307 matches
-
Această bătălie nu se dă pentru bani sau teritorii; nu este una între sărăcie și bogăție sau între vechile obiceiuri și modernitate. Nu este o luptă pentru supremație între Hubal, Zeul Lunii din Mecca, cunoscut drept Allah, și Iehova, Dumnezeul iudeo-creștin din Biblie". (pagina de început a site-ului Pat Robertson, www.PatRobertson.com/speeches) 262 Sondaj, Forumul Pew pe tema religiei și vieții publice, Centrul de Cercetare Pew pentru Oameni și Presă, iulie 2005. 263 "An Arab-American Relationship for the
by Madeleine Albright [Corola-publishinghouse/Science/1028_a_2536]
-
de felul cum suntem sau enervați de propria persoană. Sentimentele de mulțumire sau de dezgust față de sine sunt în mod normal provocate de succese, de dorințe împlinite, de poziția bună sau recunoașterea pe care o avem în societate. În cultura iudeo-creștină stima de sine ridicată apare constant asociată cu egoismul și culpabilitatea. În psihanaliză stima de sine este considerată a se dezvolta prin interiorizarea imaginilor parentale și identificarea cu acestea, ea fiind deseori asociată cu sentimentul de culpabilitate. Mecanismele de apărare
Arta de a fi părinte by Georgiana Prepeliţă () [Corola-publishinghouse/Science/290_a_1394]
-
este o ascensiune la cer cu zile extatice petrecute în alte lumi. Toate cunoștințele asupra actelor de vindecare sunt obținute în transă, în vis, în starea de veghe de dinainte, din timpul sau de după ritualul de inițiere. Ca o moștenire iudeo-creștină și greco-romană în cultura medievală a vestului Europei apare o creștere și o decădere a magiei în raport cu religia, o paradigmă între magie, religie și știință încheiată cu victoria ultimei 155. Și totuși cum se poate ca o persoană religiosă să
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
conține puterea creativă. Sunetele sacre reprezentate de cuvinte cum ar fi numele Marelui Arhitect al Universului, narațiunea miturilor divine, rugăciunile, imnurile, dar, cum spuneam, și unele sunete sacre precum om hindus sau om mani padme hum al budiștilor și aleluia iudeo-creștin. Ritualurile legate de venerare, sacramente, inițieri, sacrificii și procesiuni sunt strâns conectate la expresiile verbale ale puterii sacre. Parte a importanței ritualurilor este tocmai faptul că obiectele sacre își au bine stabilit locul. Pentru ca existența umană să se dezvolte trebuie
by LIVIU PENDEFUNDA [Corola-publishinghouse/Science/986_a_2494]
-
nu este întâmplătoare, în acest context al discuției despre conștiința de sine. Spunem aceasta pentru că lumea orientală, omul oriental se va raporta în mod diferit, își va pune întrebările în mod diferit și va găsi răspunsuri diferite, altele decât lumea iudeo-creștină, a cărei credință stă azi la baza a ceea ce numim occidentalism 178. Conștiința de sine este baza pentru libertate și raționalism, valori și stări prin care ne-am deosebit în construcția civilizației materiale. În toată dezbaterea despre economie și despre
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
doar un singur om este liber, dar tocmai de aceea asemenea libertate este numai bun plac, sălbăticie, întunecime a patimii sau uneori îndulcire, domesticire a ei, deci tot hazard al naturii sau bun plac"179. Se pare că doar lumea iudeo-creștină și-a luat în serios rolul de a-și duce până la capăt povara cunoștinței binelui și răului. Modul cum oamenii se raportează la lumea reală este determinant pentru evoluția ulterioară a civilizației pe care o construiesc, pentru știința pe care
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
