352 matches
-
vibrația viului. Descendent al străvechii civilizații a lemnului de pe aceste meleaguri, Toader Ignătescu reușește să fie în același timp tradițional și modern, pragmatic și visător.” (Scriitorul Constantin Severin - Monitorul de Suceava, 6 iunie 2000) „Toader Ignătescu cioplitor de măști și lighioane ciudate, cărora le descoperă chipul și corpul în noduroase și încolăcite ramuri și rădăcini, recuperează un larg orizont cultural popular deschis de lumea basmului și a snoavei.” ( Tiberiu Cosovan - Monitorul de Suceava, 10 iunie 2008) Ionici Vasile 1934 Pictor „Când
50 de ani de art? naiv? ?n Rom?nia:enciclopedie by Costel Iftinchi () [Corola-publishinghouse/Science/84035_a_85360]
-
să scape de ascuțișul sabiei. Cu paloșul, ghiaurul își ridica biruința pe movile din leșurile lor. Nu mai avuse de ales și, cu sufletul mâhnit, pornise în galop spre fluviu. Fusese urmat în grabă de spahii disperați. Hăituiți ca niște lighioane înspăimântate se aruncau în apele înghețate unde dispăreau sub valuri. 5. COLINDÂND PRIN TÂRGURI a. Cetăți de prin Transilvania Încă din Antichitate, au fost trasate drumuri pentru exploatarea și valorificarea bogățiilor pământului. Aceste căi au format scheletul a ceea ce avea
[Corola-publishinghouse/Science/1509_a_2807]
-
care Pardosul i-o face Liliacului reia, se poate observa, toate locurile comune din bestiarele medievale; nu am nici o îndoială că Buffon ar fi semnat el însuși o astfel de descriere. Dar strategia este una la care, fire verticală, mica lighioană nu subscrie. Socoteala este aceasta: după ce Pardosul, apoi Moimâța, în calitate de avocat fățarnic al Liliacului, demonstrează, cu asupra de măsură, lipsa de importanță, nimicnicia și alteritatea sa, acceptarea lui de către ceilalți ar fi un semn de mare generozitate; se subînțelege că
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Cornel Mihai Ionescu, op. cit., p. 30. 6 O bună observație, în acest sens, la Mircea Muthu, Literatura română și spiritul sud-est european, Editura Minerva, București, 1976, p. 87: "Fără a fi totală, antropomorfizarea prin acțiune a Inorogului și a celorlalte lighioane nu înseamnă abandonarea, de către Cantemir, a platformei creștin-otodoxe." 7 Cel mai bun studiu asupra rolului sentențiilor și detentei moraliste a alegoriei cantemiriene este cel al lui Eugen Simion, Cantemir, moralistul, în vol. Dimitrie Cantemir. Sesiune de comunicări științifice: București, 10
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
Cornel Mihai Ionescu, op. cit., p. 30. 282 O bună observație, în acest sens, la Mircea Muthu, Literatura română și spiritul sud-est european, Editura Minerva, București, 1976, p. 87: "Fără a fi totală, antropomorfizarea prin acțiune a Inorogului și a celorlalte lighioane nu înseamnă abandonarea, de către Cantemir, a platformei creștin-otodoxe." 283 Cel mai bun studiu asupra rolului sentențiilor și detentei moraliste a alegoriei cantemiriene este cel al lui Eugen Simion, Cantemir, moralistul, în vol. Dimitrie Cantemir. Sesiune de comunicări științifice: București, 10
Inorogul la porţile Orientului - Bestiarul lui Dimitrie Cantemir: studiu comparativ by Bogdan Creţu [Corola-publishinghouse/Science/897_a_2405]
-
cafeaua de dimineață și feliuța bisăptămânală de pâine - odoare fără de preț pentru un bolnav de intestine - în schimbul ciorbei de murături putrede, al fasolei negătite, al cartojilor fierți cu coajă și pământ cu tot ori al verzii crude la care și lighioanele s ar uita cu silă - singurele alimente ce le puteam oferi în schimb. Până ce-au trecut mai bine de trei ani, când am învățat să mănânc arpacaș, ei m-au ținut în viață. Și aceasta, fără a face caz. Dinu
