182 matches
-
grozavă o să mi se pară după pâinea prăjită, tot prăjită tare. Te face bun pentru toată ziua! Micul dejun în doi fusese mai mult o desfătare vizuală decât gustativă; în fața mea, pe colțar, ședea Zina îmbrăcată sumar doar în maieul lăbărțat, agitându-și succesiv pe stinghia taburetului picioarele goale. Nu că m-ar fi făcut ea să elimin pâinea prăjită de pe lista alimentelor respingătoare (alături de căcat, pe care nu l-am gustat încă), vreau doar să spun că în dimineața aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2273_a_3598]
-
clare de geografie, a confundat Bucureștiul cu Budapesta. ― Oh!... Așa?... Oh!... În cazul acesta... Desigur... Desigur... Oaaah!... Ador normalitatea! Relaxarea nervoasă a contelui fu atât de totală, încât căzu pe canapea cu mâinile întinse pe speteaza acesteia și cu picioarele lăbărțate. Realiză imediat că nu se cădea să rămână în poziția asta dinaintea unei femei și reveni rapid la o verticalitate plină de demnitate. ― Cred că sunt puțin copleșit de această veste. Dar de ce ați rămas în picioare? Vă rog să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
dreapta ca și cum ea, păpușa, s-ar fi rușinat să danseze în fața atâtor spectatori. Își ridică timidă capul după care, cu mânecile zvâcnite în sus, își îmbățoșă deodată pieptul cu țâțele enorme. Încurajată de ritmul tobelor, de uralele și strigătele din ce în ce mai lăbărțate ale mulțimii, păpușa se dezlănțui deșănțată, nerușinată, hohotind și zvâcnind, aplecându-se și ridicându-se, când pasională și agresivă, cu țâțele repezite peste capetele privitorilor, când lascivă și ademenitoare, unduindu-și mânecile și rotindu-și poalele. Un dans nebun, grotesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
adevărat blestem să fii femeie. —Pe bune? a răspuns Nick neatent, încercând să-și desfacă papionul. De ce? Pentru că trebuie să te strecori în rochii ca asta, când tu, de fapt, nu-ți dorești să te îmbraci decât în pijamaua ta lăbărțată, a pufnit femeia, scoțându-și un picior din ciorapi. Și când ai văzut tu un bărbat care să ajungă la o petrecere și să zică „La naiba, trebuie să plec, am mai văzut încă un tip îmbrăcat în același costum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-
colo-colo pe roți. E înnebunit după mașina lui și zău dacă are de ce. Înnebunit poți să fii doar după femei, dar și atunci, numai câtă vreme își desfac picioarele. Asta e, ce să-i faci.” A izbucnit într-un râs lăbărțat. Tata mi-a trimis o privire care voia să spună: „Sper că n-ai înțeles nimic”. De jur împrejur, vedeam numai galben. „Taxiuri”, ne-a explicat Sanowsky, „așa sunt ele la noi, galbene. Pe noi, americanii, un singur lucru ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2370_a_3695]
-
am ascuns după un stejar. Profesorii mă căutau. M-am strecurat în uliță și taie-o! direct în grădina noastră întinsă pe cinci hectare. Prima casă, cea din deal, era a bunicului. A doua, pe jumătate îngropată în pământ, dar lăbărțată, era a străbunicii. Pe pereți se mai găsea încă portretul bărbos al răstrăbunicului, cel care își pierduse nevasta la cărți. Soțul străbunicii fusese un om mai așezat: concentrat pe negoțuri, iarna își scotea băieții afară să spargă gheața, în timp ce el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
fusese numele servitoarei din casa mamei lor, soție de prăvăliaș din Stănișăști, paradis grecotei din Țara de Jos. Marița fusese atât de devotată, încât i-ar fi servit și pe copiii stăpânilor, chiar dacă doar în chip de fantomă cu șolduri lăbărțate. În casa de pe strada Ipsilanti nr.5 tot ce nu era de metal sau din piatră fusese ciuruit de molii. Chiar și tanti Clemanza avea patru găuri în urechea stângă, deși ea zicea că-s de la cercei. Din nasul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
brânză telemea; un creion plat, roșu și bont, de tâmplar; și, culmea! vreo șase-șapte bilete de loto în alb, la discreție, necompletate. Taciturn, Arhanghelul Cunoașterii apucă una dintre bucățile acelea răsfirate de hârtie și se apleacă asupra ei, abstras, mâzgălind lăbărțat ceva, în doru' lelii, alandala, ca sub dicteu automatic, cu vârful tocit din grafit al creionului. Și i-o întinde, apoi, Poetului: " Fatidică, Sathariel Ocultarea dragostei lui Dumnezeu, Peste muritori Și nemuritori, Își desface năvodul! Sephirahul cel neostoit Al patimii
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
