299 matches
-
judecata de valoare. Să ne mulțumim cu constatarea de fapt. Să știm să punem ideile și lucrurile la locul lor. În cazul de față, acest insolent și senin mod de a trăi, zi de zi, politeismul valorilor pe care tradiția iudeo-creștină, modernă, le credea depășite. Poate că aici este, de altfel, principala cheie pentru a înțelege bine postmodernitatea: reafirmarea complexului, heterogenizarea tuturor aspectelor vieții. Pluralizare a persoanei, fragmentare tribală, poli-culturalism galopant, iată tot atâtea caracteristici ale vieții sociale. Dacă luăm acești
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
socială nu se mai structurează plecând de la idolii ideologici, ci mai degrabă de la figurile carnale care sunt, ca tot atâtea reminiscențe platoniciene, expresiile instinctelor sociale. Este ceea ce trebuie luat în serios. Căci, dincolo sau dincoace de naivul pro-gresism modern (occidental, iudeo-creștin), bătrânele fantome continuă să lucreze inconștientul colectiv și își fac, aici și acolo, la bine sau la rău, apariții discrete sau zgomotoase. Așa cum ne spune bătrânul Salustius (De diis et mundo IV), iată eterna reîntoarcere a cuvintelor și a lucrurilor
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
din animalitate spre umanitate, din barbarie spre civilitate. Este emanația legii tatălui și a verticalității ei. Fondată pe ipoteza rațiunii, puterea este pedagogică de la un capăt la altul. De altfel, putem spune că toate instituțiile moderne, și chiar toată sensibilitatea iudeo-creștină sunt de esență pedagogică. Vidul este postulat, trebuie să-l umplem. Păcatul este originar, trebuie ameliorat. Imperfecțiunea este fundamentală, trebuie corectată. Astfel, naturalul, barbarul, copilul, femeia trebuie să fie "pedagogizați" de cei care știu, care stăpânesc rațiunea: bărbatul, adultul, șeful
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
sfințeniei Cuvântului, sacralității slujitorului Cuvântului și demnității ascultătorului Cuvântului. Să nu vi se pară straniu: frumusețea nu este numai în semnul atracției spontane a ceva sau a cuiva, ci și în semnul responsabilității datorate pentru că frumusețea și bunătatea în revelația iudeo-creștină sunt inseparabile și prin urmare se impune, și în a-cest caz, un fel de communicatio idiomatum, schimb de atribute; dacă este obligatorie bunătatea (și cine mai stă la îndoială?), este obligatorie și frumusețea. În sens negativ, așa cum se luptă
Măgarul lui Cristos : preotul, slujitor din iubire by Michele Giulio Masciarelli () [Corola-publishinghouse/Science/100994_a_102286]
-
muncă a lui Dumnezeu sau doar o trufie umană? Nu este o decizie care să fie luată ușor. La fel ca și acel subiect extrem de sensibil, și anume folosirea celulelor reproducătoare și a embrionilor. Mulți dintre cei cu o tradiție iudeo-creștină se opun, fără echivoc, folosirii embrionilor. Dar astfel de puncte de vedere vor ajunge, în cele din urmă, în conflict cu obiectivul vindecării celor bolnavi și al alinării suferințelor. Nu acest an, nici la anul, dar va veni și acest
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
de piață. Trentagenarii Îmbogățiți din anii 60 s-au regăsit pe deplin În Emmanuelle, apărut În 1974: propunând formule de petrecere a timpului liber, ținuturi exotice și fantasme sexuale, filmul lui Just Jaeckin era, În sânul unei culturi rămase profund iudeo-creștină, un manifest pentru intrarea În civilizația vacanțelor. Dintr-o perspectivă mai generală, mișcarea de emancipare a moravurilor a cunoscut În 1974 succese importante. La 20 martie, s-a deschis la Paris primul club Vitapop, care avea să joace un rol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2052_a_3377]
-
raportul cu societatea în schimbare și de capacitatea lui de a se autodepăși. Aceste imagini descoperă elementele puse în joc pentru o viziune realistă și amplă a omului și a realizărilor sale esențiale în istorie: - homo religiosus, legat de moștenirea iudeo-creștină, cu sentimentele de ură și de vină din cauza nostalgiei și dorinței unui bine cunoscut și apoi pierdut; - homo sapiens, care derivă din cultura greacă, o ființă superioară altor ființe din natură datorită rațiunii sale; - homo faber este animalul cel mai