de ce numai lumea occidentală poate să dezvolte aceste uimitoare metode de folosință a banului, de ce tehnicismul și performanța științifică au ca punct de plecare doar raționalitatea conștiinței și nu confuzia conștiinței. Andrei Pleșu ne amintește că "Spre deosebire de metafizica veche-indiană, cosmologia iudeo-creștină nu pune la îndoială realitatea lumii"180. Nu poți înțelege ceva negându-i existența. "Creatorul nu instituie o iluzie, un joc tainic al Lui cu El însuși. Lumea creată e reală, chiar dacă e dependentă de Făcătorul ei și, prin urmare
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
lumii și omului. Sedlacek pune în evidență, în lucrarea "Economia binelui și a răului", cele două concepții fundamentale despre lume și om. Este vorba despre concepția orientală care consideră lumea ca evoluând într-o "viziune ciclică mirifică"887 și concepția iudeo-creștină. "În Epopeea lui Ghilgameș istoria nu merge în nicio direcție. Totul este o reprezentare ciclică, cu variațiuni minore, așa cum vedem în natură, iar poveștile au loc într-o stranie buclă temporală: povestea lui Ghilgameș se termină acolo unde a început
[Corola-publishinghouse/Science/84957_a_85742]
-
în secolul al III-lea... O parte le permite lycienilor să construiască o fântână publică la Zorban, la câțiva kilometri de Oenoanda. Dacă tot nu s-a instaurat paradisul grec pe pământ, niște nevrozați pun la cale edificarea unui paradis iudeo-creștin în cer și transformă existența în drum al crucii, în ispășire. Negustori de pește, dulgheri, călcători de postav, tăbăcari se cocoață pe cadavrul filosofiei grecești și triumfă pe ruinele Antichității elenistice. Particularitatea lor? Își transformă ura față de ei înșiși în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
escamotarea practicată de învingătorii idealiști 49; incapacitatea filosofilor de a practica o istoriografie corectă 8-9; istoriografia dominantă (o istorie fără autor 8-9; reluarea erorilor și a aproximațiilor în istoriografie 9-10; o istoriografie platoniciană 11-12, 14, 49-50, 103-104, 209-210; o istoriografie iudeo-creștină 11-12; o istoriografie hegeliană 12-13; istoria învingătorilor idealiști 12-14, 27-28); o istoriografie subalternă (a ateismului 210, 271-272; a atomismului 210; cirenaică 27, 105; a hedonismului 27-28, 41, 109-110; a materialismului 209) personaj conceptual - Aristip și Diogene 104; Grădina 211; în
[Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
unele cu altele, de a înțelege care sunt nevoile profunde ale Celui-lalt, această simpatie și această înțelegere nefiind reductibile nici la un altruism pur, nici la o formă deghizată de egoism. El atașează în mod explicit această aptitudine la comandamentul iudeo-creștin: "Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți". "Pentru a regîndi economia, trebuie deci reînnodate legăturile cu tradiția sa inițială, profund filosofică și profund umană. Cu toate schimbările ce au intervenit în contextul social, principiile de bază rămîn aceleași."12 Așa cum
[Corola-publishinghouse/Science/1513_a_2811]
-
culturile asiatice, influențate de gândirea confucianistă, pun un accent deosebit pe efort. Se poate explica astfel răspândirea timpurie și vastă a educației paralele în țări asiatice, dar mai puțin frecvența mare a apelului la meditații în țările aparținând spațiului cultural iudeo-creștin, care pun un mai mare accent pe abilitate. 4. Meditațiile și reproducerea socială. Efectele meditațiilortc "4. Meditațiile și reproducerea socială. Efectele meditațiilor" În construcțiile teoretice de mai sus, apelul la meditații rezultă ca soluție logică pentru părinții care vor să
[Corola-publishinghouse/Science/2235_a_3560]
-
de a aborda această problemă. În primul rând este o perspectivă istorică. O'Connell (1991), printre alții, identifică trei factori de formare sau teme care se întâlnesc în crearea și recrearea unității pe care o numim Europa. Acestea sunt monoteismul iudeo-creștin, raționalismul grecesc și organizarea romană. Acești factori se schimbă, evoluează de-a lungul timpului, însă combinațiile lor pot fi văzute formând și reformând un mod de viață, pe care îl recunoaștem ca fiind cel european. Componența religioasă, în astfel de
