348 matches
-
la încoronare. Magna Charta Libertatum stiupula controlul regalității de către un consiliu de 25 de baroni aleși dintre revoltați, cu dreptul de a-l mustră pe rege. Orice taxa nu mai era percepută decât cu consimțământul baronilor, clerului și marilor magnați latifundiari și numai în cazurile prevăzute de cutumă-răscumpărarea regelui din captivitate, căsătoria fiicei celei mai mari a regelui sau intrarea primului născut în rândurile cavalerilor. Erau prevăzute dreptul baronilor de a se revoltă în cazul în care regele se făcea vinovat
Regatul Angliei () [Corola-website/Science/313693_a_315022]
-
terminat printr-o bătaie generală între susținătorii diferitelor partide, bătaie pornită în momentul cînd Dej a cerut înlăturarea prin orice mijloace a guvernului, catalogînd ca inutile, alegerile prin vot democratic. Prefectul județului, colonelul Ilie Dimitriu, împreună cu profesorul Ilie Ion și latifundiarul Ionel Pleșa, reprezentanți ai P.N.Ț. și P.N.L. au încercat instaurarea ordinii în oraș. Lunile ianuarie și februarie au constituit luni de intense confruntări de stradă, manifestațiile și contramanifestațiile deveniseră aproape cotidiene, confruntările ajungeau la violențe fizice. Cele două tabere
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
nu aveau titluri nobiliare și nu erau nici țărani, nici muncitori urbani. Cei mai bogați din categoria burgheziei erau negustori ale căror venituri din activitățile comerciale au sporit în numai un secol la 440% mai bogați. Alți burghezi erau bancheri, latifundiari, liber-profesioniști (medici, scriitori, avocați), funcționari publici. În total, existau circa 2,3 milioane de burghezi, circa 8% din totalul populației. A doua componentă a stării a treia, de departe cea mai numeroasă, era țărănimea. Circa 85% din populația Franței trăia
Vechiul Regim (din Franța) () [Corola-website/Science/312238_a_313567]
-
a secolului al XIX-lea, până în anul 1834), doamna Eufrosina Ghica - soția domnitorului (între anii 1840-1855), frații Mihail și Nicolae Dumba - oameni politici și mari proprietari din Viena (între anii 1855-1900), Irina Dumba - fiica lui Nicolae Dumba (între anii 1900-1910), latifundiarul Gheorghe Negroponte (între anii 1910-1930). Frații Dumba au construit în localitatea Bragadiru un conac -ruinele zidului de împrejmuire există și azi - în anul 1872 o școală cu etaj - nu mai există astăzi - iar în 1898 primăria - azi gradiniță, precum și biserica
Comuna Bragadiru, Teleorman () [Corola-website/Science/301786_a_303115]
-
din Italia de sud erau foarte grele atât înaintea de venirea la putere a lui Giolitti, cât și în timpul mandatului său de prim-ministru. Patru cincimi din populația sudului peninsulei era neștiutoare de carte. În regiune, marile proprietăți funciare ale latifundiarilor care își exploatau proprietățile prin interpuși ocupau aproape întreg ternenul agricol, populația săracă trăia în condiții precare de securitate alimentară, deseori vecine cu foametea, iar rebeliunile erau relativ frecvente. Corupția ajunsese o problemă atât de gravă, încât însuși Giolitti a
Regatul Italiei (1861-1946) () [Corola-website/Science/310881_a_312210]
-
denumiri de-a lungul timpului:Vizateluke (1332), Wysa, villa Vysa ( 1348), Visa (1587), Vissa (1652), Visa (1733), Vischa (1750), Viza (1760), Vissa (1835), Jisa ( 1850), Iisa (1854) . În evul mediu, sat preponderent maghiar, a aparținut domeniului familiei nobiliare Suky. Alți latifundiari mai importanți ai localității au fost membri ai familiilor "Erdélyi de Somkerék", "Bánffy de Losoncz", "Bakó de Hete" și "Teleki", contele de "Szék". Satul este locuit din neolitic, iar în epoca romană (107 - 275 d.Hr.) aparținea provinciei Dacia, a
Vișea, Cluj () [Corola-website/Science/299560_a_300889]
-
astfel faze de stagnare și regres pe plan economic, social și cultural. În 1723, în harta gereralului Mercy "Karte des Temesvarer Banates", localitatea apare pentru prima dată numită "Becicherecu Mic". Originea provine prin rotacism de la substantivul propriu "Pechereky" - numele unui latifundiar. Mai târziu, în 1743 - este denumită "Bezsierek". Între 1920-1925, localitatea a fost numită "Țichindeal", după numele cărturarului Dimitrie Țichindeal, născut aici în 1775. La Becicherecu Mic orientarea politică este predominant către partidul PD-L. Primarul Constantin Buzatu, membru PSD la
