140 matches
-
meu prinț, crezi că mi-ai putea aranja o întâlnire cu Mehmed Said Galib efendi? Știu că are o mare slăbiciune pentru domnia ta și nu te va refuza. ― Desigur! Cu multă plăcere! ― Îți mulțumesc, prietene! Consider că negocierile s-au lălăit destul. A venit timpul să discut serios cu Galib efendi, ca să stabilim împreună principalele articole ale tratatului de pace și chiar să le punem deja pe hârtie. PAGINĂ NOUĂ 21 Nicicând realitatea nu i se păru mai dușmănoasă ca în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
a interpreta rolul lui Uri Gefen? De-a intra În pantofii tatălui său? De-a Începe din nou, ursul grăsun care e acum, să sară ca un țap? Să te vedem măcar o dată În stare să urinezi fără să te lălăi. În loc s-o facă pe nebunul, mai bine s-ar așeza acum la birou, ar aprinde lampa de pe masă și ar concepe o replică devastatoare la discursul lui Günter Grass. Sau o scrisoare către Yitzhak Rabin. Sau articolul despre inima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
ar fi ea. Pentru că nu mai poți urmări și norma evoluția unei limbi când ea devine de fapt o rețea de dialecte bizare, dar deschise oricărui individ. Secretul Adrianei Adriana Babeți După 40 de ani N-aș zice că am lălăit-o săptămâna trecută. Dimpotrivă. După ce meșterii ceasornicari Puiu și Florin mi-au dat ora exactă înainte de referendum (au nimerit-o aproape la zecime de procent!Ă, după ce am ținut un curs despre amorul curtean de la opt la zece noaptea și
[Corola-publishinghouse/Journalistic/2165_a_3490]
-
el cei de la protecția peștilor și vânatului; lui Ellis, lupta cu ei i-ar fi prins bine. L-ar fi făcut să uite de celelalte probleme mai mari; de pildă, să uite de ceea ce simțise atunci când îl văzuse pe Drew lălăind-o în apă, încercând să facă și din generația următoare niște blegi și mai mari. În clipa aia, Ellis realizase că i-ar fi fost mult mai bine dacă nu și-ar fi cunoscut deloc fiul. Necunoscuții generează mult mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2245_a_3570]
-
unei bătrâne madureze care Își depăna amintirile bântuite de fantome și de Încăierări cu cuțite din insula lăsată În urma ei. Cu trei seri mai Înainte, pe vapor, În vreme ce Își vărsa mațele În apa de sineală a mării, o pereche tânără lălăia cântece de dragoste. Cuvintele lor i se tot Învârteau În minte, te-aștept să vii de peste mări și țări, te-aștept, te-aștept pe tine, și i se păruse că vasul se clatină chiar și mai rău decât până atunci
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
trei zone de ocupație vestice se depunea praf de piatră. Dar atunci când cădea zăpada, aerul berlinez, asemenea adevăratului aer berlinez, cum era el cântat în melodii, părea să fie cu totul lipsit de praf; radioul gazdei mele, aflat în bucătărie, lălăia șlagărul nemuritor: „Așa este aerul, aerul, aerul, în Berlin...“ Abia peste un deceniu am scris poemul lung Marea femeie a ruinelor vorbește, în care ultima strofă spunea: „...împrăștiat zace Berlinul. / Praful se ridică, / apoi iar acalmie. / Marea femeie a ruinelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
ei. Se dovedise a fi extrem de Încăpățânat: o ținea mereu pe a lui, că el se culcă afară. Lângă treptele de la intrare. „Doar nu sunteți câine, ca să dormiți acolo...“ „La o adică, pot fi și câine, de ce nu, o tot lălăia vizitatorul. Tot n-are cine să-ți păzească curtea... Am să fiu câinele tău de pază și am să dorm la picioarele casei tale...“ „Bine, bine, vorbim mâine dimineață“, căuta să-l potolească Mașa. Dar Extraterestrul nu se lăsa bătut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
beție, cântece nemțești, severe și serioase, ca o mască de gaze și lăcrima prostește, precum mesteacănul, primăvara, se auzi și la Securitate. Fu chemat din nou să dea declarații, despre: unde a stat la nemți în prizonierat? Și pentru ce lălăie... ca un Friț? De data aceasta, nu l-au mai bătut, ca prima dată, la tălpi, cu vergeaua de pușcă. Nici nu i-au mai pus, la testicule și în vârful degetelor, electrozi cu intensitatea de 120 de volți, ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
