152 matches
-
unui joc istoric. Îmi place-n clipele de tristețe să măresc intensitatea acestora lunecând spre depărtările neamului și să mă chinuiesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate de-a lungul vecurilor de acest popor și mă-nfioară resemnarea, gemeteleși toate jelaniile consumate-n umbră. Nu aveți momente când auziți trecutul nostru, când tot ce a trăit acest neam se actualizează în voi și se subtilizează într-o muzică de monotonie lungimi orientale, în tărăgăneala melancolică a melodiiilor noastre populare? Nu vă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
familiei: aceea ridicată pe un imens suspin. Dragostea e un „magnet dulce”, un „foc greu” În piept, o tovărășie plăcută și o gîrlă de suspinuri pe care poetul, fire comodă, le vrea cît mai ușoare („suspinuri, fiți mai ușori”). Simbolul jelaniei În iubire devine, acum, filomela, iar cadrul ei de desfășurare este crîngul, pajiștea În ambianță nocturnă. Apare și plăcerea În suferință: „Ș-Îmi place ceasul de chin, Voi pururea să suspin”, Însă acest om simțitor și pătimaș nu stăruie În
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spre noimă trece prin teritoriul Amorului. Amorul cuprinde totul, exprimă totul, de la politică la religie. Pentru poetul de la 1820 erosul este conceptul fundamental de existență. Existența dinafară și existența dinăuntru n-au Înțeles fără Amor. Este multă prefăcătorie În jurămintele, jelaniile poeților, dar să nu ignorăm faptul că din prefăcătoriile pasiunii se naște adevărul poeziei. Dar ce este acest Amoriu care nu lasă În pace pe postelnicii, logofeții și marii noștri vistiernici? Pentru cei vechi, spune același Denis de Rougemont, Erosul
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
au răni mari pe piept și pe față. Cât despre cărți, nici urmă. Se-nvârti de colo colo zăpăcit și-și privi mâinile, sutana, dar dintr-odată se trezi gol și, din nou, coridorul acela lung și întunecat și acea jelanie de glasuri nedeslușite și răgușite. Puterile îl părăsiră. Aleargă, aleargă și strigă, strigă...și se trezi asudat, cu capul plesnindu-i de durere și senzația că i s-au umflat mâinile. Starețul se purta cu el cu precauție, îl spiona
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
soarta sa cea crudă. El blestemă ziua în care a venit pe lume: „Piară ziua în care m-am născut și noaptea care a zis: s-a zămislit un prunc!"(III, 3). El își chemă moartea în gura mare. Aceste jelanii sunt expuse în cele 26 de versete ale cap. al III-lea, probabil ca să-i dea timp suficient lui Satan să sară de bucurie într-un picior și să telegrafieze urgent Dumnezeului ceresc toată tărășenia (cică a telegrafiat doar câteva
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
din țara Egiptului, de la întâi-născutul lui faraon, stătător pe tronul lui, până la întâi- născutul întemnițatului, care stă în temniță, și toată pârga dobitoacelor. Și s-a sculat noaptea faraon, el și toți sfetnicii săi și toți egiptenii, și a fost jelanie mare în Egipt, căci nu era nici o casă în care să nu fie un mort” (Ieșirea, XII, 29—30). Vedeți că pe lângă ce-a făcut divinul Dumnezeu cu egiptenii, americanii cu bombardierele lor mai au de învățat. De abia atunci
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
să crape și să-l lase pe răposatul rege „să răzbească la lumina zilei”, căci s-a supus și le-a dat ascultare. Ritualul invocării reușește să-l aducă printre cei vii prin apelurile sale („anakakleisthe: aduceți-l aici prin jelaniile voastre”, îi spune regina corului). În desfășurarea ritualului, ofrandele de lapte, miere, apă, vin, ulei și flori (vezi Oedip la Colonos și Ifigenia în Taurida) sunt urmate de invocații către Pământ, către Hermes și către cel ce domnește peste împărăția
Fantoma sau îndoiala teatrului by Monique Borie () [Corola-publishinghouse/Science/1979_a_3304]
-
călătoria 153-155; corpus 157; hedonist 155-156; materialist 154-155; discipol al lui Platon 153-155 Hedeia 214 Hegesias 123 Heraclit - corpus 53-54; lacrimi 70, 258-259 Hipparh - abderitan sau pitagorician 71; critic al unui egocentrism 75-76; hedonist 72-73; îndreptar hedonist 73; critic al jelaniei 75-76; jubilarea 74; căutarea pozitivității 74-75; eminența prezentului 74 Leontion 214 Leucip - absența oricărei bibliografii 54, 307; bucuria autentică 40, 43-44; primul filosof hedonist 35-37; eminența omului 44-45; inițiator al teoriei atomiste 38-41 Longin 229 Lucrețiu - ceea ce nu se știe
Michel Onfray. In: O contraistorie a filosofiei. Volumul x [Corola-publishinghouse/Science/2095_a_3420]
-
