327 matches
-
simt astăzi mai mult daci decât romani. Decebal și-a luat revanșa asupra lui Traian. Învins acum aproape două milenii, astăzi el este Învingătorul. S-a mers Însă și mai departe. Până la eliminarea completă a romanilor. „Simetric“ față de ceea ce Întreprinseseră latiniștii: evacuarea dacilor din istorie. Dar latiniștii aveau cel puțin argumentul limbii care pleda În favoarea originii romane. „Daciștii“, pentru a fi convingători, trebuiau să demonstreze că româna nu se trage din latină, ci din dacă, ipoteză care nu poate stârni decât
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
romani. Decebal și-a luat revanșa asupra lui Traian. Învins acum aproape două milenii, astăzi el este Învingătorul. S-a mers Însă și mai departe. Până la eliminarea completă a romanilor. „Simetric“ față de ceea ce Întreprinseseră latiniștii: evacuarea dacilor din istorie. Dar latiniștii aveau cel puțin argumentul limbii care pleda În favoarea originii romane. „Daciștii“, pentru a fi convingători, trebuiau să demonstreze că româna nu se trage din latină, ci din dacă, ipoteză care nu poate stârni decât indignare sau ilaritate printre lingviști. Mitologia
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Înțelegeau perfect vorbind fiecare În limba lor! Despre limba dacă se pot spune multe, pentru simplul motiv că nimeni nu o cunoaște (s-au transmis puține cuvinte, suficiente totuși pentru a permite concluzia că nu semăna deloc cu latina!). De la latiniști la „daciști“, actorii se schimbaseră, dar strategia rămăsese aceeași. Prin identificarea mitologică cu romanii, mai Întâi, apoi, prin amplificarea, și mai mitologică, a civilizației dacice, se compensa, În imaginar, marginalitatea istoriei românești. România se deplasa dinspre periferie spre centru. Trecutul
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
Îmbogățirea sintezei românești cu acest nou element. Concluzie firească, Însă greu de acceptat de istoriografia românească modernă, Într-o perioadă când românii hotărâseră să termine cu lumea slavă și să privească exclusiv spre Occident. Se Înțelege de la sine că Școala latinistă, care Îi eliminase pe daci, nici nu a vrut să audă de slavi. Într-o fază ulterioară, dacii sunt reabilitați, nu Însă și slavii. Hasdeu, susținător neobosit al dacilor, nu s-a arătat dispus să-i trateze cu aceeași Îngăduință
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
data aceasta, firește, În favoarea românilor, a ideologiei naționale românești, a statului național român (identitatea Dacia antică - România Mare). Interesant este că unele argumente sunt comune imigraționiștilor și naționaliștilor români. Aceleași premise istorice justifică o teorie sau opusul ei! Invocată de latiniști, obsedați de noblețea și puritatea sângelui românesc, exterminarea dacilor a servit În egală măsură teza imigraționistă: ce argument mai bun decât golirea Daciei de populația ei autohtonă? Și invers, neromanizarea dacilor, susținută de extrema naționalistă a dacismului pur, nu face
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
și chiar „gând“, o vorbă plină de Înțelesuri și subtilități În românește. Dar unde sunt dacii? Nu au lăsat nici o moștenire lingvistică? Cu siguranță că trebuie să fi lăsat ceva. Hasdeu, cel care i-a salvat pe daci de furia latiniștilor, a fost și primul care a Încercat să delimiteze fondul dacic din limba română. A ajuns să identifice peste 80 de cuvinte pe care le considera dace. Dar cele mai multe dintre etimologiile propuse de el nu au rezistat. Alții au preluat
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
XVIII-lea, dat fiind că În secolul al XIX-lea a trecut printr un proces de „relatinizare“. S-a manifestat astfel și În limbă voința de despărțire de spațiul slav și oriental. Începutul Îl făcuse Școala ardeleană (prelungită prin curentul latinist al secolului al XIX-lea), apelând la limba latină pentru completarea vocabularului românesc sau Înlocuirea unor cuvinte de alte origini. În secolul al XIX-lea, franceza devine principala limbă de referință, cu mult Înaintea latinei. Necesitatea neologismelor era evidentă: modernizarea
