1,485 matches
-
în cultura și în viața de astăzi, va reuși să depășească cu succes această probă, ieșind achitată din procesul intentat, sau, dimpotrivă, va fi condamnată să rămână în continuare sub supraveghere, așa cum s-a întâmplat cu rațiunea citată de către tribunalul kantian al Criticii rațiunii pure. Cineva ar putea să spună că filosofia nu poate fi judecată, întrucât nu este sluga nimănui, și deci, că este liberă și suverană. Însă, dincolo de chestiunile de principiu, există o situație de fapt, o contestare căreia
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
limitele cunoașterii; cu privire la alegerile morale inspirate de acea cunoaștere; cu privire la lărgirea sau restrângerea ariei speranțelor noastre, aceasta și ca o consecință a cunoștințelor dobândite. Ajungem astfel să descoperim că sub orice întrebare se află implicită referința la cele trei întrebări kantiene, pe care le-am menționat deja. Prin urmare, interogația filosofică este condiția oricărei alte forme de interogație; este, totodată, propria sa interogație. Putem spune, întorcându-ne la imaginea inițială, că «fisura» este «in interiore homine»; atunci când, de la funcționalismul operațional solicitat
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
analitică pozitivă ce reclamă o omogenitate a termenilor? Apoi, cum pot fi acestea cunoscute, înțelese, funcționale într-un context general și totodată atât de precis încât să fie valabile pentru fiecare persoană? Își fac din nou apariția cele trei întrebări kantiene, pe care le-am amintit deja, cu privire la ceea ce putem cunoaște, la ceea ce trebuie să facem, la ceea ce ne este îngăduit să sperăm. Ca să putem răspunde pozitiv la aceste întrebări, în actualele circumstanțe de gândire și de viață, trebuie să înfruntăm
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
ce nu poate fi evitată, după cum s-a observat deja. Tocmai pe conceptul de obiectivitate discursul se deschide spre noi considerații. Primul aspect al obiectivității este desigur cel științific, stabilit de rigoarea propriei metode. Această obiectivitate, care este de sorginte kantiană, consideră ca fiind obiectiv doar ceea ce se supune unor determinate condiții formale. Totuși, obiectivitatea este mai articulată de aspectul ei științific decât de cel formal. Putem să ajungem la cele două aspecte plecând și de la niveluri diferite: primul îl precede
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
biologia, iar acum trebuie să-l facă în raport cu științele umane, nu pentru a separa cele două domenii, filosoficul de științific, ci pentru a recunoaște o nouă linie de frontieră între ele. Frontiera despre care vorbim trimite oarecum la acel Grenzbegriff kantian, noumenul care înseamnă limită conceptuală, adică o linie bine demarcată și dincolo de care se poate arunca doar privirea; e vorba așadar de un orizont și nu de o cortină. Chiar și descoperirea metodei fenomenologice și folosirea ei la diferite domenii
De ce filosofia by Armando Rigobello () [Corola-publishinghouse/Science/100977_a_102269]
-
e quello a una parolă piegata alla violenza, alla distruzione, alla morte. Nel linguaggio, insomma, e în primis în quello poetico, quello creativo, Capitini riconosce non soltanto un potenziale di azione, mă l'azione stessa. Laddove persino în certă produzione kantiana esso era stato declassato ad accompagnamento per i concetti, a strumento per riprodurli în caso di necessità, nel perugino îl pensiero (e inevitabilmente îl linguaggio), rivalutato rispetto alla scissione con îl corpo cui era stato sovente costretto, torna a rivelare
[Corola-publishinghouse/Science/84979_a_85764]
-
mă uitam așa la cer, mă bătu un gând: ce-ar fi să rămân în America?... Confortabil întins pe blana continentului generos și puternic, îmi pusesem întrebarea aceasta. Într-adevăr, ce-ar fi?... Un pitic, precis că european, din tagma kantiană a Imperativului categoric, apăru lângă mine țopăind și certându-mă foarte iritat. Glasul lui, pițigăiat, era insuportabil... Mă toca, mărunt și orgolios, cu argumentele cele mai năstrușnice și mai neașteptate și mai moraliste, în fond. Că, de ce așa și pe
Imperativul categoric by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/15890_a_17215]
-
-prin identificarea cu universul interior al fiin?ei umane, iar arhitectură (fie c? modeleaz? un peisaj terestru, cosmic, subp?mântean, selenar ori neptunic sau o cetate) prin „transcenderea poetic???i plastic? a materiei În form?" , ce aminte?te de principiul kantian conform c?ruia artă trebuie s? fie spontan? că natura, iar natură este frumoas? când pare finalizat? că operele de art?. ?i pentru c? poezia este mesagera În timp a frumuse?îi lor, spiritul acesteia le va p?stră În
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
nucleul din care derivă și în care se adună ele. Este motivul pentru care examenul operei e precedat de acela al viziunii cosmologice, socotită decisivă în fundamentarea viziunii stilistice. "Această paradigmă cosmologică propusă de Eminescu citim stă la întretăierea erei kantiene cu cea einsteiniană". Și mai departe: Putem astăzi afirma fără greș că Eminescu este creatorul primului model cosmologic modern, locul lui în istoria stilurilor fiind comparabil cu al lui Dante care făcea joncțiunea între modelul cosmologic platonician și cel kantian
