733 matches
-
aș fi scris, probabil, proză fantastică. Pentru că lectura dealurilor de cărți din care m-am hrănit și m-am format în următorii ani îmi oferea substanța culturii îmbogățită nu numai de ispita fructului oprit, ci și de aureola ambiguă a irealității. Nu știu cum aș fi fost dacă aș fi descoperit marile cărți ale culturii sistematic, eu le-am citit în ordinea în care le găseam la poalele colinei în care se amestecau incunabule cu reviste interbelice, și nu știam niciodată, citind volumul
Ana Blandiana:"...cât cuprind cu ochii, înapoi și în jur, scena vieții publice, sociale, politice, economice, culturale este ocupată de forme fără fond" by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/9359_a_10684]
-
activitate populară, a fost semnată condamnarea aristocrației literare la dezgust. Nu de inspirație duce lipsă gloata, ci de stil, care nu cunoaște democrația. Literatura nu trebuia luată în serios, i-a fost răpit în felul acesta capitalul cel mai prețios, irealitatea. * În ce pământ de ceață ți s-au înfundat picioarele și ai crezut că te-ai mai îndepărtat un pic de moarte? De ce anume te apropii dacă fugi de moarte? De ce suferi dacă nu te mulțumești cu suferința? De ce nu
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
acolo, Mite. Nu se mai urneau și erau atât de obsedați să lovească, încât abia de se mai sinchiseau să se apere. Pumnii explodau și ciuruiau trupurile lor tinere și frumoase într-un martiriu magnific, reverberând o aură densă de irealitate izvorâtă parcă din conștiințele lor risipite spre zări nebănuite. Se vedeau unul pe altul ca printr-un vis imemorial și îndelung râvnit și tot așa îi vedeau și ceilalți." (p. 56). Se observă imediat dinamica scenei, ca și a fragmentului
Viață de câine by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9541_a_10866]
-
recupera apare ca una ficționalizată, în diferite forme: a jurnalului găsit ori reinventat (Adriana Bittel și Alina Radu), a reportajului literaturizat și autoreferențial (Adriana Babeți), a confesiunii dure, cu scanarea propriei intimități (Doina Ruști) sau a plonjonului într-o halucinantă irealitate imediată, de spital românesc (Simona Sora). Câte autoare angrenate în proiect, aproape tot atâtea voci convingătoare. Și câte experiențe feminine, tot atâtea formule de a le focaliza. Ar fi deci o eroare impardonabilă să le luăm la pachet.
Ceaușism la pătrat by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8209_a_9534]
-
decât o imagine a lumii, dar gaura cheii - sau conturul, membrană de culoare - reprezintă pasajul prin care Figura încearcă să treacă dincolo. Altfel spus, conturul e pasajul prin care tabloul (= lumea iluziei) iese din sine, trecând în alt nivel de irealitate. Cheia răsucită în broască o singură dată ancorează, închide compoziția în planul tabloului, dar în același timp o deschide în alt plan, un dincolo și mai lipsit de realitate. Deschidere virtuală, căci (de) dincolo nu vin/ pleacă decât morții sau
Viața imaginilor, dialogul imaginilor (pe marginea unei expoziții Bacon - Picasso) by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/9712_a_11037]
-
matematică, de la aria triunghiului a ajuns la teoria relativității, fizica l-a condus de la mișcarea mecanică la mecanica cuantică, prin chimie a cunoscut marea majoritate a elementelor componente ale mediului în care trăiește, biologia ia dezvăluit în mare parte misterele irealității și variabilității prin genetică. Omul a creat multe lucruri valoroase. Însă în evoluția sa, imboldul acestuia spre supraviețuire l-a determinat să creeze armele. Arme din ce în ce mai sofisticate, capabile să facă rău semenului său, să-i permită accesul prin forță la
CADENȚE PESTE TIMP by Col.(r) Martin CATA () [Corola-journal/Journalistic/91799_a_93202]
-
