142 matches
-
om de societate, uneori chiar de viață mondenă, și totuși simțind o singurătate ultimă, pe care credem că a încercat-o la răstimpuri; optimism și totuși o bună dispoziție care cîteodată se hrănea din melancolii; preocupat de viitor și totuși istoricist în chip organic și deliberat; universal ca om, fiind interesat și sugerînd adesea simpatii chiar cu taberele cele mai adverse și totuși autohtonizat; ceva nefixat, de Ťneglijențăť care e a vieții însăși și de formulă veșnic deschisă și totuși posedînd
Despre Nae Ionescu și Cioran (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12447_a_13772]
-
însăși și de formulă veșnic deschisă și totuși posedînd anume stele polare; degajare dacă nu dispreț pentru erudiție și totuși avînd o informație pătrunzătoare în mai toate domeniile; simțul momentului, dar nu Ťimpresionistť; liric, dar contra oricărui melodramatism și Ťschwarmereiť; istoricist dar nu evoluționist; iubitor al preciziei, al faptului conturat și just depistat și totuși antipozitivist; om de teorie, artist și totuși avînd bucuria și aptitudinea organizării, a gospodăriei". Comentariul final al exegetului actual constă dintr-o interogație retorică și din
Despre Nae Ionescu și Cioran (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/12447_a_13772]
-
în poezie acesta „generează viziuni fragmentate și instantanee semnificative pentru momentul prezent.” (W. Lepenies) Poeticul ar fi „un fenomen cu caracter primar în interiorul procesului biologic”, iar creativitatea are punctul de pornire în ceva neclar, enigmatic, care scapă analizei de tip istoricist, un fel de psihoză în care, ca și schizofrenul, intră decis poetul: „(...) prin această crăpătură vedem într-adevăr adânc în tot ce are existența mai misterios și mai nocturn.” Întâlnindu-se cu teoria creației din estetica lui Liviu Rusu, poetul
Gottfried Benn – melancolie și distrugere by Nicolae Coan () [Corola-journal/Journalistic/3450_a_4775]
-
o recenzie a unei cărți riguroase și dificile îmi propun să fac. Vreau doar să semnalez că problema ridicată de Popper acum cincizeci și cinci de ani redevine actuală în științele sociale, după o lungă perioadă de triumf al metodei istoriciste. Marxismul n-a fost decît vîrful - dar cît de bine vizibil! - al unui iceberg. Popper și-a scris considerațiile antiistoriciste începînd din anii 20, cînd marxismul și celelalte variante de istoricism stăpîneau gîndirea sociologică. Filosoful liberal n-a fost ascultat
Lege și scop în istorie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17257_a_18582]
-
unui țel al evoluției și anume orînduirea comunistă. Noi am fost învățați să credem că scenariul (de la comuna primitivă la comunism) este ineluctabil, că roata istoriei nu poate fi întoarsă. Mult înainte ca neadevărul acestei costisitoare (în vieți omenești) teze istoriciste să fie probat, Popper îl ataca în cartea lui cu argumente logice și pline de bun-simț.
