205 matches
-
la categoria ridiculizată încă de spiritul rabelaisian, a celor care nu știu să rîdă: les agélastes. În plin spectacol, ironistul stîrnește reacțiuni. Neseriozitatea lui Ioanide, strivitoare pentru agélaste, oripilează pe Gonzalv Ionescu, gafeurul cu delegație, bufonul inconștient, dublul negativ al ironistului ("se simțea revoltat din toată inima de neseriozitatea lui"). Privit cu disproporția comică, slujind ironiei, Ioanide sfidează triumfător și în amor: "posedat de Eros, strivește, mușcă. Centaurul în cavalcadă". Dezerțiunea comică a lui Hagienuș și a lui Suflețel de la locul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Mark Twain. Caută motive în vechii povestitori, în Machiavelli și La Fontaine. Caragiale este fără îndoială un om de cultură. 1.2. O viziune generică asupra operei caragialiene Primele proze ale lui Caragiale poartă pecetea personalității sale, cea a unui ironist și a unui om de teatru. Ironist, însă nu satiric direct, el nu spune lucrurilor pe nume și nu le înfățișează așa cum sunt, ci le prezintă de-a-ndoaselea. Cu o intuiție precisă a lucrurilor, știe de pe acum să schițeze aspectele urbanisticii
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
în Machiavelli și La Fontaine. Caragiale este fără îndoială un om de cultură. 1.2. O viziune generică asupra operei caragialiene Primele proze ale lui Caragiale poartă pecetea personalității sale, cea a unui ironist și a unui om de teatru. Ironist, însă nu satiric direct, el nu spune lucrurilor pe nume și nu le înfățișează așa cum sunt, ci le prezintă de-a-ndoaselea. Cu o intuiție precisă a lucrurilor, știe de pe acum să schițeze aspectele urbanisticii gloduroase a periferiilor bucureștene, înainte de a trece
Lumea politică pe scena lui I. L. Caragiale by Corina Baraboi () [Corola-publishinghouse/Science/1677_a_3045]
-
doar un florilegiu de fornicații copleșitoare, ci și un repertoriu psiho-analitic, de la frigiditate și depresii până la vulgaritate și lăcomie penibilă, de la vocația de a face răul prin instigare și farse până la tentația de a castra bunele intenții. Estherházy este un ironist și un masochist totodată, un anatomist-connaisseur și un amant-psiholog ce nu ezită să idolatrizeze femeia și totodată să se autodezamăgească prin explorarea mizeriei fiziologice, rod al involuției cărnii către monstruos. Un designer, un colecționar și un semiolog de destine și
Europa în cincizeci de romane by Geo Vasile [Corola-publishinghouse/Science/1435_a_2677]
-
autorului pierdut.........................................................134 Dan Gabriel Onțeluș, Excelența caracterului (elogiu Doamnei Elvira Sorohan)..............................147 Antonio Patraș, Saloanele criticului. În dulcele stil clasic...................................................149 Gabriela Petrache, Să scrii despre Elvira Sorohan............155 Lăcrămioara Petrescu, Elvira Sorohan arta comunicării......................................................158 Daniela Petroșel, Un ironist în lumea literelor...................164 IV. Studii în onoarea Elvirei Sorohan.............................169 Mircea Anghelescu, Ipostaze ale călătorului romantic.......169 Astrid Cambose, Maica Domnului în creștinismul ortodox și o "mariologie" țărănească.........................174 Stelian Dumistrăcel, Vasile Voiculescu: spații pragmatico-discursive................................................188 Cristina Florescu, Romanul
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
Antim. În: Adevărul literar și artistic, 10, 13 mart. 2001, nr. 559, p. 10. SOROHAN, Elvira. I.D. Sârbu și "comedia" existenței. În: Convorbiri literare, 136, nr. 6, iun. 2002, p. 74-75. Pe marginea piesei de teatru Sîmbăta amăgirilor. SOROHAN, Elvira. Ironistul de la Ploiești. În: Dacia literară, 13, 2002, nr. 44, p. 2-4. Despre I.L. Caragiale. SOROHAN, Elvira. Lumea literară într-o Agendă. În: Adevărul literar și artistic, 11, 21 mai 2002, nr. 617, p. 11. E. Lovinescu. Sburătorul. Agende literare: vol