era al unei acute banalități. În afară de strînsoarea mîinii lui Pablo, un singur lucru simțeam, concret și indubitabil - dezamăgirea. După aceea, cînd mi-a dat drumul, am Început din nou să mergem, cu senzația că eram Înconjurat din toate părțile de irealitate. Ca și cum mi-ar fi ghicit gîndurile (dar aveam gînduri? - dezamăgirea mea era o formă de vid mental, un gol care creștea În jos), Pablo găsi de cuviință să-mi explice: — S-a schimbat mult În ultimii ani. Acum, că Începeam
Christina Domestica şi vînătorii de suflete by Petre Cimpoieşu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1372_a_2701]
-
cele câteva sute de vizitatori adoptau aspectul unor manechine, deloc mai reali ca figurile de plastic ce aveau să joace rolurile de șofer și pasageri într-o coliziune frontală dintre o berlină și o motocicletă. Această senzație de descărnare, de irealitate a propriilor mei mușchi și oase, spori când apăru Vaughan. În fața mea, tehnicienii fixau motocicleta pe suportul care urma să fie împins pe șinele lui de oțel către mașina aflată la o distanță de șaizeci de metri. De la ambele vehicule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
neepuizate, cu efecte literare demne de admirație. Nu își retrăiește copilăria, cu inocență, dar reface climatul acesteia, îmbogățit prin cunoaștere livrescă și printr-o luciditate ce demitizează subtil, fără a sfărâma "corola de minuni" a poveștilor, transferând-o doar în irealitate: în una care, prinsă în mirajul ficțiunii, dobândește atributele unui real fascinant. În Darurile mării, naratoarei i se pare, pe plajă, că un măgar se uită la ea cu ochii inorogului dintr-o efigie sculptată în nisip, și ai unui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
apariției acesteia, "aparținându-i" astfel în acest sens foarte precis. Această compoziție este o compoziție estetică: relațiile din care este alcătuită, elementele între care se instituie aceste relații sunt ele însele de natură estetică, se situează în interiorul acestei dimensiuni de irealitate principială care este cea a operei. Când pictorul introduce o culoare pe pânză, el nu o cercetează pe aceasta, ci vede compoziția, vede în ea ceea ce corespunde unei anume trăsături de penel sau unei anume pete de culoare, vede, pe
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
Fragmentele de mozaic micile cuburi de sticlă și pietrele șlefuite servesc la figurarea și reprezentarea conținutului acestei compoziții estetice care este în realitate "mozaicul" însă, atunci, ce reprezintă ele, care este acest conținut care nu este îndeajuns calificat prin afirmarea irealității sale? La Daphni, ca și în cazul a numeroase edificii contemporane sau similare, este vorba de un ansamblu de scene religioase despre care spunem atunci când le cercetăm că "reprezintă" viața lui Hristos, precum și întâmplările personajelor care, într-un fel sau
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
succintă analiză a obiectului estetic. Aceasta ne pune în fața unei aporii. Spunem, pe de-o parte, că, fiind constituită pornind de la suportul său material însă dincolo de el, opera este imaginară, desfășurându-se în afara lumii reale, așadar într-o dimensiune de irealitate principială. Nerecunoașterea statutului ontologic al operei de artă de către cunoașterea științifică și de către estetica științifică (care prelungește finalitatea obiectivistă a acesteia) este cea care determină o atare "estetică" să confunde opera cu suportul său, să-și închipuie că autenticitatea celei
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
estetică. Aporia de care ne lovim se lasă așadar formulată după cum urmează: cum poate opera de artă să aparțină lumii reale definite de sensibilitate și în același timp să se situeze dincolo de ea, dincolo de suportul său, într-un imaginar pur? Irealitatea operei de artă nu poate fi înțeleasă doar sau întâi de toate pornind de la raportarea sa la lumea percepției, în opoziția față de aceasta, opoziție încă imediată și naivă. Mai curând, ea trebuie înțeleasă în conexiunea sa originară cu esența vieții