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
practicii sociale în lumea secularizată a societăților postmoderne sunt multe și în aparență extrem de puternice. Gândirii sociale creștine i se impută următoarele trăsături: 1. Gândirea socială creștină e anacronică întrucât e generată într-o societate și într-o cultură (tradiția iudeo-creștină milenară și presupus "arhaică") care nu mai structurează în mod caracteristic societatea prezentă și viitoare. 2. Gândirea socială creștină e anistorică, întrucât se bazează pe premise "metafizice" (nedemonstrabile, fixe și imobile, contrastând cu "faptele" empirice și cu impulsurile de emancipare
by Ion Petrică [Corola-publishinghouse/Science/1120_a_2628]
-
indiferent de calitatea ei le-a fost utilă. În ce sens? Au ajuns să cunoască subtilitățile propriei lor religii pe calea ocolită a spiritualității străine. Mai mult: mișcarea hippy, așa cum scrie Mircea Eliade, a redescoperit inconștient după secole de dominanță iudeo-creștină dimensiunile ocultate în timp ale religiozității de tip cosmic (hierogamiile precreștine, sacralitatea naturii, religiozitatea nudității și sexualității). Fascinant este faptul că ele au supraviețuit timpului și istoriei, izbucnind neașteptat în cele mai stranii și neașteptate ipostaze. În acest sens sunt
by NICU GAVRILUŢĂ [Corola-publishinghouse/Science/990_a_2498]
-
Aristotel. Totodată, aceste texte au hrănit gândirea și au îmbogățit semantismul limbii grecești, cu atât mai mult cu cât ele căutau să răspundă în plan teoretic la mutațiile care aveau loc în realitatea politică a cetăților. Ele au întâlnit gândirea iudeo-creștină și au ajuns să asigure astfel prima formă a noii credințe monoteiste, creștinismul. De la acest nivel, traseul arheologic va reveni, pe linia neoplatonismului și a scrierilor teologilor capadocieni, la gândirea creștină și la faliile, dar și la grefele conceptuale care
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cetății grecești, precum și diverse alte mărturii despre spațiul public (scenografiile urbane ale puterii sau ceremonialurile imperiale). Bogata practică religioasă a antichității va influența încă de la început basilëìa, în bună măsură rezultat al întâlnirii dintre discursul politic roman, filosofia iudeo-creștină și mitologia locală a Bizanțului elenic. Imaginarul creștin, la rândul lui, va fi substanțial ajutat de spectacolele publice gestionate împreună de casa basileică și de biserică - instanțele decidente ale imperiului în legătură cu tiparele programelor iconografice, implicit cu dreptul de reprezentare și
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Ce și cum a mers mai departe, dar și ce s-a pierdut din imaginarul filosofic antic după momentul afirmării unei noi gândiri politice, sacralizate, a primului imperiu creștin? Dat fiind că la fondarea Constantinopolului romanitatea a întâlnit atât filosofia iudeo-creștină, cât și moștenirea gândirii religioase populare elene (în particular, a Bizanțului precreștin), cum a fost redefinită imaginea? Cum s-a petrecut trecerea de la viziunea antică asupra imaginii și asupra puterii la cea creștină, apoi la imaginea sacră a basileului? Imaginarul
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
care se regăsesc imaginile simbolice - reprezintă pentru Plotin chiar punctul de întoarcere către Unu, de unde se (re)începe (re)integrarea. Nu însă și o izbândă deplină a cunoașterii divinului, de aceea, fără a critica imaginea așa cum o face Platon, filosoful iudeo-creștin este iconoclast prin scepticismul cu care privește forma însăși, ca fiind incapabilă să rețină frumusețea pură (Besançon 54-61). Grabar merge ceva mai departe și pune în relație reflecțiile asupra imaginii la Plotin și în general neoplatonismul cu tiparul iconografic bizantin
