ce intertextul este implicit, în consecință, se ajunge la o contradicție în termeni (comisă de M. Riffaterre, căruia articolul îi adresează o replică), dacă imaginăm
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
la aluzie in praesentia și in absentia, opoziție din care decurge o alta: o citatul, care convoacă și numește alt text prezent; o intertextul, care trimite la un text niciodată prezent text ascuns, text sub text. Citatul este explicit, în timp ce intertextul este implicit, în consecință, se ajunge la o contradicție în termeni (comisă de M. Riffaterre, căruia articolul îi adresează o replică), dacă imaginăm citat implicit. E.Vasiliu 42 prezintă alte două forme de manifestare intertextuală care derivă prin aplicarea criteriului
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
dintre condițiile intertextualității într-o astfel de interpretare este globalitatea". Altfel spus, în dialectica repetare/diferire, care acționează mecanismul intertextual, repetarea primează. Chiar și așa, globalitatea implică un grad limitat de generalitate a repetării. Anca Măgureanu nuanțează ideea globalității în intertext și utilizează criteriul coextensivi tății raportului intertextual cu unul sau cu ambele texte, ajungând la: o intertextualitate globală, în cazul în care toate elementele unui text intră în raport cu celălalt text; o intertextualitate parțială, care ar admite ca numai anumite elemente
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
se produce în situația în care nimic nu apropie, la prima vedere, textul nou de un altul. Imprecizia conceptuală care dezavantajează înțelegerea fenomenului intertextual este încurajată de un alt demers taxinomic, de această dată aparținând lui Jean Ricardou: Într-adevăr, intertextul general sau ansamblul tuturor textelor se subdivide, pentru o mai bună operaționalizare, în mai multe specii de intertext restrânse vom vorbi de: o grafotext sau ansamblu de texte asumate de același semnatar; o antologigotext, adică ansamblu de texte ale unor
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
conceptuală care dezavantajează înțelegerea fenomenului intertextual este încurajată de un alt demers taxinomic, de această dată aparținând lui Jean Ricardou: Într-adevăr, intertextul general sau ansamblul tuturor textelor se subdivide, pentru o mai bună operaționalizare, în mai multe specii de intertext restrânse vom vorbi de: o grafotext sau ansamblu de texte asumate de același semnatar; o antologigotext, adică ansamblu de texte ale unor autori diferiți, dar reunite în paginile aceleiași cărți; o bibliotext sau ansamblul de texte evocate explicit într-un
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
Această clasificare mai mult complică decât simplifică, fapt determinat de reluarea unor componente intertextuale vechi sub denumiri inedite. În ceea ce ne privește, vom prefera noțiunii de grafotext termenul intratext 46. Analiza care apelează la statistici textuale are nevoie de integrarea intertextului în tipuri de corpus, dispuse în forma unor cercuri concentrice 47. Corpusul de texte, ca imagine a contextului, privit dintr-un anumit unghi, este totdeauna relativ, fără a deveni câtuși de puțin arbitrar. Analistul care își asumă această realitate distinge
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]