280 matches
-
la ea a grupurilor de credincioși. Prin aceasta se și deosebește de magie: . În viziunea sociologului francez, originea religiei este socială. Societatea, prin coerciția pe care o exercită, inspiră membrilor ei dependență și respect. La limită, religia este societatea transfigurată, ipostaziată în absolut. Funcțiile religiei, așa cum le prezintă Émile Durkheim, au în atenție, în principal, două aspecte: a) capacitatea religiei de a integra social pe membrii unui grup, comunități sau societăți; b) asigurarea ordinii sociale. ca orice teorie a înțelegerii și
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
același contrast ca între stările de euforie și de disforie colective.” religia este așadar expresia esențializată, prescurtată a vieții sociale. Mai mult, religia a generat esențialul dintr-o societate. Deci ideea de societate constituie sufletul religiei. Religia este societatea transfigurată, ipostaziată în absolut. Care societate? cea reală, cu diferențele și imperfecțiunile ei? cea perfectă, virtuală? în joc este ultima, cea care traduce aspirațiile noastre profunde de bine, frumos, ideal. Ele provin din noi înșine și nu pot fi traduse prin nimic
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
festivă de Paște (Sederul) este un moment special de aducere aminte a faptelor exemplare veterotestamentare și de reiterare a timpului sacru în care au avut loc evenimentele destinale din istoria tuturor evreilor. Unitatea familiei și solidaritatea dintre membrii ei sunt ipostaziate și în discuțiile contemporane din jurul mesei de Paște. Ele pleacă de la evenimentele fabuloase din istoria poporului evreu și ajung la subiecte foarte actuale (interpretate în spiritul tradiției sacre): „riscul, alegerea, speranța, dezamăgirea, conducerea, greutățile și sacrificiul”. * Anul Nou (Roș Hașana
Sociologia religiilor: credințe, ritualuri, ideologii by Nicu Gavriluță () [Corola-publishinghouse/Science/610_a_1439]
-
hipertext, intertextualistul (scriitor sau lector) este asemenea bricolerului. Gândirea mitică operează combinarea elementelor în construirea unui sens, asemeni bricolerului care utilizează diverse materiale pentru a le conferi o altă semnificație decât cea care ține de prima lor întrebuințare. Scriitorul intertextualist ipostaziază și el bricolerul lui Lévi-Strauss și, de o manieră pe care urmează să o ilustrăm, gândirea sălbatică. Munca la un edificiu literar cu exploatarea "pretextelor" nu numai că nu amenință valoarea noului text, ci, mai mult, fortifică literatura însăși. Practica
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
statutului, revenirea la viață) din finalul nuvelei. Efortul inițiatic și întreaga călătorie sfârșesc într-un registru prozaic deoarece inițiatul a greșit, la un moment dat. Intratextualitatea prozastică: "Sărmanul Dionis" Intertextualitatea ilustrează în registrul livresc relativitatea timpului, problematizarea succesiunii trecut-prezent-viitor. Intratextualitatea ipostaziază și confirmă admisibilitatea blocului temporal. Nuvela Sărmanul Dionis își susține desfășurarea heterodiegetică, biplană (cu al doilea plan bi-plan, la rândul lui), pe același adevăr consacrat ca einsteinian. Relativitatea spațiului, deși la început este postulată de narator în mod nediscriminatoriu față de
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
-i servește lui Dionis de cămin. Numai că, în acest punct al succesiunii hipertextelor, impresia cromatică se asociază ideii de vechime prin doi termeni diferiți (întunecos și painjinit), spre deosebire de hipotextul inițial, care descria cafeneaua, în care culoarea și vechimea erau ipostaziate paradigmatic de una și aceeași sintagmă (muri afumați) : (S1c)/(S2a)/(S3a) Casa lui de pustnic, un colț întunecos și painjinit (s.n.) din arhiva unei cancelarii, ..."13 (Eminescu: 2011, II, 35). Seria secvențelor intratextuale (1) care descriu ziduri acum aproape negre