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
discursului" edilitar al lui Constantin I și în programul său de imagine − Christos−Helios și Christos−Orfeu. Aceste identificări apar și la Clement din Alexandria, și la Hippolit (Moreschini 251-99), urmând textul biblic; ele sunt puse în relație, în tradiția iudeo-creștină, cu mitologia greco-romană (afilierea dintre tipul zeului-păstor și cel apollinic a dat în iconografie motivul lui "Christos ca tânăr imberb", alături de reprezentarea "Christos matur cu barbă, Judecător"). Spuneam însă că sunt cel puțin la fel de importante aceste apropieri pentru imaginarul politic
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
constantinopolitan". Proiectul ideatic creștin, configurat pe baza tradiției neoplatoniciene, a preluat din antichitate: teoria asupra divinului, funcțiile imaginației, tripleta bine−existent−gândire, precum și noțiunea de justiție în numele binelui și al adevărului absolut (înțeles ca principiu divin). Conjugarea acestora, prin filosofia iudeo-creștină și prin Epistolelele Apostolului Pavel, cu conceptul (mai curând aristotelic) de oíkonomía a determinat relația în cele din urmă politică dintre instituția basileică, ecclesie și planul de diseminare a imaginii christice în lumea creștină. Precum filosoful
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
scolastica medievală de influență neotomistă − purtătoare a ideilor aristotelice, dar și a tezei primatului puterii papale - și teologia isihastă de sorginte neoplatoniciană a readus, în cadru politico-religios, dialogul dintre cei doi mari filosofi ai Greciei antice, tranșat anterior de gândirea iudeo-creștină. Înfruntarea teologică din prima jumătate a secolului XIV a fost integrată în cele din urmă în discursul oficial, pentru că sprijinea, programul pedagogic civil al puterii bizantine de restaurare a valorilor morale și spirituale. Apelul la această strategie s-a dovedit
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
decantat următoarele aspecte în plan teologic și teocratic: 1. Victoria iconodulilor și a teologiei icoanei, în secolul VIII, a impus doctrina iconologică, în baza tradițiilor apostolice și patristice, ele însele situate la confluența dintre filosofia antică a imaginii, interpretarea sa iudeo-creștină și iconografia religioasă, bazată pe epifaniile divine; 2. Prin textele vehemente ale patriarhului Nichifor, s-a ajuns la reinterpretarea conceptului de oikonomie creștină, în toată complexitatea sa - și ca plan de organizare teritorială și economică, și ca program de gestionare
[Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
produc, în cele din urmă, în beneficiul unei faze ultime în care clasa cea mai numeroasă - proletariatul - pune stăpânire pe putere și deschide astfel drumul unei societăți fără clase, comuniste. Să fie oare marxismul un înveliș științific al vechii problematici iudeo-creștine a celui ales care suferă și a cărui moarte - proletariatul dispare și el, o dată instaurat comunismul - oferă acces la viața adevărată? Afirmând că istoria are un sens și că sensul ei este cel al ajungerii într-o lume mai bună
[Corola-publishinghouse/Science/1933_a_3258]
-
canonizării lui Toma a fost început de papa Ioan al XXII-lea în 1316 și a fost declarat sfânt la 21 iulie 1323. Scrierile. A urmărit să elaboreze o enciclopedie a gândirii medievale creștine, prin realizarea unui acord între tradiția iudeo-creștină și viziunea greco-arabă despre lume; rezultatul s-a materializat în culegeri sistematice sau summe. Fiecare dintre acestea se împarte într-o mulțime de probleme, fiecare problemă se împarte în subprobleme și diviziunea lor continuă. Problematica abordată de Toma este deosebit de
by Dumitru Popovici [Corola-publishinghouse/Science/972_a_2480]