KorAP: Find »[drukola/base=intranzitiv & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...4 5 6 ...18 >

442 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

a făcut Egbert?'/ He killed the duckling '( El) a omorât rățușca'; la întrebarea What happened? ' Ce s-a întâmplat?' răspunsul poate fi atât o structură cu subiect ergativ (Egbert killed the duckling 'Egbert a omorât rățușca'), cât și o structură intranzitivă (Egbert died 'Egbert a murit'), dar nu și o structură tranzitivă cu subiect nonergativ (*Egbert knew the truth 'Egbert știa adevărul'). Anderson (1971: 42) arată că verbele die 'a muri' și kill 'a omorî' au trăsături comune, cu excepția capacității de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
146) arată că termenii pasiv și antipasiv sunt folosiți în studiile lingvistice cu diferite accepții. Pentru a elimina confuzia frecventă dintre ergativ și pasiv, Dixon prezintă mecanismul pasivizării: (a) funcționează la nivelul structurilor tranzitive, pe care le transformă în structuri intranzitive; funcția de detranzitivizare a pasivului a fost subliniată și de Givón (1981: 168)63; (b) O devine S; (c) A ajunge într-o poziție periferică, fiind marcat printr-un caz oblic/prepozițional; A poate fi omis; d) construcția pasivă e

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
asemănările dintre pasiv și ergativ, asemănări care au condus la numeroase confuzii între cele două concepte: ● în construcțiile ergative, ca și în cazul pasivului, obiectul (de adâncime) al unui verb tranzitiv este tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv, dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv (excepție: punjabi); ● în multe limbi ergative, verbul se acordă cu subiectul intranzitiv și cu obiectul tranzitiv, nu și cu subiectul tranzitiv (excepție: georgiana); ● flexiunea ergativului este aceeași cu a instrumentalului (ciukotă, dagva, nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ca și în cazul pasivului, obiectul (de adâncime) al unui verb tranzitiv este tratat morfologic la fel ca subiectul unui verb intranzitiv, dar diferit de subiectul unui verb tranzitiv (excepție: punjabi); ● în multe limbi ergative, verbul se acordă cu subiectul intranzitiv și cu obiectul tranzitiv, nu și cu subiectul tranzitiv (excepție: georgiana); ● flexiunea ergativului este aceeași cu a instrumentalului (ciukotă, dagva, nu și georgiana); în limbile care au pasiv, agentul are aceeași marcă flexionară sau aceeași adpoziție ca instrumentul; ● limbile ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Laka). Creissels (1995: 286) adaugă o condiție suplimentară, care limitează destul de mult sfera de aplicare a celor două concepte: pasivul și antipasivul reprezintă modificări ale formei verbale care însoțesc în mod regulat trecerea de la o construcție tranzitivă la o construcție intranzitivă, al cărei subiect se identifică fie cu obiectul construcției tranzitive (pasiv), fie cu subiectul construcției tranzitive (antipasiv). Autorul (Creissels 2004a) arată că simetria dintre cele două mecanisme este numai parțială, evidențiind câteva diferențe importante: (a) pasivul canonic reprezintă destituirea agentivului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Autorul (Creissels 2004a) arată că simetria dintre cele două mecanisme este numai parțială, evidențiind câteva diferențe importante: (a) pasivul canonic reprezintă destituirea agentivului și promovarea pacientivului; antipasivul nu implică niciun mecanism de promovare; (b) pasivul se poate aplica și construcției intranzitive (pasivul impersonal este foarte răspândit în limbile lumii); nu există o construcție asemănătoare în cazul antipasivului; (c) pasivul modifică radical alinierea prototipică a rolurilor semantice și a rolurilor discursive, dar antipasivul menține și augmentează relația privilegiată dintre agent și topic

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
e mai răspândit decât antipasivul. 6.1. Definiția și funcțiile antipasivului Definiția pe care o dă Dixon (1994: 146) antipasivului este paralelă cu cea a pasivului (vezi supra, 5.1.): (a) antipasivul funcționează la nivelul unei structuri tranzitive, care devine intranzitivă; (b) A devine S; (c) O ajunge într-o poziție periferică, fiind marcat printr-un caz oblic/prepozițional 66; O poate fi omis; d) construcția antipasivă e marcată explicit, ca și construcția pasivă. O construcție ergativă tipică din limba dyirbal

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
două mecanisme este subliniată și de Palmer (2007 [1994]: 176). Mecanismul antipasivului a primit și alte definiții, care subliniază aspecte diferite ale construcției: ● antipasivul este o schimbare a formei verbale care marchează trecerea de la o construcție tranzitivă la o construcție intranzitivă al cărei subiect este identic cu agentivul construcției tranzitive; antipasivul presupune destituirea pacientivului, absent sau recuperat ca oblic (Creissels 2004a); ● construcția antipasivă este o construcție derivată detranzitivizată, cu un predicat cu două locuri, aflată în relație cu o construcție tranzitivă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
morfologice pentru a se încorpora în verb. Principiile de realizare a cazurilor fac ca obiectul antipasivului să apară în instrumental în eschimosă și în dativ în warlpiri. Cele două limbi diferă în privința tranzitivității de suprafață: în eschimosă, propozițiile antipasive sunt intranzitive, subiectul antipasivului fiind în nominativ (opacă), iar în warlpiri sunt tranzitive, subiectul antipasiv fiind în ergativ (transparentă). Între cele două limbi există și diferențe de poziționare a morfologiei antipasive: în structura verbului în eschimosă, dar în complexul dominat de C

