619 matches
-
în jurul poetului și compozitorului Ionel Fernic. Singurătatea, sărăcia, visul compensator, disperarea sunt temele unor scurte poeme retorice și convenționale, în care efuziunea discursivă nu compensează deficitul de lirism. Accentul autobiografic, expresia aspră, sincopată, cu tentă de satiră, dar și de lamentație, produc rareori o atmosferă poetică originală. Înclinația satirică și tendința către formele concentrate se concretizează în câteva cicluri de epigrame. Stimulul cercului de epigramiști ploieșteni, precum și influența tutelară a lui Al. O. Teodoreanu sunt evidente în Epigrame (1938), Poante bahice
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289601_a_290930]
-
se vor iluziona noii profeți ai artei moderne. Și, se pare, tocmai prin asta e mai modern decât toți. Marea lui "invenție" în poezia românească (și europeană) e negativul stilistic. Efect a ceea ce am numit "complexul Bacovia"" (ibid., pag. 253). Lamentația universală reprezentată de poezia bacoviană are atâtea resurse declarate și atâtea modele recunoscute încât ar părea că nu mai rămâne nimic specific sub umbrela noțiunii de "bacovian". Totul pare cunoscut, "folosit" și chiar originalitatea subțire provine dintr-o substanță poetică
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și nu-mi scrii des. Mă doare tot corpul, ca să nu mai vorbesc de „sufletul” meu care se găsește într-o stare lamentabilă. Mai bine să nu mai continuu cu scrisoarea asta, căci ea va sfârși prin a semăna cu lamentațiile lui Iov. Te îmbrățișez avec douceur et tandresse, René. Miercuri, 22 mai 1974 Ma bien-aimée. L-am ascultat mai mult de două ore pe traducătorul lui John Cowper Powys, care mi-a făcut o vizită. El l-a cunoscut pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2032_a_3357]
-
la trecători, căutând să le atragă atenția. - Cu doar câțiva ani În urmă, pe vremea lui Giano della Bella, ar fi fost azvârlite la Stinche pentru hainele alea. Dar acum... comentă el. Dante se mărgini să dea din cap. Erau lamentații inutile și fără de speranță. Îl plictiseau. - Iar acum, nici asta nu e de ajuns. Acum bărbații s-au apucat și ei să practice meseria asta. - Sodomiții? - Poponari afurisiți, messer Durante. Ca aceia care ticsesc taverna lui Ceccherino În fiecare noapte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
anduranța, nu durata, nu viața excesiv de lungă, pot să conteze. Contează chiar extincția, contează disoluția, exitus-ul, gongul recviemului de la final, contează ortu' popii! Pentru noi, abonații perpetui la Ea, conceptul Morții este infinit mai interesant, decât Moartea însăși. Nu lamentația, nu fuga și nici evitarea sfârșitului, ci tocmai acceptarea și înțelegerea lui, ne fac pe muritori, bipezii târșeloși, să fim ceea ce suntem. Așa o fi, nu zic nu, cu o singură rezervă, bătrâne prieten, îi răspunde Poetul, luîndu-l afectuos pe după
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
întretăierea drumurilor comerciale, Elegii și Atelierele) ar putea fi asociate cu inserția istorică a „ciumei” totalitare, interiorizarea traumei și „analiza” detaliată a sistemului. Primul ciclu pare desprins din volumul de debut, cu care manifestă vădite afinități, inedite fiind doar aglutinarea lamentației istorice într-un spațiu textual definit și directețea aluziilor: „La întretăierea drumurilor comerciale/ se poate muri prin utopie sau uitare de sine./ O lume brutală, ai spune,/ dacă anumite previziuni nu te-ar mai fi dus cu vorba/ din epoca
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288028_a_289357]
-
încă mai adaptate vieții de vânător decât vieții civilizate. Dacă multe dintre trăsăturile civilizației ne par artificiale sau nesănătoase, aceasta trebuie să fi fost senzația omului încă de când a trecut la viața urbană, adică de la începutul civilizației. Toate acele cunoscute lamentații împotriva industrialismului, capitalismului sau rafinamentului excesiv sunt în mare măsură proteste împotriva unui nou mod de viață, pe care omul l-a adoptat cu puțin timp în urmă, după o existență de cinci sute de mii de ani ca vânător
[Corola-publishinghouse/Science/84937_a_85722]
-
Ibsen (Strigoii și Micul Eyolf), precum și Eugène Labiche și Ed. Martin, Henri Lavedan, Georges Feydeau, Max Maurey, Jacques Nathansen, Maurice Magre. Doar câțiva prieteni binevoitori au părut că apreciază producția lirică a junelui ofițer care, într-un adevărat desfrâu al lamentației, își teatraliza impudic afectele. Un potop de „lacrămi” inundă strofele ușoare din volumul Raze de lună (1905). De pretutindeni se aud „doiniri de plâns”, ecou al suspinelor unei inimi rănite de cioburile viselor „fărmate”. Cruci, morminte, „corbi în doliu”, „crivățul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285849_a_287178]
-
