272 matches
-
dat de Petru Șchiopu voievod să se distrugă. Și atunci, la 17 decembrie 1618, „ Io Radul (Mihnea) voievod, domn a toată Țara Moldovei...Iată au venit înaintea noastră...călugării de la sfânta mănăstire numită a lui Balica...și ni s-au jeluit...și au spus că privilegiul de danie și miluire ce l-au avut pe locul sfintei mănăstiri...de la sfântrăposatul unchiul domniei mele Petru voievod acel privilegiu a putrezit în pământ cu totul , a rămas numai pecetea acelui uric, când a
Iaşii dealurilor albastre by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1211_a_1919]
-
ziua aceea, aici, pentru ultima dată? Restul? Îl voi retrăi azi, cine știe cum, prin ceață; dar simt nevoia să te caut, deși am siguranța că nu te voi găsi. [...] Draga mea Mica, nu sunt o mamă bună. Mă tângui și mă jelui, în loc să-ți fiu sprijin. Sunt la o vârstă când Maica sta în vârful patului, Taica - Moșu B[ălăcioiu] - se plimba în halat gris-bleu pe drumul ce duce spre șoseaua mare, o vârstă la care bietul tata nu a ajuns. Și
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
cu mine Însumi, acceptându-mi existența, cu suișurile și șocurile sau „coborâșurile” ei, Îmi accept și bătrînețea. În sensul că mă bucur de ea, de această vârstă, În ciuda atâtor lamentații, scriptice sau orale, ale celor care, din pragul ei, se jeluiesc după Îndepărtata și trandafiria tinerețe. Bătrânețea, această fază biologică și morală, este și sediul tuturor ieremiadelor care, precum le arată și numele, Încep cu vechea și augusta Biblie, acel vanitas vanitatum, viața ce se profilează deodată și ireversibil ca sediu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
lucioasă tălpile unui bărbat. Afară, lumina și aerul mi s-au părut adevărate binecuvîntări. L-am dus pe tata în „casa cea mare” s-o vadă pe mama. A îmbrățișat-o peste sicriu și a plîns zguduit, jelind-o și jeluindu-se ca și în ziua precedentă la aflarea morții ei. La căpătîi, aranjîndu-i mai bine broboada, Lucica plînge liniștit. Mă stăpînesc cît pot să nu dau drumul hohotelor care îmi sfîșie pieptul. Preotul, dascălul și pălimarul „citesc” primul „stîlp”. Încep
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
între faptul că eu l-am sprijinit pe M. și presupusa lui înclinație pentru nevastă-ta?” Mergînd alături, alcătuiam o pereche ciudată. Cei ce veneau din față și cei ce ne depășeau încetineau pasul în dreptul nostru ca să audă de ce se jeluiește bărbatul cu păr alb. Vorbea despre sine ca despre cineva aflat la marginea prăpastiei. Se lamenta și amenința. „Mă distrugi cu gelozia ta”, i-ar fi spus nevastă-sa. Citînd-o, adăuga imediat: „Am s-o distrug, căci sînt dur!... Ha
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
talpă și 1 ferdelă de hamei...și se miră și alții, cum putem trăi». Teleki călca în picioare nu numai doleanțele iobagilor săi pe care-i disprețuia, dar făcea cele mai mari mizerii și boierilor privilegiați care și ei se jeluiesc astfel: - «Ne-a ocupat două mori și un loc de moară și le stăpânește, munții ni-i pășunează cu vitele sale, iar oile și vacile noastre nu le permite în munții noștri, deși din vechime a fost obicei să-și
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