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
validării retrospective a unei opere, citită triumfalist ca împlinire necesară a unei „intuiții” prealabile, providențială. Indiscutabil, opera lui Henry pune în joc figura unui „cerc hermeneutic”. Întregul rezultat nu e suma aritmetică a părților constitutive. Întâlnirea cu Scripturile tradiției religioase iudeo-creștine avusese loc, indirect, cu mult timp înainte: prin tratarea temei „fericirii” la Spinoza (cu referiri, desigur, și la violentul Tratat teologico-politic al filozofului evreu) în teza de licență susținută în vara anului 1943 la Universitatea din Lille, prin indirecte aluzii
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
sau exterioritate), devine legitimă. Nu avem de-a face, în cazul lui Henry, cu o impoziție dogmatică sau cu o imprudentă suprapunere de planuri (teologia/fenomenologia), ci doar cu omologarea unui concept filozofic fundamental („apariția”) cu noțiunea centrală pentru tradiția iudeo-creștină („Revelația”). Henry identifică latențele unui conflict major între gândirea prin „reprezentare”, care aruncă fenomenalitatea sub farul de proiecție al intenționalității și, respectiv, gândirea nudă, capabilă să recepționeze o apariție fără prealabilul unor constrângeri formale, printr-o drastică limitare a apariției
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
răspuns sistematic dat filozofiei heideggeriene. Pretutindeni se pot vedea referințe circulare la temele de fond ale gândirii lui Heidegger, din perioada de tinerețe, trecând prin maturitate și sfârșind cu decada vesperală a vieții acestuia. Raportul dintre cultura elenistică și tradiția iudeo-creștină, fenomenologia religiei, conceptul vieții (inspirat de Dilthey), istoricitate, relația cu Meister Eckhart, chestionarea structurilor prereflexive ale conștiinței, tonalitățile afective ale Dasein-ului, istoricitatea, condiția modernității, nihilismul și esența tehnicii - toate acestea sunt teme de reflecție comună pentru Heidegger și Henry. Pe lângă
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
obiectul expiator trebuie să moară, pentru a tăinui originea conflictului colectiv. Jertfa violentă capătă astfel un halou sacru, întrucât societatea s-a eliberat de violență. René Girard identifică mecanismul victimizării în toate religiile arhaice, pe care le analizează în contrast cu tradiția iudeo-creștină. Scripturile, în opinia sa, dezvăluie procesul de culpabilizare arbitrară a inocenței și atacă frontal psihologia rivalității mimetice. Murind pe cruce, Iisus înăbușă pulsiunea de răzbunare și anihilează circuitul vicios al violenței. Tradiția ascetică a Părinților Bisericii - pentru care isihia (pacea
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
exercite o puternică influență chiar asupra mediilor teologice. În America de Nord, critica modernității din „cursul scurt” al manualelor deconstructiviste influențează chiar decizia asupra rosturilor pastorale ale Bisericii. Capitalismul este identificat cu „fiara”1, iar agenda feministă deconstruiește convențiile și invențiile tradiției iudeo-creștine, bazată pe cărți dubioase. De la Vechiul Testament până la autorii postbizantini (e.g. Filocalia), doctoranzii suspiciunii vor citi certe urme de „sadism” ori „masochism”2. Despărțită de orice asceză, spiritualitatea se transformă într-o psihologie a confortului lăuntric. Relaxarea dogmatică este urmată de
[Corola-publishinghouse/Science/1998_a_3323]
-
de către alte grupări militante pentru drepturile femeilor, din motive diferite. De exemplu, multe feministexe "„feminist" indiene l-au respins ca „imperialist” (pentru că reflectă experiențele femeilor europene și americane, mai ales ale celor albe din clasa de mijloc, precum și tradițiaxe "„tradiție" iudeo-creștină, la care se raportează). Alexandra Kollontaixe "„Kollontai,Alexandra", conducătoarea organizației de femei a Partidului Comunist al Uniunii Sovietice îl respinsese ca termen liberal și reformist, preferându-l pe cel de emanciparexe "„emancipare". Această abordare s-a păstrat și în țările
