9,120 matches
-
totuși că merită observate tocmai preferințele culturale: textele sînt de mult în circulație publică, dar nu toate pasajele lor au intrat în "selecția oficială". De fapt, în spiritul opțiunilor previzibil patriotice ale comentatorilor, e înregistrată în istoriile literare cel mult ironia îndreptată împotriva grecilor ("hulesc pe alții, căce fiind ei scăzuți den toate și lipsiți, și supărați sînt foarte"; citez după ediția Cronicari munteni, M. Gregorian, 1961) - nu și cea adresată moldovenilor. Respingînd mai mult cu umor decît cu indignare legenda
Selecția citatelor by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15518_a_16843]
-
interlocutorul meu încerca să mă avertizeze că mai am încă multe de învățat despre istoria Ungariei și a vecinilor săi înainte de a mă angaja în aventura întemeierii de instituții. La Budapesta am avut și alte întrevederi în care umorul și ironia au jucat un rol mai puțin important. Discutînd cu ministrul Culturii despre ambițiosul meu proiect, am menționat numele colegilor maghiari cu care intenționam să colaborez. Pe măsură ce le nota, ministrul a început să murmure neliniștit: "Sînt prea mulți, sînt mult prea
Wolf Lepenies - Europa și paradoxurile culturii germane by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/15482_a_16807]
-
care îl practică el), trebuie să admit că el face un efort de analiză dinăuntrul unei specialități. Dar n-aș putea să-i atribui lui Gabriel Andreescu o specialitate și o performanță dinăuntrul căreia să judece performanța lui Horia Patapievici. Ironia soartei face că dl. Andreescu a devenit, în epoca noastră, un fel de "centru universitar de partid" redivivus, un cenzor al derapajelor ideologice. Această inadecvare între severitatea tonului și incompetența celui care îl adoptă este un lucru neplăcut. Dar și
"Să recuperăm obiceiul de a nu fi de acord cu cineva fără a-i dori Dispariția" by Ioana Pârvulescu () [Corola-journal/Journalistic/15476_a_16801]
-
cultural, sub formă de citat, nu pot fi invocate pînă la capăt. Prea lucidă pentru a fi doar epigon, prea responsabilă pentru a face doar un exercițiu ludic și prea încrezătoare în harul fondator al imaginii spre a lăsa loc ironiei și scepticismului postmodern, artista face, cumva, o încercare serioasă de autocunoaștere și de autodescripție. Ea încercă o apropiere de propria-i natură prin identificarea unor referenți autoritari și credibili, dar nu face acest lucru prin tehnici arheologice și prin strategii
Discursul despre sine by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/15543_a_16868]
-
de sine" se silește a îmbrățișa integralitatea stărilor existențiale (e un excelent antidot împotriva uscăciunii, a conspectului noțional), evoluînd pe o scală generoasă a tonalităților, de la tandrețe (o tandrețe îndeobște aspră, din teama de-a nu cădea în sentimentalism) la ironie și sarcasm: "Vine-o vreme cînd îmi dosesc limba în gură,/ cînd o pun la rece, la uscat, la adăpost,/ scutind-o de asaltul acelor albe,/ lucioase și-avariate citadele/ care scrîșnesc și macină ca o piatră de moară,/ cînd
Poetul ex-centric by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/15552_a_16877]
-
partide de cybersex. Se încurcă în parole și cuvinte cheie și are o revelație mistică. Scenariul e perfect, scris amuzant. Dar supără foarte tare o voce a naratorului extrem de autoritară (voce de dramaturg?) care are grijă tot timpul să îngroașe ironia, să indice exact calea hohotului de rîs - autorul ține cu tot dinadinsul să-și ridiculizeze personajul, nu-i lasă nici o portiță de scăpare. O singură proză pare a scăpa de sub tirania naratorului moralist: "Nașterea unei națiuni". Geneza poporului român este
Doi scriitori față cu anii 2000 by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/15534_a_16859]
-
fie calea obiectivă, seacă, științifică (să-i spunem de "tip Discovery"), burdușită de informații, cu ambiții de exhaustivitate, fie calea unei subiectivități dezlănțuite revelator. Alexandru Solomon a ales o cale de mijloc, cînd școlărească și cuminte, cînd cultivînd "curajos" aluzia, ironia, giumbușlucurile de autor. Uneori cu un real farmec. De pildă, la Berlin, regizorul descoperă o întreagă galerie de personaje contemporane care populează zona în care a trăit, cîndva, Caragiale, sau care au o tangență, fie și absurdă - sau mai ales
Anul Caragiale: Franzela amară by Eugenia Vodă () [Corola-journal/Journalistic/14388_a_15713]
-
intuiție de artist în această lume coerent particulară. Și, totodată să încercăm să ne răspundem dacă Dimitrie Stelaru a creat oameni sau doar siluete dialogante și mai ales dacă personaj este unul singur, de o puternică individualitate. Umbra de tristă ironie la colțul buzelor sale, din fotografia de pe coperta acestui volum, deschide o perspectivă în interpretarea omului, pentru un răspuns așteptat la atâtea întrebări.