familiar. Bău și iar bău, până când, din străfundurile de cuget, îi veni amintirea și porunca de a se transfera lângă soldați în zdrențe, flămânzi de moarte, dezagregându-se între rețele de sârmă ghimpată, unde viața nu are însemnătate. Începu să lălăie singurul marș pe care îl prinsese de la invalizi sufocați sub pături și sub tifon pătat de sânge și de iod, neînțelesul, de către ceilalți, Erbsen mit Speck. Ceilalți bețivi îl lăsară cu bâiguielile lui atroce, îngăduindu-l din bună-cuviință, dar Iuga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
se lansase, pe atunci, votka sovietică sau alte spirtoase din astea). Turnau voinicii în ei, până când se uitau cu ochii cruciș și li se împleticeau ciubotele. Bucureștenii și mai ales pușlamalele, haimanalele și coconii făceau haz de soldații Victoriei, care lălăiau, hălăduind pe mijlocul străzii, ținându-se de după cap, cu rubașca desbumbată la piept, uitând să-și mai culeagă bonetele căzute în urma lor, pe caldarâm, pe trotuar ori pe aleea parcului. Nenorocirea s-a întâmplat într-o zi de sâmbătă: lacul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1512_a_2810]
-
trebuie să încurajeze pe toți pierde-vară! Și nici pe alți nevoiași! Sunt așa pentru că nu s-au străduit mai mult. Filozoful mai bine ar crește iepuri în alte scopuri, iar Actorul și-ar băga odată mințile-n cap decât să lălăie, aiurea, toată ziua! Acum, ne-am trezit că avem și-un Erou! Nu mai vede bine?! Se poate și nu e de glumit cu așa ceva. Dar sunt atâția oameni care nu mai văd cum trebuie și care nu fac atâta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2239_a_3564]
-
adună și dumneata vii la de-a gata! Sătulă-s până-n gât de-așa frăție! Că și Ispas, numai să nu-i fie de deochi, pe câtu-i de gros, pe-atâta-i de mototol! Se aude venind, cam de departe, lălăind cu puțintel chef) ISPAS: Hai, lelițo-n deal la vie, Hai, lelițo, haaai! Să culegem razachie, Hai, lelițo haaai... (continuă să se apropie, cântând) DĂNILĂ: Iaca-ia, vorbești de lup, și lupu-i colea! ANISIA (aparte): Doamne doamneeee, ce leliță și ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1483_a_2781]
-
dădeam foc la un badog de prenadez, ne puneam vestoanele pe cap și expiram adânc. După un sfert de oră visam. Mihai se ducea la un pietroi greu, îl ridica deasupra capului și urla „ACDC! ACDC!”, iar noi începeam să lălăim toate cântecele formației ăleia. Ce socialism, care dictatură? Inocularea mizeriei a început după aceea, în 1987, când am terminat facultatea. Am primit repartiția la Turda. Abia atunci am realizat ce e dincolo de serele învățământului universitar în care crescusem. „Cine dracu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
încă să mă regăsesc în calitate de cititoare și autoare (cu alte cuvinte, citesc tembel și dezordonat, cu un fel de sictir cioranian pe lumea academică în genere), amân încă o vreme un program auster de șoricică de bibliotecă. Pe scurt, am lălăit-o pe drumul până la universitate, ocolind pe străduțele astea fermecătoare pe care nu mi le mai dă nimeni înapoi. Recunosc, casa mea de acum din satul Pipera e la fel de brează ca și a colegilor mei de aici, universitari la Indiana
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2152_a_3477]
-
s-a sfârșit. Familia mea habar n-are unde sunt. Câștig un salariu de nu știu câte ori mai mic decât înainte, la o slujbă care înseamnă să ridic chiloții murdari ai altor persoane de pe jos. Și totuși nu pot să nu lălăi fericită în timp ce-mi fac patul. Viața mi s-a schimbat și, odată cu ea, mă schimb și eu. E ca și cum vechea Samantha monocromă a pălit și a devenit o păpușă de hârtie. Am aruncat-o în apă și s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2362_a_3687]
-
Lintițau și aranja evenimentele cu Chiru, despre care vorbea toată lumea, cu respect, mister și folclor. Îi era milă de ea, cum se chinuia că nu mai știa ce să creadă, cum se distrusese de dorul profesorașului. De milă o tot lălăia cu ea. Dar și mila are limitele ei. Nu-i poți spune chiar totul unei femei care-ți dă fagurele, doar, pentru că ți-e milă de ea. Și, la urma urmei, până când s-o tot țină cu poezie și remontare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2143_a_3468]
-
