271 matches
-
Un glosar istroromân de amploare apare în 1899, fiind redactat de lingvistul Arthur Byhan. Giuseppe Vassilich este primul care publică o bibliografie cronologică a lucrărilor apărute până în 1900 în legătură cu istroromânii, le analizează minuțios și compară pe larg ipoteza cum că istroromânii ar fi urmașii romanilor așezați Istria cu cea despre imigrarea lor, arătând că o adoptă pe cea de-a doua, plasând venirea acestora în Istria începând cu secolul al XIV-lea. Lucrările despre istroromâni și limba lor devin mai numeroase
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
secolul al XX-lea. La începutul acestuia a apărut și prima carte în istroromână, scrisă de Andrei Glavina, cu titlul "". Acesta scrie și articole de presă despre istroromâni. În 1906, lingvistul Sextil Pușcariu publică prima parte din ale sale "Studii istroromâne", continuate în 1926 și în 1929. Între primele părți ale lucrării lui Pușcariu apar două volume ale lingvistului Iosif Popovici, în 1909 și 1914, cu noi texte istroromâne și un glosar. În 1924 apare o carte a istoricului Silviu Dragomir
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
În 1906, lingvistul Sextil Pușcariu publică prima parte din ale sale "Studii istroromâne", continuate în 1926 și în 1929. Între primele părți ale lucrării lui Pușcariu apar două volume ale lingvistului Iosif Popovici, în 1909 și 1914, cu noi texte istroromâne și un glosar. În 1924 apare o carte a istoricului Silviu Dragomir despre originea istroromânilor, care optează pentru ideea originii lor sud-dunărene, iar în 1925 o lucrare a lui Tache Papahagi despre moți, în care se subliniază asemănările dintre aceștia
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
1926 și în 1929. Între primele părți ale lucrării lui Pușcariu apar două volume ale lingvistului Iosif Popovici, în 1909 și 1914, cu noi texte istroromâne și un glosar. În 1924 apare o carte a istoricului Silviu Dragomir despre originea istroromânilor, care optează pentru ideea originii lor sud-dunărene, iar în 1925 o lucrare a lui Tache Papahagi despre moți, în care se subliniază asemănările dintre aceștia și istroromâni. A doua carte în limba istroromână, conținând texte poetice, narative, religioase și moralizatoare
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
carte a istoricului Silviu Dragomir despre originea istroromânilor, care optează pentru ideea originii lor sud-dunărene, iar în 1925 o lucrare a lui Tache Papahagi despre moți, în care se subliniază asemănările dintre aceștia și istroromâni. A doua carte în limba istroromână, conținând texte poetice, narative, religioase și moralizatoare populare, este publicată în 1928 de folcloristul și istoricul literar Leca Morariu. În anii 1930 apare un jurnal de călătorie al lui Emil Panaitescu, directorul Școlii Române din Roma și își publică rezultatele
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
rezultatele cercetărilor de teren folcloristul și etnologul Traian Cantemir. După al Doilea Război Mondial, cercetările diminuează, dar nu încetează. Sunt de amintit Ion Coteanu, Emil Petrovici, Petru Neiescu, August Kovačec și Antony H. Hurren, pentru lucrările lor referitoare la idiomul istroromânilor, precum și Stelian Brezeanu, pentru contribuția la istoria lor. Începând cu anii 1990, publicațiile se înmulțesc. Printre autorii mai importanți sunt de citat August Kovačec, Elena Scărlătoiu, Richard Sârbu, Vasile Frățilă, Goran Filipi, Petru Neiescu și Antonio Dianich, care au realizat
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
istroromâni este strâns legată de cercetările lingvistice, căutând împreună să lămurească originea lor și să stabilească traseul pe care l-au parcurs până s-au așezat în Istria. Aceste aspecte sunt controversate și în prezent. Teza primilor autori cum că istroromânii ar fi descendenții colonilor romani din Istria a fost respinsă ulterior de cercetători. În prezent există susținători ai altei idei, referitoare numai la locuitorii satului Žejân, conform căreia aceștia n-ar avea nimic comun cu românii, ci ar fi urmași
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
conform căreia aceștia n-ar avea nimic comun cu românii, ci ar fi urmași ai protocroaților, care ar fi de origine iraniană. În rândul cercetătorilor din secolul al XX-lea se disting două teorii dominante. Conform teoriei lui Ovid Densusianu, istroromânii ar fi originari din sud-vestul Transilvaniei și din Banat, și ar fi plecat de acolo în secolul al X-lea. Își bazează teoria pe trăsături de limbă, de exemplu rotacismul lui [n] intervocalic simplu ([n] > [r]), în cuvintele de origine
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