Prozatorul-poet by Cornelia Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/14403_a_15728]
-
romanului (1986). Scrise direct în franceză, cele trei sute douăzeci și două de pagini, împărțite în nouă părți, abordează diverse aspecte ale "artei născută din râsul lui Dumnezeu": spiritul umorului, înrudirea cu muzica, valoarea sapiențială etc. Cartea e străbătută de o ironie nostalgică față de trecutul trădat. Dincolo de testamentele trădate ale artiștilor (Kafka, Janacek, Gombrowicz, Beckett, Fuentes, Rushdie), trădate de prieteni, de critici, de traducători, Kundera lasă să se întrevadă o trădare mai amplă, trădarea "societății romanului", cum numea Cioran cultura europeană a
Milan Kundera: Testamentele trădate by Simona Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14416_a_15741]
-
loc la interpretări. încercările de definire ale modernismului și postmodernismului, atîtea cîte au fost, s-au referit la aspecte parțiale dacă nu au apelat de-a dreptul, la tehnica descrierii în cerc (definirea elementului prin el însuși). De altfel, cu ironie postmodernă Mircea Mihăieș taxează acest tocmai acest aspect: „Trecînd peste inevitabila descriere în cerc (o „experiență modernă" care transcrie o „conștiință modernă" - definiția dată modernismului de Bradbury, Mc Farlane, n.m.), observăm că realitățile analizate sînt un rău conducător de definiții
Contrafort pentru plăcerea textului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14399_a_15724]
-
de mieux, postmodernismul poate fi definit așa cum o face Umberto Eco, pe urmele lui Roland Barthes, ca o redescoperire a plăcerii textului. Scrie Barthes: „Clasicii. Cultura (cu cît mai multă cu atît plăcerea va spori, va fi mai diversă). Inteligența. Ironia. Delicatețea. Măiestria. Siguranța: o întreagă artă de a trăi. Plăcerea textului se poate defini printr-o practică (fără vreun risc al reprimării); un spațiu și un timp al lecturii: casa, provincia, înainte de prînz, lampa, familia acolo unde trebuie, deci nici
Contrafort pentru plăcerea textului by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/14399_a_15724]
-
pe scurt, subiectul romanului Întoarcerea lui Dracula de Gheorghe Patza. Ar mai fi de adăugat pasajele de veritabil roman polițist și de aventuri care condimentează parabola prințului "actualizat". Autorul își construiește narațiunea ca un spațiu interstițial între sarcasmul mușcător și ironia à la manierè de "Cațavencu", pe de o parte, și observația lucidă, de gust tragic, pe de cealaltă parte. Culoarea portretelor tinde spre caricatural, spre grotesc, excepție făcând personajele disidente și Dracula, singurul lucru care i se poate reproșa fiind
Un roman parabolă by Cristian Măgura () [Corola-journal/Journalistic/14457_a_15782]
-
privește tendenționismul, acesta se proiecta la orizont precum un monstru teribil la sfîrșitul anilor '40, fără însă a fi dispărut acum, cînd, nemaiavînd șansa de-a porunci, face figura, deloc inofensivă, a unui ispititor: Cînd cutare naiv pomenit - printr-o ironie istorică - între marile întrebări, subtilități și semne, concede că există numai o criză de nivel cultural (hm...) și nu de cultură sau vorbește despre înlocuirea (ca la rechiziție) a artei fără conținut (!) printr-o artă cu conținut, ne aflăm în fața
O recuperare de conștiință by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/14430_a_15755]
-