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
la vedere: de gust estetic, de etică a scrisului, de învestire personală prin asumarea fermă a poziției și rigoarea argumentației, prin arta comunicării. Le regăsim și le prețuim pe toate, în tabloul, mișcat de emoția privitorului, al Profesorului nostru. Un ironist în lumea literelor Daniela Petroșel Am fost studenta și doctoranda doamnei profesoare Elvira Sorohan. Și totuși acest lucru nu mă îndreptățește să restrâng complexitatea unui om până la a intra în forma unui portret construit din frânturi și din întâlniri nu
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
mai condensat în idei. Nici măcar pentru rara capacitate de a poposi prin mai toate perioadele literaturii române, cu o selecție aparte de autori pe cât de diferiți, pe atât de înrudiți prin geniul ironiei. Aș face-o în schimb pentru imaginea ironistului ce se degajă din prelegere și întru lauda ironiei, ca mod aparte de a combina tristețea cu umorul, inteligența fină cu prea-plinul umoral, sau orgoliul cu modestia. Dar nu negativității infinite a ironiei ar fi supus acest ironist, ci problematizării
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
pentru imaginea ironistului ce se degajă din prelegere și întru lauda ironiei, ca mod aparte de a combina tristețea cu umorul, inteligența fină cu prea-plinul umoral, sau orgoliul cu modestia. Dar nu negativității infinite a ironiei ar fi supus acest ironist, ci problematizării permanente pe care aceasta o presupune. Ar fi un ironist în sensul pe care îl dă Richard Rorty termenului, vorbind despre profundul și sănătosul sentiment de a accepta relativitatea gândirii celorlalți, dar, mai ales, a propriilor opinii. Un
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ca mod aparte de a combina tristețea cu umorul, inteligența fină cu prea-plinul umoral, sau orgoliul cu modestia. Dar nu negativității infinite a ironiei ar fi supus acest ironist, ci problematizării permanente pe care aceasta o presupune. Ar fi un ironist în sensul pe care îl dă Richard Rorty termenului, vorbind despre profundul și sănătosul sentiment de a accepta relativitatea gândirii celorlalți, dar, mai ales, a propriilor opinii. Un ironist care nu mai este revoltat de paradoxurile lumii, ci le filtrează
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
ci problematizării permanente pe care aceasta o presupune. Ar fi un ironist în sensul pe care îl dă Richard Rorty termenului, vorbind despre profundul și sănătosul sentiment de a accepta relativitatea gândirii celorlalți, dar, mai ales, a propriilor opinii. Un ironist care nu mai este revoltat de paradoxurile lumii, ci le filtrează printr-o atitudine ambivalentă, singura care-i conferă stabilitate. Un ironist ce și-a pierdut înverșunarea și, cu un aristocratic simț al ignorării nesemnificativului, tratează lumea ca text, iar
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
despre profundul și sănătosul sentiment de a accepta relativitatea gândirii celorlalți, dar, mai ales, a propriilor opinii. Un ironist care nu mai este revoltat de paradoxurile lumii, ci le filtrează printr-o atitudine ambivalentă, singura care-i conferă stabilitate. Un ironist ce și-a pierdut înverșunarea și, cu un aristocratic simț al ignorării nesemnificativului, tratează lumea ca text, iar oamenii, ca personaje. Iar această atitudine îl spiritualizează și îl face să îmbrățișeze diversitatea adusă de celălalt. Nervurile acestui tip aparte de
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
