663 matches
-
severă cântărire, traseul muncit cu o voință sintetizatoare și firească, al scriitorului Theodor Codreanu. Într-un sens major, mi-i dat să văd în el, la grad cutremurător, un împătimit al Ideilor, precum Césare Pavese, pentru care farmecul și dorința irepresibilă de a gândi sunt mai delicioase și mai eliberatoare decât însuși actul sexual. Călugărirea de sine, această "meserie de a trăi", să ducă la ideea eliberatoare a tuturor neliniștilor și întrebărilor pe care le viețuim? Cred că așa este: singurătatea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
intelectuale nu lipsite de hopuri, suișuri, coborâșuri, devieri, discontinuități, o călătorie inițiatică aievea cu n praguri de dificultate, în care decisivă e voința de a exista frumos și folositor (în plan spiritual) și asta într-o lume sufocată de pofte irepresibile, patimi, străluciri efemere ale puterii pământești, vertijuri pleziriste. Așa cum o vede autorul de mai târziu al Complexului Bacovia (2002) și al Transmodernismului (2005), trăim într-o lume-labirint unde "fiecare număr devine un popas (...), comentând o reacție sau o experiență de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ameliorat organic și fiziologic minus unele semne îngrijorătoare de neoplasm pulmonar evolutiv polițistul a dezvoltat un sindrom hebefrenic atipic, sub forma dominantă a unui delir intens, nesistematizat, de imaginație. Cu o tentă cronicizantă, declarat religioasă. Astfel, în conversații, subiectul divaghează irepresibil, aproape de fiecare dată, de la filonul principal, către un registru palimpsest, prolix, bombastic-halucinatoriu, ce include inevitabil Sfârșitul lumii, pe Călăreții Apocalipsului, îngeri, demoni, Sfântul Graal sau diverse arme, înzestrate cu proprietăți și cu însușiri magice. Un ghiveci! Drept urmare, am propus punerea
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
dar asumând riscul unei posibile și explicabile informații lacunare."8 Ceea ce nu au sesizat Jean Bellemin-Noël și, pe urmele sale Angela Ion, e poziția retractilă, chiar temătoare a exegetului care, conștientizând investirea inconștientă ce-i este funciară, manifestă o tendință irepresibilă de a se sprijini pe citate. Oricât de insolite ar fi ideile sale, oricât de bogată ar fi informația din domeniul psihanalizei, autorul acestor rânduri nu-și poate dezvolta raționamentul critic fără a recurge la citate și chiar la "efectul
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
de femei, când manierat și fermecător în compania celorlalte. Fiindcă autorul, oricât de lucid ar fi, nu este capabil să își reprime imaginea Animae în totalitatea ei, eroul, după aparenta despărțire de cea pe care o iubește, manifestă o dorință irepresibilă de a fi în anturajul altor femei: "Întorc puțin capul spre ea, mirat, căci Miți Mărculeanu nu-mi place deloc, iar dacă eram cu ea la restaurant e pentru că, din motive pe care am să le spui altă dată simt
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
insomnie: „E trecut de miezul nopții. Tensiune nervoasă vecină cu epilepsia. Îmi vine să țip. Mă dor toate membrele. Mă stăpânesc ca să nu explodez în bucăți” (II, 30). Altundeva, amintindu-și de voința de scandal din tinerețe, invocă o „isterie irepresibilă”: „În tinerețe, oriunde mă duceam, îmi plăcea să semăn dezordine. La dineuri, întâlniri, adunări literare, în medii intelectuale sau burgheze, peste tot produceam haos și agitație prin sarcasme sau provocări. Toate astea nu țineau la drept vorbind de o voință
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
să semăn dezordine. La dineuri, întâlniri, adunări literare, în medii intelectuale sau burgheze, peste tot produceam haos și agitație prin sarcasme sau provocări. Toate astea nu țineau la drept vorbind de o voință premeditată de scandal, ci de o isterie irepresibilă, de o sete de autodistrugere îndreptată spre exterior” (II, 76). Da, probabil că aceasta este explicația cea mai profund-autentică a crizelor de furie de mai târziu, a momentelor de demonism teluric. Sunt și altele, firește, asupra cărora vom insista. Deocamdată
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
caracterizează personajele feminine este trecerea rapidă de la o stare la alta și nesiguranța propriilor sentimente. Într-o vară sau, mai exact, niciodată descrie cu detalii pregnante etapele unei relații eșuate, de la indiferența mai mult sau mai puțin sesizabilă la o irepresibilă repulsie. Tăcerea marchează îndepărtarea progresivă a partenerilor, culminând cu momentul în care înstrăinarea devine definitivă: „...cortina de tăcere se aprinse dintr-o dată, iar între ei rămase doar un pumn de cenușă”. Neînțelegerile din cuplu se repercutează puternic asupra sensibilității copiilor
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285628_a_286957]
-