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
timbrului de pe o carte poștală] realitatea nemijlocită. Și noi nu mai ieșim din "Biblioteca lui Babel" (Compagnon: 1998, 112). Semnul devine suveran, indiferent de sistemul semiotic abordat, fie că suntem între hipotext și hipertext literar sau în afara spațiului livresc. Intertextul ipostaziază de o manieră aparte succesiunea semnificărilor pe care ne-a deslușit-o fondatorul semioticii (Pierce), pentru care legătura originară dintre semn și obiectul său este destrămată (în timp) sau (dramatic) ruptă, cert rămâne faptul că seria interpretanților merge din semn
[Corola-publishinghouse/Science/1575_a_2873]
-
lor, mai reală decât lucrul în sine, căci de fapt ea nu se arată decât în lumina pe care lucrul nu o are de la sine. Tot ce luminează acum și se așterne în umbra lucrurilor nu le umbrește, ci le ipostaziază revelator în imaginea unui răsărit invizibil. În poemul Cântec 12 procesul acesta continuă la un alt nivel, conform unui scenariu mai eliptic însă. Nu umbra lăsată de lucrurile luminate din interior ne întâmpină acum, ci uitarea pe care o implică
[Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fel de romane, de fi fost inițiatorul unei formule noi, fapt ce ar fi făcut, de pildă, ca G. Ibrăileanu să nu publice / să nu se hotărască a publica Adela decît după ce Camil Petrescu a avut succesul știut!). Modelul este ipostaziat mai ales în lumea scenei, pe care Camil Petrescu o invocă frecvent, și care-i oferă suportul celor mai multe comparații. Emilia imită, fără succes, o comediană care, la rîndul ei, imită pe Elvira Popescu (nu pe scenă, ci în culise, adică
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
locului său de recluziune sau de reculegere refugiul pentru meditație, pentru introspecție. Jurnalul lui are un destinatar, un cititor ce s-ar chema "intim"(7), de n-ar fi unul cît se poate de oficial: explicit, țarul Alexei Mihailovici. Scrierea ipostaziază un spirit viu, atent la organizarea lumii pe care o cucerște, doar cu pasul și cu gîndul. Aceasta fiind, în fond, misiunea diplomatului, a scrie despre tărîmul excentric și exotic echivalează cu o imersiune în istoria și substanța Chinei imperiale
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
agelastului, cel care nu știe să rîdă, necum să rîdă împreună cu ceilalți, sau să se amuze sincer de sine. O măsură relativizantă a lucrurilor, care imprimă acțiunii critice o dimensiune derealizantă, în afara judecății estetice. Spiritul ironic guvernează traseul istoricului literaturii, ipostaziind un demon al persecuției ludice, sau, în varianta ei evaluatoare, al dezavuării zgomotoase. Pentru G. Călinescu, literatura este, ca și lumea, tot o scenă, în care actorii pot apărea la rampă împinși de un regizor atotputernic, sarcastic în mărinimie și
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
în clipa când viața l-a pierdut. Autorului i-a revenit misiunea ca, scriind, să perceapă ecoul dintre sens și propriul lui trecut. El a realizat astfel un sistem de corespondențe prin care un Același, un Sens fundamental, a fost ipostaziat și amplificat. Acesta este un mod poetic de a proceda.” În Bagaje pentru paradis (Albatros, 1997), cele două instanțe mai sus pomenite se regăsesc, cu o substituție: în locul mamei, soția. Li se adaugă, de data aceasta, o dramă: drama singurătății
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
-
insinua anumite lucruri, dar „iată ce trebuie știut”; căci „e ușor să întrebi, să critici, dar e foarte greu să rezolvi”. Cînd a obosit să mă lămurească, i-am replicat că, îndoindu-mă, eu nu fac altceva decît să mă ipostaziez în om simplu, care are mai mult curaj decît noi să întrebe, și să introduc în discuție aspecte de regulă ocultate, cum ar fi: dacă atunci cînd se fac planificările se ține seama de cantitatea resurselor pe care le exploatăm