Imn pentru crucea purtată – abecedar duhovnicesc pentru un frate de cruce by Virgil Maxim () [Corola-publishinghouse/Memoirs/863_a_1818]
-
patul meu arăta ca o iesle umplută cu verdeață care-și aștepta, cu masa plină, pașnicele rumegătoare venite de la izlaz lihnite de foame. Toată lumea era în alertă, așteptând cu nerăbdare ora stingerii, pentru a vedea efectul letal al medicamentului împotriva lighioanelor intruse și imorale. Obosit de alergătura de peste zi, de efortul depus la culegerea plantei și încurajat de mama că această plantă, prin efectele ei odorante, nu va mai permite un atac asupra persoanei mele din partea vampirilor, am adormit. Spre nenorocul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
proprii săi elevi. Din rândul nostru se auzeau tot mai des icnete și respirații gâfâite. Genunchii începeau să ne tremure, picioarele dădeau vădite semne de capitulare. Dați drumul la ușă că vă strâng de gât, nenorociților, vă jupoi de vii, lighioane spurcate, vă ucid cu mâna mea, mizerabililor! Pe fondul debitării acestui text "drăgălaș" și "pacifist", opoziția noastră s-a redus la zero, în timp ce mastodontul împingea cu o forță dublă față de cea inițială. Ceea ce s-a întâmplat e ușor de imaginat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1481_a_2779]
-
duhoare ce amețește, se Îngrămădesc case evreiești strâmbe, care sunt lustruite de murdărie”, „case murdare, În care se oploșește jidovime”, „evreimea stă la iveală Înaintea tărăbilor joase, spurcate”, „această păcătoasă calicime leneșă, care spurcă țara”, „cârciumi murdare” pline de „multe lighioane”, „spurcate hanuri evreiești” și „scârboase cafenele”, În care specifice sunt „caftanele murdare, Îngrămădeala, harhătul germano-semitic, duhoarea și necurățenia, urâciunea răpareță”, „o putoare ieșind din dărâmături, ca niște peșteri de fiare”, „o nespusă murdărie de latrină publică pentru jidani”, „o mahala
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Într-o zeamă subțire Îndulcită” <endnote id="(791, p. 74)"/>. O altă legendă românească explică „de ce nu mănâncă jidanii raci” : pentru că ei ar fi oameni raționali („cu cap”, zice legenda) și „vor să știe unde se duce și de unde vine lighioana aceasta” care merge cu spatele. Țăranii români știu ceva. Într-adevăr, evreii ortodocși nu au voie să mănânce raci, dar din cu totul alte rațiuni : fiind o „vietate din apă, care nu are aripioare și solzi”, racul este o „spurcăciune
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
Într-un gând paralel eram perfect conștient de condiția și situația mea, Însă tot mi se părea că aștept pe cineva care să-mi spună dacă am Început să semăn cu un gândac sau un șobolan, cu te miri ce lighioană iubitoare de Întuneric. Adevărul e că nu așteptam pe nimeni și nu venea nimeni. Trebuia Într-un târziu să ies eu și să ordonez la infinit ruinele, lanurile de blocuri și casele, așezările scurse ca o lavă Întărită și prăfuită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
mișelește cu cuțitul pe la spate. O grămadă de gunoi, asta-i tot ce ar mai rămâne din mine. Până să adorm, În trenul de Timișoara, m-am tot rugat să las În urmă moartea asta de vierme sau șobolan, de lighioană iubitoare de Întuneric și sortită Întunericului. Aproape că scăpasem, nu mai aveam mult. Întunericul din compartiment devenea un vis cu Ortansa și cu Dacia roșie a lui Viorel pe care o conduceam nebunește printr-o viață de voiajuri și culori