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
sensibilă În conversația cotidiană, dar masivă În exprimarea „intelectuală“, frapantă, de pildă, pentru oricine se uită pe un ziar românesc sau pe un manual de școală). Cât de departe putea merge această reînnoire a limbii, aproape o reinventare a românei? Latiniștii erau dispuși să meargă foarte departe, până la excluderea completă a tot ce nu era latinesc (sau, pentru cuvintele mai noi, franțuzesc). Dicționarul limbii române publicat — din Însărcinarea Societății Academice! — Între 1871 și 1876 de August Treboniu Laurian (În colaborare cu
România ţară de frontieră a Europei - ediţia a IV-a by Lucian Boia () [Corola-publishinghouse/Memoirs/587_a_1291]
-
românii din Sătmar, Chioar, Sălaj, Maramureș alături de G. Marchiș, S.P. Deseanu, Ignatie Sabău (12 sept. 1861); a participat la "Memorandumul Sălăjenilor" împotriva alipirii comitatelor Crasna și Soloncul de mijloc la Ungaria (Conferințe la Băsești, 18 sept. 1861); a susținut teza latinistă a "intelighenției" sătmărene (V. Lucaciu, George Marchiș, Lazăr Iernea, Dionisie Popfiu, Sigismund Șincai) prezentată de Ioane Marcu ("Declarațiune în causa limbei române" 5 mai 1880, Homorod; 3 iunie 1880, Satu Mare) împotriva proiectului ortografic inițiat de Titu Maiorescu. I.S. Sălăgeanu a
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
profesorat la Beiuș (1858-1872) se evidențiază printr-o susținută activi tate de editare a unor manuale școlare (Manual de geografie pentru tinerimea română, Viena, 1871 renumit în epocă, dar rămâne ne-aprobat în sistemul școlar pentru notele istorice și etimologia latinistă) și pentru preocupările în scopul culegerii literaturii populare. Publicase O disertație asupra portului popular în Transilva nia, Banat, Crișana și Maramureș 20 (în care propune fotografii din zonele sătmărene: Portița, Santău, Babța, Homoroade, Borlești și Bicsad). În această perioadă M.
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
împotriva almanahurilor "lepturiștilor" ("Versuinții Romani", "Diorile Bihorului", "Fenice"). Vasile Vartolomei (născut în satul lui Vasile Lucaciu, Apa, în 1913), profesor apoi la Oradea și istoriograf al vieții culturale bihorene Mărturii culturale bihorene, 1944) scria că "Toată ideologia Junimii era contrară "latiniștilor ardeleni", iar Titu Maiorescu "a căutat să desece toate micile greșeli ale acestora numai pentru ca curentul susținut de el să învingă" (Iustin Popfiu la centenarul nașterii lui, 1941, pp. 46-47). Însă el va recunoaște că ortografia fonetico-etimologică era "un amalgam
[Corola-publishinghouse/Science/1516_a_2814]
-
s-a ocupat și de problemele limbii literare, dar a adoptat o poziție mai realistă decât ceilalți cărturari ardeleni, aderând la ideile din prefața Gramaticii românești a lui Ion Heliade-Rădulescu și, mai târziu, la critica lui Alecu Russo la adresa exagerărilor latiniste. V. a fost, până la revoluția de la 1848, unul din cei mai activi prozatori români din Transilvania, însă meritele sale sunt mai mult ale unui precursor. A scris meditații și poeme în proză, schițe și povestiri moralizatoare și satirice, alegorii și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290442_a_291771]
-
datini și obiceiuri românești în mitologia latină. Astfel, el vede în colindă urme ale unui vechi cult al soarelui, trecut de la romani direct în folclorul românesc, care l-ar fi păstrat fără modificări. Cu toate acestea, studiile sale, depășind orientarea latinistă, reușesc să aducă numeroase date și fapte noi. M. este cel dintâi care, înaintea lui S. Fl. Marian, s-a ocupat pe larg de obiceiurile de înmormântare la români, în studii precum Strigarea zorilor la mort, Petrecerea mortului, Moșii sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287980_a_289309]