o tradiție ideologică umanistă și modernizatoare, care ar putea îndeplini un asemenea rol, a constituit miza cărții publicate în 1994 la Editura Universității din Iași. Au trecut zece ani. Societatea românească s-a transformat profund. A cunoscut întâi o dorință irepresibilă de schimbare, apoi au început să apară semnele modernizării - în gândirea socială curentă, în funcționarea instituțiilor, în modul de raportare la valori. Au apărut numeroase organizații nonguvernamentale de educație a adulților, și-a făcut simțită prezența un curent favorabil acestui
[Corola-publishinghouse/Science/1948_a_3273]
-
Marlowe nu ilustrează nici pe departe categoria binefăcătorului universal. Ocupațiile sale favorite sunt fumatul și băutura, nu căutarea adevărului. Plonjarea în aventură e, în bună măsură, rezultatul unei înlănțuiri de confuzii, de ghinioane, de conjuncturi arbitrare și nu neapărat o irepresibilă aplecare spre justiție și echitate morală. Detectivul ni se înfățișează drept un contemplativ, prea puțin doritor să se amestece în treburile lumii. Simți, de la primele pagini, vaga nesiguranță a celui obișnuit să piardă: un mare dezamăgit, un idealist ale cărui
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
de amuzament și detașare speciile bizare ce-i cădeau sub lupă. Treptat, distanța dintre el și lumea înconjurătoare se micșorează până la dispariție. Deși își păstrează până la capăt însușirile - curajul, inteligența, ironia -, ele trec în planul al doilea, acoperite de o irepresibilă tristețe, de obsedantele ziduri părăginite ale clădirilor unde, tot mai des, asemenea unui păianjen, își țese, aproape abandonat de lume, pânza inutilă. Duritatea și cinismul sunt doar armura în care personajul înțelege să-și acopere fragilitatea și singurătatea structurale. Ca
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
ușor de topit în pasta informă a corupției și imoralității. Cinic, violent, greu de intimidat, el nu se deosebește tipologic de „băieții răi” aflați de cealaltă parte a baricadei. Ceea ce-l distinge de aceștia e persistența unui fel de romantism irepresibil, mai aproape de acceptarea eșecului decât de speranța victoriei. O metaforă a autolimitării, a desenării lucide a unui nou profil moral e oferită în The Big Sleep: Pe tabla de șah era o problemă cu un mat în șase mutări. N-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
purta o amintire durabilă. Este și singura a cărei imagine se leagă de umezeala și răceala ploii și nu de căldura insuportabilă a deșertului californian. Ce alt omagiu îi putea aduce decât să-și încheie relatarea invocând-o cu o irepresibilă tandrețe? Romanul iese, în felul acesta, de sub tirania simbolului morții, al „somnului de veci”. Adevărata încheiere ne trimite într-o neașteptată lume a dorinței neîmplinite, a pasiunii născute enigmatic într-o seară ploioasă, într-o casă sordidă: În drum spre
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
simplu: în raport cu aceasta se simte în siguranță, pentru că se știe în stare să domine jocul. Natura problematică a relațiilor cu femeile nu-l orbește, însă, nici o clipă. Tot ce poate face pentru Velma/Helen este să-i găsească, dintr-un irepresibil spirit de fairplay, câteva circumstanțe atenuante. Ele n-au însă de-a face nici cu justiția și nici cu căutarea neabătută a adevărului. În discuția cu locotenentul Randall, Marlowe întoarce pe toate fețele istoria sordidă a unei femei care n-
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
fi deconectată de puternica infuzie autobiografică a cărții. Nu e vorba, firește, de un autobiografism transpus mecanic, ci de un dialog, pe jumătate abstract, pe jumătate palpabil, între durerea și disperarea din viața lui Chandler și abulia irigată de un irepresibil sentimentalism, ce năpădise gândurile și gesturile detectivului. Într-o analiză care amestecă, poate excesiv, viața scriitorului și plăsmuirile sale, Natasha Spender îi atribuie lui Chandler o triplă personalitate, reflectată în fiecare din cele trei personaje masculine principale ale romanului. Studiul
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
personaj cu datele sale caracteriale poate avea acces. În nici unul dintre romane - și cu atât mai puțin în The Long Goodbye - Marlowe nu încearcă să-și schimbe statutul social. Valorile lui sunt expuse cu claritate, cu un soi de mândrie irepresibilă, ca și cum postura de underdog, de semiparia i-ar fi procurat o imensă plăcere. Mândria de a se ști sărac - mai mult, de a fi condamnat pentru totdeauna la sărăcie - îi induce o stare de cvasiîncântare, ce degajă o enormă energie
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
și, cu totul neașteptat, piesa religioasă în versuri Isus, din care un fragment apare în „Noua revistă română” (1910). Amestecul de rigoare și fantezie, de mondenitate, dar și de meditative însingurări, remarcate de contemporani, gustul pentru pitoresc și obiectivitatea spontană, irepresibilă, fără teamă de „prozaic” și de nonliterar se regăsesc, aliate cu un umor spontan, în proza de călătorie, partea cea mai rezistentă a operei lui R., și care, de altfel, i-a asigurat popularitatea de la bun început: Veneția (1893), Din