putut vedea vicontele fantome trecând în amurg pe străduțele urât mirositoare. "Un cimitir în mijlocul deșertului"? Doar niște bazare boltite și infecte, câteva prăvălioare infecte și, "din când în când, câte o cavalcadă prin deșert: ienicerii aducând capul vreunui beduin sau jeluind vreun felah". Marasmul afacerilor dă un pic de culoare tenului saturnienilor. Flaubert va fi mai puțin tributar conjuncturii. Ajunge în 1850 într-un orășel care se trezește la viață, aflat chiar în pragul revirimentului. Găsește aici "străduțe în pantă, curățele
Candid în Ţara Sfântă by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Memoirs/905_a_2413]
-
era "grec". Colegul nostru, Coromilas, foarte excitat în fruntea coloanei, vorbea tot drumul despre soarta îngrozitoare a sărmanilor eleni asasinați necontenit de bulgari. În piața centrală din Gradobor așteptau cei care mai supraviețuiseră, în genunchi, cu brațele ridicate spre cer, jeluind și bocind în hohote. Din șea, Coromilas adresează frumoase cuvinte de condoleanțe și îmbărbătare în grecește acestei grămezi umane care îl împresoară și-i sărută mîinile, mulțumindu-i... în bulgară! Stupoare generală: funcționarul turc care îi însoțea pe consuli le
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
pe-o cărare, M-am întâlnit cu nouă fete, nefete, Pline de albețe, Pline de rușețe, Pline de furtețe, Pline de câlcâie, Pline de ijghituri. În față mi s-o scuturat, Vederea mi-o luat, Io am plâns, m-am jeluit, Maica Precista m-o auzit. - De ce plângi... (aici se pronunță numele celui bolnav de albeață) - Cum să nu plâng, Cum să nu jelcuesc, C-am plecat pe cale,Pe cărare, Și-am întâlnit nouă fete, nefete, Pline de albețe,Pline de
Cârțișoara: monografie; vol. II - OAMENII by Traian Cânduleå, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/412_a_1339]
-
amintit de ceea ce spunea tatăl meu despre lecțiile de gramatică ținute de Postoi, care folosea exemple de felul acesta: „Stanca stă-n castan ca Stan”, „Na-ți-o frântă că ți-am dres-o”, „Ia-ți-le și du-te”, „Jelui-m-aș și n-am cui, Jelui-m-aș codrului”, „Toată lumea are nare, numai popa n-are nare”, „Du-te la vie, să-mi prinzi o țarcă vie și spune-i lui Gheorghe să vie”. Cu toate că Gheorghe Postoi se confundă
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
doi în platouri și le urmăream îndelung cu privirea. Atîtea fete frumoase, venite din toate colțurile țării!... Și țărăncuța aceea, venită de pe lîngă Bîrlad, timidă și retrasă, Anișoara parcă o chema, pe care o necăjeam cu toții, spunîndu-i să nu mai jeluiască vaca lăsată acasă. Ea rîdea copilărește și-și ducea vîrful degetului la gropița din bărbie... Studentule, mai du-te și tu să te odihnești după-amiaza, cînd sînt libere ospătarele..., îmi spunea cîteodată nea Ionică Vâslea, arătînd cu privirea spre fete
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
minciună! îmi strigă Vlad. Ea, arată cu privirea spre interfon, sugerînd că e vorba de Brîndușa, are măcar scuza că soțul ei a părăsit-o din nou... Știu doar eu, atît! spune Vlad încet, furios. Nu-i place să se jeluiască lumii de nefericirea ei în căsnicie. Te rog s-o lași în pace! Sfătuiește-o și pe ea același lucru. La dracu! înjură Vlad. Nu mai aveți loc în combinatul ăsta unul de celălalt?! Unde naiba o să mai încăpeți dacă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
dureroasă, încât refuzase să se mai gândească vreodată la ea. Și totul fusese declanșat de plecarea mamei ei! De atunci, de când ți-a citit caietul, parcă i-a luat cineva mințile, pur și simplu n-a mai fost ea! se jelui domnul Martin. Avea o neliniște fără leac. Mi-a zis în seara aia: „Habar nu ai ce minte are Clara noastră!“ și s-a uitat la mine ca la un străin. Acum, când mă gândesc, aș fi preferat să mă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