Lege și scop în istorie by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/17257_a_18582]
-
fragilitatea dragostei, pe care le găsim evocate în interiorul fin de sičcle de pe scena lui Pelléas et Mélisande, de Claude Debussy, la opera din Glyndebourne. Teatrul se află într-un sat englez, în mijlocul unei superbe grădini înflorite. Iar pe scenă, montarea istoricistă a lui Graham Vick plasează acțiunea chiar în epoca lui Debussy, cu ajutorul unor nenumărate crizanteme artificiale roșii și galbene care decorează în buchete enorme larga scară în colimason ce ocupă partea stângă a încăperii. Personajele nu părăsesc niciodată acest interior
Pelleas et Mélisande la festivalul din Glyndebourne by Matei Chihaia () [Corola-journal/Journalistic/12413_a_13738]
-
al nivelului științific și tehnologic este promotorul postmodernității și poligonul de încercare al postistoriei, din punct de vedere al mentalității și al capacității de înțelegere și de evaluare este captivă încă în modernitate și în historism. Considerînd, asemenea tuturor ficționarilor istoriciști, că formele și comportamentele istorice sunt perisabile și că ele se dizlocă și dispar pe vectorul diacroniei, americanii s-au pregătiti intens pentru a răspunde provocărilor din propriul lor timp, rămînînd complet descoperiți în fața timpilor socotiți simpli produși ai imaginației
Apocalipsa n-a mai avut loc? by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/6936_a_8261]
-
restaurări, așa cum sunt ele ilustrate în expoziția de la Mogoșoaia, se poate observa, cu ușurință, gradul înalt de responsabilitate pe care și l-a asumat principesa, dar și gustul ei fără cusur, în tot acest demers de reînviere - în spiritul curentului istoricist al epocii sale a atmosferei epocii Brâncoveanu. De altfel ea declara explicit că "Fiecare dintre noi duce viața altcuiva care neputând să și-o ducă pe a sa, ne deleagă, murind, sarcini și plăceri care nu sunt ale noastre...". Lucrările
Martha Bibescu și restaurarea Mogoșoaiei by Liana Tugearu () [Corola-journal/Journalistic/13990_a_15315]
-
latino-romanică (dimpotrivă, termenul lătin, în aromână, are sensul "catolic", ca în toată Biserica ortodoxă). Iată de ce se poate afirma că aceste comunități romanofone-românofone, trăind într-un mediu multietnic, își defineau existența în sincronie, prin idiosincrazii etnolingvistice de proximitate, fără preocupări istoriciste legate de Roma antică și de lumea romanică. A le atribui o �memorie colectivă" a originilor latine este - credem - un act cultural a posteriori introdus de istorici și de filologi. VII. în schimb, aceste comunități aveau conștiința propriei identități etnolingvistice
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
unei elite intelectuale) a originilor latino-romanice, au evoluat aproape în același fel și la Românii nord-dunăreni din Transilvania. Și la aceștia, ca și la cei din sudul Dunării, conștiința alterității (față de cei din jur) s-a transformat, prin aceleași idei istoriciste ale originilor, în aspirații naționale. Alteritatea se definea prin latinitate, iar aceasta din urmă genera militantism politic pentru recunoașterea �naționalității" (fie și �minoritară", după cum sugerează Matilda Caragiu Marioțeanu, DIARO, p. 443). Dacă la nordul Dunării dezideratele au fost împlinite, în
Multiculturalism, alteritate, istoricitate by Alexandru Niculescu () [Corola-journal/Journalistic/14936_a_16261]
-
miradorul din care privim marele spectacol". Intempestiv elan romantic, dar și explicația acestuia, înfrîngerea tiparului procustian, chiar acolo unde se părea că s-a înstăpînit definitiv. Și ceva mai mult decît atît, o revanșă a criticului care, fără o vocație istoricistă ca atare, vrea să ia în posesie planul istoriei, să-l reformeze, să-l organizeze, să-l utilizeze într-un mod specific. O ambițioasă subversiune pe care o pregătește asigurîndu-și alibiul unor înaintași ale căror considerații sînt excavate uneori dintr-
Critica pură by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/9472_a_10797]
-
