562 matches
-
a domnit între anii 1056-1059. Astfel a fost instaurată dinastia comnenilor. Între timp, Papa Leon al IX-lea (1049-1054) și Patriarhul Constantinopolului Mihail I Cerularie (1043-1058) au desăvârșit ruptura definitivă dintre cele două biserici în anul 1054, în urma unor dezacorduri ireconciliabile (lupta pentru supremație în lumea creștină, divergențe teologice etc.). Această ruptură a rămas cunoscută în istorie sub numele de Marea Schismă. Astfel, au apărut două biserici distincte, una occidental-latină (Biserica Catolică) condusă de Papă și una oriental-grecească (Biserica Ortodoxă) condusă
Imperiul Roman de Răsărit () [Corola-website/Science/296775_a_298104]
-
achiziționarea de dependente secvențiale e) Preferințele culturale diferite, pozițiile sociale diferite, interacțiunea cu diferite medii culturale suprapun alte și alte structuri capabile să genereze noi și noi canale de comunicare inter și intrarculturală În urma acestor observații poate fi indicată diferența ireconciliabila între modelele genetice biologice și cele culturale: pentru o cultură, găzduirea unui alt specific cultural, cu proprietăți structurale diferite, modelează transmiterea și schimbul de elemente culturale, procesele sunt variabile, în timp ce în cel biologic sunt invariabile. În zilele noastre acest termen
Meme () [Corola-website/Science/308697_a_310026]
-
etnice s-au intensificat în Iugoslavia. Constituția din 1974 a lăsat o moștenire care a fost folosită de așa natură încât a condus sistemul decizional într-un impas fără ieșire, cu atat mai mult cu cât conflictul de interese devenise ireconciliabil. Crizele constituționale care au urmat inevitabil au dus la ascensiunea naționalismului în toate republicile: Slovenia și Croația au făcut cereri pentru relații mai slabe în cadrul federației, majoritatea albaneză din Kosovo a cerut statut de republică, Șerbia, dimpotrivă, a solicitat absolutul
Iugoslavia () [Corola-website/Science/299163_a_300492]
-
nu pot să rămân fără tine demisionat?”... Mihai-Răzvan Ungureanu: Astăzi? Marius Tucă: Astăzi, ieri, alaltăieri. Mihai-Răzvan Ungureanu: Nu, discuțiile - pentru că vorbim și de discuția de vineri - n-au făcut decât să scoată mai mult în evidență faptul că avem perspective ireconciliabile asupra importanței acestei... Marius Tucă: A fost o discuție bărbătească? Mihai-Răzvan Ungureanu: Păi, toate discuțiile dintre doi oameni... totuși, unul e prim-ministru, celălalt este ministru de Externe, dincolo de amiciția... Marius Tucă: A fost o discuție bărbătească în sensul în
[Corola-publishinghouse/Administrative/2017_a_3342]
-
unui balans perpetuu, simptomatic pentru mai toate epocile literaturii, între mistica actului scriiturii și tendința adecvării la real (a lui adecvatio rei). De aceea, dintr-un unghi adecvat de percepție, asemenea tendințe nu mai apar ca termeni ai unei opoziții ireconciliabile, ci pot fi considerate mai degrabă complementare. Pornind de la astfel de premise, studiul de față își propune o reevaluare a poeziei contemporane prin prisma conceptului de metatranzitivitate. În linii foarte generale, am încercat să mă servesc de acest concept, în
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
direcție, realitatea nu a putut fi niciodată cu totul eliminată din joc. În acest sens, analiza implicațiilor unui concept ca acela de denaturalizare a mimesis-ului, propus de Antoine Compagnon în 1998, va evidenția „slăbirea” acelor opoziții considerate pentru multă vreme ireconciliabile (referețialism/convenționalism, subiect/obiect, text/lume etc.); totodată, teza „denaturalizării” ne va ajuta să înțelegem că, în ultimă instanță, mimesis-ul și poesis-ul, lumea și imaginarul nu sunt separate prin frontiere stabile și rigide, ci comunică prin fine capilare, chiar dacă, în
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
