126 matches
-
Stănescu se află astăzi între idolatrie și negare, iar asta nu spune prea multe despre personalitatea sau opera lui, ci mai ales despre climatul în care azi sânt judecate valorile în România. Se înfruntă azi în cultura noastră o atitudine "legitimistă" și una "revizionistă", amândouă fiind silite de simpla prezență a celeilalte să își deformeze către extreme atitudinea onestă. Criticii din prima tabără recurg la odioasele comemorări, la ceremoniale complicate de îmbălsămare, la dogme ex cathedm prin care "geniul din Ploiești
Pururi tânăr, înfășurat în pixeli by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295573_a_296902]
-
pentru mult timp; îi părea rău de Afanasi Ivanovici: „Ce avere și ce om iscusit!“ Puțin mai târziu, generalul află că lui Afanasi Ivanovici i se aprinseseră călcâiele după o franțuzoaică aflată în trecere prin Rusia, care era marchiză și legitimistă, că această căsătorie va avea loc și că Afanasi Ivanovici va fi luat la Paris, iar apoi undeva prin Bretania. „Asta-i, cu franțuzoaica e pierdut“, își zise generalul. Iar doamnele Epancin se pregăteau să plece la începutul verii. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
-
dezbateri privind apartenența la un grup, cu toate că afirmațiile acesteia datează din 1913. În revista Drepturile femeii (anul II, 1913) scrie că ...din punctul de vedere al culorii politice, femeia, înainte de a fi conservatoare, liberală, junimistă, democrată, naționalistă, radicală, progresistă, socialistă, legitimistă, clericală, trebuie să fie „Feministă”, adică: unirea tuturor femeilor fără deosebire de culoare politică a familiei sub un singur steag... steagul revendicărilor feministe. Având în vedere că se pot identifica o serie de probleme cu care se confruntă femeile ca
[Corola-publishinghouse/Administrative/1991_a_3316]
-
ecuațiilor. Cauchy, căruia memoriul îi este încredințat spre cercetare, îl pier-de, așa cum rătăcise cu câțiva ani în urmă memoriul celebru al lui Abel. Această coincidență pune într-o lumină particulară caracterul sau cel puțin spiritul de ordine al acestui curtean legitimist care, matematicește, se așează hotărât cu o treaptă mai jos față de acești solicitatori ai săi nesocotiți: Abel și Galois. Ușurința cu care Cauchy primește și pierde acel memoriu e resimțită de Galois ca o dizgrație a soartei. A doua cădere
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
alăturarea patetică, făcută să izbească imaginațiile, a unui mare matematician și revoluționar. Cu cât mai cuceritoare este această apariție, căreia finalul duelului îi adaugă un colorit romantic, decât figura celuilalt matematician, contemporan al lui Galois, la fel de stăpânit de patima politică, legitimistul Cauchy, a cărui esență se scurge prin academii sau în exiluri somptuoase, ca profesor al fiului lui Carol al X-lea (la Turin, la Viena și la Praga)! Notăm, în treacăt, încă o asemănare a celor doi matematicieni. le amândurora
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
anilor ’30“. Cazul Nae Ionescu este, în acest sens, simptomatic: debutant în mediile cafenelei simboliste, simpatizant al futurismului și al sindicalismului „sorelian” pînă prin 1919, devine - după o lungă perioadă de studii în Germania - tot mai atras de un spiritualism „legitimist”, iar antiliberalismul său - manifestat, o vreme, prin apropiere de Partidul Național Țărănesc - va aluneca treptat spre extrema-dreaptă, naționalistă, xenofobă și rasistă. Evoluții asemănătoare vor cunoaște și alți intelectuali, de la Nicolae Davidescu la Ion Marin Sadoveanu. Polarizarea, tentația extremelor, fascinația pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
o cuvântare ținută mai târziu, la 23 Noiembrie 1933, și în care analizează toate forțele politice și atitudinea lor față de dictatură, dă să înțeleagă monarhiștilor că pierderea lui Don Manuel II le-a fost fatală. Dimpotrivă, majoritatea monarhiștilor - în deosebi "legitimiștii", care au ținut vie timp de o sută de ani, amintirea lui Don Miguel, desțăratul - socoteau săvârșirea lui - Don Manuel II ca un semn al proniei cerești; căci, pe de o parte, unea taberele monarhiste în jurul aceluiași pretendent, iar pe
