758 matches
-
nici nu l-au promovat așa cum merita, considerându-l un măscărici bun de glume deocheate, ceea ce constituie desigur o exagerare. În capitolul "Întoarcerea vechiului fond românesc", din Introducerea sintetică, după stenograma unor cursuri, din 1929, Iorga e de părere că junimiștii îl "împingeau" pe Creangă să scrie tot felul de "pătaranii", anecdote corozive "care nu vor putea fi publicate niciodată", când în realitate "Popa Smântână", cum îl poreclise aluziv Jacob Negruzzi, dorea să scrie "cărți bune" pentru copii. Cultivarea laturei pitorești
N. Iorga, primul exeget al lui Ion Creangă by Cristian LIVESCU () [Corola-journal/Journalistic/6626_a_7951]
-
să fie angajat ca profesor asociat la Divinity School (apud.Ted Anton). Crima nu a fost elucidată. Familia Culianu are rădăcini aromâne, venind din Macedonia (provincie a Imperiului Otoman) în Moldova pe la 1700. Străbunicul patern al lui , matematicianul Neculai Culianu, junimist, apropiat al lui Titu Maiorescu, a fost rector al Universității din Iași [(1880-1898]). La începutul sec. XX, boierii Culianu erau universitari, agricultori, oameni politici. Familia se înrudea cu Garabet Ibrăileanu, Paul Zarifopol, Zizi Lambrino și Mihail Sadoveanu. Bunicul din partea mamei
Ioan Petru Culianu () [Corola-website/Science/298281_a_299610]
-
Weitzecker, soțul directoarei pensionului; în Anii de ucenicie , o pagină e consacrată acestui devotat om de catedră. La cursul superior, profesori erudiți care vor fi și ai lui M. Sadoveanu, "prea puțin însă pedagogi" zice Eugen Herovanu. Referiri speciale la junimistul Burlă, inclusiv la profesorul Brandea, evocați ulterior de autorul Anilor de ucenicie. Lucid, raționalist, refractar extremelor, totodată neignorându-și dimensiunea afectivă, evocatorul vârstnic se autoprezintă sobru, în marginile adevărului; demers urmărit fără devieri. E ceea ce conferă nu numai audiență paginilor
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
culme, reconstruiește. Până la un punct, discursul savuros se înscrie relevant în matca Negruzzi, Creangă, Gane, Sadoveanu; pe de altă parte, de observat citatul livresc, un intelectualism de substanță, achiziții junimiste încă vii în anii formațiunii naratorului. "Am cunoscut pe toți junimiștii rămași în viață", va preciza el. O demonie a cunoașterii îl definea de timpuriu: "Temperamentul meu arzător și neliniștit, spiritul meu deopotrivă chinuit de curiozitate și de îndoială, explică de ce toate actele vieții mele poartă semnul pasiunii care le animă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
Național asista, foarte adesea, d. A.C. Cuza, pe atunci membru al acelui comitet. D. Cuza era junimist, asta se știe. Nu însă numai membru al Junimii literare, dar și membru al partidului politic. La data când se petreceau aceste lucruri, junimiștilor li se spunea "porumbei", tot așa cum altădată lumea designa pe bravii noștri dorobanți sub porecla de "curcani". Când tenorul Poenaru termina cupletul pronunțând "...un porumbel a fost", galeria exulta. De la un capăt la celălalt, tot tineretul se pleca peste balustradă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
intitulat Porumbeii, care mi-a evocat toate câte le-am spus, nu lămurește problema aceasta. Articolul e totuși interesant, glumeț, spiritual; are o factură de cronică ușoară și nu poartă nici o semnătură. El a apărut în No. 4 al oficiosului junimist, cu data de Duminică 22 Octombrie 1889. Nu știu pentru ce, am sentimentul că el s-ar datori lui Petre Missir. E, în orice caz, în factura lui, în maniera lui, în concepția lui, ceva care amintește scrisul, verva și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pe ale sale și pe ale fiilor săi. "Junimea", de pildă, a început la Iași, unde s-a impus ca o mișcare literară și culturală de prim ordin. Cât a durat? Zece ani, cincisprezece ani? Ceva mai mult... Pe rând, junimiștii au plecat însă în Capitală unde și-au continuat cariera, mai toți în condiții excepționale. Mișcarea socialistă a plecat de asemenea din Iași, unde a trăit faza romantică a existenței sale. Apoi șefii au plecat și ei în Capitală. "Evenimentul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
susțin o instituție pentru ca să fie insultați într-însa. Ia să ne închipuim însă, că d-lor ar fi priceput "ridicolul" și "grandomania" junimistă în politică și că ar fi creat un șef și sateliți așa cum sunt (în concepția d-lor) junimiștii. Ce ar fi urmat atunci? Iată ce: D-lor n-ar fi avut nevoie să aducă în scenă personagii reale, ci chintesențe; caracterul social ar fi rămas; în acest caz chiar și junimiștii ar fi admirat (căci omul nu se
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
