357 matches
-
limbii, lexicală și gramaticală, sînt, ca atare, coocurente și cofuncționale. Lexemele, spre deosebire de morfeme, aparțin unor inventare nelimitate și deschise. Din perspectiva a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, lexemul și cuvîntul sînt unități lexicale cu valoare denominativă, avînd o funcție referențială. Ceea ce le deosebește este faptul că lexemul aparține lexicului limbii, în timp ce cuvîntul este actualizarea unui lexem în cadrul discursului. Atunci cînd această distincție este trecută cu vederea, se folosește
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Din perspectiva a n a l i z e i d i s c u r s u l u i, lexemul și cuvîntul sînt unități lexicale cu valoare denominativă, avînd o funcție referențială. Ceea ce le deosebește este faptul că lexemul aparține lexicului limbii, în timp ce cuvîntul este actualizarea unui lexem în cadrul discursului. Atunci cînd această distincție este trecută cu vederea, se folosește termenul neutru cuvînt, care desemnează orice unitate lexicală cu valoare denominativă. Majoritatea lingviștilor recunosc în cuvînt o unitate lingvistică
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
i d i s c u r s u l u i, lexemul și cuvîntul sînt unități lexicale cu valoare denominativă, avînd o funcție referențială. Ceea ce le deosebește este faptul că lexemul aparține lexicului limbii, în timp ce cuvîntul este actualizarea unui lexem în cadrul discursului. Atunci cînd această distincție este trecută cu vederea, se folosește termenul neutru cuvînt, care desemnează orice unitate lexicală cu valoare denominativă. Majoritatea lingviștilor recunosc în cuvînt o unitate lingvistică fundamentală, căreia i se atribuie însușirea de universalitate. Cuvîntul
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
fundamentală, căreia i se atribuie însușirea de universalitate. Cuvîntul există mai întîi ca invariantă și apoi ca variantă a nivelului lexical, ca unitate de denumire, fiind corelat cu noțiunile. Cu această primă accepție, cuvîntul a fost numit în lingvistica modernă lexem (invariantă), respectiv alolexem (variantă). Ceea ce definesc dicționarele explicative ale unei limbi sînt lexemele, titlul unui articol de dicționar avînd rolul de simbol arbitrar al unui lexem. V. cuvînt, morfem, termen. COSERIU 1964; DÖRSCHNER 1996 ; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. VI LEXICALIZARE. Proces
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
invariantă și apoi ca variantă a nivelului lexical, ca unitate de denumire, fiind corelat cu noțiunile. Cu această primă accepție, cuvîntul a fost numit în lingvistica modernă lexem (invariantă), respectiv alolexem (variantă). Ceea ce definesc dicționarele explicative ale unei limbi sînt lexemele, titlul unui articol de dicționar avînd rolul de simbol arbitrar al unui lexem. V. cuvînt, morfem, termen. COSERIU 1964; DÖRSCHNER 1996 ; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. VI LEXICALIZARE. Proces lingvistic de codare (codificare) care constă în crearea unei noi unități lexematice (cuvînt
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
corelat cu noțiunile. Cu această primă accepție, cuvîntul a fost numit în lingvistica modernă lexem (invariantă), respectiv alolexem (variantă). Ceea ce definesc dicționarele explicative ale unei limbi sînt lexemele, titlul unui articol de dicționar avînd rolul de simbol arbitrar al unui lexem. V. cuvînt, morfem, termen. COSERIU 1964; DÖRSCHNER 1996 ; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. VI LEXICALIZARE. Proces lingvistic de codare (codificare) care constă în crearea unei noi unități lexematice (cuvînt sau sintagmă), prin atribuirea de etichete lexicale cu cuvintele unei limbi înțelese ca
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
în limba țintă, însoțit de refacerea, cu mijloace morfologice proprii limbii țintă, a structurii interne a modelului din limba sursă, și parafrazarea, care constă în explicitarea printr-o sintagmă a conținutului termenului model din limba sursă.V. creativitate, cuvînt, împrumut, lexem, neologie. COSERIU 1964; DÖRSCHNER 1996; DSL 2001; BEJOINT - THOIRON 2000; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; BAKKEN 2006. VI LEXICOMETRIE. Lexicometria este o metodologie de studiu a discursului cu ajutorul unor indicatori sintetici, destinată analizei cantitative, exhaustive, sistematice și automatizate, a unui corpus de
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
monosemie se denumește trăsătura unui cuvînt de a avea o singură semnificație (sau un singur sens), situație în care se folosește și termenul monosemantism. Pe de altă parte, în semantica structurală a fost propus termenul monosememie pentru a denumi caracteristica lexemelor care au un singur semem și a discursurilor în care predomină astfel de lexeme, fără a face, prin urmare, distincția între limbă și discurs, caracteristică specifică, de altfel, și cuvîntului monosemie, a cărui sferă o acoperă în mare parte. În
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