XE "Eliade, Mircea" aduce mereu ca probă texte talmudice. Și le aduce până la moarte, în sprijinul unei viziuni despre lume pe care el însuși a admirat-o. În același timp, inițiază un demers opus, susținând că vechii evrei au devenit istoriciști - iar iudaismul a devenit o revoluție istoricistă - ceea ce îi descalifică. În aceeași carte poți să găsești ambele poziții. Eliade XE "Eliade, Mircea" nu a înțeles de fapt chestiunea: a continuat să citeze textele talmudice despre buricul pământului până la sfârșit, texte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
texte talmudice. Și le aduce până la moarte, în sprijinul unei viziuni despre lume pe care el însuși a admirat-o. În același timp, inițiază un demers opus, susținând că vechii evrei au devenit istoriciști - iar iudaismul a devenit o revoluție istoricistă - ceea ce îi descalifică. În aceeași carte poți să găsești ambele poziții. Eliade XE "Eliade, Mircea" nu a înțeles de fapt chestiunea: a continuat să citeze textele talmudice despre buricul pământului până la sfârșit, texte care invalidează tocmai ce scrie el trei
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
carte poți să găsești ambele poziții. Eliade XE "Eliade, Mircea" nu a înțeles de fapt chestiunea: a continuat să citeze textele talmudice despre buricul pământului până la sfârșit, texte care invalidează tocmai ce scrie el trei pagini mai încolo despre revoluția istoricistă. S.A.: Da, așa cum ai arătat tu și în Conferințele Culianu XE "Culianu, Ioan Petru" , Eliade XE "Eliade, Mircea" avea și nu avea dreptate în același timp. El a exagerat, după cum ai demonstrat foarte elocvent, transformarea istoricistă a iudaismului în ceva
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
mai încolo despre revoluția istoricistă. S.A.: Da, așa cum ai arătat tu și în Conferințele Culianu XE "Culianu, Ioan Petru" , Eliade XE "Eliade, Mircea" avea și nu avea dreptate în același timp. El a exagerat, după cum ai demonstrat foarte elocvent, transformarea istoricistă a iudaismului în ceva care și-a pierdut sâmburele arhaic. Or, Eliade XE "Eliade, Mircea" avea o admirație absolută pentru tot ce era arhaic - tu spui și mai bine: arhaic și rural -, în vreme ce trecerea către ceea ce el interpreta ca fenomene
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
de până la Isus, care aveau rolul lor în mișcarea dialectică a spiritului universal. M.I.: Exact. Iar Eliade XE "Eliade, Mircea" nu a spus că sunt depășiți, dar a reluat teza pe care am discutat-o, potrivit căreia evreii au devenit istoriciști. Acesta e un fel de hegelianism invers! Și aici e problema, nu viziunea asupra iudaismului - fiecare are perspectiva lui, repet. Eliade XE "Eliade, Mircea" a descris însă o viziune despre lume în care era integrată fenomenologia asta. Ce e fascinant
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2006_a_3331]
-
un duplicat al istoriei lui Heracles, care învinge taurul cretan, și a lui Tezeu, care capturează Taurul de la Marathon” (6, I, p. 37). Nu mă interesează acum faptul că E. Bethe - a cărui afirmație am reprodus-o mai sus - interpretează istoricist aceste legende, care ar reprezenta „înfrângerea dominației cretane [de către dorieni]”, ci faptul că analogiile de formă și de fond dintre cele trei „istorii” n-au putut fi trecute cu vederea, indiferent de perspectiva din care a fost făcută exegeza. în
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
păcătuiește și împotriva Tatălui, și împotriva Sfântului Duh”. Dar tocmai acesta e paradoxul spuselor lui Isus, și anume: cine hulește duhul nu hulește în mod implicit și pe Fiul, și pe Tatăl. Al doilea contraargument al lui Atanasie este unul istoricist, dacă vrem. El repune logion-ul evanghelic în context, reproșându-i lui Origen lectura aeriană, inadecvată. Evanghelia vorbește despre farisei, nu despre cei botezați, despre creștinii desăvârșiți. Așadar, înapoi la farisei și la problemele lor! Întorcându-se la evanghelie, Atanasie insistă
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