explicăm altfel faptul că se apropie de toți cei ce „au fost suferinzi” (I, 329)? Ă și îi amintește, chiar în această ordine, pe Pascal, Dostoievski, Nietzsche și Baudelaire. În fine, să explorăm imaginea trupului cioranian în derivă. Mai întâi, lamentațiile. Spune Cioran: „Creier bolnav, stomac bolnav Ă și restul așișderea” (I, 16). Altundeva: „De la vârsta de șaptesprezece ani, sunt atins de o boală ascunsă, insesizabilă, dar care mi-a măcinat ideile și iluziile: furnicături în nervi, zi și noapte, ce
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
au „ritualizat” autosuficient literatura română, blocând-o și la nivelul vieții literare, prin construirea unei piramide axiologice discreționare În vârful căreia se aflau criticii de Întâmpinare. Acest cadru funcțional a surdinizat apoi dinamismul instituțional al literaturii noastre până dincolo de Revoluție, lamentațiile contemporane pe care le auzim și azi cel mai des legându-se, În mod firesc, tot de absența - sau, mă rog, de „dispariția” - Marelui Critic de Întâmpinare, care Împarte coronițe premianților și Îi admonestează cu severitate pe cei recalcitranți. Ducând
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
au fost Înlocuite. În acest moment, În care România visează să adere la Uniunea Europeană, fără o asumare a identității, exercițiul aderării ar putea deveni un act ratat pentru România, din care ar putea să-și extragă ulterior un subiect de lamentație pentru Încă vreo câteva zeci de ani. Cred că formula generație fără memorie se referă mai ales la faptul că În România, după momentul fericit din 1989, s-a trăit bucuria câștigării libertății fără a se face racordul la trecut
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
păstrarea acesteia cu orice preț. Pampinea cunoaște legislația și o întărește prin exemple din erudiția sa. Pe femei nu le poate concepe decât ca pe niște ființe care iau inițiativa, acționează pentru binele lor și nu se complac doar în lamentații. Devine un factor activ, întreprinzător, are o lucidă capacitate de analiză a situației și a vremurilor pe care personajele le străbat. Le stimulează pe femei în luarea unei decizii privind salvarea personală. și cum aceasta nu poate veni decât prin
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
Boccaccio s-a 243 Ibidem, p. 119. 244 Teodolinda Barolini, op. cit., p. 516. 88 maturizat; ne mărturisește că a dus narațiunea sa atât de departe pe cât era posibil.”245 Dar marea deosebire între cele două opere este că în Elegie lamentația aparține unei femei. Influențele din Dante nu trebuie să ne surprindă, având în vedere adevăratul cult boccaccesc pentru autorul Divinei Comedii: „În Fiammetta găsim analogii cu Vita Nuova a lui Dante care a reprezentat mereu un model pentru proza italiană
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
în citate, experiența personală este redată într un spațiu mai restrâns. Primele 170 de versuri ale Prologului ei sunt alcătuite din citate directe sau interpretate din textele biblice și patristice (Teofrastus, Cartea nunții, Jeronim, Împotriva lui Iovinian, Matthieu de Boulogne, Lamentațiile lui Matheo, Le Roman de la Rose). Deși începe să relateze despre experiența proprie alături de cei cinci soți, numai în nouă versuri își declară franc autoritatea.328 Totuși, viața ei devine singurul exemplu, în ultimă instanță, la care apelează, cu toate că este
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
dimpotrivă, un adept al convențiilor dragostei curtenești, care au devenit o parte constitutivă din maniera sa de a gândi sau de a vorbi. Toată naivitatea, dar numai aparent, după cum vom observa, îi aparține naratorului, istorisind, credibil, la persoana întâi.638 Lamentația pe care i-o face cavalerul este de o durere sfâșietoare: „Mi-i viața azi durere vie,/ Străină orice bucurie,/ Când doamna ce-am iubit odată/ Cu dragoste nemăsurată/ Pierdută-mi este pe vecie.”639 În dialogul care urmează între
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
O văd nainte-mi pururi vie.”657 Bărbatul se simte incapabil de a o defini în toată complexitatea ei, de a și-o apropria, deoarece ea aparține unei dimensiuni căreia el cu greu îi poate accede, de aici și neajutoratele lui lamentații: „Ce chip frumos avea, nespus!/ Vai mie! că destoinic nu-s/ A-l zugrăvi cât prețuiește!/ și angliceasca îmi lipsește/ și harul spre a-l scri cum este;/ Iar duhu-mi pentru trebi de-aceste/ Așijderea prea bont se-arată./ Ah
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
natală, Tessalia, fără a primi binecuvântarea părintească, și curând va 689 Ibidem, p. 223. 690 Ibidem, p. 225. 691 Ibidem, p. 235. 692 Ibidem, p. 237. 189 cădea în dizgrație, fiind părăsită de Iason, cel pentru care jertfise totul, iar lamentațiile finale devin de prisos. Lucreția reliefează, mai mult decât oricare altă femeie virtuoasă portretizată în această culegere de legende, imaginea fidelității conjugale, este o nouă Penelopă care își așteaptă soțul plecat la luptă, îndeletnicindu-se cu lucrul mâinilor, având o