Los răspunse: "De-aceea pier așa în fermecata tranșă dizolvat. Poți odihni pe nori de taină, în vreme ce reci rouri și friguroasa promoroaca 320 Se furișează peste mădularele-mi, măcar că stau întins pe maluri ale verii Printre-ale Lumii frumuseți. Rece și jeluindu-se Los Încă moare pentru Enitharmon, și nici un spirit nu țîșnește din neînsuflețitu-mi trup, Căci sînt ne-nsuflețit pînă ce tu la viață iar m-aduci cu al tau dulce cîntec. Acum luînd chipu-Ahaniei și-acum chipul lui Enion, 325
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
din sînu-mi nicicînd nu se va stinge: vînturi și ape de durere Mistuind totul, pînă la capăt mistuind. Sfîrșitu-s-au Iubirea și Speranța". 205 Fiindcă-n clipa-aceasta din Enion nimic nu mai rămase în groaznicul văzduh, Doar un glas veșnic jeluindu-se-n Stihii. Acolo unde Enion, oarbă și de ani încovoiata, rătăcea, Ahania rătăcește-acum: Ea rătăcește pe Veci temîndu-se că nu cumva să cadă în nedeslușire 118, Căci luminoșii-i ochi privesc Abisul. Și uneori un somn ușor 210 Pleoapele
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
mîntui-va Fiul Domnului, ci ne va prăpădi". Astfel vorbi Enitharmon tremurînd, în șiroaie de lacrimi. Los ședea-n Golgonooza, în Poarta lui Luban acolo unde Multe încăperi el înălțase în locul unde Tainicul copac ramuri dădea, 435 Unde Spectralii morți se jeluie; și astfel suspinînd vorbi lui Enitharmon: "Dulce-ncîntare-a Oamenilor, Enitharmon, umbros refugiu în fața mîniosului război, Dulce răspas e sînul tău cel diafan 215 sufletelor care plîng Ale acelor victime sărmane ale bătăliei; acolo ele dorm în întuneric fericit; Din viața noastră
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
smuls și pielea încrețita. Iată, întunecime-acoperă lungul alai de prapuri peste vînt, Si de cai negri și oameni înarmați și prizonieri nenorociți în lanțuri. Au unde-i vor primi mormintele pe toți, și unde le va fi lăcașul? Și cine jelui-va taină ce niciodată Prizonierii nu și i-a slobozit? 670 Lăsați pe sclavul care la moară macină să fugă-n cîmp afară, Lăsați-l să se uite sus spre ceruri și în văzduhul luminos să rîdă. Lăsați încătușatul suflet
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
urmînd spațiului (Enitharmon), căci Enitharmon va mărturisi: "deși sînt dizolvată în luminosul Dumnezeu,/ Spiritul meu mai urmărește încă dragostea ta cea mincinoasă peste stînci și vai". Los îi va răspunde: "De-aceea pier așa în Fermecata tranșă dizolvat [...]/ Rece și jeluindu-se Los/ Încă moare pentru Enitharmon, și nici un spirit nu țîșnește din neînsuflețitu-mi trup,/ Căci sînt ne-nsuflețit pînă ce tu la viață iar m-aduci cu al tau dulce cîntec" (Vala, ÎI, 316-323). Cîntecul lui Enitharmon este probabil muzică
by William Blake [Corola-publishinghouse/Science/1122_a_2630]
-
de nivel oarecum tehnologic. Un exemplu ar fi obținerea varului în condițiile mai mult sau mai puțin favorabile din zona Vasluiului, așa cum este prezentată de Iacov Antonovici (1) în monografia mănăstirii Florești. în 1824, paharnicul, apoi banul Nicolae Sion, se jeluiește lui Vodă că, luând în arendă Floreștii și alte moșii „greco-mănăstirești”, l-a însărcinat, la rândul său, pe Ștefan Ciocan Mazil cu „căutarea” lor. Acesta s-a tocmit cu opt locuitori din Florești pentru 500 de chile de var și