Comuna Becicherecu Mic, Timiș () [Corola-website/Science/304298_a_305627]
-
Marcus Flavius "(Eparchius)" (n. ~400 - d. 18 august 457 ) a fost împărat roman în perioada 455-456. Se trăgea dintr-o familie de latifundiari din Gallia. Pe vremea generalului Flavius Aetius, devine în 439 "praefectus praetorio" în Gallia. După asasinarea lui Valentinian al III-lea de către un partizan al generalului Aetius și după detronarea lui Petronius Maximus (succesorul lui Valentinian), Avitus se proclamă împărat
Avitus () [Corola-website/Science/312080_a_313409]
-
un agent comunist care s-a folosit de catolicismul său pentru a obține posturi influente și a provoca, din interior, daune armatei Vietnamului de Sud. Guvernul a refuzat să întreprindă reforma agrară, care obliga agricultorii să plătească chirii mari câtorva latifundiari bogați. Corupția stăruia pentru executarea programului și intensifica opoziția. La 23 iulie 1962, patrusprezece țări, inclusiv Republica Populară Chineză, Vietnamul de Sud, Uniunea Sovietică, Vietnamul de Nord și Statele Unite ale Americii, au semnat un acord care promitea neutralitatea Laosului. Incapacitatea
Războiul din Vietnam () [Corola-website/Science/311982_a_313311]
-
la exploatarea localnicilor, finanțându-se astfel coroană spaniolă. În 1574, a fost creată prima rezervație pentru localnici la Santa Cătălina, aflată astăzi în Cantonul Mateo. Din cauza că proprietățile funciare din Cartago, capitala coloniala a regiunii, erau deja controlate de mare latifundiari, multi coloniști au început să se deplaseze spre vest începând cu mijlocul anilor 1600. În 1657, Alajuela a fost menționată pentru prima data in scrierile lui Juana de Vera y Sotomayor, un călător care a descris o astfel de mare
Provincia Alajuela () [Corola-website/Science/336312_a_337641]
-
Iuriu de Câmpie (în ) este un sat în comuna Cojocna din județul Cluj, Transilvania, România. Este atestat documentar din anul 1320. În secolul al XV-lea sat românesc, aparținând domeniului latifundiar al familiei nobiliare maghiare Beke. Se presupune, că denumirea localității (Mezőőr înseamnă "loc de straja din câmpie" în limba maghiară) vine din secolul al X.-lea din timpul descălecatului maghiarilor în Bazinul Carpatic și semnifică existența aici spre vest a
Iuriu de Câmpie, Cluj () [Corola-website/Science/300334_a_301663]
-
cancelar („Cancelar al Imperiului”) și dominând afacerile acestuia până la demiterea sa în 1890. Diplomația lui, numită „politică realistă” ("Realpolitik"), și modul autoritar în care conducea statul i-au adus porecla de „Cancelarul de Fier” („"der Eiserne Kanzler"”). Fiind un mare latifundiar aristocrat („"Junker"”), avea profunde convingeri conservatoare, monarhiste și aristocratice. Principalul său obiectiv politic a fost ridicarea Prusiei la rangul celui mai puternic stat al Confederației Germane. Profitând de iscusința sa în diplomație, Bismarck a purtat două războaie pentru a-și
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
Februarie 1789 - Berlin) era fiica unui oficial guvernamental de rang înalt din Berlin și primise o educație superioară. A.J.P. Taylor mai târziu a remarcat cu privire la importanța acestei duble moșteniri: „cu toate că Bismarck semăna fizic cu tatăl său, și părea un latifundiar prusac la exterior - o imagine care era deseori încurajată prin purtarea uniformei militare, chiar dacă nu avea funcție de ofițer, era mai cosmopolit și mai bine educat decât ar fi fost normal pentru cei din acest mediu”. El vorbea și scria fluent
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
II. Mommsen atribuie lui Bismarck o flexibilitate în rezolvarea conflictelor politice și că insuccesele nu sunt cauzate de cancelar. Hans-Ulrich Wehler condamnă politica lui Bismarck, care a fost un adversar al social democraților și a sprijinit monarhia și pe marii latifundiari, frânând progresul Germaniei. Wehler caracterizează politica lui Bismarck ca o dictatură bonpartistă.
