118 matches
-
isihasmului este acela de a avea mintea și inima pregătită pentru a aștepta întâlnirea iminentă. Întâlnirea ca atare este însă o chestiune de Har: Dumnezeu se arată atunci când dorește, nu când îl chemăm noi. Întâlnirea cu Dumnezeu este înțeleasă de Isihast ca o experiență personală, directă, empirică. Veritabilul teoretician și doctrinar al isihasmului a fost arhiepiscopul de Salonic, Grigore Palamas, născut în 1296 la Constantinopol, călugăr athonit. El s-a implicat într-o polemică cu călugărul filosof Varlaam din Calabria. Varlaam
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
a implicat într-o polemică cu călugărul filosof Varlaam din Calabria. Varlaam era interesat de fenomenul isihast și se documenta în legătură cu metoda psihofizică de meditație din Athos (contemplarea buricului), culegând informații și emițând judecăți superficiale cu privire la aceasta. Varlaam spunea că isihaștii confundă inima ca organ fizic cu inima înțeleasă ca centru spiritual al persoanei umane, accentuând că rugăciunea este un fapt mental care nu are nici o legătură cu activitatea corpului. De asemenea, Varlaam respingea posibilitatea unei cunoașteri empirice a lui Dumnezeu
Isihasm () [Corola-website/Science/303314_a_304643]
-
arhimandrie din țară. De-a lungul timpului, Mănăstirea Tismana s-a bucurat de sprijinul domnitorilor Radu I (1377-1383), Dan I (1383-1386) și Mircea cel Bătrân (1386-1418) al căror consilier a fost Cuviosul Nicodim. Nicodim a avut calități de bun cărturar, isihast și teolog. A corespondat cu mai mulți teologi, iar din această corespondență s-au păstrat două scrisori cu Patriarhul Eftimie al Târnovei, în chestiuni dogmatice. În ultimii ani ai vieții, între 1399-1405, s-a mutat la Mănăstirea Prislop, unde între
Nicodim de la Tismana () [Corola-website/Science/308824_a_310153]
-
fost numit Arhiepiscop al Tesalonicului. Implicarea sa în polemica Isihastă a avut loc la cererea unor călugări. Părintele Grigore Palamas nu a participat la Sinoadele referitoare la problemă (1341, 1345, 1347, 1351). După ce Sinodul din 1341 s-a pronunțat în favoarea isihaștilor, la 1345 Grigore Palamas este anatemizat. Sinodul din 1347 ridică anatema, iar cel din 1351 aprobă din nou doctrina isihastă. Sinodul din 1451 (ultimul sinod isihast) proclamă Isihasmul drept doctrină oficială a Bisericii Ortodoxe. Sinodul Patriarhal din 1386 proclamă pe
Grigore Palamas () [Corola-website/Science/305551_a_306880]
-
de clasă. De partea Paleologului erau funcționarii, nobilimea orășenească, cercurile comerciale și meșteșugărești; Cantacuzino era sprijinit de marii latifundiari. Deoarece însuși Ioan VI Cantacuzino era isihast, situația a fost agravată și de lupta care izbucnise din nou în sânul bisericii. Isihaștii erau călugări care duceau o viață eremitică riguroasă. În secolul XIV isihasmul dobândea semnificația specială de curent ascetico mitic. Originile îndepărtate ale curentului datează din secolul XI, în vremea marelui mistic Symeon Noul Teolog, cu care prezintă mari afinități de
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
parcurgea provinciile bizantine în deceniul al treilea al secolului XIV. Doctrinele ascetice și mistice ale Sinaitului vor găsi un puternic ecou în mânăstirile bizantine; entuziasmul era viu mai ales la Athos: locul sfânt al ortodoxiei bizantine devenea centrul miscării isihastice. Isihaștii plasau idealul lor suprem în viziunea luminii divine. Pentru a ajunge aici, ei dispuneau de o metodă proprie. Într-o retragere solitară, isihastul trebuia să spună rugăciunea lui Iisus, ținându-și răsuflarea în timp ce o pronunța: treptat, un sentiment de fericire