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
omită pe cea care neagă însăși existența ei. I. G. Pitzipios afirma că ființa mai curând o “pseudo-problemă a Orientului” și că “reorganizarea Principatelor dunărene” era o “chestiune specială a Imperiului Otoman” cu “funeste consecințe pentru lumea întreagă”. De altfel; legitimiștii inveterați și obtuzi, otomanii fanatici, din pricini ușor de bănuit, se străduiau să atribuie destinului posesiunilor sultanului atributele funcțiilor strict interne ale Porții, chiar după instituirea protectoratului țarist asupra unor teritorii cu individualitate națională și statut juridico-politic particular în Europa
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
Dibici, E. F. Kankrin, P. A. Kleinmichel, A. H. Benkendorf. Moșiile lor erau situate în nord-vestul Rusiei; ei erau luterani, legați de nemți și de comerțul baltic. Țarul Alexandru I, unul din stâlpii Sfintei Alianțe, aflat încă sub umbrela de idei legitimiste metternichiene, nu putea trece de partea răzvrătiților împotriva sultanului „legitim”, dar ca împărat al Rusiei nu putea ignora interesele Imperiului său în libera navigație prin strâmtori. La Alexandru I au prevalat primele considerente, dar ecuația s-a modificat sub urmașul
SCRIERI ISTORICE ALESE by Leonid BOICU () [Corola-publishinghouse/Science/100962_a_102254]
-
lor adună la un loc propensiuni anarhiste și etica arsitocratică: ei sînt adevărații liberali, scrie Compagnon, moderni față de monarhiștii care-i precedă și retrograzi față de religionarii lui 1789 și, mai ales, 1793, „În mod ideal republicani și În mod istoric legitimiști”, ca Chateaubriand. În fine, reformiștii sînt monarhiștii constituționali, moderați. Compagnon Îi afecționează cel mai mult pe reacționari, În primul rînd datorită unei trăsături - ilustrată bine de estetica și de stilistica pe care le practică - pe care am putea-o numi
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
viziuni "deterministe": Hennion (1993, 2001), Boltanski (1990), Heinich (2001), Menger (1997), Boudon (1995). Legitimism • Legitimism și mizerabilism Potrivit criticii aduse de Jean-Claude Passeron și Claude Grignon (1989), foști coechipieri ai lui Bourdieu, acesta din urmă adoptă un punct de vedere "legitimist", supraestimând efectele capitalului cultural în jocul social și negându-le culturilor "dominate" orice autonomie. El dă astfel preeminență grupurilor dominante. Descrierea sa rapidă și mediocru restitutivă a mediilor populare este taxată de aceiași drept "mizerabilistă". Grupul sociologilor englezi uniți sub
by Matthieu Béra, Yvon Lamy [Corola-publishinghouse/Science/1069_a_2577]
-
membru în Comitetul de finanțe, căci, sub Constituantă 9, membrii opoziției nu erau excluși sistematic din toate Comisiile; sub acest aspect, Constituanta acționa înțelept. L-am auzit pe domnul Thiers 10 zicând: Mi-am petrecut viața combătând oamenii din partidul legitimist și din partidul clerical. După ce pericolul comun ne-a apropiat, după ce i-am frecventat, după ce i-am cunoscut, după ce ne-am vorbit de la suflet la suflet, mi-am dat seama că nu sunt monștrii pe care mi i-am imaginat
by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
e îngăduit a se vorbi și de misiunea unei nații. Firește, Eminescu devine rasist, deplânge infiltrația elementelor alogene, a "damblagiilor" bizantini, formând "pătura superpusă", admite războiul (hegelian într-asta) ca o expresie a luptei pentru existență, și în fine statul legitimist și oligarhic, ridicat pe clase permanente, specializate. Iraționalismul acesta pare a fi șira spinală a mentalității noastre specifice, fiindcă toate construcțiile ideologice de la N. Bălcescu până la Nae Ionescu și L. Blaga se nutresc din el. Noțiunea unui Logos explicabil silogistic