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în general, construcția antipasivă este marcată morfologic 69, dar anumite limbi prezintă sincretism între morfologia antipasivă și morfologia altor operații de detranzitivizare, cel mai frecvent, reflexivizarea (limbile pama-nyungan din Australia). Verbul antipasiv poate avea și alte caracteristici comune cu verbele intranzitive, de exemplu, în ciukotă, acordul. În limbile mayan, schimbarea de acord poate fi singura indicație a antipasivului. Polinsky (2005) observă că, în limbile care au mai multe mărci antipasive, acestea pot fi coocurente sau amalgamate (ciukotă, halkomelem). Spreng (2001) se

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tlaa apeela bana motogo (tswana, apud Creissels 2004a) 'Lorato va fierbe terciul pentru copii'. Autorul citat observă că în limbile în care folosirea noțiunii de subiect este problematică, antipasivul este un fenomen care permite unui verb tranzitiv să fie construit intranzitiv, cu un subiect care corespunde agentivului din structura tranzitivă, iar aplicativul înseamnă introducerea unui termen nuclear nou, permițând verbului intranzitiv să fie construit tranzitiv, cu un agentiv care corespunde subiectului construcției intranzitive sau permițând verbului tranzitiv să fie construit cu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
în care folosirea noțiunii de subiect este problematică, antipasivul este un fenomen care permite unui verb tranzitiv să fie construit intranzitiv, cu un subiect care corespunde agentivului din structura tranzitivă, iar aplicativul înseamnă introducerea unui termen nuclear nou, permițând verbului intranzitiv să fie construit tranzitiv, cu un agentiv care corespunde subiectului construcției intranzitive sau permițând verbului tranzitiv să fie construit cu același agentiv, dar cu pacientul care n-ar fi avut acest statut dacă verbul n-ar fi fost la forma

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care permite unui verb tranzitiv să fie construit intranzitiv, cu un subiect care corespunde agentivului din structura tranzitivă, iar aplicativul înseamnă introducerea unui termen nuclear nou, permițând verbului intranzitiv să fie construit tranzitiv, cu un agentiv care corespunde subiectului construcției intranzitive sau permițând verbului tranzitiv să fie construit cu același agentiv, dar cu pacientul care n-ar fi avut acest statut dacă verbul n-ar fi fost la forma aplicativă. Există construcții aplicative care pot fi definite ca permițând promovarea unui

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Maria tricotează puloverul/la pulover. Construcțiile etichetate drept forme de antipasiv în limbile acuzative răspund numai parțial definiției date de Dixon (vezi supra, 6.1.): deși aceste construcții corespund primelor trei criterii din definiția dată de Dixon (structura tranzitivă devine intranzitivă, A devine S, O devine periferic − în cazul alternanței conative − sau este complet eliminat − în cazul ștergerii obiectului nespecific −), ele contravin ultimului criteriu, nefiind asociate cu o marcare explicită, marcare evidentă în cazul pasivului. Prin urmare, răspunsul la întrebarea " Există

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este stadiul final ideal de evoluție a limbilor. Pentru relația sincronică dintre ergativitate și nominalizări, vezi Capitolul 2, 7.1. O altă ipoteză asupra originii construcției ergative este formulată de Creissels (2006). Acesta susține că, în limbile predominant ergative, construcțiile intranzitive cu tipar acuzativ se pot dezvolta ca rezultat al coalescenței componentelor verbelor "ușoare". În limbile ergative și în limbile acuzative, construcțiile deviante de la modelul tipic își pot avea originea în variantele eliptice ale construcțiilor tranzitive. Schimbările de tipar (acuzativ > ergativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care funcționează pe baza acelorași distincții. Relațiile gramaticale nu par a fi potrivite pentru a descrie anumite fenomene din limbile ergative. Al doilea aspect remarcat de autoare și important pentru discuția de față este acela că, din moment ce subiectul unui verb intranzitiv poate fi Agent sau Pacient, nu se poate stabili o corespondență 1 la 1 între rolurile semantice și relațiile gramaticale. Relația tranzitiv/ intranzitiv este simplificatoare − limbile ergative au distincțiile tranzitiv/intranzitiv și Agent/Pacient, dar nu au aceeași corespondență între