-
pseudonimul V. Mircesco, o Grammaire de la langue roumaine, alcătuită la îndemnul lui J. A. Vaillant, cu ajutorul lui A. Ubicini (care redactează și o introducere) și al lui Al. Papadopol-Calimah. A susținut întotdeauna, în ortografie, principiul fonetic, combătând excesele și derapajele latiniste, italieniste, puriste. A făcut, sporadic, și critică literară (Stanțe epice de dl. Aristia, Constantin Negruzzi), împărtășind poziția cumpănită a unui C. Negruzzi sau M. Kogălniceanu. Regalitatea literară a lui A. se întemeiază îndeosebi pe faima de poet. El însuși se
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
apariții de toată nostimada. Apar, astfel, ișlicari ruginiți și filfizoni nu tocmai copți la minte, cu ambetări cosmopolite (Iorgu de la Sadagura sau Nepotu-i salba dracului), ciocoi (Lipicescu, din Boieri și ciocoi), tombatere ostile oricăror înnoiri (Bârzoi, din Chirița în provincie), latiniști pedanți (Galuscus, din Rusaliile în satul lui Cremine), postulanți (Millo-director sau Mania posturilor, Paraponisitul), băbătii fandosite, împopoțonate și sulemenite, dominate de instinctul parvenirii (Gahița Rozmarinovici, din Iorgu de la Sadagura, Cucoana Chirița). În culori trandafirii sunt proiectați boierii vechi de țară
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285234_a_286563]
-
Iași și numit inspector general al școlilor. L. are merite deosebite în reorganizarea învățământului din Moldova. Redactează numeroase manuale de istorie, dintre care Istoria românilor (I-III, 1853) a cunoscut mai multe ediții, deși a fost foarte criticat pentru excesele latiniste. În urma unor conflicte cu Gh. Asachi, apoi cu fostul său prieten Simion Bărnuțiu, demisionează în 1858 și se mută la București. Profesor de limba și literatura latină la Colegiul „Sf. Sava”, redactor la revista pedagogică „Instrucțiunea publică” (1859), devine curând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287756_a_289085]
-
filologiei, contribuția sa este însă remarcabilă. În tradiția Școlii Ardelene, al cărei continuator se considera (este editor al cronicii lui Gh. Șincai, 1853-1854), a inaugurat, alături de M. Kogălniceanu și N. Bălcescu, studiul sistematic al istoriei naționale, văzută, în concepția lui latinistă, ca o continuare a istoriei romanilor. Aceeași perspectivă domină și studiile lingvistice și mai ales dicționarul, care rămâne totuși o lucrare importantă în istoria lexicografiei românești, impunătoare prin erudiție și calitatea definițiilor. SCRIERI: Discurs la deschiderea cursului de filosofie în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287756_a_289085]
-
figură a Ardealului cultural în secolul al XIX-lea a fost Timotei Cipariu. Mai mult un pasionat al cărții decât un om de acțiune [...], Timotei Cipariu a fost urmașul cel mai autorizat al Școlii Ardelene, al acelor fanatici ai crezului latinist, la truda cărora el a adăugat o remarcabilă lărgime de orizont. Prin el și prin adepții lui s-au deschis drumuri noi curentului de idei inaugurat la începutul secolului al XIX-lea de învățații de la Blaj. RADU BRATEȘ Cipariu e
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286272_a_287601]
-
ansamblu cuprinzător. În concepția lui, folclorul are în primul rând valoare documentară atât pentru istoria, cât și pentru lingvistica națională. Din această perspectivă recomandă culegerea folclorului nu de la oamenii instruiți, ci direct de la locuitorii satelor, și combate culegerile întocmite de latiniști. El este, la noi, cel dintâi folclorist care susține ideea alcătuirii unui corpus al literaturii populare prin înregistrarea tuturor variantelor și speciilor în forma lor autentică, spre înțelegerea exactă a ideilor, credințelor, spiritului și înclinațiilor literare ale poporului român. Susținând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287740_a_289069]