necurățate, cu un cap cu trăsături mari și dizgrațioase și ochi de imbecil visător, așezat puțin strâmb pe gâtul înclinat spre umărul stâng. Posibil să fi fost student și să copieze acte doar pentru a se întreține, pentru că, din buzunarul lăbărțat și ros al hainei ce avea pe piept câteva pete unsuroase, a scos mai întâi ziare împăturite, astfel ca să li se vadă manșeta (Adevărul, Steagul etc.), apoi Thaïs al lui Anatole France. Deocamdată, a pus teancul pe banchetă și s-
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
trecând din abur în lumina soarelui. — Uite-l pe preot, spuse Eastcote. Câțiva metri mai încolo, părintele Bernard, care încă nu plonjase, contempla apa. Făcea o notă discordantă, pentru că nu purta chiloți de baie, ci un costum întreg, negru, cam lăbărțat, despre care se spunea că era de lână, de parcă ar fi fost o sutană de baie. — Arată ca un clovn, spuse Rozanov. — Nu-i un clovn, dar e un om ciudat. — De ce poartă costumul ăsta? Are cicatrici pe corp? — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
i se aduna în colțurile buzelor proeminente. Fruntea, pe vremuri netedă, era brăzdată de șanțuri adânci, orizontale, între care se strângeau bulbuci de carne moale. Peri țepoși îi ieșeau din nări și din urechi. Niște bretele cenușii, vizibile pe sub haina lăbărțată, îi susțineau pantalonii pe la jumătatea pântecelui. Totdeauna păruse cam murdar, acum, însă, părea soios de-a binelea. Umplea cămăruța cu prezența lui de urs și cu mirosul lui. Se uită mohorât la George. Acesta din urmă nu căuta să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și nici rude nu-i erau, dar se uitau în jos la el cu ochi strălucitori și îi zâmbeau drăgăstos, iar uneori, în toiul zâmbetului, îi făceau mamei cu ochiul. Una dintre prietene era mai în vârstă, zâmbea mai puțin lăbărțat și i-a dat lui Nestor o brânzoaică mare, rotundă și frumos rumenită. Nestor n-a mușcat din ea imediat fiindcă ochii îi erau atrași de casa necunoscută în care intraseră, plină de bibelouri și de goblenuri. Dar în timp ce admira
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
de pază fixate, nici nu se mai vedeau unul pe altul. Stând singur la o margine de drum de țară, cu pușca la picior, Eugen avea ocazia să constate din nou, dar parcă mai acut decât altă dată, cât de lăbărțată stătea uniforma pe el; deși era locul unde ăsta era ultimul lucru care conta. Orașul se vedea undeva în depărtare, răspândind, sub razele soarelui, o lumină albă și ușor cețoasă deasupra orizontului, în timp ce în jurul lui creșteau nestingherite bălăriile înalte, nerușinate
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
șaisprezece ani sunt agere ca mâța și, din privirile adumbrite, le tremură lumina printre gene. Trăiesc apoi cu unul de lângă gârlă ori mai din deal. De nevârstnice fac copii, prăpădindu-și din trup argintul. Ajung să aibă picioare noduroase, guri lăbărțate și ochi care s-au stins : doar câteo poftă trecătoare îi mai aprinde, într-o scânteiere scurtă, lipsită de fior. .................................................. ............................................... Ți-o amintești pe Margareta ? Privirea-i aurie iradia tandrețe : aveam mereu senzația că îmi surâde. Pătimașa mea declarație dintr-
Podu vechi by Marcel Tanasachi () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91578_a_92863]
-
lovitură distrugătoare resurselor firave ce le Înălțase ca pe un zid Între sine Însuși și lumea Înconjurătoare, niciodată eliberat de spaima acestor nenorociri și totdeauna reușind să scape de ele ca prin urechile acului. Purta un costum cenușiu șifonat și lăbărțat, care-i venea destul de bine și care Împrumutase trăsăturile trupului prăbușit, buhăit și diform al stăpînului său. Avea pîntecele ușor proeminent, era destul de Împlinit, ceea ce arăta că se bucurase de o oarecare abundență În viață și nu prea suferise de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
aceste veșminte aveau un aspect Învechit, uzat și obosit, inimitabil, pe care nici cel mai mare creator de modele al lumii nu l-ar fi putut realiza intenționat. Pe aceste veșminte era gravată viața a milioane de oameni. Aspectul lor lăbărțat, diform și mizer vorbea despre viața amărîtă a milioane de nulități ale străzii, fapt atît de pregnant și de evident Încît, În timp ce mortul ședea acolo, iar obrazul lui căpăta culoarea cenușie a cadavrelor, trupul său parcă se strîngea, se micșora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
cu totul. Nu-ți mai dădeai seama de prezența ei. Parcă se risipise, se redusese la inexistență, ajunsese imposibil de deosebit din grămada de haine vechi și ponosite - un pardesiu vechi, de culoare gri, o pereche de pantaloni vechi și lăbărțați, o pălărie veche, o pereche de pantofi scîlciați și juliți. De fapt, acum parcă el Însuși se redusese la atît: o pălărie, un zîmbet vag și grotesc de bețiv, doi obraji tremurători, două margini de guler mișcătoare, două gheare cenușii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