menit să te învețe îndoiala permanentă pe care să ți-o asumi drept metodă de lucru. A lectura ironia în cheie adecvată presupune să înlături evidența, căci nici un cititor serios nu lucrează doar cu suprafețe, cu fețele văzute ale textului. Ironistul, ca orice profesor bun, ține spiritul în mișcare, căci interogația perpetuă, chiar dacă ia pe drum și forma unei iluzorii cunoașteri, sfârșește prin a fi autocunoaștere. Profesorul care educă în spiritul ironiei are oroare de adevăruri definitive și este dușmanul declarat
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
fi simțit și un fost profesor de-al meu, scurt pus la colț în fața unei aule pline de studenți, pentru o presupusă/reală (cine știe? și oricum nu contează) legătură extraconjugală. Aristocratic aplicată, ironia ficționalizează victima, căci, cum spune Rorty, ,,ironiștii își petrec mai mult timp ordonând cărți, decât ordonând oameni reali". Chiar dacă pândiți de riscul simplificării și al livrării detaliului insignifiant, am fost prea tentați totuși să unim secvențele într-o imagine; poate nu suficient de convingătoare, poate nu cea
[Corola-publishinghouse/Science/1560_a_2858]
-
naturale în discursul filosofic, și chiar al limbii naturale ca limbă filosofică"310 (s. a.). La rândul său, Rorty afirmă posibilitatea unei culturi postmetafizice care nu s-ar mai construi pe teorie, ci mai ales pe genurile literare, dintre care filosoful ironist privilegiază romanul. Deși susține că în sensul de metodă de interpretare a textelor deconstrucția necesită o distincție clară între filosofie și literatură, Rorty afirmă că "eu cred că noi toți derideeni și pragmatiști deopotrivă ar trebui să încercăm să ieșim
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de vedere este inclus în genul literar). În această situație, importanța criticii literare (care are aceeași "demnitate" ca și textul literar criticat) este în continuă creștere din moment ce furnizează o revizuire a vocabularelor finale care ne-ar constitui. Mai mult, pentru ironist, critica literară este "disciplina intelectuală conducătoare", iar criticii sunt adevărații "sfetnici morali". Habermas atenționează asupra pericolului intruziunii criticii literare în activitatea criticii metafizicii, situație ce ar periclita statutul și substanța proprii fiecăreia dintre ele. Pentru filosoful german, limba nu are
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
un demers care poate fi "util" doar în valențele sale private. Rorty sugerează astfel că Habermas universalizează dorința sa ca orice discurs sau teorie să contribuie în mod direct la dezvoltarea socială. Rorty îl interpretează pe Derrida ca pe un ironist, iar pe "admiratorii" săi (Culler, de Man) drept teoreticieni care au generalizat întreprinderea derridariană într-o teorie generală, cu valoare explicativă, asupra limbajului, la care se raportează Habermas atunci când îi neagă posibilitatea de a utiliza un asemenea tip de limbaj
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
Vera Călin prezentare flegmatică, este pînă la urmă o respingere premeditată a vreunui cod retoric sau este exteriorizarea unei atitudini temperamentale față de lume? „A vorbi despre candoarea retorică a lui Defoe - polemistul - ar echivala cu o inițială ignorare a condiției ironistului, condiție ce obligă la disimulare și reticență studiată.” Și În cazul lui Defoe, și În cel al haiku-ului, este vorba de o concizie, de o exprimare eliptică, de lipsa modulațiilor afective, de evitarea inflexiunilor care să trădeze emoția, de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
este obiectiv, evitînd să altereze cu simțirea sa, poate prea subiectivă, Împrejurările autentice ale ceea ce iubitorii acestui gen numesc momentul haiku. Proza realistă sau narațiunea nonemoțională pot fi Însă, În alte cazuri, și parodii, modalitățile preferate de a ascunde ale ironistului. Omisiunea comentariului afectiv nu face, În cazul lor, decît să Încarce un resort al incitării care Îl ține În tensiune pe cititor. "Expresia ironiei, se știe, este reținută, piezișă, sofisticată. Ironistul disimulează (exprimă altceva decît gîndește, spune Cicero), omite, ascunde