Chivu Câteva coincidente (sau poate nu) de netrecut cu vederea mă ispitesc să-l asemăn pe Anatol Moraru cu prozatorii târgovișteni: debutează la 40 de ani cu o literatură livrescă, ingenioasă (și bine temperată), plin de umor și de (auto)ironie, cu un stil matur, bine stăpânit care ne arată mai degrabă un vechi practician în ale literaturii. Cele zece proze cu care debutează Anatol Moraru sub titlul (simbolic?) Nou tratat de igienă sunt construite după un model mai mult sau
Un basarabean... târgoviștean by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14460_a_15785]
-
Ierihon, exprimând banal, dar necesar de spus, un text care avea în el nemulțumirea genetică a soacrelor" ș.a. Totul, chiar și gesturile sau mimica pot căpăta pondere într-un text în care grija pentru construcția frazei evită (încă) maniera supărătoare. Ironia debordantă, umorul inteligent, sadic chiar, situațiile absurde, grotești sunt substanța plăcerii lecturii acestor povestiri. Fără cusur pe spații mici, așadar, la Anatol Moraru totul e gândit și nimic nu apare în text la întâmplare, are un tâlc al lui: un
Un basarabean... târgoviștean by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14460_a_15785]
-
nuntă care s-a amânat fără știrea lor par desprinși din filmele lui Kusturica. Anatol Moraru surprinde foarte bine și potențează stilistic contrastele de care - se vede clar - naratorul se simte atras și pe care le tratează salvator cu familiară ironie. Aproape toată seria de artificii textuale de care optzeciștii au abuzat deseori se găsește și aici. Meritul autorului e că depășește fronda acestui tip de construcție textuală în sensul similării disimulate și al utilizării cu măsură, neostentativ, abia perceptibil al
Un basarabean... târgoviștean by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14460_a_15785]
-
tradiția literară nu are un caracter deliberat, modernismul lui Bacovia fiind unul "involuntar". Cred, însă, că Nicolae Manolescu avea dreptate să considere că destructurarea pe care o produce lirica bacoviană drept una deliberată și să afirme, astfel, caracterul "intențional" al ironiei și parodiei: cum altfel ar putea fi interpretat un poem precum Scîntei galbene, de pildă. Intenția din aceste versuri mi se pare în afară de orice dubii: Vom spune că toamna a venit... foarte trist -/ La o fereastră melancolică, mi s-a
Noul și adevăratul Bacovia by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/14464_a_15789]
-
Enache, acela de a se ascunde în spatele cărții comentate pentru a o pune în valoare, iar exegetul chiar asta face, fără însă a se putea ascunde cu adevărat. Nu au cum să nu se observe aplombul, ideile, judecățile și prejudecățile, ironia, umorul. Prețuiește - și nu ezită s-o spună - valorile consacrate. În afară de cronicile la Psalmii lui Doinaș și la Ochii tăcerii, antologia de autor a lui Cezar Baltag, care nu sunt foarte reușite, toate celelalte, dedicate fie lui Marin Preda, fie
Mizantropul bine temperat by Georgeta Drăghici () [Corola-journal/Journalistic/14467_a_15792]
-
postmoderniștilor, cel rezultat din imposibilitatea de a se rupe de trecut, dar și din incapacitatea de a conserva atitudinea gravă față de predecesori" (p.22) sau "Poetul optzecist e rebelul ce simte nevoia eliberării de clișeele și convențiile tradiției. Mereu cu ironia la braț, el realizează o acțiune de terapie estetică, eliberând modelele de ubicuitate și reducându-le la proporțiile lor reale. Această atitudine nu trebuie privită însă ca un act de devalorizare a modelelor". (p.36) Analiza propriu-zisă a poeților este
Livrescul la optzeciștii basarabeni by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14488_a_15813]
-
