485 matches
-
Acasa > Poeme > Meditatie > CERCUL Autor: Viorel Birtu Pârăianu Publicat în: Ediția nr. 2337 din 25 mai 2017 Toate Articolele Autorului CERCUL gânduri se scurgeau încet prea încet pe pământul umed jilav de gânduri, lacrimi și dureri m-am întins în lumina cerului ce moale e firul verde-crud cosit în zori de trecători ce vin, ce pleacă uneori mă ridic mă amestec în țipătul timpului printre norii albi,visători o sclipire nebună
CERCUL de VIOREL BIRTU PÂRĂIANU în ediţia nr. 2337 din 25 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/385143_a_386472]
-
viață uitatăîntr-o orbită crăpatăspălată de lacrimirugina a cuprins totulîncet-încet am plecateram prea viuîntr-o lume moartă... V. CERCUL, de Viorel Birtu Pârăianu , publicat în Ediția nr. 2337 din 25 mai 2017. CERCUL gânduri se scurgeau încet prea încet pe pământul umed jilav de gânduri, lacrimi și dureri m-am întins în lumina cerului ce moale e firul verde-crud cosit în zori de trecători ce vin, ce pleacă uneori mă ridic mă amestec în țipătul timpului printre norii albi,visători o sclipire nebună
VIOREL BIRTU PÂRĂIANU [Corola-blog/BlogPost/385150_a_386479]
-
schimbare! Așa s-a spus, pe nedrept, și în Decembrie 1989. Meritul este al tuturor românilor, indiferent de etnie, vârstă, sex și religie, cu inima tânără și conștiința vie! Pentru o Românie Europeană! Majoritatea liderilor noștri politici miros cumplit a Jilav(a)! Pe lângă ei, alți 14.000 de feseniști ciolănari. Specialiști în dezinformare, șmecherii și furăciuni! De fapt, sunt cei din liniile 2, 3, 4 ale PCR și securității ceaușiste! Și urmașii lor. Odrasle croite după chipul și asemnănarea părinților. Hoți
TABLETA PLUS (89): SE ÎNCHIDE CERCUL ! de SERGIU GĂBUREAC în ediţia nr. 1421 din 21 noiembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/384613_a_385942]
-
Strofe > Atasament > ZBOR Autor: Cora Dimitriu Publicat în: Ediția nr. 1865 din 08 februarie 2016 Toate Articolele Autorului ZBOR În nopțile cu lună plină când ninge floare prin grădină, când genele sărută vise și sufletele de iubire sunt cuprinse... Pe jilavele urme ale ploii ne-om ridica încet către senin. Și vom zbura,atunci, precum cocorii spre miazăzi, urmând să revenim la cuibul nostru agățat în ceață- ca și o stea pe cerul necuprins, acolo unde a prins viață copilul dimineților
ZBOR de CORA DIMITRIU în ediţia nr. 1865 din 08 februarie 2016 [Corola-blog/BlogPost/384000_a_385329]
-
miezul alb din pîini,mai lunecați pe-o frunză, mai botezați nisipul,... XVII. NU SÎNT ACELA, de Dragoș Niculescu, publicat în Ediția nr. 2299 din 17 aprilie 2017. Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată. În ochiul meu jilav dorm cîmpiile și dorm mări. Caut în soartă mereu un ghimpe de cioară spurcată. Sînt visul nesfîrșit al unei lungi și galbene cărări. Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată. Arcul meu dă muguri, din tolbă îmi ies
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
izbesc și se sparg. Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată. Am auzit că l-au ridicat cînd se oglindea într-o fîntînă. Citește mai mult Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată.În ochiul meu jilav dorm cîmpiile și dorm mări. Caut în soartă mereu un ghimpe de cioară spurcată.Sînt visul nesfîrșit al unei lungi și galbene cărări.Nu, iubito, eu nu sînt cel cu urechea tăiată.Arcul meu dă muguri, din tolbă îmi ies
DRAGOȘ NICULESCU [Corola-blog/BlogPost/383096_a_384425]
-
care... probabil că reclamă prezența autorității Comunei, bâigui el. — Cine a fost ucis? În loc de răspuns, Bargello Își deznodă anevoie legăturile din piele de la coif. În cele din urmă, izbuti să-și smulgă de pe cap greoiul acoperământ, de sub care se ivi jilav de sudoare. — Nu știm Încă. Dar e mai bine să vezi cu ochii dumitale. Vii? — Povestește-mi ce s-a petrecut. — Păi, e ceva... ceva straniu, ceva nefiresc... Dante Începea să Își piardă răbdarea. — Lasă-mă pe mine să judec
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trupul ei apăruse șarpele multicolor Încuibat pe pântecele ei, de unde urca În spirală către arcuirea sânului. Ochiul bestiei Îl fixa pe poet, chemându-l, În timp ce Antilia se apropia Încă și mai mult. Dante simți dedesubt rezistența saltelei, lenjeria mototolită și jilavă de umezeală și de sudoare, În timp ce trupul Antiliei se strivea de al său, alipindu-se cu toată disperarea unui suflet rănit de singurătate. Mâinile ei coborau să Îl caute. Iar priorul se abandonă În voia atingerii ei și se cufundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înfășurată În prișnițe, acoperită cu plăci de aramă conectate la un curent ușor, simți cum Încep să-ți vibreze mușchii feselor și ai gambelor, cum ți se Înfioară firele de păr pe spinare, Îți Îngropi obrazul Într-o pernă moale, jilavă, În care a asudat cu cîteva secunde Înainte fața altcuiva, te scufunzi Într-un cîmp de particule electrice, Într-un soi de magnetism insesizabil, parcă te-ai afla În sfera de gravitație a unor organe străine cu care intri fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