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
de nu m-ar prinde ziua pe drum ca să mă vadă ăștia care omoară poporul. Toată viața m-am ascuns de ei prin demisoluri și țarcuri și grajduri, ca un șobolan și un vierme, transformându-mă pe nesimțite Într-o lighioană iubitoare de Întuneric. Întunericul m-a salvat mereu și mă va salva și de astă dată. Cerul Îmi arată că mai sunt trei ceasuri până să se lumineze și deja am ajuns. Am bătut și am așteptat pe trepte În fața
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2023_a_3348]
-
muri curînd. Insectă în ziua de Paști, cum vii de la biserică, pînă a nu intra în casă, șezi pe pragul ușii și zi: „Să se mănînce libarcă* pe libarcă, greiere pe greiere, purece pe purece, furnică pe furnică, și toate lighioanele să se mănînce una pe alta“, dacă vrei să scapi de ele. Gîngăniile trăiesc un număr de zile care se împarte la șapte. (Gh.F.C.) Iscoadă Cînd te duci la iscoadă, să-ți iei basma roșie. Ițe Dacă o fată n-
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
frumos în brațe și se uită pe coș, ca să facă copii frumoși. Funie și sfleder* sub patul unde doarme femeia groasă să nu fie, că se chinuiește la naștere. Cînd mama e îngreunată, să nu se uite hulpav la vreo lighioană, nebun, monstru etc., că face copilul ca acela. Cînd se taie pînza și în casă este femeie îngreunată, încalecă pe fuștei* și ieși afară. De vei vedea animal ori om parte bărbătească, femeia va naște băiat; de vei vedea parte
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
nu scoată ciorile porumbul, te scoli de dimineață, marți, să iei furca în brîu, să torci un fir cu ochii închiși. îl înnozi cu mînile la spate, tot cu ochii închiși, zicînd: „Nod gura ciorilor, a garoilor* și a toate lighioanele care scot porumbul.“ îl iei apoi și îl legi cu ochii închiși la fiarele coșului. îl lași pînă se pune porumbul. Atunci îl iei de la coș și îl pui la coarnele plugului (cînd o începe întîi); după ce isprăvești, îl arunci
Credinţe şi superstiţii româneşti: după Artur Gorovei şi Gh. F. Ciauşanu by GOROVEI, ARTUR () [Corola-publishinghouse/Science/1318_a_2879]
-
duna de nisip spulberată de vânt e sufletul pierzându-și conturul sub „nori de stele pe-un cer de levănțică”. Din cele patru cicluri ale cărții - Medalioane, Chivote, Brocarturi, Scame -, ultimul versifică, departe însă de modelul arghezian, atașamentul franciscan pentru lighioanele domestice. SCRIERI: Ferestre luminate, București, 1921; Sâmburi de lumină, București, 1940. Repere bibliografice: E. Lovinescu, O revistă literară la...Galați, SBR, 1919, 18; Mihail Iorgulescu, „Ferestre luminate”, SBR, 1921, 3; Scarlat Struțeanu, „Ferestre luminate”, „Viitorul”, 1921, 9 octombrie; Andrei Braniște
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289738_a_291067]
-
pus jos, ce adică, să se considere că, din moment ce el se strâmba așa, rezultatul luptei nu avea valoare? Mi-am dat seama într-o clipă de toate acestea, dar m am hotărât să merg până la capăt. Atunci însă, asemeni unei lighioane care nu știe să se apere decât într-un singur fel, eliminându-și, de pildă, conținutul intestinului, adversarul meu a împuțit locul. Ceilalți au izbucnit în hohote de râs. Lupta a încetat. Înverșunarea mea s-a transformat în silă și
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