-
în traducerea în limba română. Recenta descoperire în fondurile bibliotecii Houghton a Universității Harvard (Cambridge, Massachusetts) a manuscrisului latin cuprinzând ultima formă a Istoriei creșterii și descreșterii Imperiului Otoman aparține istoricului Virgil Cândea, iar traducerea acestei prime părți (Praefatio) aparține latinistului Dan Slușanschi. Avem, prin intermediul revistei mai sus citate, începutul republicării acestei opere „cunoscute până acum în copii defectuoase și în traduceri trunchiate”; vezi și Dimitrie Cantemir, Monarchiarum phisica examinatio sacrosanctae scientiae indepingibilis imago (1700), ediție îngrijorată de N. Locusteanu, București
[Corola-publishinghouse/Science/2253_a_3578]
-
cincea călătorii, îl prinde dorul de țară. În august 1845 se întoarce la București. După un timp, în anul școlar 1847-1848 e institutor pe numele său, Ioan Codrea, la o școală elementară din Ploiești. Câștigat de tezele lingvistice ale școlii latiniste, C.-D., semnând Ioane Germaniu Codru, scoate acum o lucrare de morfologie, Rudimentele gramaticei române (1848), respectând cu sfințenie principiile lui Aug. T. Laurian. În timpul revoluției de la 1848, N. Bălcescu îl trimite comisar de propagandă în județul Prahova. Un patetic
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286319_a_287648]
-
Pleiada” craioveană (1927-1928), publicația bucureșteană include în sumar un studiu al lui Tudor Vianu, Poezia lui Ion Pillat, urmat de un grupaj din lirica autorului (ciclul Scutul Minervei), apoi versuri de V. Voiculescu și Ștefan I. Nenițescu. Aici N.I. Herescu, latinistul care polemizase cu E. Lovinescu pe marginea unei traduceri din Horațiu, tălmăcește poezii din Catul, scriind și articolul Dante în românește. Tot el semnează un necrolog al poetului Nicolae Milcu. I.R.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288846_a_290175]
-
bune cadre din rîndul învățătorilor și profesorilor. Dintre toate ramurile Internaționalei sindicale roșii, cea mai solidă și mai bine implantată între cele două războaie mondiale va fi cea a celor din învățămînt, condusă de Georges Cogniot, mentor al conducătorilor și latinist practicant.54 Realitatea militantă și votantă a "Mișcării muncitorești" corespunde în final destul de puțin uvrierismului de referință. Chiar dacă idealul comunist între 1920 și 1960 era muncitorul autodidact care devine secretar de celulă, merge la școala federală, apoi centrală a partidului
by Régis Debray [Corola-publishinghouse/Science/1031_a_2539]
-
-mi strigau: „Mai stați, domnule profesor, că d. profesor Cu tare intră de obicei târziu la oră.“ Numai unul singur, poate, sau doi din profesorii noștri de la Sf. Sava merită amintirea acestor rânduri, printre care lene șul boier oltean, bun latinist și ratat profesor de liceu (fiindcă, având veleități de profesor universitar, se deochease pe urma unui scandal cu o servitoare violată), conu Mișu Calo ianu, care intra În clasă cu joben În cap și cu șoșonii descheiați, totdeauna cu o
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
recunoaște meritul unei schimbări de axă în plan național: „Activitatea Renașterii transilvane contribuie în chip esențial la eliberarea poporului român de complexul spiritual sud-est european”. Fenomenul transilvan e urmărit și în prelungirile lui din secolul al XIX-lea, când exagerările latiniștilor „atrag prăbușirea curentului care inspirase literaturii române elanul novator”. O atenție specială i se acordă lui Ion Budai-Deleanu, marele scriitor al epocii (care va face și obiectul cercetării Doctrina literară a „Țiganiadei”, apărută în „Studii literare”, 1948), a cărui epopee
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288964_a_290293]