758 matches
-
nu distingeam nici măcar vagabonzii care, de obicei, Își făceau veacul În preajma zidului lung de cărămidă. Nu tu zdrăngănit de oale de tinichea deasupra focurilor ilegale, nu tu galimații, șuturi brutale sau scâncete de câine. În schimb, cu atât mai multă larmă din direcția opusă: ferestrele care dădeau spre piață erau deschise și vietățile - păsările de curte, copiii și căruțele, chiar și un muzician rus - se Întreceau pentru a atrage atenția. În treacăt fie spus, acest rus e o figură interesantă. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
tocmai scotea pe pervaz resturile arse de la trei cotlete de miel. Ridicându-se leneș din scaunul În care a moțăit, cu fața acoperită de un ziar, un soț făcu o față vicleană, așteptând ceva. Dinspre mai multe ferestre se auzea larmă de copii care se bat. Aparent, una adăpostea un gramofon morocănos; alta scotea un sunet adânc, metodic de ciocan - cineva tocmai bătea un cui după altul Într-un panou flexibil de cauciuc. Ghidul meu Își croise deja drum până la curtea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
locomotivă staționată pe linia ce ducea spre capitală, semănând cu un câine rătăcit, sufla jeturi de abur. Nici un tren nu va avea acces spre Belgrad decât după ce va fi trecut Orient Expressul. Timp de o jumătate de oră va fi larmă și mișcare, vor sosi ofițerii de la vamă și vor fi postate santinele În fața postului de gardă, apoi trenul va pleca șuierând și apoi astăzi va mai fi un singur tren, un mic tren local spre Vinkovce. Ninici Își Înfundă mâinile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de-aceea... Numai că, începînd prin a-mi da speranțe, femeia mi-a dat o replică, așa cum faci cînd îndepărtezi discret mîna cuiva. Se împacă foarte bine cu bărbat-su, mereu împreună la cumpărături, la teatru, la film, deși... totuși... Larma din restaurant acoperă vocea lui Mihai, făcîndu-l să se oprească și să-și arunce ochii roată. Cam multă lume spune el. Am impresia că nici n-o să vină și nici n-o să plece vreo cursă. Mai stăm? Cum s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
niște borne de beton, care opresc accesul mașinilor, nu se văd, că-s sub zăpadă. Cine vrea, poate să-și ia din bagaje. Călătorii fug prin zăpadă în direcția clădirii aflată în întuneric, înșirîndu-se lîngă ferestre, lovind cu palmele, făcînd larmă, doar-doar le va deschide cineva. Cîțiva se opresc lîngă obloanele ridicate la burta cusei și-și iau din bagaje. Șoferul încuie ușa, lasă apoi obloanele în jos, închizîndu-le și se îndreaptă spre restaurant, oprindu-se o clipă în fața lui Dorin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fie alături, l-ar fi tras înapoi, la fund, în colcăiala spiritelor mercantile. Noroc! ciocnește paharul de-al lui Mihai. Bea-l și pe ăsta, însă mai încet, să ne tihnească. Nu de alta, dar aici mi se încheie suta. Larma unui grup ieșit din restaurant, pornit să ia cu asalt lifturile, îl face să bea în liniște, privind aiurea. Într-o zi, continuă Muraru am luat din piață fac și piața, pentru că așa fac toți soții colegelor ei, măcar aici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
ierți că nu te-am recunoscut! Ce vrei, erai un... un copil; mă rog!, un tînăr. Te-am recunoscut abia cînd i-ai spus tînărului... arată femeia cu privirea în direcția lui Lazăr. După un timp lung, în care, prin larma sălii de restaurant, răzbate dintr-o parte trosnetul scîndurilor de brad în sobă iar din fereastră viscolul, femeia murmură: Nici nu mai știu dacă noi ți-am mulțumit pentru gestul dumitale atît de curajos, dar... Accentul pus de femeie pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
fata a ieșit să se plimbe și a căzut. Pleacă spre bucătărie, abătut, cu privirea în jos, în care nu stăruie decît imaginea iazului secat. Pe lîngă el, în întreaga sală a restaurantului, ca și cum i-ar face lui în necaz, larma și buna dispoziție s-au instaurat definitiv. Andrei umblă printre mese cu canistra și mai toarnă un rînd. Bătrîna cu ochelari a chemat-o lîngă ea pe stăpîna cățelușei să aibă cu cine discuta. Copiii și-au mai potolit foamea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
dojană și-și ia paharul, golindu-l. De afară, se aude viscolul învăluind restaurantul, gata să-l smulgă. Cînd se mai potolește, iar pasagerii vor să-și reia liniștiți masa, ușa de la intrare se deschide brusc, smulsă cu putere, iar larma sălii de restaurant este acoperită de mugetul viscolului pătruns înăuntru. Toți întorc privirea într-acolo. În ușă stă un bărbat în costum de schior, cu țurțuri pe fularul de la gură, cu un rucsac mare în spate și cu schiurile și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