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
bizantine; entuziasmul era viu mai ales la Athos: locul sfânt al ortodoxiei bizantine devenea centrul miscării isihastice. Isihaștii plasau idealul lor suprem în viziunea luminii divine. Pentru a ajunge aici, ei dispuneau de o metodă proprie. Într-o retragere solitară, isihastul trebuia să spună rugăciunea lui Iisus, ținându-și răsuflarea în timp ce o pronunța: treptat, un sentiment de fericire inefabilă îl învăluia, văzându-se înconjurat de raze de lumină divină supraterestră, lumină increată, aceeași pe care martorii transfigurării lui Iisus o contemplaseră
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
de fericire inefabilă îl învăluia, văzându-se înconjurat de raze de lumină divină supraterestră, lumină increată, aceeași pe care martorii transfigurării lui Iisus o contemplaseră pe Muntele Thabor. Credința în eterna vizibilitate a luminii taborice isca contradicții, metoda practicată de isihaști provocând critici ironice. Campania împotriva isihaștilor era condusă de Varlaam, un călugăr venit din Calabria; acest spirit neliniștit venise la Constantinopol pentru a se măsura cu luminații științei bizantine, logica sa raționalistă impregnată de Aristotel nu găsise nici un ecou în
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
era îndreptată contra misticismului călugărilor athoniți, care-i apărea ca rezultatul celei mai grosolane superstiții. Dar el va avea de-a face cu un mare teolog, Grigore Palamas, apărătorul misticii isihaste. Începra o controversă aprinsă: problema metodelor ascetice practicate de isihaști. Varlaam combătea vizibilitatea luminii de pe muntele Thabor: el spunea că ea nu putea avea existență eternă, ci doar temporală, ca orice altă creație a lui Dumnezeu. Dacă se admitea existența unei lumini eterne, ea nu putea fi decât Dumnezeirea însăși
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
doctrina sa printr-un sinod ținut la Constantinopol la începutul anului 1341 și călugărul bizantin Grigore Akindynos, un adept al scholasticii occidentale, fusese puțin după aceea condamnat deoarece voise să atace isihasmul și să ia locul lui Varlaam, dar victoria isihaștilor nu era completă, Biserica ezitând să pronunțe o condamnare clară a adversarilor isihaști. Revirimentul politic din vara anului 1341 aducea o bulversare: prin originile sale occidentale, împărăteasa Anna era dușmana isihaștilor ca și patriarhul Ioan Kalekas. Puterea ecleziastică și cea
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
isihasmul și să ia locul lui Varlaam, dar victoria isihaștilor nu era completă, Biserica ezitând să pronunțe o condamnare clară a adversarilor isihaști. Revirimentul politic din vara anului 1341 aducea o bulversare: prin originile sale occidentale, împărăteasa Anna era dușmana isihaștilor ca și patriarhul Ioan Kalekas. Puterea ecleziastică și cea civilă din Constantinopol se întorceau împotriva isihaștilor. Isihasmul era interzis în capitala bizantină. Grigore Palamas era chiar aruncat în închisoare, ceea ce nu făcea decât să lege relația între isihaști și Ioan
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
pronunțe o condamnare clară a adversarilor isihaști. Revirimentul politic din vara anului 1341 aducea o bulversare: prin originile sale occidentale, împărăteasa Anna era dușmana isihaștilor ca și patriarhul Ioan Kalekas. Puterea ecleziastică și cea civilă din Constantinopol se întorceau împotriva isihaștilor. Isihasmul era interzis în capitala bizantină. Grigore Palamas era chiar aruncat în închisoare, ceea ce nu făcea decât să lege relația între isihaști și Ioan Cantacuzino. În lupta ce diviza imperiul în două tabere politice erau angrenați isihaștii pe de o