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
protagoniști, nu numai din perspectiva clasică bineștiută a lui Narcis, care nu mai poate fi singurul creator al universului. "Narcis fără Echo nu are sens. Rațiunea umană nu găsește îndreptățire să se întemeieze preponderent pe un spațiu absolut (în sens kantian și deci narcisic), dar și temporal (tot în sens kantian, însă dinspre Echo). Anticii au știut-o prea bine și în alte mituri protagonistul nu mai este Narcis, ci o altă ipostază a reflexiei sonore Orfeu. Și orfismul a dominat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
care nu mai poate fi singurul creator al universului. "Narcis fără Echo nu are sens. Rațiunea umană nu găsește îndreptățire să se întemeieze preponderent pe un spațiu absolut (în sens kantian și deci narcisic), dar și temporal (tot în sens kantian, însă dinspre Echo). Anticii au știut-o prea bine și în alte mituri protagonistul nu mai este Narcis, ci o altă ipostază a reflexiei sonore Orfeu. Și orfismul a dominat nu numai arta celor vechi, ci a dimensionat diverse estetici
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
conceptuale, dar referințele asupra lui, atâtea câte a diseminat prin proză, prin manuscrise subsidiare și notații fugare, sunt suficiente pentru a-i conferi rang de principiu ontologic central în stare să "închidă într-un singur focar reminiscența conștiinței în genere kantiene și, totodată, monumentul, calea de acces către ele fiind conștiința individuală, lucru de neconceput în sistemul de referință kantian" (p. 24). Archaeus-ul eminescian umple golul "diferenței ontologice" întrezărit de Heidegger între ființă și ființare, între conștiința în genere și conștiința
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
pentru a-i conferi rang de principiu ontologic central în stare să "închidă într-un singur focar reminiscența conștiinței în genere kantiene și, totodată, monumentul, calea de acces către ele fiind conștiința individuală, lucru de neconceput în sistemul de referință kantian" (p. 24). Archaeus-ul eminescian umple golul "diferenței ontologice" întrezărit de Heidegger între ființă și ființare, între conștiința în genere și conștiința individuală, aceasta din urmă încapsulând și zbaterile vulcanice ale inimii. "Physis este arché", va spune Heidegger, dar Eminescu avusese
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
concertul demonstrației) și ceea ce este deosebit de important în contextul actual al analfabetismului valoric cu dragoste față de poet și față de cultură în genere concepută ca șansă existențială supremă. În ce constă farmecul acestui Poem al Ființei scris eminescian, și nu platonician, kantian sau heideggerian, de Eminescu ? Autorul Luceafărului îl rostește, știind totul despre ea, adică inclusiv faptul că ea, arătându-se omului, se ascunde, că în eul nostru stau pitite mai multe euri și că nu poți cunoaște prea mult dacă nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
convins fiind, ca și d-na Svetlana Paleologu-Matta, la a cărei lucrare "Eminescu și abisul ontologic" face referire, că "... abia cu înțelegerea lui Heidegger va progresa înțelegerea lui Eminescu". Delimitările lui Eminescu de concepția lui Schopenhauer și apoi de criticismul kantian sunt, de fiecare dată, despărțiri sporitoare (în sensul dat de Noica acestui termen), gânditorul român găsind cutezanța de a reformula, pe cont propriu, întreaga problematică privitoare la ființă. Gândul lui Eminescu izbândește de minune în această "gigantomachia perí tes usias
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
de fișe pregătite pentru ordonarea ideilor Autorul pătrunde în hățișul filosofiei, ideile circulă alert de la vechii greci la Schopenhauer, de la Kant la Hegel, de la filosofia extrem orientală la Heidegger, spre a demonstra falsitatea ca imagine a imobilismului eminescian în conceptele kantiene, depășite de cunoașterea budismului, de ideea unei cosmogonii în care arheul e hieroglifa universalității. Poeme precum Scrisoarea I, Sărmanul Dionis, Memento mori devin argumente la fiecare pagină. Nu pătrund în analiza demonstrației lui Theodor Codreanu, care, repet, necesită lecturi paralele
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
formelor... Theodor Codreanu, care nu prea a fost luat în serios de critica stagnantă, stăruie să dovedească modernitatea poetului, împinsă până la similitudinile frapante între teoria relativității a lui Einstein și perspectiva crono-spațială a lui Eminescu, care e altceva decât apriorismul kantian. Poezia avu întâietate în adeverirea viziunii ontologice și a celei cosmologice. Theodor Codreanu le dă o replica pe cât de dârză pe atât de convingătoare, celor care contestă modernitatea lui Eminescu fixându-l în schema tradiționalistă. Hotărât lucru, poetul scrie modern