neîncetat datele percepției și pe cele ale imaginarului, elemente posibile și imposibile, credibile și incredibile, ca într-un joc iluzionistic de oglinzi? Din această perspectivă, dimensiunea ludic-manieristă și cea tranzitivă nu ni se mai înfățișează ca termeni ai unei opoziții ireconciliabile, ci mai curând ca dimensiuni complementare, putând să coexiste chiar în interiorul aceluiași poem. De altfel, tentative de a evidenția neutralizarea acestei opoziții au mai existat, dar ele s-au restrâns, de cele mai multe ori, la teritoriul prozei ficționale, fără a lua
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
complexitatea și polisemia cu care alte interpretări au îmbogățit conceptele platonice 1. În plus, argumentația sa prezintă avantajul că, deși regăsește pe alocuri accentele poeticienilor neoclasici 1, nu își propune cu tot dinadinsul să organizeze termenii binoamelor amintite în opoziții ireconciliabile, ci mai degrabă urmărește să surprindă punctele de acroș, interarticulațiile: Concepția specifică a alegoriei și mimesis-ului dă naștere unei viziuni caracteristice asupra complexității și pluralismului. O viziune în care (...) pluralitatea se identifică, în linii mari, cu diferitele modalități de a
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
joc. Am discutat pe larg disputa dintre referențialism și convenționalism și am putut constata că termeni ca sciziune, complexitate, eterogenitate, interacțiune se dovedesc de o reală utilitate când vine vorba de evitarea capcanei binarismului (care propune alternative rigide, poziții extreme, ireconciliabile și inevitabil simplificatoare). Am putut remarca, de asemenea, că nici multiplicarea versiunilor în care lumea ni se înfățișează nu este o condiție suficientă în tentativa de a elucida aporiile reprezentării. În schimb, de folos într-o asemenea tentativă s-ar
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
esențial, întrucât confirmă existența acelei zone intermediare a „raționalității flexibile, a Metis-ului”138, care permite ca lumea concretă și lumile ficționale să funcționeze după un principiu similar celui al vaselor comunicante. Nu poate fi vorba nici de o ruptură ireconciliabilă, nici de raporturi de la cauză la efect, ci doar de subtile infiltrări și corespondențe. În acest sens, nu ar fi lipsită de interes invocarea conceptului de hantologie (spectrologie), pe care Sorin Alexandrescu îl împrumută de la Derrida, într-un articol extrem de
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
BRUNUL ESTE ÎNTRE VERDE ȘI NEGRU PE DRUMUL CARBONIZĂRII”. Putem decripta în acest elogiu indirect al procesualității, al stărilor intermediare (care comportă încă „O FAPTĂ EPICĂ, ADICĂ EROAREA, PASUL GREȘIT ȘI TOATE NEÎNȚELEGERILE POSIBILE”) nu numai aplecarea către deconstruirea opozițiilor ireconciliabile, ci și nostalgia totalității, concepută ca o fuziune, deopotrivă ontologică și practică, a contrariilor. Din această perspectivă, fiecare poem al lui Ponge poate fi socotit un fel de punere în abis a „metodei sale de creație”. Cu alte cuvinte, folosind
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
negative, continuă să exercite o presiune considerabilă. În plus, tocmai prin situarea pe linia de interferență a tranzitivității cu reflexivitatea, scrierile autorilor europeni subminează implicit orice încercare de a trasa frontiere stabile între cele două modele, neutralizează mai toate opozițiile ireconciliabile demonstrând că, în ultimă instanță, între evocarea realului și reflecția asupra posibilităților limbajului nu există o prăpastie de netrecut. Ba mai mult, în anumite împrejurări ele își pot asuma roluri similare 295. Nu cred că absența unei ierarhizări între elementele
[Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