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
cazuri, și parodii, modalitățile preferate de a ascunde ale ironistului. Omisiunea comentariului afectiv nu face, În cazul lor, decît să Încarce un resort al incitării care Îl ține În tensiune pe cititor. "Expresia ironiei, se știe, este reținută, piezișă, sofisticată. Ironistul disimulează (exprimă altceva decît gîndește, spune Cicero), omite, ascunde." Ironistul doar afectează o prezentare realistă și neimplicată a lucrurilor, se preface că relatează la modul serios. Realismul este, pentru ironist o exteriorizare reținută premeditat, el spune mai puțin decît știe
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Omisiunea comentariului afectiv nu face, În cazul lor, decît să Încarce un resort al incitării care Îl ține În tensiune pe cititor. "Expresia ironiei, se știe, este reținută, piezișă, sofisticată. Ironistul disimulează (exprimă altceva decît gîndește, spune Cicero), omite, ascunde." Ironistul doar afectează o prezentare realistă și neimplicată a lucrurilor, se preface că relatează la modul serios. Realismul este, pentru ironist o exteriorizare reținută premeditat, el spune mai puțin decît știe, gîndește și simte, iar ceea ce spune este deviat, derutant, iritant
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
pe cititor. "Expresia ironiei, se știe, este reținută, piezișă, sofisticată. Ironistul disimulează (exprimă altceva decît gîndește, spune Cicero), omite, ascunde." Ironistul doar afectează o prezentare realistă și neimplicată a lucrurilor, se preface că relatează la modul serios. Realismul este, pentru ironist o exteriorizare reținută premeditat, el spune mai puțin decît știe, gîndește și simte, iar ceea ce spune este deviat, derutant, iritant pentru cititor. În felul acesta, "receptorul discursului ironic este incitat spre căutarea conotațiilor, mai mult, spre descoperirea unei enigme, pe
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
exteriorizare reținută premeditat, el spune mai puțin decît știe, gîndește și simte, iar ceea ce spune este deviat, derutant, iritant pentru cititor. În felul acesta, "receptorul discursului ironic este incitat spre căutarea conotațiilor, mai mult, spre descoperirea unei enigme, pe care ironistul refuză să o dezvăluie." Reticența ironică determină faptul că decodarea este defazată și ulterioară lecturii, există un timp al ambiguității În care enigma se păstrează. Orientarea fenomenologică, realistă și rațională este doar o pistă falsă (nu este preferința autentică a
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
Este marea realizare a guvernatorului coloniei prezentată cu fast vizitatorului de ocazie. Aparența de realism, minuția și seriozitatea descrierii mecanismului ororii ne introduc Însă treptat dar definitiv În plină aberație, În grotesc, demențial, monstruos. "Discreția și subtilitatea [...] Îl Îndeamnă pe ironist să mențină În zona subtextuală mereu alte porțiuni ale unui discurs virtual complet, astfel Încît receptorul, chiar dacă știe că trebuie să conteze pe o exprimare oblică, poate fi Încă derutat de o omisiune sau inversiune intervenită În regiuni socotite inofensive
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
fost una a sarcasmului, a escaladării realimsului și raționalismului mimat pînă ce acestea se convertesc În contrariu. Un fel de ironie prin reducerea la absurd. Nu este cazul haiku-ului, el este mai degrabă surprins În remarca mai blîndă: "Condiția ironistului și tendențiozitatea discursului său se Împacă greu cu inocența stilistică. Ironistul este un rafinat, cultivă un gen de o supremă eleganță, e spiritual cu gravitate." Chiar dacă este premeditată, ironia haiku-ului este mai delicată. Omisiunea implicării emoționale În haiku beneficiază
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]