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
siŁcle (vol. I) de E. Faguet ar fi încă de consultat. Dar critica formelor fără fond are o circulație mai largă decât rezultă din aceste cercetări, destul de depășite în ansamblul lor. Chateaubriand, în Essai sur les revolutions (1797), pledând teza legitimistă, respinge, la fel, această furie de a da popoarelor constituții uniforme fără nici o preocupare pentru gradul de civilizație la care au ajuns (1, II, ch. X). Iar socialistul utopic Saint-Simon va susține și el, în L'Industrie (1818), că nici o
Pentru Europa: integrarea României: aspecte ideologice şi culturale by ADRIAN MARINO () [Corola-publishinghouse/Science/872_a_1583]
-
autoritatea personală în fața puterii ministeriale. El nu își atinge scopurile decît începînd din 1840. La începuturile sale, regimul, în efervescența născută în revoluție, trebuie să facă față agitației muncitorilor, răzmerițelor stîrnite de societățile secrete republicane frustrate de victoria lor, intrigilor legitimiștilor. Noul regim va extinde oare reformele liberale și va susține mișcările revoluționare care tocmai izbucneau în Europa? Este promisiunea cabinetului Laffitte și a "partidului mișcării". Dar, la 13 martie 1832, Ludovic-Filip cheamă la guvernare pe bancherul Casimir Périer, care definește
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
linia de mijloc": "În interior, ordine fără sacrificarea libertății, în afară pace fără să știrbească deloc onoarea". Casimir Périer, apoi succesorii săi (liderul "partidului rezistenței" este răpus de holeră în aprilie 1832), triumfă asupra tulburărilor sociale, asupra tentativei de revoltă legitimistă animată de ducesa de Berry, a societăților secrete republicane. Represiunea este dură, mai ales în aprilie 1834, cînd sînt ridicate baricade în cartierul primăriei, la Paris, și cînd soldații îi masacrează pe locuitorii unei case de pe strada Transnonain, din care
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
septembrie 1835 asupra presei pedepsește ofensa adusă regelui, atacul împotriva principiului sau formei de guvernămînt. Republicanii renunță la acțiunea violentă și iau numele de "radicali", împrumutat din Anglia. Ei nu sînt decît o mînă în Cameră, în jurul lui Ledru-Rollin. Opoziția legitimistă care se plasează pe terenul parlamentar este condusă de Berryer, remarcabil avocat și orator. O parte a legitimiștilor adaugă revendicării, tradiționale, a descentralizării, pe cea democratică, a sufragiului universal. În tabăra orleanistă, dar în opoziție, stînga dinastică cere o scădere
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
acțiunea violentă și iau numele de "radicali", împrumutat din Anglia. Ei nu sînt decît o mînă în Cameră, în jurul lui Ledru-Rollin. Opoziția legitimistă care se plasează pe terenul parlamentar este condusă de Berryer, remarcabil avocat și orator. O parte a legitimiștilor adaugă revendicării, tradiționale, a descentralizării, pe cea democratică, a sufragiului universal. În tabăra orleanistă, dar în opoziție, stînga dinastică cere o scădere a censului și o politică externă activă. Șefii partidului rezistenței, ducele de Broglie, Thiers, Guizot, uniți după moartea
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
al democrației politice. Numai unii visează la o democrație socială foarte distanțată de realitățile timpului. Societatea epocii este într-adevăr dominată de contrastul dintre elite și popor. În sînul elitelor, aristocrația își pierde rolul politic în 1830. Dar, adesea, nobilii legitimiști care abandonează serviciul statului se retrag pe pămînturile lor, întărindu-și astfel influența locală. Marea burghezie deține un loc din ce în ce mai important în stat și în societate. Dar banca și industria sînt departe de a fi determinante în promovarea burgheziei. Funcția
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