mare putere artistică, ce reflectau dimensiunea sintetică a culturilor. Complexitatea tot mai ridicată a acestei arte, care se va confirma și În decursul secolelor următoare, poate fi rezumată prin cuvintele filosofului mexican Leopoldo Zea, care vorbește despre „concilierea barocă a ireconciliabilelor” (Zea, 1987, p. 35). De fapt, o conciliere a unor ireconciliabile aparente, pentru că artiștii n-au Încetat niciodată să pună În practică un principiu care corespunde Însuși fundamentului culturilor din această zonă a lumii; este exact sensul remarcei lui Tzvetan
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
mai ridicată a acestei arte, care se va confirma și În decursul secolelor următoare, poate fi rezumată prin cuvintele filosofului mexican Leopoldo Zea, care vorbește despre „concilierea barocă a ireconciliabilelor” (Zea, 1987, p. 35). De fapt, o conciliere a unor ireconciliabile aparente, pentru că artiștii n-au Încetat niciodată să pună În practică un principiu care corespunde Însuși fundamentului culturilor din această zonă a lumii; este exact sensul remarcei lui Tzvetan Todorov: „Interculturalul este parte constitutivă a culturalului”. Desigur, au existat Întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
politico-militant și mediatic, despre „rasismul anti-imigranți”. Însă „imigranții” nu pot alcătui o rasă și cererea de expulzare a acestora nu face decât rareori apel la teza inegalității, bazându-se mai curând pe axioma incompatibilității culturale sau pe postulatul diferențelor mentale ireconciliabile, pe fondul unui conflict fatal Între civilizații. Putem conveni să numim deocamdată „rasism curent” ansamblul format din atitudini și comportamente de respingere care nu recurg neapărat la biologie pentru a declara inferioritatea unora, ci absolutizează originea etno-culturală pentru a discrimina
[Corola-publishinghouse/Administrative/1934_a_3259]
-
Bloom, G. Durand și alți analiști ai crizelor au respins nu numai tendințele istorist-etnocentrice din cunoașterea omului, dar și Dasein-ul heideggerian măcinat de grija morții și eșuarea definitivă a omului. Gadamer credea că între prejudecată și rațiune nu sunt opoziții ireconciliabile, deoarece prejudecata este prezentă în fenomenele de înțelegere. La fel s-ar corela și autoritatea cu rațiunea, ceea ce a respins iluminismul. După cum se știe, revoluția franceză din 1789-1794 a fost precedată de multe alte mișcări protestatare și răscoale. Printre ele
by TĂNASE SÂRBU [Corola-publishinghouse/Science/1010_a_2518]
-
distincte și separate atât de mediul lor natural, cât și de contextul material, economic și tehnologic în care sunt instituite acțiunile umane și este produsă cunoașterea socială. Ele au dat prioritate raționalității, au valorizat știința și au instituit binoame polare ireconciliabile de tipul: valori vs fapte, structură (obiect) vs agenție (subiect), mijloace vs scopuri, realitate vs ficțiune, eternitate vs istorie, generalitate vs particularitate. Cunoașterea ar fi externă construcției sociale, ar aparține experților producători, ce trebuie chemați să orienteze și să producă
[Corola-publishinghouse/Science/2357_a_3682]
-
Inițial, el avea intenția să comunice doar experiența sa, fără vreo preocupare literară, a vrut pur și simplu să se elibereze, să depună o mărturie, să ne transmită mesajul fără să "povestească" în sens sartrian. Este vorba de condiția romanului, ireconciliabil, ca o comunicare, cu stringenta necesitate a uitării. Or, genul literar cel mai apropiat de acest proiect este romanul: "un roman, chiar prin natura sa, nu poate fi considerat ca atare decît în măsura în care conține un mesaj. Și eu am vrut
Eugène Van Itterbeek - Imre Kertész sau lupta cu "Eul" by Traiana Necșa () [Corola-journal/Journalistic/14121_a_15446]
-
în faptul că el a fost pe placul tuturor. Le-a fost pe plac roșilor și albilor, moderniștilor și conservatorilor, ateilor și popilor, moraliștilor și cinicilor. Mai mult decât atât, Cehov este acceptat din toată inima de cele două curente ireconciliabile ale gândirii ruse: filo-occidentalii și slavofilii. Din acest punct de vedere, Cehov e unic. Oare nu pentru că se mlădiază, ca o ramură de salcie? Nu, nu se mlădiază. Nu e deloc flexibil. Nici măcar în cei mai cruzi ani ai vremurilor