pădurea Crasnaleuca, era pustiu și cuprins de semiîntunericul acela deprimant. Nici măcar vreo jivină, vreun animal, nu se arăta la vedere în toată pustietatea aceea. Cîțiva corbi croncăneau niște limbi doar de ei știute. Parcă erau scoși din smoală și aceste lighioane păreau că sînt mulțumite doar cu existența lor, atît de puțin utilă cuiva. La un moment dat, Costică se oprește, pune desaga jos, scoate căciuloiul de pe cap și se scarpină pe îndelete prin părul său mai roșu decît un steag
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
frunză și cîtă iarbă, în care fiecare avea cîte o panoplie cu fel de fel de arme, care de care mai scumpe. Echipamente speciale și foarte costisitoare, mașini de teren și alte asemenea accesorii erau mîndria celor care înspăimîn tau lighioanele țării. Dar cum spuneam la început, pe vremea celui care masacra doar el jivinele țării, era doar cîte un pîrlit de posesor de pușcoci. Spre bucuria sălbăticiunilor. În nordul Moldovei avea pușcă doar Ion Saldaru și era nedespărțit de aceasta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
va prinde. Grănicerii și-au luat totuși sticla cu rachiu, țigările Kent și o brichetă, oferite cadou. Puțin demoralizați, frații se dau cu sîrg la butelca cu rachiu. Nici rîmele, nici mămăliga și nici miezul de pîine nu trezeau poftele lighioanelor din Prut. Atmosfera de pe malul românesc al Prutului nu era prea optimistă. Pînă la ora 11 pescarii amatori nu prinsese nici o chisoagă și rachiul, deși mai ridica moralul, a pierdut lupta cu frigul. Cei trei frați se retrag în mașină
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
mai recent, dar nu mă arăt surprins. Bătrînul continuă preambulul la o discuție savantă. Începe cu generalități. Ce-s oamenii ăștia din Cuba? Latino-americani. Mulatri, negri, metiși și de tot felul. Mănîncă spurcăciuni? Adică, ce vrei să întrebi? Dacă mănîncă lighioane spurcate. Nu, mănîncă ce mîncăm și noi. Au unele fructe în plus și altele în minus, față de noi. Adică nu mănîncă șerpi, cîini, șobolani și altele? N-am auzit. Nici nu prea sînt șerpi pe acolo! Ba sînt, groși cît
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
boschet mai stufos nu-mi oprea inima. Mă făcea doar să strîng mai tare măciulia ciomagului din dotare. Asta dacă foșcoteala era sigur numai o părere. Dacă însă foșcoteala era reală, dacă nu era nici un dubiu că acolo era o lighioană, atunci pulsul o lua razna și răcneam din toți rărunchii: Huooo, huooo! A,e,i,o,u,ă,î!! Se întîmpla atunci ca jivina să se oprească puțin și apoi iar își vedea de treabă, adică mă speria, dar mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
Polițistul mă consolează: N-a avut cui s-o vîndă. Este o măsură prea mare, fără căutare... Ce noroc pe capul meu să-mi regăsesc pălăria! Mexicană, colorată, umbroasă și... încăpătoare. Conflict de interese Habar n-am avut cu cîte lighioane împart, pașnic, grădina asta a Reședinței de la Havana. Pașnic, este un fel de a spune, pentru că, în realitate, conflictele se iscă foarte frecvent. Sînt conflicte de interese, nu chiar ca acele întîlnite la demnitari, generate de necesitatea de spațiu vital
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
-
care împart teritoriul acesta cu subsemnatul. Înțeleg să accept conviețuirea în aceeași cameră cu șopîrle mici și țînțari. Dar filozofia este care pe care. Fiecare are arma lui și disputa este fără menajamente. Din capul locului exclud din dormitorul meu lighioane precum scorpionii, tarantulele și furnicile. Toate sînt extrem de parșive și au arme extrem de eficiente. Plus scîrboșenia lor fizică! Pe afară, lucrurile par a fi mult mai interesante. Motanul Boboașă boleșnițește că l-a mușcat o tarantulă. Cu lăbuța cotrobăiește prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]