se holbează la micii aburinzi, Înșirați pe frunzele late de bostan. Spre seară, cînd lumina se opacizează și vocile se istovesc În răgușeală, o briză molcomă trezește rumoarea tufișurilor din jur. Micile viețuitoare Încep să-și scoată capetele de sub rădăcinile jilave, acolo În luminișul răcoros, unde hoitul cîinelui se umflă În voie de mai bine de o săptămînă, scăldat În miasmele dulci ale zemurilor lui eliberate. Blana se desface, pielea pleznește ușor susurînd În extazul muștelor necrofile care-și continuă ospețele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
toate urmele. Țărm de nerăbdare, de pîndă, de așteptare, delicii ale regnului alunecos și umed. Sus pe dîmb recruții În uniformele lor cafenii, În poziție de drepți lîngă tunuri, scrutînd marea, auzindu-i geamătul Într-un foșnet de cearșafuri moi, jilave... și deodată un fulger crestînd pielea clorotică a aerului asemeni unui viol, „trage-i-o pînă-n gît, paștele măsii de curvă!“ Își aude unul, cu tuleiele abia mijite, vocea Înfundată În beregată și ploaia Începe să se deșire, cnuturi lovesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și se făcea tot mai mare și mai deslușit. Mulțimea se puse pe fugă, care-ncotro, temîndu-se să nu cadă pe vreunul din ei trupul care se prăvălea din cer. Urmă o scenă năprasnică. Precum un sac umplut cu nisip jilav cînd cade din căruța chirigiului sau precum oaia scăpată din ghearele vulturului, tot așa se izbi de pămînt și trupul lui Simon Magul. Prima care se apropie fu Sofia Prostituata, credincioasa lui Însoțitoare. Vru să-i tragă pe ochi șalul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
din pîntecele tatălui meu arătase Întocmai. Și că eflorescența durase ani de zile. LEGENDA ADORMIȚILOR Rămaseră În grotă trei sute de ani la care se mai adăugară nouă Coranul, XVIII, 25 1. Zăceau cu fața-n sus pe velința scorțoasă și jilavă, răpănoasă de atîta terciuială și zvîrcoleală a trupurilor, iar pe alocuri, unde părul de cămilă se rosese, sub ceafă, sub spete, sub coate, urzeala era mai bățoasă, ca și sub călcîie ori sub pulpele țepene ca niște furci.PRIVATE Zăceau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cînd mai palpitase lutul trupului, cînd mai fojgăiseră oasele, căci velința putredă și rugoasă se mîncase de la duritatea diamantină a stîncii grotei. Zăceau cu fața-n sus În tihna tihnită a adormiților, iar zvîcnirea membrelor În bezna vremilor muruise velința jilavă de sub ei, mușcînd urzeala părului de cămilă, care se mîncase temeinic, așa cum doar apa sapă În piatra dură. Zăceau cu fața-n sus În bezna beznelor din dealul Celionului cu mîinile Împreunate a rugă, precum morții cei morți, ei trei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
ceva mai Încolo, Ioan, cuviosul păstor cu al său cîine, Kitmir. Sub pleoapele plumbuite, Îngreunate de oda somnului, sub pleoapele lor aghesmuite cu balsam și cucuta visului, nu se Întrezărea semiluna verzuie a ochilor pieriți, căci bezna era deplină, bezna jilavă a timpului, negura veșnică a grotei. De pe ziduri și din bolta peșterii se prelingea apa veșniciei, susurînd lin pe vîna stîncii, precum sîngele În venele adormiților, iar uneori stropii cădeau pe trupurile lor trudite, pe chipurile lor Încremenite, rîurind printre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
dintr-odată, ca pălit de adierea timpului și a cugetului. Mai Întîi va auzi susurul apei din bolta grotei, mai Întîi va simți ghimpele din inima sa. Scăldat În tihnă, cugetul său de adormit trudnic, cugetul său cufundat În bezna jilavă a grotei nu se putea dezmetici numaidecît, căci trupul i se vlăguise de atîta tihneală, iar sufletul Îi era bîntuit de vedenii. Chemă În sinea sa numele Domnului și chemă În sinea sa și dulcele nume al Priskăi, retrăind poate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
sinea sa, abia mișcîndu-și buzele uscate, căci se temea că el Însuși s-ar fi putut trezi din vraja lunatică, Încît toți s-ar fi prăvălit În adîncurile neguroase pe deasupra cărora bîjbîiau acum purtătorii săi cu tălpile goale În grota jilavă, luminată de scînteieri vîscoase; glasul său -, deșteptarea sa -, i-ar fi tras pe toți În bezna hăului pe deasupra cărora Îl purtau ei pe umeri, tot mai pieziș și mai sus, așa că toți ar fi pierit la grozăvia trezirii, În abisul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