e frig, pe coridoare e frig, suntem în sala noastră de clasă de la etajul unu, cu becurile aprinse pentru că afară nu e doar frig, ci și înnorat, facem și noi ce putem fiecare pe limba lui, încât toți să producem larma recreațiilor, Alexandra Ștefănescu stă în banca ei la propriu, nu la figurat, fiindcă la figurat nu stă deloc, gura nu-i mai tace, deși bag mâna în foc că nu e bolnăvioară, tot trăncăne ceva cu nasul în vânt, în ciuda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
totuna) cum de acolo, chiar din interiorul decupajului, ascunsă hărților și înțelegerii științifice, pulsează, straniu și imperceptibil, o cruce. E greu de spus cine a avut curajul și răbdarea, sminteala sau pur și simplu cheful ca într-o noapte, după ce larma împușcăturilor va fi încetat demult și atât pistolarii vii, cât și cei morți își vor fi părăsit ascunzișurile provizorii ca să intre cuminți în case, când luminile din dormitoare și bucătării se vor fi stins treptat ca să lase străduțele în grija
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
felicitare fără cuvinte, doar cu o căsuță străjuită de-o floare și cu semnătura lui Matei. În pachete era viața bunicului meu. Cu grijă, cu curiozitate și cu o iubire stranie, care uneori mă ferea să mai aud prin pereți larma din sala de box, am pus viața aceea în ordine. La ultimul pachet, nu chiar în ultimul plic, dar în orice caz într-unul dintre ultimele, am găsit un teanc subțirel de bancnote. Erau zece hârtii de o sută de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1982_a_3307]
-
putut s-o rețin, s-o lovesc... Nu mai știi ce vorbești, Henry! protestă maică-sa. Ce-o să creadă domnul? — Mamă, e Arthur Rowe! — Ah! exclamă doamna Wilcox, și În aceeași clipă dinspre stradă se auziră scrîșnete de roți și larmă de pași. — Cum Îndrăznește?! Își urmă doamna Wilcox gîndul. — Mamă dragă, e cel mai vechi prieten al meu! zise Henry. Cineva urca scările. — De ce-ai venit, Arthur? Îl Întrebă Henry. — Ca să te rog să-mi dai niște bani... În schimbul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1985_a_3310]
-
de braț. Îmi zâmbi, clătinând încurajator din cap, ca pentru a îndemna un copil să treacă de-o barieră mentală. - Îl putem revedea în ampex. Cu încetinitorul. Mulțimea se îndrepta spre mesele demontabile, vocile ridicându-se din nou într-o larmă de ușurare. M-am întors, așteptându-l pe Vaughan să ni se alăture. Stătea printre scaunele goale, cu ochii încă ațintiți asupra mașinii distruse. Sub centură, o pată de spermă întuneca prohabul pantalonilor. Ignorând-o pe Helen Remington, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
Brandy duce Fiatul în goană până-n partea cea mai întunecată a ruinelor, apoi stinge farurile și apasă frânele. Brandy și cu mine ne oprim așa repede că numai centurile de siguranță ne țin departe de bord. În jurul nostru, în mașină, larmă și zornăit de metal lovindu-se de clopoței și gonguri metalice. — Scuze, cred, zice Brandy. Îs tot soiul de prostii pe podea și-au intrat sub pedala de frână când am încercat să opresc. Muzică luminoasă ca argintul se rostogolește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
să înțeleagă dacă era ceva de înțeles. "Să vă ajute Dumnezeu să apăsați pe trăgaci dacă trebuie!" împinse Leonard Bîlbîie conștient discuția la limita posibilă. Basarab Cantacuzino privi în gol, îndeajuns de mult, încît Leonard Bîlbîie să audă din nou larma glasurilor, muzica, clinchetul paharelor. Fusese ca într-un vis, discuția îl acaparase într-atît, încît se rupsese cu totul din context. Avea intuiția că dăduse de un fir. De firul principal. Mai departe urma o încîlceală nemaipomenită, dar Basarab Cantacuzino și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
pelerinilor, corul angelic al vocilor de copii și țiuitul instrumentelor, cu gemetele țiterei și jalea flautului, Înotând În mareea cântărilor care veneau În șuvoi, În sunetele trâmbițelor care tot dădeau de veste. Scăldat mereu de alte și alte voci, de larma mulțimii, de bocete și plânsete, de blesteme și rugi, purtat pe aripile a mereu alte izuri, de izul gloatei nădușite care‑i năpădise deodată nările, chiar În clipa În care, Îmbălsămat de amorțeală și mucezeala beznei, va fi străbătut de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