reduce numărul alegătorilor de la 9 milioane la mai puțin de 7 milioane (pentru a fi alegător trebuie să domiciliezi trei ani în regiunea respectivă, ceea ce lovește mai ales mîna de lucru mobilă). Monarhiștii speră atunci o restaurație, dar divizarea dintre legitimiști, fideli contelui de Chambord, și orleaniști conduce la eșec. În același timp, "Prințul-Președinte" cîștigă masele prin călătoriile sale în provincie și își consolidează autoritatea. Neputînd obține, în termenii Constituției, un al doilea mandat, el organizează o lovitură de stat la
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
democratic al sufragiului universal, dar acesta este orientat de către administrație, care propune "candidatul oficial", singurul care are drept la afișul alb rezervat proclamațiilor oficiale. Alegerile din 1852 arată docilitatea corpului electoral. Opoziția este redusă la fronda saloanelor orleaniste, la abținerea legitimiștilor sau la clandestinitate pentru republicani, al căror apărător ardent se face Victor Hugo, în exil la Guernesey. Aceasta înseamnă puțin față de sprijnul amplu de care beneficiază Imperiul: mediile de afaceri sînt satisfăcute de avîntul economic și de ordinea regăsită, catolicii
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
demonstrat că nici un alt regim în afară de Republică nu este tolerabil pentru capitală și pentru marile orașe din provincie, Lyon, Marsilia, Toulouse, care au cunoscut și ele efemere Comune. Victoria republicanilor. Restaurația monarhistă pare imposibilă după refuzul contelui de Chambord, pretendentul legitimist, de a adopta drapelul tricolor cerut de orleaniști. Divizați, monarhiștii trebuie să continue să se încreadă în Thiers. Legea Rivet din 31 august 1871 organizează puterile acestuia: el este în același timp șef al guvernului și președinte al Republicii. El
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
unei veritabile pedagogii a sufragiului universal, pentru a cîștiga satele de partea Republicii. Dar, cînd Thiers se pronunță în noiembrie '72 pentru Republică, monarhiștii îl constrîng la demisie (24 mai 1873). Adunarea desemnează pentru președinția Republicii pe mareșalul Mac-Mahon, simptizant legitimist. Condus de fapt de ducele de Broglie, un orleanist, guvernul adoptă o politică de "ordin moral", conservatoare, antirepublicană și clericală, pe care o ilustrează pelerinajele deputaților conservatori la Lourdes sau la Paray-le-Monial (centre de pietate *ultramontanistă), epurarea din administrație și
by Jean Carpentier, É. Carpentier, J.-M. Mayeur, A. TranoyJean Carpentier, François Lebrun, [Corola-publishinghouse/Science/965_a_2473]
-
martie 1882, sub titlul " Ce este o națiune?". Va începe prin a afirma că națiunea este o "o ființă, un principiu spiritual"; în consecință, o noțiune mentală, fără stare obiectivă, ca la Herder, fără legătură cu "spiritul colectiv" al gînditorilor legitimiști. Apoi va urma termenul deseori reluat în definirea națiunii colective: "O națiune este așadar o mare solidaritate constituită pe baza sentimentului de sacrificiu al celor ce l-au făcut și al celor dispuși să-l mai facă. Ea presupune un
by GUY HERMET [Corola-publishinghouse/Science/968_a_2476]
-
J. Andres-Gallego, A.M. Pazos, La Iglesia en la Espana contemporanea, 1800-1936, Encuentro, Madrid, 1999, p. 209. 172 Alături de presa de partid, consolidată precum cotidianul modernist La Época (1849-1936) se aflau ziarele carliste: El pensamiento español, La Fidelidad, La Regencia, El Legitimista español, Altar y Trono, El Padre Cobos, La Cruzada, El Altar del pueblo. Dintre ziarele republicane cităm: La discusión, El Pueblo, La República Federal, La Federación española (C. Almuina Fernandez, "La prensa periodica en Revolucion y restauracion (1868-1931)" în Historia
Catolicii în spaţiul public. Presa catolică din România în prima jumătate a secolului al XX-lea by Iulian Ghercă [Corola-publishinghouse/Science/908_a_2416]