Otto von Bismarck () [Corola-website/Science/297362_a_298691]
-
de stat, indiferent de partid, fiind o onoare pentru noi conservatorii că l-am dat României pe Lascăr Catargiu: Să trăiască Lascăr Catargiu!”". Totodată, nu va ezita să fie cel mai aprig susținător al marii proprietăți, mai partizan chiar decât latifundiarii din partidul conservator. Din momentul morții lui Lascăr Catargiu, în special în ceea ce privește politica externă, Take Ionescu a început să se îndepărteze de orientarea politică a majorității copleșitoare a latifundiarilor conservatori, de formație culturală germană, care urmau cu consecvență orientarea dorită
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
cel mai aprig susținător al marii proprietăți, mai partizan chiar decât latifundiarii din partidul conservator. Din momentul morții lui Lascăr Catargiu, în special în ceea ce privește politica externă, Take Ionescu a început să se îndepărteze de orientarea politică a majorității copleșitoare a latifundiarilor conservatori, de formație culturală germană, care urmau cu consecvență orientarea dorită și imprimată de rege, comportându-se mai degrabă ca un independent. Ion G. Duca a a sintetizat cel mai bine această continuă luptă pentru șefia Partidului Conservator, care avea
Activitatea politică a lui Take Ionescu () [Corola-website/Science/335151_a_336480]
-
SNSPA, a început să aibă tot felul de obiecții neprincipiale care se traduceau în felul următor: „Păi ce faci domnule aici, eu sunt conducătorul tezei tale de doctorat și tu îmi vii cu așa ceva? Eu, câștigător al tranziției neoliberale, moșier, latifundiar, am interese aici în sistem!”. Și a fost la un pas să reușească să mă dea afară. Norocul amândorura a fost acela că, într-un final, am acționat ca doi actori raționali, care înțeleg că o confruntare poate avea repercursiuni
„S-a scandat de multe ori lozinca „singura soluție, înc-o revoluție”, care i-a și adus pe mineri la București. Această lozincă este mai actuală astăzi ca oricând!” () [Corola-website/Science/295770_a_297099]
-
Reforma pentru emanciparea iobagilor din Rusia din 1861 a fost prima și cea mai importantă dintre reformele liberale din timpul domniei împăratului Alexandru al II-lea. Reforma a desființat dependența feudală a iobagilor ruși de marii latifundiari. Baza legală a reformei a reprezentat-o Proclamația emancipării din 3 martie 1861 (19 februarie stil vechi), plus o serie de acte legislative cunoscute sub numele generic "Regulamente cu privire eliberarea țăranilor de dependența iobăgească" ("Положения о крестьянах выходящих из
Abolirea iobăgiei în Rusia, 1861 () [Corola-website/Science/302884_a_304213]
-
nadel". Loturile erau redistribuite în mod periodic, pentru a asigura condiții economice aproximativ egale. În ciuda faptului că obștea gestiona în acest mod terenurile, pământul nu era proprietatea țăranilor organizați în "mir". Moșia și locuitorii ei erau de drept proprietatea nobilului latifundiar ("dvorianstvo"). Țăranii erau obligați să plătească regulat în muncă sau bunuri pentru pământul de pe care își asigurau subzistența, de obicei lucrând moșia "în parte", jumate pentru stăpânul pământului, jumate pentru ei. Nevoia pentru o reformă urgentă era bineînțeleasă în Rusia
Abolirea iobăgiei în Rusia, 1861 () [Corola-website/Science/302884_a_304213]
-