trăsături de limbă, de exemplu rotacismul lui [n] intervocalic simplu ([n] > [r]), în cuvintele de origine latină, ca în graiul moților. Această teorie este îmbrățișată și de alți cercetători. De altă părere este Sextil Pușcariu, care afirmă originea sud-dunăreană a istroromânilor, plasând-o în Serbia actuală, dar admițând că erau în contact cu dacoromânii din vest. El plasează separarea lor de ceilalți români în secolul al XIII-lea. Cu deosebiri în privința locului exact, teoria lui Pușcariu este adoptată și ea de
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
XIII-lea. Cu deosebiri în privința locului exact, teoria lui Pușcariu este adoptată și ea de mai mulți cercetători. Aceeași opinie o are și Antonio Dianich. În afară de aceste două terorii mai există și una intermediară, cea a Elenei Scărlătoiu, conform căreia istroromânii provin din mai multe „nuclee” din centrul, vestul și nord-vestul Transilvaniei, precum și din sudul Dunării, mai ales din regiunea Timok-Prizren. Indiferent de locul de origine, istroromânii au fost ultimii care s-au desprins de ceilalți români și au migrat spre
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
aceste două terorii mai există și una intermediară, cea a Elenei Scărlătoiu, conform căreia istroromânii provin din mai multe „nuclee” din centrul, vestul și nord-vestul Transilvaniei, precum și din sudul Dunării, mai ales din regiunea Timok-Prizren. Indiferent de locul de origine, istroromânii au fost ultimii care s-au desprins de ceilalți români și au migrat spre vest, ocupându-se în principal cu păstoritul. Giuseppe Vassilich și Sextil Pușcariu consideră că viitorii istroromâni sunt atestați cu numele "Μαυρόβλαχοι" ("mavrovlahoi", în traducere literală „vlahi
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
singure, 8 substantive cu determinant și 2 propoziții din limba lor, cu traducerea în latină. Aceasta este prima atestare a limbii în afară de toponime și nume de persoană, dintre care apăruseră și mai înainte în scrieri. După așezarea lor în Istria, istroromânii încep să se asimileze cu populația locală, păstrându-și identitatea și limba numai în zonele mai dens populate de ei, ale localităților Žejân și Sušnjevicę. Faptul că erau mult mai răspândiți decât astăzi este dovedit de toponimie. O întreagă regiune
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
ei, ale localităților Žejân și Sušnjevicę. Faptul că erau mult mai răspândiți decât astăzi este dovedit de toponimie. O întreagă regiune din nordul Istriei, aflată majoritar pe teritoriul Croației și parțial în Slovenia se numește Ćićarija, în italiană Cicceria. Nume istroromâne de localități sunt Floričići, Jerbulišće, Katun, Kature, Fečori, Kerbune. Ocupația de bază tradițională a istroromânilor era păstoritul, dar aveau și alte ocupații. Încă din secolul al XIV-lea este atestat că formau caravane cu care umblau să-și comercializeze lactatele
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
dovedit de toponimie. O întreagă regiune din nordul Istriei, aflată majoritar pe teritoriul Croației și parțial în Slovenia se numește Ćićarija, în italiană Cicceria. Nume istroromâne de localități sunt Floričići, Jerbulišće, Katun, Kature, Fečori, Kerbune. Ocupația de bază tradițională a istroromânilor era păstoritul, dar aveau și alte ocupații. Încă din secolul al XIV-lea este atestat că formau caravane cu care umblau să-și comercializeze lactatele produse de ei și să transporte diferite alte mărfuri, de exemplu plumb din Bosnia la
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
În comerțul raguzanilor, "caseus vlachescus" sau "vlachiscus" ("brença", adică brânza, cum apare într-un document din 1357) avea o asemenea importanță, încât se folosea și ca mijloc de plată, iar prețul său era stabilit de autorități. O ocupație tipică a istroromânilor a fost în secolul al XIX-lea și în prima jumătate a celui de-al XX-lea producerea mangalului, pe care-l transportau la distanțe mari ca să-l comercializeze. Sextil Pușcariu descrie pe larg modul în care se făcea mangalul
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
mangalului, pe care-l transportau la distanțe mari ca să-l comercializeze. Sextil Pușcariu descrie pe larg modul în care se făcea mangalul. Făceau de asemenea comerț cu oțet. În 1896 Teodor Burada a constatat că sărăcia era mare în rândul istroromânilor: oieritul decăzuse, creșterea vitelor era neglijată, iar agricultura era slab productivă. Cultivaseră vița de vie, dar aceasta fusese distrusă de filoxeră. Un mijloc de a-și mări veniturile prin lucratul pământului era cultivarea salviei, mai ales în Sušnjevicę. Spre sfârșitul
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
pământului era cultivarea salviei, mai ales în Sušnjevicę. Spre sfârșitul secolului al XIX-lea, Istria face parte din Austro-Ungaria, provincia numită "Österreichisches Küstenland" (Provincia litorală austriacă), și este locuită de mai multe etnii, în principal croați și italieni. Spre deosebire de aceștia, istroromânii nu sunt recunoscuți ca naționalitate. Cercetătorii din epocă constată discriminările de care suferă. Gustav Weigand menționează că școlarizarea lor este foarte neglijată. Și croații și italienii caută să-i asimileze și, ca urmare, în satele istroromânilor nu sunt școli nici