sateliți așa cum sunt (în concepția d-lor) junimiștii. Ce ar fi urmat atunci? Iată ce: D-lor n-ar fi avut nevoie să aducă în scenă personagii reale, ci chintesențe; caracterul social ar fi rămas; în acest caz chiar și junimiștii ar fi admirat (căci omul nu se cunoaște pe sine în rău ar fi crezut că nu-i vorba chiar de ei), reproș din partea lor la adresa comitetului teatral n-ar fi avut loc, căci chiar de s-ar fi recunoscut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și dacă azi, în genul vulgar și pe granița dintre artă și gazetărie numit "revistă", se permite retrogradarea, aceasta poate merge până acolo că, în loc de tipul general, chintesență, poți pune tipuri mari determinate în timp și spațiu, cum de pildă: "junimistul", "socialistul", "conservatorul", etc. dar nici de cum domnii Petrache Crap și Scuza, căci metateza lui r în Carp nu generalizează deloc pe d. P.P. Carp, iar Scuza e întrebuințat de anume oameni "spirituali" în mod bine hotărât în loc de D. Sturza. Să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
apăreau la București. Dar am trăit în atmosfera în care s-a născut și trăise Junimea, în locurile și printre oamenii care păstrau amintirea ei vie, cu admirația pe care mi-o inspira trecutul apropiat. Am cunoscut apoi pe toți junimiștii rămași în vechea capitală a Moldovei, cum și pe unii din cei plecați aiurea. În formațiunea și dezvoltarea spiritului meu, Junimea a intrat așadar cu o parte destul de apreciabilă; și aceasta explică de ce lucrurile pe care le știu despre Junimea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
societății române, cu exhuberanța, cu iluziile, cu inconsecvențele sale. Dacă în contemplațiunea trecutului (pe care-l populează cu figuri de o valoare adeseori exagerată) cum și în pesimizmul său ireductibil, Eminescu a subestimat epoca sa, socotind-o ca timpul epigonilor, junimiștii par dimpotrivă a fi avut sentimentul că sunt precursorii unei generații mari, și ca atare executorii unei misiuni alese. De aceea spiritul de cordialitate, de bonomie, de veselie, din care e făcută atmosfera Junimii. De aici toată juvenila naivitate pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care e făcută atmosfera Junimii. De aici toată juvenila naivitate pe care o pune în toate manifestările sale, scrisori în versuri, albumuri caraghioase, glume, farse, de aici ținuta aceasta de oameni aleși de soartă, de oameni fericiți, cu care vechii junimiști ne apar în toate mărturiile și în toate relațiile pe care le avem despre ei, despre lucrările lor... Toate aceste le spun despre prima fază, cea mai importantă de altfel, a acestei societăți, care n-a fost totuși o societate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care n-a fost totuși o societate, cum s-a lămurit în mod definitiv în atâtea ocazii.) Scoțând în evidență gustul Junimii pentru glumă, pentru vorba de spirit, Gheorghe Panu vorbește încă, în cartea sa, de atenția pe care vechii junimiști o acordau în cercul lor anecdotei, cu privire la care ei proclamaseră, ca pe cine știe ce principiu, maxima de atunci devenită celebră: anecdota primează. De altfel, lucrurile aceste, de atâtea ori confirmate de cei cu dreptul de a o face, se știu de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
fiecărui lucru, fiecărei situații și în privința fiecărui mic erou de povestire, nota specifică, saillantă, distinctivă și să scoată în același timp în relief spiritul de observație și de sinteză, priceperea artistică, gustul, tactul, măsura și humorul povestitorului. Și de fapt Junimiștii au dovedit că știau s-o cultive cu îndemânare și artă, ca pe un sport al inteligenței și al inimei și s-o exploateze ca pe o sursă de bună dispoziție. Într-o lucrare mai veche, care nu și-a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în caracteristic. Valoarea ei, în tot cazul, stă mai mult în ceea ce evocă, decât în ceea ce spune, pentru că adevărul pe care-l exprimă e general și moral, iar nici de cum istoric. * Și acum iată câteva din anecdotele puse pe seama vechilor junimiști. Una în care e vorba de Vasile Pogor: Acum un sfert de secol, locul unde se găsește astăzi statuia lui Vasile Alecsandri, în fața peristilului Teatrului Național din Iași, a figurat, un timp, frumoasa statuie în marmoră albă a lui Gh.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
care, cu ocazia trecerii lui Missir în partidul conservator democrat al lui Take Ionescu, a schițat această malițioasă parodie, pe care am descoperit-o într-un ziar al timpului: Missiraș De la Iași Sau din Ieși... Cum de ieși? Dintre vechii junimiști Făcuși "țiști" La Tachiști. Așadar, ca încheiere: "răvașul" e apocrif. Dar ce importă? Dacă, precum am spus, valoarea unei anecdote nu stă în adevărul ei istoric ci în adevărul ei moral, adică "verosimil", și în "caracteristic", dacă ea contează, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