Din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, guvernul rus i-a atras pe cazaci în activitățile de apărare a frontierei de sud-est și de continuare a colonizării militare, permițându-le să-i adăpostească pe țăranii fugiți de pe moșiile latifundiarilor ruși. În 1718, guvernul a numit atamanul și adjunctul acestuia, iar acei cazaci care fuseseră declarați fugari de pe moșii au primit ordin să se întoarcă la stăpânii lor. În 1720, cazacii s-au revoltat, opunându-se ordinelor de reîntoarcere pe
Cazaci de pe Ural () [Corola-website/Science/317127_a_318456]
-
adică ar fi fost născut în 1893 sau 1894. Părinții săi se numeau Dumitru I. Lecca și Alice Strat. Radu era al doilea din cei cinci copii ai cuplului. În memoriile sale, Radu Lecca afirmă că tatăl său a fost "latifundiar" și că a făcut "politică liberală", ajungând deputat și prefect, din care cauză "a murit sărac în 1907". Radu Lecca aparține uneia din cele mai vechi familii românești. Primul Lecca pe teritoriul țării, menționat în arhive, este Aga Lecca (1550
Radu Lecca () [Corola-website/Science/315902_a_317231]
-
debutat de timpuriu ca romancier, publicând în 1962 Rumoare albă, roman îndrăzneț și inovator care îi va aduce Premiul de Revelație al Asociației Portugheze a Scriitorilor. Va mai publica Tetralogia Lusitană, suită de romane centrate pe saga unei familii de latifundiari în preajma "Revoluției garoafelor" din 1974. Explicând slabul ecou de care s-a bucurat Conchistadorul în Portugalia (spre deosebire de alte țări unde a fost tradus), Almeida Faria spune: "Noi am fost o națiune mare și bogată, care nu a știut niciodată să
Almeida Faria - Conchistadorul by Micaela Ghițescu () [Corola-journal/Journalistic/9951_a_11276]
-
atunci cele mai urgente și grele procupări la care au fost supuși părinții mei. Tata lucrând în domeniul agricol, fiind agronom, a reușit în cele din urmă să găsească o slujbă la o moșie. Atunci în sudul țării, erau mulți latifundiari, deținători de terenuri întinse, unde majoritatea exploatațiilor erau făcute cu mijloace mecanizate și cred că nevoia de astfel de specialiști a contat mult pentru aranjamentul nostru. Acum totul părea că începe să revină la oarece normalitate locuiam pe domeniul unei
MEMORIILE REFUGIULUI (1940 - 1944) by Gheorghe Moruzea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/799_a_1691]
-
am fost întotdeauna acolo! Cine crezi dumneata că a dirijat operațiunea din 1866? «Monstruoasa coaliție» care l-a îndepărtat pe Alexandru Ioan Cuza și l-a adus pe Rege în țară a fost aranjamentul nostru: o intervenție masivă în memoria latifundiarilor a permis stabilirea unui acord între elita capitalistă a momentului și marii proprietari și exportatori de grâne, până atunci naționaliști și conservatori.“ „Se spune patrioți, nu naționaliști...“, am observat. Vocea din sac n-a tresărit. „Patriotismul e-o poveste inventată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
jucau mai departe la lumina lămpilor cu petrol, purtate de servitori; înainte de Crăciun, copiii citeau cataloagele de jucării de la magazinul „Au Printemps” din Paris, apoi îi scriau lui Moș Crăciun - toate aceste amănunte pitorești strălucesc însă pe fundalul nesiguranței familiei: „latifundiarul” Radu Rosetti se mută, în 1888, la Târgu Ocna, iar paradisul copilăriei ia sfârșit. Urmează povestea, marcată de tristeți și privațiuni, a studiilor, a construirii unei cariere. Portrete de profesori și de ofițeri se succedă, lipsite de relief, iar narațiunea
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289379_a_290708]