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
a problemelor publice (Landesxe "„Landes,Joan", 1988, p. 2). Dualismul sferelorxe "„dualismul sferelor" (publică și privată) duce la construirea unui spațiu social cu particularități de gen pentru femei și bărbați. În tradițiaxe "„tradiție" modernității europene, ca și în cea veche, iudeo-creștină, spațiul privatxe "„spațiuprivat"xe "„privat" s-a identificat cu femeile, iar cel publicxe "„public", cu bărbații (vezi distincția: treburi bărbătești, treburi femeiești). Spațiul privatxe "„spațiuprivat" are caracteristici „feminine”: este un spațiu al sentimentelor, intimității, grijii, al particularului și al parțialității
Drumul către autonomie: teorii politice feministe by Mihaela Miroiu [Corola-publishinghouse/Science/1944_a_3269]
-
istorice”. Eterogenitatea dezarmantă a hierofaniilor este condiția necesară, „singura capabilă să dezvăluie toate modalitățile sacrului.” ( /28). Eliade a evidențiat dificultățile de Înțelegere a hierofaniilor Îndeosebi de către omul modern, obișnuit să raporteze noțiunea de sacru la formele istorice ale vieții religioase iudeo-creștine și va pleda pentru renunțarea la prejudecățile didactice și la ipotezele evoluționiste În „explicarea sensului trecut sau actual al sacrului În culturile arhaice”. ( /30) În anumite momente istorice „fiecare grup uman a transsubstanțiat un anumit număr de obiecte, animale, plante
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
deznădejdii”, Editura Humanitas, București, 1992) și din ,,Permanența sacrului În arta contemporană” (1964), reprodus În ,,Briser le toit de la maison” (1986). Aici, Eliade se referă la cele două ,,căderi” ale omului În istorie. Prima este cea biblică. Atunci, conform tradiției iudeo-creștine, omul a pierdut posibilitatea de a reîntâlni pe Dumnezeu, dar el păstrase suficientă inteligență pentru a regăsi urmele lui Dumnezeu, În natură și În propria-i conștiință. După a ,,doua cădere” (corespunzând morții lui Dumnezeu, anunțată de Nietzsche), omul modern
FORMELE FUNDAMENTALE ALE SACRULUI ÎN OPERA LUI MIRCEA ELIADE by GHEOCA MARIOARA () [Corola-publishinghouse/Science/1287_a_2109]
-
și el amplasat tot În casa a VIII-a. Tranzitele lui Pluto Pluto (Hades la greci) era fratele lui Jupiter și al lui Neptun. Când cei trei au Împărțit puterea, Pluto a moștenit Infernul. Nu Încape Îndoială că viziunea noastră iudeo-creștină asupra Infernului, ca loc al damnării, este cea care Îi conferă lui Pluto acea imagine de zeu Înspăimântător pe care o anumită formă a astrologiei o dă În vileag cu atâta plăcere. Este adevărat că Pluto e singurul a cărui
[Corola-publishinghouse/Science/1869_a_3194]
-
să depășească datinile iudaice strămoșești; i-a impus să meargă în casa centurionului, care tocmai trimisese câțiva slujitori să-l cheme, pentru a-l introduce prin botez în prima comunitate creștină. După convertirea acestuia, Petru a trebuit să înfrunte opoziția iudeo-creștină, geloasă pe patrimoniul Evangheliei; adresându-se comunității creștinilor proveniți din iudaism, le-a arătat că paternitatea lui Dumnezeu este universală și se extinde asupra tuturor, chiar și a soldaților, fără nici o excepție (cf. Fap 11, 4-18). Convertirea centurionului Cornelius a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
Proprietatea privată Piața Competiția Tehnologia Dreptatea socială Solidaritatea Egalitatea Statul bunăstării Siguranța socială H. Dreptul popoarelor de a se autoguverna Pacea Datoria de intervenție I. Activitățile de timp liber Emanciparea femeilor Protecția naturii J. Familia Creștinismul Civilizația noastră este, incontestabil, iudeo-creștină. După prăbușirea Romei, Biserica este singura instituție organizată care întrunește toate funcțiile necesare vieții și continuității societății, de la transmiterea culturii până la educație, sănătate sau binefacere. Ea integrează populațiile sosite cu marile valuri migratoare, legitimează puterea civilă reconstituită, asigură unitatea lumii