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
antidotul într-o ficțiune violentă. Mărit, acest ridiculus mus relevă poten- țialul de violență și anarhie existent în subiectul pașnic al societăților democratice asemeni unei gene recesive care își așteaptă ora. Nae, personaj de care abundă opera lui Caragiale îl ipostaziază pe românul cu sentiment național în varianta sa disforică. Cea euforică este reprezentată, spre exemplu, de un alt Nae, Nae Cațavencu. Ambii sunt posedați de discurs. Unul are un auditoriu format din militanții propriului partid, celălalt își caută publicul de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
de bine pe care a arătat-o. Ramon probabil că nu are aceleași trăsături ca și fratele său. Fidel, pentru mine, constituia un subiect tabu, atâta timp cât am fost ambasador. Nu-mi puteam permite să scriu. Dar acum, dacă l-ați ipostazia într-un personaj de-al dumnea-voastră, ar fi unul pozitiv sau negativ? Dacă aș scrie acum despre el, aș face-o în cunoștință de cauză și poate că n-aș fi cu el mult mai sever decât față de Ceaușescu. Deși
[Corola-publishinghouse/Science/1469_a_2767]
-
dăruiești unei instanțe din afara ta, te regăsești în faptul de a te abandona, de a ieși din sine, de dragul unei idei, al unui proiect grandios, al unui om. Te realizezi slujind. O familie, o întreprindere, o utopie. Sau opera proprie, ipostaziată în monument exterior, care îți va supraviețui. Pendulezi între eroism (civic) și activism bezmetic. Între zel constructiv și agitație dizolvantă. Mereu în serviciul celuilalt, riști, adesea, să-ți pierzi chipul. Dacă stau să mă gândesc bine, mai sunt încă sute
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
și antimodel, trecerea e oricând posibilă. Până la urmă orice om e, de la început și până la sfârșit, în competiție numai cu sine însuși, iar acest lucru mi-l imaginez cât se poate de concret. Un șir de alergători prin viață omul ipostaziat la diferitele lui vârste conștiente, în diverse etape ale vieții care duc, șerpuit, spre linia de sosire (pe care scrie exitus). Uneori alergătorii sunt egali cu ei înșiși, iar adolescentul, tânărul, maturul, bătrânul, omul în profesie, omul în familie, prietenul
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
evoluției umane, M. Ralea își centreaz și concentreaz preocuprile pe ideea de om. Afirmrile și absențele ideii de om, capitolul cu care debuteaz lucrarea, probeaz afirmația fcut, celelalte capitole susținând-o în desfșurarea substanței argumentelor despre acțiunile și realizrile omului, ipostaziate pe domenii ale creației și câmpuri ale cunoașterii. Ralea trece, astfel, de la antropologia fizic, prin intermediul conceptului de amânare, în sfera eticii, artei, religiei și economiei, reținând, în concluzii, partea cea mai convingtoare a lucrrii, ideea central a crții: Omul este
Elemente de antropologie filosofica in opera lui Mihai Ralea by Rodica Havirneanu, Ioana Olga Adamescu () [Corola-publishinghouse/Science/1282_a_2114]
-
doilea exemplu epitomizează relația dintre timp și istorie în viziunea protocronistă a permanenței etnice: “în opera acestui romantic, înverșunat dușman și descompunător al timpului obiectiv, singurul timp consistent, coerent, viu este acela al istoriei naționale, durată în care viața se ipostaziază eroic, cerând implicație și jertfă, și de departe de a mai fi «vis al morții eterne»”. 4. Narațiunea Cea de-a treia semnificație dată istoriei este narațiunea/povestea ori nararea/povestirea trecutului, semnificația cea mai diseminată și mai practicată de
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