pricepe oleacă la tot ce este german și e În stare să facă și un Volkswagen, dacă e nevoie. În plus, ar trebui să vedem dacă existau stilouri pe vremea lui Victor Hugo. Există mulți escroci În libertate. Mie, scepticismul istoricist al tatei Îmi scăpa. Eu credeam legenda cu ochii Închiși, cu toate că nu vedeam cu ochi răi ca don Federico să-mi fabrice un Înlocuitor. Timp va fi fost ca să mă ridic la Înălțimea lui Victor Hugo. Spre consolarea mea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
manifestă decât în aceste evenimente. Istoria devine așadar, în ansamblul său, o teofanie: tot ceea ce s-a petrecut în Istorie trebuie să se petreacă astfel pentru că aceasta a fost voința Spiritului universal. Se deschide astfel calea diferitelor forme de filozofie istoricistă din secolul al XX-lea. Investigația noastră se oprește aici, pentru că toate noile valorizări ale Timpului și ale Istoriei țin de istoria filozofiei. Trebuie totuși să adăugăm că istoricismul apare ca un produs al descompunerii creștinismului, pentru că acordă o importanță
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
al descompunerii creștinismului, pentru că acordă o importanță hotărâtoare evenimentului istoric (idee de origine iudeo-creștină), dar evenimentului istoric ca atare, negîndu-i orice posibilitate de a dezvălui o intenție soteriologică, transistorică.20 În ceea ce privește concepțiile Timpului asupra cărora s-au aplecat unele filozofii istoriciste și existențialiste, s-ar cuveni poate să mai adăugăm ceva: cu toate că nu mai este gândit ca un "cerc", Timpul își redobândește în aceste filozofii moderne latura înspăimîntătoare pe care o avea în concepția greacă și în cea indiană despre Eterna
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
greutate cu înfruntarea apocaliptică dintre Cristos și Anticrist, urmată de izbânda hotărâtoare a celui dintâi. Nu este deloc lipsit de importanță faptul că Marx preia speranța eshatologică iudeo-creștină într-un sfârșit absolut al Istoriei, ceea ce îl deosebește de alți filozofi istoriciști (de pildă, Croce și Ortega y Gasset), pentru care tensiunile Istoriei sânt consubstanțiale condiției umane și nu pot fi niciodată abolite în întregime. Comportamentele religioase camuflate sau degenerate nu se întîlnesc doar în "religiile mici" sau în misticile politice, ci
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
săi, postmodernismul este, mereu, pus, în opoziție, cu modernismul, "opoziția modernism/ postmodernism fiind considerată o reactivare a opoziției clasicism/ romantism, ceea ce înseamnă că postmodernismul e un fel nou de romantism, opunând, printre altele, anistorismului "clasic" modernist o conștiință, în fond, "istoricistă"86. Ceea ce propune Ioana Em. Petrescu, drept criteriu de diferențiere a celor două modele culturale, sunt două concepte: destructurarea, respectiv restructurarea "categoriei individualului, cu precizarea că această restructurare presupune, evident, nu ignorarea, ci conștiința crizei moderniste a subiectului și încercarea
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
stradă ? Un alt motiv este că nu atît literatura franceză rămîne importantă astăzi, cît discursul francez despre literatură. Antoine Compagnon, Jacques Rancière, William Marx sau Lionel Ruffel sînt astăzi autorii unor volume care nu abordează literatura din perspectivă structurală sau istoricistă, naratologică sau semiotică, ci din perspectivă culturală. Fiecare dintre ei Încerarcă să explice un fapt peste care postmodernitatea trece destul de grăbită : ce a dus literatura În mijlocul scenei cunoașterii, În secolul al XIX-lea și cum se face că astăzi ea
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
Însă. Plecat din Bulgaria comunistă, Todorov nu putea scăpa de impunerile ideologice din domeniul științelor umane decît prin recursul la studiul tehnic, adică neutru al literaturii. Ajunge În Franța, la Paris, În 1963, cînd la Sorbona domnea Încă o viziune istoricistă și naționalistă a literaturii. Excepțiile se numeau, atunci, Barthes (47 de ani) și tînărul Genette, În vîrstă de 33 de ani. Aici se opresc Însă explicațiile ideologice oferite de bulgar. Todorov nu consideră necesar să explice de ce Barthes, inovator al
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]