Sociologia valorilor by Rudolf Rezsohazy [Corola-publishinghouse/Science/1070_a_2578]
-
de a aborda această problemă. În primul rând este o perspectivă istorică. O'Connell (1991), printre alții, identifică trei factori de formare sau teme care se întâlnesc în crearea și recrearea unității pe care o numim Europa. Acestea sunt monoteismul iudeo-creștin, raționalismul grecesc și organizarea romană. Acești factori se schimbă, evoluează de-a lungul timpului, însă combinațiile lor pot fi văzute formând și reformând un mod de viață, pe care îl recunoaștem ca fiind cel european. Componența religioasă, în astfel de
Religiozitatea și instituțiile sociale în România by Ion Petrică () [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
practicii sociale în lumea secularizată a societăților postmoderne sunt multe și în aparență extrem de puternice. Gândirii sociale creștine i se impută următoarele trăsături: 1. Gândirea socială creștină e anacronică întrucât e generată într-o societate și într-o cultură (tradiția iudeo-creștină milenară și presupus "arhaică") care nu mai structurează în mod caracteristic societatea prezentă și viitoare. 2. Gândirea socială creștină e anistorică, întrucât se bazează pe premise "metafizice" (nedemonstrabile, fixe și imobile, contrastând cu "faptele" empirice și cu impulsurile de emancipare
Religiozitatea și instituțiile sociale în România by Ion Petrică () [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
pe lângă numerotarea inversă a elementelor ei, octada romană a fost înlocuită cu o unitate mai mică de timp, grupa de șapte zile. Tradiția aceasta provine de la evrei și reflectă simbolismul zilelor de la facerea lumii. După cum se știe în istoria revelației iudeo-creștine, numărul șapte are un caracter sacru. Cum sabatul evreiesc era socotit ziua a șaptea, de odihnă și de sărbătoare, creștinii au acordat acest rol și însemnătatea cea mare Zilei Domnului, duminica, în care a înviat Mântuitorul Hristos. Câtorva dintre celelalte
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
De aceea nu se orientau după data apariției lunii iudaice, ci după ziua săptămânii creștine: vineri și duminică, zile în care au avut loc răstignirea și, respectiv, Învierea Domnului nostru Iisus Hristos. „Numai în vorbire figurată, și anume în mediul iudeo-creștin, se putea face o apropiere de înțeles între faptul istoric iudaic și faptul istorico-creștin”. Consecințele religioase și istorice ale celui din urmă își dovedeau însă net superioritatea și bogăția. „O deosebire era totuși între cvartodecimani și ceilalți creștini: pe când aceștia
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
numeroși cei care gîndim că principiile de la 1789, drepturile omului, adică prioritatea persoanei și a solidarității civice, nu numai că nu sînt uzurpări profanatoare ale dreptului divin, dar nu își capătă întreaga complexitate decît dacă sînt legate de o moștenire iudeo-creștină, singura capabilă să explice ceea ce au ele mai sacru, o asemenea convingere, mult timp îmbrățișată de foarte puțini, n-ar fi putut să se afirme, să se dezvolte, să se aprofundeze, fără un efort de gîndire și de acțiune care
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
serioasă, foarte științifică și conduce la ideea că "fizicienii pot deduce prin calcul existența lui Dumnezeu, precum și inerența învierii morților către o viață veșnică". Deci fizica, cu legile ei, așa cum sunt ele înțelese în prezent, vine să acrediteze adevărul teologiei iudeo-creștine. Cum universul vizibil și-a început existența cu 20 de miliarde de ani în urmă, înseamnă că el este o sferă cu un diametru de 20 de miliarde de ani lumină. Sfera va crește pe mă-sură ce universul se
[Corola-publishinghouse/Science/1490_a_2788]