și pe ochii‑i vlăguiți, presimțind prezența caselor joase de după care soarele nu se adăpostea, dar la fel de prezente, de nevăzute și atât de reale, mai reale decât cerul de deasupra capului său, mai reale decât scârțâitul oiștii carului și decât larma mulțimii care Îi Însoțea, murmurând rugăciuni și cântări. 16. Oh, fiți binecuvântați, voi cei care ieșiți În Întâmpinarea Împăratului! - Nu, ăsta nu mai era vis; mai avea Încă În urechi glasul acela, deci nu atât chipul, ci glasul extaziat, Înfiorat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
În fond, Carmina, ca și celelalte personaje, atrase precum fluturii de noapte la un felinar, nu sînt capabile de un efort de construcție, rămînînd captive într-un sistem fără valori, cu lăuntrul surpat în tot felul de întrebări, într-o "larmă de întrebări", cum spune un personaj, spre nicăieri, cu mintea în vid. Personajul prozei Doinei Popa este neadaptabilul, marioneta de pe o scenă pe care nu o înțelege și, uneori, în rare radicalizări, nu o admite: Carmina, Ovidiu, Sidonia Trofin se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
să le demonstreze contrariul, cum renunță apoi, renunță definitiv la ideea de a mai scoate capul. Se auzi strigat la masă și inginerul se sculă în picioare după ce, reflex, degetul său apăsă pe butonul veiozei. Și, dintr-odată, toată acea larmă de întrebări de sub cupola de lumină încetă, traversă odaia spațioasă, cu multe plante, pătrunse în bucătărie, se așeză pe scaunul din capătul mesei, în fața farfuriei de ciorbă. Atunci observă că fetița cea mică are o ușoară deviere a irisului la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
două dungi verzui pe margini. Lingurița o fi inoxidabilă? Da de unde! Era o linguriță ușoară din aluminiu, inestetică, n-ar fi luat-o nimeni acasă. Viorel prinse servieta și salutând cu plecăciuni ostentative pe tânărul coleg, plecă la datorie. Afară larma rândunelelor presa, îți împrăștia gândurile, te sufoca, și, culmea, îți strecura un ușor, dar periculos, sentiment de frică. PĂSĂRILE. Merse hăt, hăt, departe, într-o stație de autobuz și se așeză, realmente frânt de oboseală, de unde oare atâta oboseală, pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
a adăugat: mai bine. Apoi a început dansul. Orchestra impunea cu stridență ritmul. Cât de multă vreme fusese frustrată de bucuria simplă de a fi pe un ring de dans, în brațele unui bărbat, apărată de lumina difuză din jur. Larma, semiobscurul, senzația plăcută de a se simți alături de un om, toate o toropeau, mișcările îi erau greoaie, stângace, parcă abia acum începea să trăiască, să facă primii pași. Un timp crezuse că i se consumaseră toate bateriile pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
străbătută de pârâul cu același nume, ce curge domolindu-și albia printre copacii seculari. Hușul de azi oferă vizitatorilor bogăția, peisajul, dragos-tea și ospitalitatea. În partea de S-E, se întind ca un șirag de mărgele fabricile orașului. Zumzetul și larma copiilor ne atenționează că ne aflăm în apropierea grădinițelor și a școlilor impunătoare din oraș. Hărnicia și ospitalitatea locuitorilor ne îmbie pentru că la Huși, nicăieri altundeva, poți bea ceva rar, mânca ceva bun și odihni liniștit și mult. George Hamza
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
Xenofon. Iată ce scrie el spre știința mea și a tuturor neștiutorilor: „Fiindcă zgomotul creștea din ce În ce, cu cât soldații se apropiau mai mult, și cum oamenii ce Înaintau dădeau năvală spre cei care strigau tot timpul, iar larma devenea și mai puternică pe măsură ce se Îngrămădeau acolo, Xenofon se gândi că se petrece ceva important. Încălecă pe cal și, luându-l cu el pe Lykios cu călăreții lui, porni În ajutorul lor. Dar deodată Îi auzi pe soldați strigând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
mai mică decât dormitorul meu, poate era doar o cămăruță. Atunci era cu neputință, dar totuși: sunetele păreau să reverbereze în pereți goi, venind parcă din celălalt capăt al unui uriaș depozit pustiu. Violența lor crescu și mai mult, devenind larma furioasă e unor bubuituri sălbatice și-a unor zăngănituri metalice. M-am aplecat în față, ascultând, în căutarea unui indiciu. Am atins ușor cu urechea, aproape imperceptibil, suprafața ușii încuiate. În clipa aceea, în fracțiunea de secundă în care corpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]