pustiului sălbatic, a Întinderilor dure, pustii și sălbatice ale Americii. Acesta, conducătorul grupului, desigur, mergea Încet, nepăsător, cu pasul apăsat și legănat, fără să se uite la ceilalți. La un moment dat se opri, Își vîrÎ mîna mare În buzunarul lăbărțat al hainei, scoase o țigară pe care o aprinse dintr-un singur gest al mîinii făcute căuș. Apoi fața i se crispă de Încîntare cînd trase din țigară, inspiră adînc și dădu drumul fumului Încet pe nas, după ce-l absorbise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
o tulbura în răstimpuri cu scurte vârtejuri de foșnete. Eram gata să mă întorc când, spre marea mea emoție, l-am zărit la vreo douăzeci, treizeci de pași înaintea mea pe Hingherul, pe care l-am recunoscut imediat după bascul lăbărțat pe cap. Călca apăsat, fără să se uite înapoi. Am vrut să-l strig, însă Hingherul fusese totdeauna un tip ciudat, de la care nu știai ce să aștepți. Și, din moment ce-și făcuse sălaș acolo în bălării, însemna că
Un om norocos by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295605_a_296934]
-
sărac, evident, dar cinstit. Intimidat, polițistul Mancuso mai sună o dată și luând poziția pe care el o considera țanțoșă și oficială, întoarse spre spectatori profilul său mediteranean. Dar audiența nu văzu decât un trup pipernicit și măsliniu, cu pantaloni scurți lăbărțați și niște picioare ca fusele care păreau și mai goale din cauza jartierelor puse de formă și a șosetelor de nailon ce atârnau pe lângă glezne. Spectatorii rămaseră curioși, dar neimpresionați. Unii nu erau nici măcar prea curioși, aceia care se așteptaseră ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
fotografiile erau poze artistice. Nimeni nu a spus nimic despre pornografie. ă Arată-mi-le. Patronul se mișcă încet, plin de torpoarea. Ochii erau ultima parte a corpului său care să se miște. ă Gărbește-te! lătră Salitov. Rânji la postura lăbărțată a patronului în timp ce acesta se grăbea în camera din spate. Aproximativ de mărimea cărților de joc, fotografiile nu erau mai rele decât multe pe care le văzuse. Fețele păreau dezorientate, fără îndoială, dar găsi că aceasta le făcea mai picante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o tulbura în răstimpuri cu scurte vârtejuri de foșnete. Eram gata să mă întorc când, spre marea mea emoție, l-am zărit la vreo douăzeci, treizeci de pași înaintea mea pe Hingherul, pe care l-am recunoscut imediat după bascul lăbărțat pe cap. Călca apăsat, fără să se uite înapoi. Am vrut să-l strig, însă Hingherul fusese totdeauna un tip ciudat, de la care nu știai ce să aștepți. Și, din moment ce-și făcuse sălaș acolo în bălării, însemna că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
care avea să se folosească. În după amiaza celei de-a treia zi l-a văzut pe Kobayashi, care stătuse toată dimineața în casă, ieșind din bârlog. Ca de obicei, i se vedea pieptul veștejit printre pliurile chimonoului murdar și lăbărțat. Endō și-a pus repede haina și a pornit în urmărire. Deși fusese senin de dimineață, spre prânz a început să se înnoreze în Yamagata. Razele soarelui pătrundeau cu greu printre norii cenușii. Kobayashi a ieșit din casă. Endō l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
fierbinte, eliberat și gol, vlăguit și ușor. Nu știa atunci, dar a aflat cu trecerea timpului, că arăta ca o gelatină transparentă și întinsă, ca o peltea verde-argintată, care păstra încă fața tristă a lui Pampu. Stătea întipărit pe limba lăbărțată și gelatinoasă chipul lui, mare, parcă mai dilatat decât în realitate, conturat clar, ca-ntr-un tablou de Goya. Se simțea ca o pânză groasă și unduitoare, care se ridica lent, plutind deasupra corpului nemișcat, răstignit pe pământul lustruit al
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
care i se revărsau pe umerii lucioși. La treizeci și ceva de ani, chipeșul Nikki era Încă adolescentin. Chelnerul ne adusese fragi de pădure, borcănașe cu gem și boluri din ceea ce Învățasem să numesc argintăria hotelului. Ravelstein și‑a mâzgălit lăbărțat numele pe un cec, În timp ce‑și ducea un corn la gură. Eu eram cel care mânca Îngrijit. Ravelstein, când Înfuleca și vorbea În același timp, te făcea să simți că se petrece un fenomen biologic, că Își aprovizionează organismul și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2144_a_3469]