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
era dușmana isihaștilor ca și patriarhul Ioan Kalekas. Puterea ecleziastică și cea civilă din Constantinopol se întorceau împotriva isihaștilor. Isihasmul era interzis în capitala bizantină. Grigore Palamas era chiar aruncat în închisoare, ceea ce nu făcea decât să lege relația între isihaști și Ioan Cantacuzino. În lupta ce diviza imperiul în două tabere politice erau angrenați isihaștii pe de o parte și adversarii lor pe de altă parte. În religie, ca și în politică, imperiul era divizat în două clanuri inamice. Diviziunea
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
se întorceau împotriva isihaștilor. Isihasmul era interzis în capitala bizantină. Grigore Palamas era chiar aruncat în închisoare, ceea ce nu făcea decât să lege relația între isihaști și Ioan Cantacuzino. În lupta ce diviza imperiul în două tabere politice erau angrenați isihaștii pe de o parte și adversarii lor pe de altă parte. În religie, ca și în politică, imperiul era divizat în două clanuri inamice. Diviziunea socială era la fel de profundă, ceea ce făcea războiul civil și mai grav și mai distrugător. Criza
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
răspândind peste tot oroare și moarte. În căutare de bani pentru mercenarii săi, Anna a amanetat la bancherii venețieni pietrele prețioase din diadema imperială (ulterior, Bizanțul n-a mai reușit să le răscumpere). În ultimul moment împărăteasa Anna întindea mâna isihaștilor, alungându-l pe Ioan Kalekas (2 februarie 1347), promulgându-l patriarh pe partizanul luinPalamas, Isidor. Însă rezistența Paleologilor se apropia de sfârșit. În Constantinopol, foametea făcea ravagii și, la 3 februarie 1347, apropiindu-se de Poarta de Aur a orașului
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
tâlhari, localnici și străini, Bizanțul pierduse majoritatea insulelor din Marea Egee. Thessalonicul nu i se supunea lui Cantacuzino și nu l-a recunoscut nici pe noul patriarh, Isidor, iar pe Grigore Palamas, care fusese numit mitropolit al Thessalonicului, locuitorii, porniți împotriva isihaștilor, nu l-au lăsat să intre în oraș. Dacă războiul celor doi Andronici zdruncinase grav Imperiul, războiul celor doi Ioani i-a subminat definitiv puterile, iar, în 1348, până la Bizanț a ajuns ,Moartea Neagră’’-cea mai cumplită epidemie de ciumă
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
intestine, Ioan VI n-a mai dorit să folosească posibilitățile de rezistență existente, a abdicat și s-a călugărit. Chiar și din mănăstire, Cantacuzino continua să urmărească evenimentele cele mai importante din viața politică a Bizanțului. De pildă, atunci când conducătorul isihaștilor, Palamas, a căzut prizonier la turci, el a adunat bani și l-a răscumpărat. Cu timpul, Ioasaf-acesta este numele pe care și l-a luat, la călugărire, fostul împărat-s-a împăcat cu Ioan V și atât curtenii greci, cât
Ioan al VI-lea Cantacuzino () [Corola-website/Science/317503_a_318832]
-
traduse în alte limbi, inclusiv în engleză, franceză, spaniolă, arabă, română, rusă, sârbă, bulgară, maghiară și chineză. Studiile sale se bazează pe teologia patristică și se extind asupra problemelor contemporane. Lecturile sale despre Părinții isihaști ai Filocaliei și asocierile cu isihaștii actuali de la Muntele Athos și din alte părți l-au condus la concluzia că teologia ortodoxă este o știință a vindecării omului. Aceasta este o temă explorată în cartea sa inovativă despre "Psihoterapia ortodoxă" (1986). Alte teme analizate în lucrările
Hierotheos Vlachos () [Corola-website/Science/324047_a_325376]