numai câteva pagini o imagine destul de coerentă și subliniind de fiecare dată diferențele importante. De la Eugen Cioclea la Galaicu-Păun, autoarea surprinde procesul conștientizării și asumării tot mai clare a livrescului accentuând unul după altul procedeele "medierii culturale": ludicul, (inter)textualismul, ironia ș.a.m.d. Nu lipsesc formulările exacte și simple sau comparațiile, destul de puține totuși, cu poeții români. Minusurile acestui demers critic: abundența citatelor (deși asimilarea informației este evidentă), alăturarea uneori nepotrivită, disonantă a autorilor (vezi François Lyotard - Ioan Buduca, Gèrard
Livrescul la optzeciștii basarabeni by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/14488_a_15813]
-
de anvergură, se numește Exact în același timp, o piesă scrisă în 1945 de Gellu Naum, revăzută (după cum mărturisește Simona Popescu în Caietul-program) și pusă anul acesta în scenă de Mihai Măniuțiu la Teatrul Național din Cluj. Toată parodia, ludicul, ironia și oniricul din acest text (scris înainte ca absurdul lui Eugen Ionescu să se ivească) se strîng într-un ritm ciudat, prea agitat sau care pare că se stinge, într-o lume aiuritoare care se pierde într-o livadă minunată
Spectacole și spectacole by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/14476_a_15801]
-
reacțiunea negativă devine o pozitivă (constructivă, dialectică) reacțiune. în versiunea din 1974, după atîtea modificări, una rămîne misterioasă și aproape subversivă: în textul din 1930 răul eminescian "era" o criză de creștere; în cel modern, apare în schimb - ca o ironie - prezentul: criza de creștere e. Compararea edițiilor întărește senzația că, într-o vreme a unei culturi paralele fundamental orale (bancuri, mărturii familiare, istorii alternative), însuși textul scris apărea ca fluid și permanent modificabil.
Fragor... Fragosus by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/14546_a_15871]
-
reacțiunea negativă devine o pozitivă (constructivă, dialectică) reacțiune. în versiunea din 1974, după atîtea modificări, una rămîne misterioasă și aproape subversivă: în textul din 1930 răul eminescian "era" o criză de creștere; în cel modern, apare în schimb - ca o ironie - prezentul: criza de creștere e. Compararea edițiilor întărește senzația că, într-o vreme a unei culturi paralele fundamental orale (bancuri, mărturii familiare, istorii alternative), însuși textul scris apărea ca fluid și permanent modificabil.
Armoniile cenzurii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14547_a_15872]
-
încetat, nici chiar în perioada comunistă, când cântecul era "interzis". Cu toate calitățile sale stimulative, marșul nu are solemnitatea unui imn, iar textul (kilometric și axat mai mult pe virtuțile trecutului) care îndeamnă poporul la "dezmeticire" poate trezi și unele ironii, atâta timp cât "trezirea" nu se produce după atâta amar de vreme... Este motivul pentru care ne frământă o întrebare: oare n-ar fi bine să revenim la imnul compus de Ed. Hübsch în 1861, cu varianta alecsandrină (redată mai sus) sau
Imnul național - pagini de istorie by Mihai Apostol () [Corola-journal/Journalistic/14536_a_15861]
-
aranjeze pozitiv/ cu copiii și restul familiei... că oameni suntem, ce dracu'/ și, bineînțeles, pot trece când vor ei pentru formularele mari..." Numai cine a trecut prin sita trecuților ani - repede de tot uitați, iar de tinerele generații ignorați - simte ironia vezicantă a acestor versuri, înțelege revolta insului la constatarea "că nicăieri nu se înțelege mai bine călăul cu victima/ ca în străinătate". Chiar ajuns pe un nou continent, obosesia călăului îl persecută pe emigrant, iar ceea ce vede, pe unde hălăduiește
Un liric furios by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/14564_a_15889]