primește, de la Ion C. Brătianu, și anume: vizita pe care seful guvernului liberal, Ion C. Brătianu, i-o face în toamna anului 1883, acasă, lui Titu Maiorescu; propunerea lui Ion C. Brătianu, din aceeași toamnă, ca Titu Maiorescu și alți junimiști să intre în guvernul liberal; numirea lui Titu Maiorescu ca profesor la Facultatea de Litere de la Universitatea din București printr-o rezoluție "reparatorie", dată de ministrul cultelor, Gheorghe Chițu, în 10 oct. 1884: "Domnul meu, deciziunea prin care ați fost
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
atent la nuanțe, capabil să găsească argumente neașteptate și să le împletească într-o structură greu de ignorat. Ideea că Eminescu a fost victima unor acțiuni conjugate de care se fac răspunzători nu numai oamenii politici ai vremii ci și junimiștii lui Titu Maiorescu prinde contur definitiv, mai ales că ultimele descoperiri documentare (printre care scrisoarea din 1884 a doctorului D. Boghean către Petre Missir) vin în sprijinul acesteia. Foarte concentrate, bazate pe o logică fermă, articolele menționate luminează acea parte
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pozitive. Eminescu se însănătoșise în cea mai mare parte și dorea să se întoarcă în țară, dar nu oriunde, ci la București, tocmai acolo unde era indezirabil. Călătoria nedorită în Italia, mai mult îl irita, în loc să-l liniștească. Deși strădaniile junimiștilor porneau preponderent din dragoste, ele nu s-au bazat totdeauna pe înțelegerea resorturilor profunde ale dramei în care acesta se zbătea. Iată ce-i scrie el, din sanatoriul vienez, bunului său prieten Al. Chibici-Revneanu: "Sufăr cumplit de lovitura ireparabilă care
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
materialul amintit apărea în plin proces de apropiere a României de Germania și Austro-Ungaria dar și într-un moment în care I.C. Brătianu, încercând să aibă o bază cât mai largă de susținere pentru demersurile sale externe, propunea conservatorilor prin intermediul junimiștilor intrarea în • Idem, 12 februarie, p. 133. • Idem, 10 februarie, p. 125. • C. Gane, P. P. Carp și locul său în istoria politică a țării, vol. I, București, Editura Ziarului Universul, 1936, p. 242. • V. Cristian, op. cit., p. 251. • Datorită
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
era conștient de necesitatea unei alte atitudini față de România, dar și faptul că nu dorea să îndepărteze un eventual aliat. Apropierea de Puterile Centrale nu era promovată doar de arcul guvernamental, ci și de o grupare a conservatorilor, și anume junimiștii. După ce Titu Maiorescu milita, prin articolul deja amintit, pentru o realiere cu Puterile Centrale, după doar doi ani apropierea junimiștilor de liberali era consemnată și de Frederic Damé. Pentru el, reorientarea politicii externe a României de către liberali era văzută ca
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Apropierea de Puterile Centrale nu era promovată doar de arcul guvernamental, ci și de o grupare a conservatorilor, și anume junimiștii. După ce Titu Maiorescu milita, prin articolul deja amintit, pentru o realiere cu Puterile Centrale, după doar doi ani apropierea junimiștilor de liberali era consemnată și de Frederic Damé. Pentru el, reorientarea politicii externe a României de către liberali era văzută ca un element de legătură între P.P. Carp și Titu Maiorescu, pe de o parte, și I.C. Brătianu, pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
situația nu era o compensație 78. În ciuda acestui eșec diplomatic, alegerile, care debutează la 7 martie 1883, pentru formarea camerelor de revizuire a Constituției au dat câștig de cauză liberalilor guvernamentali, opoziția unită având doar 12 deputați și 12 senatori, junimiștii mergând alături de guvern. În semn de protest, coaliția liberal-conservatoare se va retrage în scurt timp din Parlament, aducând ca argument comiterea unor ilegalități în desfășurarea scrutinului electoral 79. • „Dezbaterile Senatului“, 3 martie 1883, p. 1467-1468. • Discursurile rostite în adunarea politică
[Corola-publishinghouse/Science/1525_a_2823]
-
Lazăr va fi readus la viață ("Lazăre, ridică-te și umblă!"). Din acea clipă, dascălul se va metamorfoza în marele povestitor, obscuritatea va deveni lumină, necunoscutul va fi înlocuit de cunoscutul și apreciatul Ion Creangă, primit fără rezerve în anturajul junimiștilor. Relația mai mult decât prietenească dintre ei ar trebui comparată cu aceea dintre poet și Titu Maiorescu. Este, în fapt, o legătură de tipul magistru-discipol. "Instrucția, vorbită și jucată, prin cuvânt sau demonstrație exemplară"237 constituie elemente perene. Nu există
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]