Creativitatea artistică la copilul cu dizabilități by Cleopatra Ravaru () [Corola-publishinghouse/Science/688_a_1326]
-
am dreptate să mă revolt? Adică alții au voie să-și descarce poverile familiale la televiziune, iar eu nu? Eu nu-mi plătesc dările și abonamentul? - Bine, mă, bine! Gata, liniștește-te, mă oprește cu brutalitate prietenul. Las' că te jelui după știri... A, da: suntem în sfântă zi de duminică, 17 septembrie cu mare sărbătoare în moțime, iar la Antena 3 se transmite o corespondență de la }ebea și tocmai vorbește președintele PSD, domnul Mircea Geoană care, de fapt, se stropșește
Caiele și potcoave de la "CNSAS" - S.A. by Dumitru Hurubă () [Corola-journal/Journalistic/10265_a_11590]
-
săli vaste, unde, în loc de tablouri, erau agățate doar penelele pictorilor. în spatele lor, rânjea viața cea de toate zilele. VIII Un timp îndelungat mi-a bătut la ușă și m-a rugat s-o las să intre. Ba, perversa, se și jeluia. Nu știam cine e, ce dorește și de ce nu mă lasă în neliniștea mea. Când i-am deschis, nu mi-a venit să-mi cred ochilor. Era o biată bătrânică jerpelită, poate nemâncată, într-un hal fără de hal. Nu știu
Radu Cange by Radu Cange () [Corola-journal/Imaginative/10326_a_11651]
-
dizolvi motanii în melancolii lascive, dezolezi cetățenii serioși și pruzi, cetățencele exacte-n compasul cracilor impersonali, asasini, dereglezi în ritm și rimă situațiunea națiunii! Cui ce-i pasă de țărțămuri, de giumbușlucuri à la bala portocala, de titirezuri cu suspin. Jeluie-te lui taică-tu (a! n-ai tată); jeluie-te lui maică-ta (a!, n-ai mamă); că-i fi fiind orfelin, acușica, tălică; iote dom'le ce mazagazdron duios!? Bine-bine, înfiorează-ți Iubita Ideală la mațul subțire al simțirii
Îngerul mototolit (3) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14871_a_16196]
-
pruzi, cetățencele exacte-n compasul cracilor impersonali, asasini, dereglezi în ritm și rimă situațiunea națiunii! Cui ce-i pasă de țărțămuri, de giumbușlucuri à la bala portocala, de titirezuri cu suspin. Jeluie-te lui taică-tu (a! n-ai tată); jeluie-te lui maică-ta (a!, n-ai mamă); că-i fi fiind orfelin, acușica, tălică; iote dom'le ce mazagazdron duios!? Bine-bine, înfiorează-ți Iubita Ideală la mațul subțire al simțirii. Desfundă-ți acordeonul de trei metri și cîntă-i epileptic
Îngerul mototolit (3) by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/14871_a_16196]
-
au recunoscut fluierul și s-au întors la stăpân. Da, dar erau oi. Proaste ca în proverbe. Se spune că după pierderea vaselor românești, toți responsabilii flotei, cu buzunarele pline de datorii, și-au cumpărat cavale și-au străbătut Dobrogea, jeluindu-se foc. Ca să nu devină cenușă, li s-au confiscat fluierele - altceva nu mai aveau - și au fost chemați, pe rând, în politică, mai ales în Parlament, sub pânzele albe ale imunității.
Amintirile unui ambasador by Darie Novaceanu () [Corola-journal/Imaginative/10295_a_11620]
-
ascuțirea nasului, elefantiazisul verbal - și la celălalt capăt al firului, excelenta relație cu tipul de scriitor preconizat de Don de Lillo acela. Și nici ironici să nu fim, câtă vreme și aceasta e o direcție, mai seacă, de a te jelui, de a luneca o dată mai mult în capitalul păcat al înstrăinării de mase. Și cum se întâmplă cu femeile cuminți care regretă la bătrânețe modul în care și-au irosit tinerețile, să ne facem un sever examen de conștiință. Acum
Scriitorul terorist by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/13541_a_14866]