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
care apare ca viață dar care nu este niciodată, în această apariție sub care ni se oferă și în conținutul manifest al acestei apariții, apariția proprie a vieții înseși, adică autorevelarea sa în sfera de interioritate radicală a subiectivității absolute. Irealitatea artei este așadar de principiu, ea este legată de faptul că viața care se afirmă pe sine în mod indefinit, neavând nici o legătură cu lumea, nu poate să o creeze în ea ci doar dincolo de ea, ca ceva care o
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
o ucenicie sau nu, "calificată" sau nu. Această determinare calitativă a muncii obiective nu este decât reprezentarea caracterelor reale ale muncii vii, reprezentare aproximativă și supusă hazardului, convențională, contingentă, ca să spunem tot, în măsura în care ea survolează prăpastia care separă realitatea de irealitate și în care, pe de altă parte, ea face să corespundă o calitate generală "greu", "calificat" acelui ceva care este conținut în singularitatea absolută a diferenței sale absolute. De pildă, o activitate dureroasă sau insuportabilă pentru un individ puțin dotat
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
entitățile ideale ale economiei politice valoare, bani, capital, profit, interes industrial, comercial, financiar, cu ratele lor respective în așa fel încât ele se situează toate pe același plan, au toate în acest fel același statut, cel, tocmai, al idealității, al irealității, în diferența sa funciară față de viață. Ansamblul acestor determinări constituie obiectul economiei politice în cea de-a doua fază a dezvoltării sale, când ea nu se mai confundă cu comportamentul practic al oamenilor care fac în mod spontan schimb de
by MICHEL HENRY [Corola-publishinghouse/Imaginative/1006_a_2514]
-
șovăitoare, incredulă în fața realului, caută a se strecura prin interstițiile lui. Sfiindu-se parcă de dotarea-i sensibilă, de limbajul senzațiilor ce-i este la îndemînă, poeta recurge la o notație cerebrală precum la un scut. Consemnează astfel perspectiva unei irealități, trupul însuși oferindu-i o creditare a iluziei generalizate: Între iluzie și realitate / doar trupul știe / trupul cu toate păcatele lui / doar el știutorul // poverile pot avea nume învăluite / bunăoară furtună / bunăoară fragilitate // un arc intangibil înconjoară / mecanismele lumii" (Transpunere
Un postsimbolism by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/7889_a_9214]
-
Îndoielile i-au fost însă spulberate la prima descindere în țară din aprilie 1990, cea mai tulburătoare. Succesiunea frenetică a întrevederilor de la București, vârtejul, ritmul galopant în care se produceau întâlnirile, interviurile, confruntările i-au sporit o ciudată senzație de irealitate (nu mă mai aflam nicăieri, aflându-mă mereu în această oscilație între ce lăsasem și ce-am găsit - J3, 95). Stingheriți, dar emoționați (J3, 100), cei doi soți, veterani ai exilului, au încercat la revenirea în țară reacții afective puternice
Exilul, după exil by Alexandra Ciocârlie () [Corola-journal/Journalistic/7527_a_8852]
-
de o "comedie a limbajului", ci de insolitul raportului real-imaginar. Termenii alăturați aparțin unor zone total incompatibile, iar, pe de altă parte, "personajele", caricaturi ale realului, denotă automatismele, reificarea ființei umane, alienarea, regresiunea în elementar. Și așa, situate la granița irealității, "paginile" creează lumi grotești-fantastice. Nu-i deloc exagerat când se identifică în "antiprozele" lui Urmuz o conștiință estetică, fără de care nici n-ar intra în discuție. Iar orizontul lor are un ecou identificabil în convergența cu starea de spirit a