denunță birocratizarea și etatismul excesiv, soluția reală este tot ierarhică. Ei propun, de fapt, o bizară descentralizare „de la centru” și o insolită constrângere, de ordin administrativ, a inabilităților democratice. Deci potențialul client al ofertei este tot statul, mai precis ministerul, ipostaziat în persoana domnului Marga. Diagnosticul dat învățământului românesc nu flatează personalul didactic, care ar fi neplăcut surprins să-și descopere în aceste pagini habitudinile, docilitatea, autosuficiența. Nici victimele prin excelență, elevii, nu ar profita sigur de pe urma lecturii, de vreme ce, așa cum reiese
[Corola-publishinghouse/Science/1865_a_3190]
-
Estul Europei. Într-un mesaj din septembrie 1991, regele făcea un apel la Occident, comunitatea internațională pentru a accepta declarația de independență a Republicii Moldova, în special la foștii Aliați; din mesaj se remarcă și o definiție implicită a "Vest"-ului, ipostaziat de SUA și UE: "Occidentul - Comunitatea Europeană și Statele Unite, care au recunoscut (și nu prea devreme) independența Țărilor baltice - nu poate să nu fie de acord cu aceeași recunoaștere și pentru frații noștri de pește Prut. El nu poate uita
[Corola-publishinghouse/Science/84976_a_85761]
-
aspectul abstractizării), dar și pe traiectul inductiv, prin conceptualizarea și "desprinderea" de realitate, prin decantarea unor cadre idealizate de operare, ce garantează pătrunderea și explicare mai nuanțată și mai adâncă a realității. În funcție de materialul intuitiv avut la dispoziție, se pot ipostazia mai multe tipuri de demonstrații. Astfel Ioan Cerghit identifică demonstrația pe viu a unor obiecte și fenomene sau acțiuni, în starea lor naturală, de existență și manifestare (experimentul de laborator, demonstrația operațiilor motriice, a unor comportamente), demonstrația figurativă (cu ajutorul reprezentărilor
?ABILIT??I PRACTICE by Laura Savin () [Corola-publishinghouse/Science/83166_a_84491]
-
constantă, care materializează contextul comun al comunicării, pretext și fundament al viitoarelor continuări. Hipertextul vine cu o trăsătură cu totul inedită a faptului de cultură: adâncimea, dimensiunea a treia. În situația unui hipertext, se fac trimiteri către alte texte, se ipostaziază ieșiri către alte cuante informaționale care ele însele trimit către alte adrese în care se tezaurizează ceva. „Clicând” pe un cuvânt-cheie sau pe un nume, mergem într-un alt spațiu informativ, cu noi incitări. Se poate concretiza și o situație
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
Întârzierea peste măsură și permanentizarea conexiunii la lumea virtuală, manifestată la mulți adolescenți și tineri, generează o formă de dependență cu urmări maladive. Setea de conectare la universul digital substituie în oarece privință înclinația originară a subiectului către transcendență. Se ipostaziază o nouă formă de religiozitate, una falsă, rece, sărăcăcioasă, problematică. Omul, prin natura sa, nu se mulțumește numai cu ceea ce are în față; țintește cu obstinație și altceva, care îl depășește. Această nevoie de raportare la un „dincolo” astâmpără o
[Corola-publishinghouse/Science/2324_a_3649]
-
să i-l confere. Erijat În corifeu ad-hoc al unei majorități ostile guvernului Kogălniceanu, Boerescu polemiza printr-un discurs specific conservatorilor: dihotomia dintre „partea inteligentă a națiunii”, reprezentată de proprietari și „masa brută” având ca apanaj „forța numărului”, „pasiunile maselor” ipostaziate În „instrument al tiraniei” și, nu În ultimul rând, susținerea acuzațiilor de „comunism” și „socialism” adresate proiectului guvernamental arată o metamorfoză clară. Aici poate fi identificat cel mai semnificativ precedent al opțiunii lui Boerescu de la Începutul domniei lui Carol I
Cultură, politică şi societate în timpul domniei lui Carol I : 130 de ani de la proclamarea Regatului României by SIMION-ALEXANDRU GAVRIŞ () [Corola-publishinghouse/Science/413_a_1275]