vai, dacă era tot vis? Oare rumeneala ce-i intrase deodată În sînge, invadîndu-i trupul și inima care acum tresăltau, oare sîngele cald și năvalnic, ca o mantie solară, o mantie străvezie și aurie, care-i Învăluia trupul peste velința jilavă și rece pe deasupra căreia purta odoare de mătase, era tot vis? Oare și ăsta era tot vis, izul pămîntului care-i umplea nările amorțite de atîta somn și lîncezeală, mirosul reavăn al pămîntului și al ierbii, binecuvîntata suflare a luminii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
măruntaielor și a oaselor, o bucurie a oaselor, o bucurie animalică, o bucurie de amfibie, de reptilă, cînd trupul, În durerile facerii, se slobozește de pielea zoioasă, de Învelișul muced, de pojghița vîrtoasă a negurii vremurilor, ce iese prin pori, jilavă și nepieritoare, era o sîngerare epidermică, precum veninul șarpelui cînd intră În trup, În carne, pînă la oase, pînă la măduvă, pătrunzînd aievea ca lumina caldă a soarelui. Oare și ăsta era vis? Îmbăierea la soare, care stîrnise bezna din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
totul să fie mormîntul trupului și temnița sufletului, Împărăția negurii, cetatea mucezelii verzulii, care i se vîrau iarăși În inimă și sub piele, În măduvă, deși zadarnic căuta el să se Încredințeze, zadarnic pipăia cu degetele uscate și vlăguite piatra jilavă și Înghețată a grotei, zadarnic Își dilata pupilele, zadarnic se atingea cu degetele, ca sa se Încredințeze dacă era vis sau nălucire liniștea străpunsă de picătura din bolta nevăzută a grotei, negura mistuită de un susur firav, zadarnic Își Încorda auzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mai mic loc pentru a se prăvăli sau Înclina. Chiar și după moarte se mai puteau recunoaște familiile, după cum se ținuseră de mînă. Cadavrele erau despărțite anevoie, de cîte ori se elibera spațiul pentru o nouă Încărcătură a trupurilor vieții, jilave și Împăstate de urină, cu picioarele mînjite de fecale și de sînge menstrual. Cam vreo douăzeci de muncitori Îi căutau În gură, descleștînd-o cu o bară metalică. Alții Îi controlau În anus și În organele genitale, căutînd bani, diamante, aur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
de demența iubirii. Ce-a fost a fost. Trecutul trăiește În noi, nu avem cum să-l ștergem. Cum visele sînt imaginile acestei lumi și mărturii ale ființării noastre, ne vom Întîlni În vis: Îngenuncheați lîngă godinul Îndesat cu lemne jilave sau chemîndu-mă cu o voce stinsă. Atunci mă trezesc, aprind lumina. Căința și durerea se prefac Încet Într-o duioasă amintire. Stufosul nostru roman atît de pătimaș mi-a Împlinit viața. Soarta m-a binecuvîntat, nu mai am nevoie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
despre trezirea decepționantă. Am lustruit marmura, am smuls trifoiul care creștea de-a lungul dalelor, am dat la o parte cu palma lichenii de pe cruce. Apoi i-am trimis o bezea prin aerul care mirosea a pământ și a iarbă jilavă. Mormântul lui Destinat dispărea sub coroanele de flori și de perle. Primele începeau să putrezească și își răspândeau petalele ruginite pe pietrișul din jur. Perlele străluceau și prindeau câteodată o rază de soare care le făcea să se creadă diamante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
atenian auster, care proslăvește virtuțile ascetice, rigoarea și virtutea virtuoasă, cât la scenografia unui artist care, de altfel, nu și-a ascuns niciodată gustul pentru bani și pentru facilitățile pe care aceștia le procură. Sub piei de animale, în căldura jilavă a culcușului în care lâncezește, Prodicos nu aduce câtuși de puțin cu ascetul celebrat de modelul elen. Philostrat, care povestește aceste anecdote în Viețile sofiștilor, spune clar: Prodicos se deda plăcerilor. Nu ni se spune care erau aceste plăceri, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
când, se vedeau rotocoalele unde sărise în joacă, vreun pui de chefal. O pupază zbura din păduricea de molid din spatele nostru spre malul celălalt. Probabil că își avea cuibul în găurile dintre pietrele de pe țărmul stâncos de vis-à-vis. Prin iarba jilavă din jurul lacului săreau nenumărate broscuțe verzi, iar Cristian mă exaspera, cerându-mi să-i prind una. I-am promis că-i voi cumpăra de la magazinul de specialitate o broscuță țestoasă cu acvariu cu tot să o crească acasă și așa
PICNICUL de STAN VIRGIL în ediţia nr. 1100 din 04 ianuarie 2014 [Corola-blog/BlogPost/363837_a_365166]