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
aspect remarcat de autoare și important pentru discuția de față este acela că, din moment ce subiectul unui verb intranzitiv poate fi Agent sau Pacient, nu se poate stabili o corespondență 1 la 1 între rolurile semantice și relațiile gramaticale. Relația tranzitiv/ intranzitiv este simplificatoare − limbile ergative au distincțiile tranzitiv/intranzitiv și Agent/Pacient, dar nu au aceeași corespondență între cazuri și relațiile gramaticale ca limbile acuzative − subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv poartă același caz, absolutivul (din analiză, rezultă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de față este acela că, din moment ce subiectul unui verb intranzitiv poate fi Agent sau Pacient, nu se poate stabili o corespondență 1 la 1 între rolurile semantice și relațiile gramaticale. Relația tranzitiv/ intranzitiv este simplificatoare − limbile ergative au distincțiile tranzitiv/intranzitiv și Agent/Pacient, dar nu au aceeași corespondență între cazuri și relațiile gramaticale ca limbile acuzative − subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv poartă același caz, absolutivul (din analiză, rezultă că autoarea recunoaște existența categoriei subiectului în limbile

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
corespondență 1 la 1 între rolurile semantice și relațiile gramaticale. Relația tranzitiv/ intranzitiv este simplificatoare − limbile ergative au distincțiile tranzitiv/intranzitiv și Agent/Pacient, dar nu au aceeași corespondență între cazuri și relațiile gramaticale ca limbile acuzative − subiectul unui verb intranzitiv și obiectul unui verb tranzitiv poartă același caz, absolutivul (din analiză, rezultă că autoarea recunoaște existența categoriei subiectului în limbile ergative). În cadrul gramaticii relaționale, Palmer (2007 [1994]: 1) afirmă că sistemul gramatical al limbilor familiare nu este specific și altor

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sugerează, urmându-l pe Payne (1980)4, că ergativitatea rezultă din incapacitatea verbului de a atribui Caz structural obiectului direct. Centrul funcțional I atribuie și ergativul, și absolutivul. Argumentul în ergativ se deplasează în Spec,IP, poziția tematică specifică subiectului intranzitiv, având aceeași relație specificator−centru cum este cea folosită pentru atribuirea ergativului/genitivului. Bok-Bennema (1991) arată că, în eschimosă, cazul modalis (cazul direct) care apare în structurile antipasive și în alte contexte este o marcare acuzativă, reflectând cazul atribuit de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sistemul acuzativ și sistemul ergativ, de unde și posibilitatea existenței partiției personale și a partiției aspectuale. Nash (1998a) reformulează definiția ergativității, pentru a elimina distincția morfologic/sintactic: o limbă este ergativă dacă tratează obiectul unui verb tranzitiv și subiectul unui verb intranzitiv în același fel, dar diferit de subiectul verbului tranzitiv; o limbă este acuzativă dacă obiectul unui verb tranzitiv este tratat diferit de subiectul unui verb tranzitiv și de subiectul unui verb intranzitiv, criteriul fiind marcarea morfologică: afix cazual atașat proiecției

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
obiectul unui verb tranzitiv și subiectul unui verb intranzitiv în același fel, dar diferit de subiectul verbului tranzitiv; o limbă este acuzativă dacă obiectul unui verb tranzitiv este tratat diferit de subiectul unui verb tranzitiv și de subiectul unui verb intranzitiv, criteriul fiind marcarea morfologică: afix cazual atașat proiecției NP sau marcă pronominală atașată verbului. Autoarea își continuă astfel demonstrația: verbul este în legătură mai strânsă cu argumentul marcat − A în limbile ergative, O în limbile acuzative. Ipoteză: marcarea specială este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
opacă, și warlpiri, transparentă). Din punct de vedere descriptiv, o limbă care are caz ergativ sau acord morfologic de tip ergativ este sintactic ergativă dacă prezintă și alte fenomene orientate spre nominativ, fenomene care disting relația nominativă (specifică pentru subiectul intranzitivelor și pentru obiectul tranzitivelor) de cea ergativă (care caracterizează subiectul tranzitivelor), astfel încât nominativul să fie superior ierarhic. O limbă are morfologie ergativă dacă acest tip de fenomene nu există. Autorii comentează situația din dyirbal, limbă în care numai argumentul în

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cel ergativ prin existența unui Parametru al Cazului Obligatoriu (engl. Obligatory Case Parameter), conform căruia există două Cazuri structurale (diferite de Cazurile semantice sau inerente). O limbă trebuie să decidă care dintre aceste Cazuri este realizat ca argumentul unic al intranzitivelor, aceasta fiind unica diferență între sistemul ergativ și sistemul nominativ. Celelalte diferențe dintre limbi sunt rezultatul unor parametri independenți, legați de dihotomia ergativ/nominativ. În cazul verbelor tranzitive, asocierea argumentelor cu trăsăturile de Caz și de acord este identică pentru

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și Massam 198510, Massam 198511, Marantz 199112), Cazul structural absolutiv din limbile ergative corespunde nominativului din limbile nominative, trăsăturile comune acestor două Cazuri fiind: (a) posibilitatea de realizare (cel puțin abstractă) printr-un argument în toate propozițiile finite, tranzitive și intranzitive; (b) lipsa marcării morfologice. Din punctul de vedere al locului/sursei Cazului structural, ergativul corespunde însă nominativului (Cazurile cele mai înalte în configurația sintactică), iar absolutivul, acuzativului (aflate mai jos în configurația sintactică). Conform OCP, în limbile acuzative, Cazul X

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]