cu viermii mă tot cert/ Că nu poci ieși din groapă/ Să te bat și să te iert... La sfârșitul cu să te bat și să te iert, toți râd, e o romanță de mahala, o știu foarte bine, au lălăit-o de multe ori, îi trezește din melancolii. Vocea Maestrului e parcă de-acolo, din țigănie, Dumnezeule, mare actor!, cum de poate face așa de autentic pe nefericitul ăla de mahala? — Cânți foarte bine, complimenteză a nu știu câta oară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
an universitar. Repetase anul, dar când le picase din nou pe toate, renunțase la școală, așa cum ai renunța la o slujbă nepotrivită. Asta se întâmplase vara trecută, însă, între timp, Helen nu reușise să-și găsească un serviciu. Așa că o lălăia prin casă, enervând-o pe mama pe care o bătea la cap să joace cărți. —Helen! Lasă-ți cumnatul în pace! s-a auzit vocea mamei. Apoi, a apărut și ea în capul scărilor, lângă Helen. îmi fusese teamă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Așa de mare era puterea de orator a lui Eamonn. După asta, toată lumea a comandat câte o sută de țigări de căciulă, câteva tabloide și așa Don și Frederick au plecat prin seara înghețată către sat. După ceai, în timp ce o lălăiam prin sala de mese, Davy a ridicat ochii din ziarul pe care îl avea în față și a exclamat: — Ia uitați-vă! Uitați-vă! Uitați o poză cu Snorter jucând pocher! Toată lumea s-a îngrămădit înnebunită ca să se uite. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
imaginare. La, sigur, a adăugat după câteva momente. — Ne-a adus pe toți în pragul nebuniei, a continuat mama. Dacă mai aud o dată că porumbul e înalt până la ochiul elefantului, atunci să știi că împușc elefantul. Sări de pe cal, a lălăit tata vocalele, și bea-ți laptele. Și asta nu e din Oklahoma, pe cuvântul meu, l-a certat mama. E tipul celălalt, ăla care-i pune la punct pe derbedei - cum îl cheamă? —Sylvester Stallone? a zis tata. Dar ăla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
plăcută, de respectuoasă că m-am forțat să mai aștept câteva minute. —îți mulțumesc pentru o seară minunată, a murmurat Luke. Cu plăcere, am răspuns. Și eu îți mulțumesc. Am zâmbit politicoasă, dar mă gândeam cu nerăbdare că Luke se lălăise destul și că mai bine ne-am fi grăbit s-ajungem sus, unde el trebuia să mă arunce pe podea și să-și bage mâna pe sub fusta mea. Așa cum făcea de obicei. Ne vedem curând? m-a întrebat. Te sun
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
12-13 ani, mă înghesuiam să merg la alimentara după zahăr sau macaroane ca să bălăbănesc coșul pe lângă mine, țanțoșă ca un curcan, cu perlele false ale mamei atârnate la gât și cu o broșă în formă de frunză pe piept, în timp ce lălăiam încet cântă cucii cântă. Băbuța, tanti Arsici sau Oberneni nu s-au dat niciodată în vânt după noutățile astea și au continuat să cărăușească pe ruta Piața Iozefin - strada Ion Vasi cu țecherele și coșurile lor din nuiele. Doar femeile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
ca femeile astea amărâte, să nu știu cum să alerg după mâncare pentru copii ori după un bărbat bețiv, să-l culeg de prin crâșme sau chiar mai rău...“ Brrr... gândul fugar îi înnegură mintea. Se ridică brusc să plece; Gabriel se lălăia într-o rână, agățat de scaun, cu mintea rătăcită și el pe undeva. Doar o clipă mai zări lumina gălbuie strecurându-se printre frunzele copacilor bătrâni și gândul i se iți imediat la asfințitul acela care-ți făcea un gol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
pe care o consumăm. Și ai mei au nevoie să mai facă o aprovizionare; zilele trecute se plângeau că nici făină nu mai au, iar bunica n-are prin cine să le mai trimită. În drum spre casă, cum mă lălăiam cu fetele, fază: a început Daria să ne povestească de una Beatrice dintr-a XII-a de la Național, vecină cu ea. Cică a rămas gravidă și ai ei n-au reușit să miște nimic, deși îs destul de mahări, așa că tipa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
cântăm și noi ceva românesc, ceva specific... După o con sultare grăbită cu poetele anta goniste, am constatat că singurul cântec pe care-l știam toți trei era „C-așa beu oamenii buni“, pe care, după multe codeli, l-am lălăit pe trei voci încă mai deo sebite decât stilurile noastre poetice. Una dintre poete miorlăia într-un fel de contralto în zimți de ferăstrău, pe când cealaltă, mai băr bată, i-a uimit pe irlandezi cu o voce de cavernă umedă
De ce iubim femeile by Mircea Cărtărescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/589_a_971]