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
decât necinstea: „Dar nu e dintr-ales: mai bine moarte/ Decât să cad cu trupu-ntru păcat,/ Sămproșc cu tină numele mi curat;/ Prin moarte-ncalte-aș fi răscumpărată.” 825 Însă decizia sinuciderii nu o poate lua în absența soțului. Pentru ca lamentația ei să devină și mai patetică sau pentru a-și oferi imboldul necesar sacrificiului propriu, personajul feminin aduce în prim plan exemplele unor fecioare sau soții care au preferat să se jertfească decât să fie dezonorate: „Mai abitir o soață
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
ceea ce reprezenta tânăra: puritate, fragilitate, inocență. Virginius nu vede decât o singură soluție pentru a se elibera din situația dezonorantă în care se află atât el, cât și fata sa: moartea. Ca să rămână ceea ce a fost, Virginia trebuie sacrificată, iar lamentația părintelui, devenit călău, nu atenuează cu nimic gravitatea situației create: „O, fiica mea, durerea mea din urmă/ și bucurie multă ce se curmă;/ Cleștar de neprihană, neclintit/ Primește moartea ce ți-am hărăzit/ Din dragoste, necum din ură... Vai,/ Cu
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
morale) și refuză să se întoarcă la soțul legitim lipsit de apetit, preferându-l pe cel care îi aducea bucurie carnală. Ricciardo aparținea unei alte generații, mai vetuste, pentru care concupiscența era catalogată drept „poftă destrăbălată și murdară” 873 , iar lamentațiile soțului, care nu-și mai poate aduce acasă soția, îl fac să pară și mai ridicol. Pentru Bartolomea, imaginea păcatului nu mai reprezintă ceva înspăimântător, plăcerea proprie vine pe primul loc, femeia afirmând cu dezinvoltură, pe un ton persiflant, în fața
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
imaginea femeii adorate, până la moarte. Doar în tărâmul umbrelor devine capabil de mișcare și de putere decizională, înălțat fiind până la a opta sferă, de unde poate privi retrospectiv 984 Geoffrey Chaucer, Troilus și Cresida, p. 305. 265 și poate râde pe seama lamentațiilor sale jalnice, așa cum altădată râdea de prietenii cuprinși și mistuiți de fiorul dragostei. Părăsește lumea pe care a iubit-o râzând în sine și fiind condus de Mercur spre o ultimă destinație, de data aceasta divină. Ca ființe umane, cei
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3076]
-
mari tulburări în țara aflată sub conducerea dezbinată a boierilor din „arhondotetrarhie”, care doreau izgonirea clerului grec din țară, dar și sporirea privilegiilor proprii în dauna micilor boieri. Ajuns domn, Alexandru Suțu continuă nedreptățile, vânzând rangurile boierești și cinurile bisericești. Lamentațiile cronicarului nu sunt însă copleșite de pesimism, căci speranța este sugerată alegoric printr-o viziune - o corabie cu steagul Țării Românești înfruntând furtuna - ce conotează salvarea națiunii. În Jalnica cântare a lui Zilot, întru care să cuprind revuluția românilor, supt
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290738_a_292067]
-
Sophia se află ascunsă În norul gnozei, În așa fel Încît Sabaot e În dreapta ei și Ialdabaot În stînga. Din nou invidios pe Sabaot, Ialdabaot zămislește Moartea androgină, care generează, la rîndul ei, șapte fii: Invidia, MÎnia, Plînsul, Suspinele, Jalea, Lamentațiile și Gemetele, Împreună cu partenerele lor feminine. Cele șapte perechi dau naștere la cîte șapte fii, numărul total al sizigiilor Morții ajungînd acum la patruzeci și nouă. Pentru a le contracara, Zoe creează șapte cupluri de puteri bune. Prima narațiune din
[Corola-publishinghouse/Science/1867_a_3192]
-
prin gest, prin Vorbă, prin Vis; spațiul memoriei devine "un Muzeu-de-Amintiri; o colecție "Unică". Un pod și o apă invită la fantazare: "Ce mai decor pentru doi oameni tineri Ce niciodată nu s-au atins!" Nici haos, nici coșmar, nici lamentații. Mitologia poetei exclude disimetriile; melancolia n-o paralizează. Urmând codul existențial inexorabil, viață și moarte se întrepătrund: "Din foc și din gheață-i făcută / Viața ta. Viață dublă". Într-un Ephemeris acționează consolator o filozofie multimilenară: Stau pe mal; lângă
[Corola-publishinghouse/Science/1545_a_2843]
-
dirijat, prin cuvinte, de guru; egipteanul are inițiativă și intră singur în rol. Cunoaște traseul, chiar punctele mai dificile și, la nevoie, îi înșală pe paznici. Se remarcă și o anume agitație sufletească produsă de mulțimea de imnuri, ode și lamentații, destinate să-i calmeze pe zeii judecători. Acestor documente ale morții li se adaugă încă unul, tot de dată recentă, Cartea mayașă a morților. Este vorba de un text destul de restrîns ca întindere, mai curînd un catalog de semne, asemănător
Mioriţa : un dosar mitologic by Petru URSACHE () [Corola-publishinghouse/Science/101018_a_102310]