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
autoritate în domeniu (vezi și Modelul ontologic eminescian, 1992 și Dubla sacrificare a lui Eminescu, carte apărută în trei ediții, toate epuizate în intervalul de timp 1997-1999). Nu este la îndemâna prea multora să-l poată urmări pe Eminescu pe trasee kantiene, de pildă, ori să aducă lămuriri la teme noi, de faimă, cum sunt încercarea întru arheitate (introdusă în circuitul criticii literare de Theodor Codreanu însuși, în 1987-1988, în "Revista de istorie și teorie literară"), prezența spiritului creștinismului în opera lui
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
se dovedește adeptul fidel al conștiinței creatoare a lui Kant, precum și susținătorul fervent al concepției schopenhaueriene privind lumea ca reprezentare individuală. Dar atunci când exegeții autentici văd în gândirea eminesciană specifică nu numai poetului, ci și ziaristului o continuare a ideilor kantiene și schopenhaueriene și nicidecum manifestarea lor epigonică, lucrurile se complică nejustificat. În pofida faptului că Eminescu afirmase cândva: "Mă opun ideii kantiene că prin simțuri nu poți cugeta nimic; dimpotrivă, ele stimulează gândirea filosofică" și că, în privința existenței sau nonexistenței divinității
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Dar atunci când exegeții autentici văd în gândirea eminesciană specifică nu numai poetului, ci și ziaristului o continuare a ideilor kantiene și schopenhaueriene și nicidecum manifestarea lor epigonică, lucrurile se complică nejustificat. În pofida faptului că Eminescu afirmase cândva: "Mă opun ideii kantiene că prin simțuri nu poți cugeta nimic; dimpotrivă, ele stimulează gândirea filosofică" și că, în privința existenței sau nonexistenței divinității, părerea acestuia contravenea celei schopenhaueriene, aceste opinii au fost ocolite cu grijă și trecute sub tăcere. Dar astăzi, ori din perspective
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
secol prin paradoxii"; sugestie care-i amintește lui Theodor Codreanu de epistemologia deschisă din gnoseologia lui Gaston Bachelard, de la mijlocul secolului XX. Despre Archaeus, se constată inechivoc originalitatea gândirii eminesciene. El "închide într-un singur focar reminiscența conștiinței în genere kantiene și, totodată, noumenul, calea de acces către el fiind conștiința individuală, lucru de neconceput în sistemul de referință kantian. La noumen, nici un fel de conștiință umană nu are acces. Eminescu are apetența uriașă a cugetătorului care vrea să meargă până la
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
mijlocul secolului XX. Despre Archaeus, se constată inechivoc originalitatea gândirii eminesciene. El "închide într-un singur focar reminiscența conștiinței în genere kantiene și, totodată, noumenul, calea de acces către el fiind conștiința individuală, lucru de neconceput în sistemul de referință kantian. La noumen, nici un fel de conștiință umană nu are acces. Eminescu are apetența uriașă a cugetătorului care vrea să meargă până la capăt în regândirea ființei". De asemeni, el posedă conștiința individual și generic ontologică potrivit căreia fiecare om încearcă refacerea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Lamparia la "eul-Archaeus", adevăratul eu, nu acela limitat la individ. Și este combătut cu strășnicie clișeul unui Eminescu exclusiv romantic, susținându-i modernitatea. Bunăoară, pentru că nu e nimic romantic în Schopenhauer, poetul nostru și l-a ales ca "maestru". Nici kantian în esența n-a rămas, cum crede Blaga, mai kantian el însuși. Pentru demitizanți, care s-au înmulțit după 1989, este citat Cioran: "Cele mai mari reușite în România sunt limba română și Eminescu", poetul fiind "mai mare decât toți
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
Și este combătut cu strășnicie clișeul unui Eminescu exclusiv romantic, susținându-i modernitatea. Bunăoară, pentru că nu e nimic romantic în Schopenhauer, poetul nostru și l-a ales ca "maestru". Nici kantian în esența n-a rămas, cum crede Blaga, mai kantian el însuși. Pentru demitizanți, care s-au înmulțit după 1989, este citat Cioran: "Cele mai mari reușite în România sunt limba română și Eminescu", poetul fiind "mai mare decât toți poeții moderni ai Europei". Mai e nevoie, uneori, și de
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
ideilor. Ucenicia codreniană răzbate din viziunea generală a tomului, comportă similitudini cu ascetismul, cu mucenicia. Ideea predilectă ce traversează perioada între ianuarie-decembrie 1964 și ianuarie-decembrie 1969, se particularizează în considerațiile despre geniu, în antiteză cu mediocritatea, problemă filosofică de sorginte kantiană și, mai ales, schopenhaueriană. Adolescentul, în formare ca profesor și scriitor, își expune frământările interioare ale gândirii sale profunde, când mai succint, când mai detaliat, luându-se de piept cu tot ceea ce înseamnă conformism, banalitate indezirabilă, cameleonism și ideologie demagogică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]