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289378_a_290707]
-
mod inconștient, la adolescență (acneea juvenilă); - culoarea pielii poate oferi informații cu privire la starea emoțională: oboseala și depresia (paloare excesivă), frica sau boala (ten verzui), rușinea sau exaltarea (roșeața), în funcție de scenariul visului; - mâncărimile semnifică fie agasarea și enervarea, fie o pulsiune irepresibilă («mă mănâncă! Ă); - alunițele simbolizează o dorință de seducție și îi dau visului o dimensiune sugestivă, chiar erotică; - tatuajele, piercingurile și scarificările exprimă o dorință de modificare corporală, voința de a se singulariza și de a-și personaliza învelișul carnal
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
comentariu (1861), tentația perpetuă a poeziei spre "universala analogie", punte între mobilitatea vieții cosmice și cea a individului. De foarte multă vreme, începând cu Platon (în Phedru), se vehiculează ideea despre gratuitatea actului creator ca unul care ar fi expresia irepresibilă a unui daimon, a unei porunci din afară. Arta ca joc, iată o sintagmă echivocă pretându-se la confruntări; un reputat filozof al culturii, Johan Huizinga, încorporează în al său Homo ludens (versiune română, 1977), un capitol incitant: Natura și
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Ioan Alexandru își asuma rolul de comentator al existenței tragice, deși "pe toate drumurile se-mprăștie viața", deși în Ardeal urmează nunțile iar în adâncul fântânilor se vede cerul. O inscripție concisă în deschiderea ciclului "infernal" anunță sfâșieri lăuntrice, divergențe irepresibile: "Eu fac ceea ce mi se pare mai aproape de moarte decât de eroare, de viața omului decât de limbajul lui care poate fi uneori o trădare a faptelor". În integralitatea sa, Infernul, astfel conceput, e monologul unui gânditor în tensiune, aproape
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
piatră, paznic al unui "Orologiu de Piatră", "socotește întruna ceva"; se bucură un moment și cade în tristețe. Misterul împresoară insinuând spaima. Sunetul Marelui Ceas, semnal "melancolic", se aude pe tot pământul sau nu se aude nicăieri motiv de panică irepresibilă. Scenariu similar în Parabola clipei și a ascultătorului din orologiu, mic discurs despre pragul thanatic: de data aceasta, singuraticul ascultător se concentrează neștiut pentru a auzi moartea; în imensul orologiu, miriade de rotițe "foșneau precum frunzele" în așteptarea clipei sortite
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
Reușita altuia constituia un afront personal. Norma aceasta a „disciplinei de partid”, a supunerii necondiționate față de autoritate, față de superiorii ierarhici, s-a menținut și transmis intergenerațional; un reflex, Întâlnit și astăzi În unele structuri. Ca și practica complotului, a nevoii irepresibile de a Înlătura prin forță pe cei față de care ai manifestat cândva o atitudine obedientă. Las cititorii să aplice acest model de analiză la contextul actual. (21.09.2009) P.S. Câțiva comentatori Îmi semnalează că am nimerit o țintă ce
Psihologia servituţii voluntare by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/854_a_1579]
-
încât asediatorii abia ar prididi cu prinderea de orice lucru în stare să le ofere o priză cât de cât eficace. Propriu-zis, nu învolburata Ondine îi tăie setea lui Rică, ci mult mai adânca ei sete de altceva, stârnită acum irepresibil înlăuntru-i. Această lipsă se lăsase zăgăzuită cam de-o viață întreagă, sorbitură cu sorbitură, strecurându-se astfel neobservată în făptura ei; așa că nici ruperea zăgazului sedimentat pe furiș n-avea cum să survină altfel decât surprinzător. Pe fundul fiecărei
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
erau și monologau cu moartea cum ar fi vorbit unui cal negru ce-i purta. Treptat, în jurul lor poporul spaniol își regăsise curajul, se regăsise întru glorioasa lui Reconquista. Etorki ... originea ... mama lui blondă ... castelul părintesc unde crescuse ... toate țâșniră irepresibil din memorie, purtate de-un șuvoi devastator. Începu să plângă; de vizavi, de sub părul blond, îl țintuia mama lui cu o privire fără fund și fără adâncime, fără stăpân și fără obiect, fără început și fără sfârșit. Serenitatea acelei priviri
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
cu incendiara 1907. Mai reușită e lirica intimistă, grațioasă și delicată. La fel, sonetele, concentrate și lipsite de retorism. Cu un lirism în deficit, prea cerebrală, poezia este a unui eminescianizant priceput în dramatizarea sentimentelor, bun psiholog, dar cu o irepresibilă pornire didacticistă, cu resorturi etice. Între proza și publicistica lui V. există un flux continuu de teme și atitudini. Scriitorul nu e, în fond, un imaginativ, uneori nu are altă sursă decât aceea a observației directe. La fel ca jurnalistul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]