liniștii (Liniște), o meditație funebră (Gorunul). Pentru Blaga, moartea nu înseamnă transcendere, ci dispariție, timpul este un "devorator al vieții", existența devine "o mare trecere". Meditația asupra "marii treceri" e un reper important în creația lui Blaga. Meditația e o jelanie, obiectele nu au un contur ferm. Blaga e "un extraordinar poet al timpului" (George Gană); "Vremea se cerne, și-o pulbere albă/ pe tâmple se-așează" (La curțile dorului). Uneori are o atitudine de resemnare, scrie o poezie tragică, relevând
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
își trimitea slujitorii după bani și după lucruri, iar celor care se împotriveau, le lua viața. Într-o zi, oamenii sărmani s-au dus la moaștele Sfintei Paraschiva și "l-au pârât" pe Duca-Vodă, "scăldând racla cu lacrimi". După această jelanie, s-au tulburat stihiile, s-a așternut zăpadă mare, iar demonul adus de vânt l-a amenințat pe domnitor. Acesta a fugit cu ceva averi, dar a fost prădat de leși. Cu ultimii trei galbeni a cumpărat o sanie și-
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
fostei prefecturi (cercetări publicate în volumul I al acestei lucrări) a rezultat faptul că și pe parcursul anului 1946 trupele ocupanților sovietici dădeau adevărate asalturi asupra bunurilor și vieților locuitorilor din mediul rural, fără a fi scutiți nici orășenii, desigur, așa că jelaniile ipocrite ale „instructorilor” comuniști în care își descriau numeroasele și repetatele eșecuri în lumea satului dar și în lumea muncitorească din cele două „fabrici” ale orașului Vaslui, nu-și aveau rostul. Pe deoparte, rușii furau orice fără teama de a
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
Față de alte rapoarte de activitate în care „juniorii” bolșevici vasluieni se plângeau, oarecum, de lipsa sprijinului financiar mai consistent venit din zona „seniorilor”, de data aceasta și luând în calcul și importanța covârșitoare a alegerilor parlamentare care băteau la ușă, jelaniile lui Bălteanu et gașca nu și mai aveau rostul odată ce recunoșteau (în scris) următoarele: „...ajutorul pe care ni-l dă partidul este foarte mare atât din punct de vedere financiar cât și din punct de vedere politic (subl.ns.). Indemnizațiile
Întâmplări din vremea Ciumei Roşii by Paul Zahariuc () [Corola-publishinghouse/Science/1230_a_1931]
-
comunicatului din presă ce anunță moartea lui Creangă. Citind despre propria moarte în gazete și tratând evenimentul cu sarcasmul obișnuit al țăranului ce adoră să facă haz de necaz, Creangă ar fi zis: „Dacă atâta era să-mi fie toată jelania după moarte, îmi pare bine că n-am murit încă, și deie Dumnezeu să mor când s-or găsi oameni cărora să le pese ceva mai puțin de unu ca mine”. (16, p. 258 ) Neliniștit de starea sănătății tatălui, Constantin
Ion Creangă sau arta de trăi by Ana-Maria Ticu () [Corola-publishinghouse/Science/1209_a_1921]
-
era un dar divin. Nu oricine era vrednic s-o poarte, ci ființa aleasă și demnă de a fi ascultată. Și repertoriul își are noima lui. Orfeu începe prin a-și cînta (nara) propria-i nefericită poveste. Nu este o jelanie cu pierdere de sine, ci împărtășirea unei suferințe pilduitoare, memorabile. Chiar și fiarele sunt dispuse să ia aminte, din dorința de armonizare cu celelalte vietăți, spre folosul lor și al tuturora. Orfeu extinde repertoriul la cazuri asemănătoare din mitologie, care
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
cu disperare și cere forțelor divine împuternicite să-l ajute într-o formă sau alta: Cu inima înlăcrămată Porni departe, spre cîmpie, Cu-nlăcrămată inimă-păstorul Porni departe, spre cîmpie; Cu fluieru-i legat de gît El își începe jeluirea. Nici urmă de jelanie la eroul mioritic. Plîngerea e amînată sau transferată în altă ordine cosmică, pentru ca sensul existenței să fie recuperat dintr-o perspectivă posibilă. Sumerienii vorbeau de autorități sau de divinități patronale, care aveau în stăpînire, fiecare în parte, sectoare distincte din
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
Omului nu-i rămîne decît să înțeleagă adevărurile relevate pentru totdeauna. Mitologia a arătat prin nume divine prestigioase că orice abatere de la regulă nu schimbă cu nimic situația. Mai păgubit este neștiutorul, acela care așteaptă moartea cu frică și cu jelanie (gîndindu-se la ea ca la răul cel mai mare din lume), decît individul care își așteaptă sfîrșitul „pregătit” și cu „împăcare”. Miorița se află în prelungirea acestei mitici funerare. Dacă păstorul s-ar fi lamentat la vestea că se pregătește
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]
-
iată că de vreo douăzeci de ani aștepta an de an cu nerăbdare denia din Miercurea Sfântă pentru că, pe lângă glasul lui rotunjit bărbătește care se tânguiește întru pocăință, celelalte glasuri rămâneau pe urmă, ținând doar isonul, lăsând bolților bisericii doar jelania sufletului lui. Și după exprimarea aceasta publică a credinței sale, grijile domniei dispar, rămâne doar pregătirea pentru marea sărbătoare, „Paștile Domnului, Paștile...” Oare ce-o fi vrând Ștefan? Zilele trecute au hotărât cu doamna și cu naș Dinu să fie