Patru eseuri de Viktor Erofeev by Tamara Tinu () [Corola-journal/Journalistic/11960_a_13285]
-
experiență didactică am constatat că există pur și simplu conținuturi care nu pot fi transmise altfel decât prin lecții cu caracter interdisciplinar. Și exemplele sunt nenumărate în acest sens: de la Luceafărul eminescian și concepția filosofică a lui Schopenhauer privind opozițiile ireconciliabile între omul de geniu și omul comun, Eu nu strivesc corola de minuni și concepția blagiană despre cunoașterea paradisiacă și cea luciferică, despre criptic și fanic etc. expusă în eseurile sale filosofice, Joc secund și concepția platoniciană, Ritmuri pentru nunțile
Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Daniela-Paula Epurianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1337]
-
țări incapabile să țină piept unor inundații, unde țăranii se uită mioritic cum li se prăbușesc casele de lut, cu sticla de bere în mână și cu apa până la glezne. Nu mai privesc două televiziuni diferite, ci două lumi antagonice, ireconciliabile à jamais. 29 mai 2005 Franța spune un NU hotărât, cu accente proletare, proiectului de Constituție europeană. În celebra Place de la Bastille, matca tuturor revoluțiilor, este ars pe caldarâm textul acesteia și nimeni nu pare a critica gestul în sine
Fals jurnal de căpşunar by Mirel Bănică [Corola-publishinghouse/Memoirs/1440_a_2682]
-
întoarce cu fața spre popor, izvorul puterii sale, odraslele regale caută o regină "în popor", scopul fiind acela al împăcării antitezei sociale eșuate; altminteri cade sub pasul revoluției. Dar și revoluția e compromisă și lumea se găsește într-un impas ireconciliabil. Numai în universul țărănesc echilibrul rămâne stabil (oare?), nu se mai întâlnește moftul. Năpasta e o replică la O scrisoare pierdută, conchide eseistul, și cine nu "a sesizat sensul acestei schimbări tematice riscă să rateze înțelesurile abisale ale operei lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
a mă îndepărta cu totul de o paradigmă culturală în care doar talentul de excepție mai poate salva câte ceva; în al treilea rând, lecturile din ultimii ani (eseistică, filosofie, poezie) m-au ajutat să înțeleg mai bine complexitatea fenomenului, antagonismele ireconciliabile de poziții, consecințele nefaste pe care le au "antitezele monstruoase" în care ne aflăm prinși ca într-o capcană, întrezărind cu o sinceră satisfacție, în sfârșit, o cale transmodernismul, în care îmi doresc să cred, în măsura în care aceasta își va dovedi
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
presupune a conjuga perspectivele (patologică și ideologică), luând în calcul conjunctura geopolitică și implicarea masonică. Înțelegem de ce, citit în rama epocii, incomodul gazetar, "stricat cu toată lumea", trebuia anihilat, "uitat", purtând stigmatul nebuniei. Evident, publicistica l-a epuizat, procurându-i adversități ireconciliabile; după cum predispoziția ereditară părea a-l fi condamnat unui "drum prescris" (recunoștea poetul, într-o epistolă din 3 mai 1880), asumându-și soarta "bolnavului exemplar". Îndreptățit, Theodor Codreanu insistă acum asupra referențialului secund și scoate la lumină date suplimentare, confruntă
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pretind pentru ei? Tranzacțiuni în drepturi naționali nu se încap, împăcarea cu ungurii ori cu nemții nu se încape până ce nu vor cede ei ceea ce voim noi; căci față cu sistemul constituțiunal de astăzi, față cu dualismul trebuie să fim ireconciliabili. Starea de față a lucrurilor e de natură ca să inspire orișicui neîncredere și să-l facă îngrijit asupra marilor schimbări ce se prepară a trece preste imperiu. Oricare bun cetățean are de datorie de a se ocupa de viitoriul patriei
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]