singur sens), situație în care se folosește și termenul monosemantism. Pe de altă parte, în semantica structurală a fost propus termenul monosememie pentru a denumi caracteristica lexemelor care au un singur semem și a discursurilor în care predomină astfel de lexeme, fără a face, prin urmare, distincția între limbă și discurs, caracteristică specifică, de altfel, și cuvîntului monosemie, a cărui sferă o acoperă în mare parte. În cazul referirii la situațiile din discurs, se ignoră fenomenul actualizării, al trecerii din limbă
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
sens", reprezentînd astfel cea mai mică unitate semnificativă obținută prin segmentarea unui enunț. În lingvistica americană, analiza în constituenți imediați atribuie morfemelor statutul de unități gramaticale minime (care compun cuvintele), iar A. Martinet face distincția între morfemele lexicale (numite și lexeme) și morfemele gramaticale (denumite uneori grameme). În analiza obișnuită, în care morfemului îi este atribuit un statut generalizat în enunț, într-o propoziție precum Au început zilele frumoase ale primăverii, se disting următoarele morfeme au+încep+-ut+zi+-le+-le
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
al enunțului, astfel încît, același morfem se poate realiza prin mai multe morfe, fiecare constituind unul dintre alomorfele morfemului respectiv; prefixul cu valoare de morfem în-, de exemplu, se poate realiza prin alomorfele în- și îm- (întrece, îmbina). V. cuvînt, lexem, praxem. DUBOIS 1973; IVĂNESCU 1980; GREIMAS - COURTES 1993; CONSTANTINESCU- DOBRIDOR 1998; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004; GA 2005. RN MOTIVARE. În lingvistică, se numește motivare relația pe care locutorul o face între forma unui cuvînt și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
Nimrod. (Odobescu) Din punctul de vedere al lingvisticii textuale, perioada este unul dintre planurile de organizare a textualității (prag maxim al descrierilor lingvistice), fiind rezultatul mai multor forme majore de conexiuni: a) conexiuni ritmice ale propozițiilor (prin repetarea fonemelor, grafemelor, lexemelor sau a sintagmelor), b) conexiuni lexico-semantice (paralelisme, chiasme, antiteze) și c) conexiuni propriu-zise, realizate prin conectori la nivelul frazei. V. frază, text. GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO-LINARES 2004. DH PERSOANĂ. Emile Benveniste a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
semnificație, dar nu suficient de mare încît să excludă întrutotul metafora. Etimologia sancționează însă în mod clar situația și exclude polisemia. De aici, rezultă că teoria polisemiei implică numeroase aspecte, care nu sînt întotdeauna observabile pentru vorbitorul obișnuit. V. capitalizare, lexem, monosemie, nominație, omonimie, praxem, reglare. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001, VARO - LINARES 2004. IO POLITEȚE. Politețea reprezintă o constantă a comunicării umane, care înlesnește procesele comunicative prin procedee diferite de la o
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
practică, semantică. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DSL 2001; DETRIE - SIBLOT-VERINE 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002, VARO - LINARES 2004. RN PRAXEM. Așa cum termenului glosematică i s-a propus un substitut prin praxematică, tot astfel, termenul lexem este înlocuit prin praxem, pentru a denumi o unitate a practicii lingvistice care permite reperarea analizei realității obiective de către om și, în special, reperarea altor practici. Această primă perspectivă a servit ca bază pentru realizarea treptată a unei modelări a
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pentru realizarea treptată a unei modelări a semnificației lexicale, prin care se vor prezenta caracteristicile principale. Problematica praxemului a produs două feluri de schimbări metodologice în raport cu teoria lui Saussure asupra limbii. Astfel, praxemul nu va fi înțeles, precum semnul și lexemul, ca element al unui sistem care nu cunoaște decît propria organizare, fiind destinat, din contra, ca mijloc de caracterizare și de numire a lumii, pornind de la percepții și de la experiențele care fondează cunoașterea. Primul motiv pentru care se recurge la
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
pregătire pentru ceea ce este de spus, un moment de programare enunțiativă. Astfel, ratarea poate fi privită ca avînd două niveluri ce trebuie avute în atenție. Primul este cel al dificultății de a spune prin mecanismele de actualizare a semnificanților (foneme, lexeme, frază și text), iar celălalt dintr-o discordanță dintre reprezentare și anticiparea unei evalurări divergente din partea interlocutorului. La nivel interlocutiv, ratarea poate constitui un mod de reglare, iar manifestările ei țin locul unei vocale terminale, permițînd înlăturarea unei lipse vocalice
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
trăsătura de element de bază, ea nu urmează o rigurozitate deplină, fiind adaptată necesităților semantice textuale. Uneori, această noțiune se aplică (implicit) chiar unor aspecte care depășesc pe cele exclusiv lingvistice, ceea ce atestă deopotrivă utilitatea și labilitatea. V. cîmp semantic, lexem, praxem, program de sens, semem. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; VARO - LINARES 2004. IO SEMANTICĂ. Prin semantică se denumește o componentă a teoriei limbii, o disciplină al cărei obiect este sensul și semnificația unităților