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
ne atace tocmai azi? ― Bologa, e sigur, reluă căpitanul mai plângător. Crede-mă... O patrulă mi-a adus de aseară știrea că se fac pregătiri grăbite... Ai să vezi, Bologa!... Așa e totdeauna... Zece minute Cervenko nu mai conteni cu jelaniile, încît Apostol plecă buimăcit, blestemîndu-și clipa care l-a îndemnat să intre la ruteanul maniac. Afară însă, în tăcerea frământată de vânt și în întunericul necăcios, îi veni inima la loc și-și zise că Cervenko a început să nebunească
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
moarte”. Tonul elegiac, baladesc, accentuînd ruperea tragică de lume (sau doar de o anume lume, de cea profană): “N-o să-l mai vadă nimeni cu anii. / Numai de sus pretutindeni / l-a dovedi cu țipăt uliul / și buha cu scurte jelanii”, pune În cumpănă două lumi În cadrul unui ritual inițiatic. Asumarea haiduciei este moarte pentru lumea veche și totodată renaștere Într-o lume nouă, aceea a poeziei În care singurii martori și Însoțitori ai celui ce a Îndrăznit sînt ființe la fel de
Mulcom Picurând by Corneliu Traian Atanasiu () [Corola-publishinghouse/Science/1259_a_2200]
-
spațiu în care Furiile dezlănțuite îl căutau pe Oreste, care fugise din calea lor, pe când ele ațipiseră; de cealaltă, era văzut vinovatul, cu fruntea încinsă de o legătură, sărutând picioarele statuii Minervei și implorându-i ajutorul. Aici, Oreste își adresează jelania zeiței; acolo, se agită Furiile; merg, vin, aleargă. În sfârșit una dintre ele exclamă: "Iată urma de sânge pe care paricidul a lăsat-o cu pașii săi... Îl simt, îl simt..." Ea merge. Surorile-i nemiloase o urmează: ele trec
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
stârnește nicidecum râsul. Nu veți auzi niciun tată exclamând pe un ton glumeț dureros: Dar ce naiba căuta el pe galera aceea? Și niciunul nu va intra în camera fiului său rupt de oboseală, adormit și sforăind pe un pat nenorocit: jelania acestui tată nu va fi întreruptă nicicum prin vorbele copilului care, cu ochii în continuare închiși și cu mâinile așezate ca și cum ar ține frâiele a doi cai năvalnici, îi îndeamnă cu biciul și cu vocea, și visează că încă îi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în proiectul său decât Diderot. El vrea să zugrăvească, sub toate formele ei, mizeria socială, încă niciodată adusă pe scenă. "Îmi voi spune că poetul este interpretul nenorocirilor, oratorul public al celor oprimați; că menirea lui este de a aduce jelaniile la urechile cele mândre care, oricât de lipsite de milă ar fi, vor auzi tunetul adevărului, vor fi uluite și mișcate de acest lucru; căci chiar și cel rău este obligat să lupte pentru a învinge firea și mila. Și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
capete. Un camion deschis, plin de călăi profesioniști, trecu prin fața lor În drum spre spînzurătorile publice din Orașul Vechi. Încercîndu-și norocul, un băiat cerșetor desculț alerga pe lîngă Packard. Bătea cu pumnii În portiere și Întindea palma spre Jim, cu jelania bine-cunoscută pe toate străzile din Shanghai: — Fără mamă! Fără tată! Fără whiskey cu sifon! Yang dădu cu biciușca În el și băiatul căzu la pămînt, apoi se ridică din fața roților unui Chrysler ce venea din urmă și porni să alerge
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
lui Nefertiti, de exemplu, de cel al Marelui Preot al lui Amun, lucru care poate crea regretabile confuzii. Tehnică narativă nu foarte des folosită, datorită dificultății pe care o implică redarea tonurilor distincte ale mai multor personaje (ilustrată admirabil În Jelania greierilor captivi de Brian Glanville, cum Îmi vine-n cap acum), la Naghib Mahfuz ajunge o adevărată varză, drept pentru care a și primit premiul Nobel În 1988, după ce a scris zeci de romane, printre care și acesta (1985), „roman
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1995_a_3320]
-
prototipul victimei regimului comunist, a cărui cruzime neverosimilă întrecuse chiar și imaginația diabolică din care se născuse. Durerea devine în mâna Monicăi Lovinescu arma secretă de care nu se va dezice nicicând: "Refuz cu îndărătnicie orice narcisism, inclusiv cel al jelaniei. Mă întorc spre semeni și mi-i fixez drept unic orizont, nu din cine știe ce creștinească vocație, ci pentru a scăpa de mine. Mama s-a lăsat ucisă ca eu să fiu liberă, îi datorez această solidaritate cu victimele." (La apa
Aici Radio Europa Liberă by Cristina Cioabă () [Corola-journal/Journalistic/8359_a_9684]