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
și italieni. Spre deosebire de aceștia, istroromânii nu sunt recunoscuți ca naționalitate. Cercetătorii din epocă constată discriminările de care suferă. Gustav Weigand menționează că școlarizarea lor este foarte neglijată. Și croații și italienii caută să-i asimileze și, ca urmare, în satele istroromânilor nu sunt școli nici în croată, nici în italiană, și cu atât mai puțin în română. Același lucru îl semnalează și Vincențiu Nicoară, profesor ardelean la liceul din Fiume (astăzi Rijeka), precum și geograful maghiar Lajos Czink care, după o călătorie
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
de asemenea că slujbele la biserică se fac în latină și în croată, preoții străduindu-se să împiedice dezvoltarea culturală a enoriașilor. După Primul Război Mondial, Istria trece la Italia. În 1921 este deschisă prima școală în care se folosește istroromâna și româna, înființată de Andrei Glavina, dar acesta moare în 1925 și școala se desființează. Tot Glavina devine primarul unei comune care se constituise din toate satele instroromâne de la sud de muntele Učka. În 1945, Istria este înglobată în Iugoslavia
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
școala se desființează. Tot Glavina devine primarul unei comune care se constituise din toate satele instroromâne de la sud de muntele Učka. În 1945, Istria este înglobată în Iugoslavia. Este un moment în care emigrația dă o lovitură aproape fatală comunității istroromâne. Etnonimul „vlahi” (în greacă "Βλάχοι", în documentele latine medievale "Vlachi", în sârbă și croată "Vlahi", apoi "Vlasi") este folosit și pentru istroromâni încă din Evul Mediu, dar este derutant, pentru că are sensuri diferite în funcție de popoarele care l-au utilizat sau
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
pe aromâni și pe meglenoromâni, iar în sârbă și bulgară și pe românii din Timoc. Termenul „morlaci” (în greacă "Μαυρόβλαχοι", în latină "Moroulahi" etc., în croată "Morlaci", în italiană "Morlacchi") a fost folosit inițial pentru românii apuseni, dintre care provin istroromânii, dar și acesta a desemnat de asemenea păstori de alte etnii, și nu mai este folosit în prezent. Primul exonim care îi denumește numai pe istroromâni, "Ćići", le-a fost dat de croați. Apare în documentele latinești sub forma "Chichii
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
Ćići", le-a fost dat de croați. Apare în documentele latinești sub forma "Chichii", în cele italienești mai întâi sub forma "Chichi", apoi "Cici" sau "Cicci", iar la germanofoni "Tschizen", "Tschitzen", "Zitschen", "Tschitschen", "Ziegen", "Zische". Originea termenului ar fi că istroromânii se adresau unul altuia cu cuvântul "čiča" „unchi, nene” în sârbă și croată. Astăzi acest etnonim este imprecis, pentru că se referă și la croații din regiunea Ćićarija. Alt exonim folosit de croați era mai demult "Ćiribiri", despre care Ascoli precizează
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
se va generaliza numele limbii și al vorbitorilor săi. Pentru cei din insula Krk (în italiană Veglia) se folosea termenul „vegliotoromâni”. În germană se întâlnește pentru graiul lor termenul "Krkorumänisch", în croată "krkorumunjski". Conform informației provenite de la Ireneo della Croce, istroromânii își ziceau "rumeri" în secolul al XVII-lea, dar acest etnonim nu mai apare în documente până la refolosirea sa de către Andrei Glavina și apoi de către Leca Morariu. În prezent, istroromânii folosesc în general un adjectiv derivat de la numele satului lor
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
în croată "krkorumunjski". Conform informației provenite de la Ireneo della Croce, istroromânii își ziceau "rumeri" în secolul al XVII-lea, dar acest etnonim nu mai apare în documente până la refolosirea sa de către Andrei Glavina și apoi de către Leca Morariu. În prezent, istroromânii folosesc în general un adjectiv derivat de la numele satului lor, cei de la Žejân numai pe acesta ("žejånci"), iar cei de la sud de muntele Učka și adjectivul derivat de la numele satului, și unul general, "vlåš" (singular "vlåh"), preluat de la slavii de
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]
-
Učka și adjectivul derivat de la numele satului, și unul general, "vlåš" (singular "vlåh"), preluat de la slavii de sud. Mai folosesc și cuvântul croat "Rumunji", în special în contactele cu străini, sub influența cercetătorilor români. Încă de la așezarea lor în Istria, istroromânii au început să se asimileze cu populația locală, mai ales cea croată. Cauzele asimilării au fost multiple. În primul rând numărul lor, care nu a putut niciodată depăși 40.000, prima estimare fiind la 10.000 (vezi tabelul de mai
Istroromâni () [Corola-website/Science/298498_a_299827]