Înainte-mergătorul fără voie by C. Trandafir () [Corola-journal/Journalistic/7550_a_8875]
-
lamentabil mai singur, mai abandonat ca înainte: prăbușire a Recursului, chiar dacă atunci când era prezent nu recurgeam niciodată la el în mod direct. Metonimie exhaustivă (panică) a Doliului, a Abandonului. 18 mai 1978 La fel ca dragostea, doliul lovește lumea, mondenul, irealitatea, inoportunitatea. Rezist lumii, sufăr din cauza a ceea ce-mi cere, de pretenția ei. Lumea îmi sporește tristețea, asprimea, zăpăceala, iritarea etc. Lumea mă deprimă. 18 mai 1978 Moartea mamei: probabil, este singurul lucru, în viața mea, la care nu am
Roland Barthes - Jurnal de doliu by Em. GALAICU-PĂUN () [Corola-journal/Journalistic/7304_a_8629]
-
deziluzie/ de aproape două săptămâni/ mi-am propus să scriu/ măcar câteva cuvinte/ pe zi mai ales seara/ le-am scris/ și nu s-a întâmplat nimic// realul a rămas același" (14 ianuarie). Nu numai realitatea pune probleme, ci și irealitatea, solicitantă, epuizantă, provocând până la urmă reflexul de recluziune al poetului: "Ceva nu este în regulă/ cu irealitatea, Anselmus/ în ultimele luni cineva/ mă silește să scriu// nu mai vreau/ este noapte/ vreau să dorm" (17 aprilie).. În această formă concentrată
Jurnal de poet by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7474_a_8799]
-
seara/ le-am scris/ și nu s-a întâmplat nimic// realul a rămas același" (14 ianuarie). Nu numai realitatea pune probleme, ci și irealitatea, solicitantă, epuizantă, provocând până la urmă reflexul de recluziune al poetului: "Ceva nu este în regulă/ cu irealitatea, Anselmus/ în ultimele luni cineva/ mă silește să scriu// nu mai vreau/ este noapte/ vreau să dorm" (17 aprilie).. În această formă concentrată, fără material verbal excedentar, aproape fiecare cuvânt este încărcat cu semnificație, îngreunat simbolic. Performanța notabilă a lui
Jurnal de poet by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/7474_a_8799]
-
însuși: "Cu lucrurile concrete te mai poți lupta, dar cu abstracțiunile ce faci?! Cu cît încerci să le alungi, cu atît te împotmolești mai tare în ele"; plecînd din acest semn de întrebare, personajul e trecut în ceea ce aș numi irealitatea realității, în care naratorul, dictatorial, își instalează protagoniștii: "Realitatea, pentru a putea exista, are nevoie, pe zi ce trece, de o doză de irealitate din ce în ce mai consistentă. Celulele realității noastre anoste s-au obișnuit să-și primească doza zilnică de vid
Un roman al dedublării by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/7135_a_8460]
-
tare în ele"; plecînd din acest semn de întrebare, personajul e trecut în ceea ce aș numi irealitatea realității, în care naratorul, dictatorial, își instalează protagoniștii: "Realitatea, pentru a putea exista, are nevoie, pe zi ce trece, de o doză de irealitate din ce în ce mai consistentă. Celulele realității noastre anoste s-au obișnuit să-și primească doza zilnică de vid mai mult sau mai puțin imaginar. Suntem obișnuiți să trăim la o anumită tensiune. Pentru asta avem nevoie de drog și de alcool". în
Un roman al dedublării by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/7135_a_8460]
-
romanelor lui Nichita Danilov: "Să ne jucăm acum de-a Noimann și Mathilda", spune un personaj numit, semnificativ, Satanovski. Ca în toate cărțile de proză și publicistică ale lui Nichita Danilov, în Locomotiva Noimann cordonul ombilical care unește realul cu irealitatea, trezia și subconștientul rămîne Iașul însuși, cu traseele reale/ imaginate de personajele romanului: străzi, piețe, case (Karl Marx, Piața Sf. Spiridon, Independenței, Lăpușneanu, Corso, Piața Unirii, Casa Pogor, Rosetti, Casa Topîrceanu), oameni (magistrul Ursachi care, deși plecase demult dintre cei
Un roman al dedublării by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/7135_a_8460]