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care apar în uz prin actualizarea elementelor limbii. Principiile de funcționare ale unei astfel de semantici sînt însă aproape în totalitate inspirate din cercetările semantice anterioare, cu alte orientări, avînd în plus aspectele ce rezultă din interpretarea implicaturilor. V. actualizare, lexem, percepție, sem, semn, semnificație, sens. DUBOIS 1973; LYONS 1984; MOESCHLER - REBOUL 1994; DUCROT - SCHAEFFER 1995; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; VARO - LINARES 2004. IO SEMIOLOGIE. Termenul "semiologie" a fost introdus de Ferdinand de Saussure pentru a denumi studiul general al semnelor
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
V. lexicometrie. CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. IO STEREOTIP. Relația strînsă dintre termenii stereotip și clișeu are rădăcini etimologice: în secolul al XIX-lea, în tipografii, se practica "stereotipia" sau "clișajul" pentru reproducerea în masă a unui model fix. W. Lippmann introduce lexemul stereotip în circuitul metalimbajului din științele sociale într-un eseu din 1922 pentru a desemna imaginile gata-făcute ce transmit raportul dintre individ și realitate. Interesul crescut în ultimele două decenii față de conceptul "stereotip" a determinat rafinarea cercetării și nuanțarea definirii
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
valori din perspectiva unor aprecieri reflectate prin cupluri antonimice, precum bine - rău, virtute - viciu, armonie - discordie, corect - incorect, drept - nedrept etc. În asemenea situații, "valoarea" este dată de aprecierea pozitivă și are implicații sociale și morale. V. apreciere, argument, discurs, lexem, strategie discursivă. SAUSSURE 1916; DUBOIS 1973; LYONS 1977; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. IO VARIETATE. În vorbirea obișnuită, prin varietate se denumește trăsătura sau starea de a exista și de a se manifesta în forme multiple și
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
ale activității. Funcționarea cuvintelor interesează în mod deosebit a n a l i z a d i s c u r s u l u i, dar a cuvintelor care realizează discursul, adică a vocabulelor, care constituie realitatea observabilă, spre deosebire de lexeme, care reprezintă virtualitățile de la nivelul limbii. Pornind de la distincția limbă - vorbire s-ar putea face astfel o distincție paralelă lexem - vocabulă, corespunzătoare opoziției lexic - vocabular. V. cîmp, cuvînt, lexic, vocabulă. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
r s u l u i, dar a cuvintelor care realizează discursul, adică a vocabulelor, care constituie realitatea observabilă, spre deosebire de lexeme, care reprezintă virtualitățile de la nivelul limbii. Pornind de la distincția limbă - vorbire s-ar putea face astfel o distincție paralelă lexem - vocabulă, corespunzătoare opoziției lexic - vocabular. V. cîmp, cuvînt, lexic, vocabulă. DUBOIS 1973; GREIMAS - COURTES 1993; DETRIE - SIBLOT - VERINE 2001; DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. IO VOCABULĂ. În încercările de a atribui semnificații clare și distincte termenilor cu
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
MAINGUENEAU 2002; VARO - LINARES 2004. IO VOCABULĂ. În încercările de a atribui semnificații clare și distincte termenilor cu care operează lexicologia statistică, vocabula a fost considerată ca reprezentînd o "unitate lexicală actualizată într-un discurs", adică în vorbire, opunîndu-se astfel lexemului, care este o unitate virtuală ce ține de limbă și este încadrabilă lexicului. Termenul vocabulă desemnează ocurența unui lexem particular în discurs, însă el este folosit mai mult în domeniul restrîns al statisticii lexicale, dezvoltate de C. Muller, în 1969
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
operează lexicologia statistică, vocabula a fost considerată ca reprezentînd o "unitate lexicală actualizată într-un discurs", adică în vorbire, opunîndu-se astfel lexemului, care este o unitate virtuală ce ține de limbă și este încadrabilă lexicului. Termenul vocabulă desemnează ocurența unui lexem particular în discurs, însă el este folosit mai mult în domeniul restrîns al statisticii lexicale, dezvoltate de C. Muller, în 1969. Astfel, într-un enunț precum Un mic obstacol nu poate produce decît un mic disconfort, ce conține de două
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
mic obstacol nu poate produce decît un mic disconfort, ce conține de două ori vocabulele un și mic, se constată că există 10 cuvinte, dar 8 vocabule, situație în care lui cuvînt i se atribuie statutul de sinonim al lui lexem. V. discurs, lexem, lexic, vocabular. DUBOIS 1973; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002. RN VOCAȚIE ENUNȚIATIVĂ. Propusă de D. Maingueneau, în 1984, noțiunea "vocație enunțiativă" este destinată evidențierii faptului că o poziționare dată filtrează o anumită categorie de locutori. De fapt, o poziționare
[Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]