483 matches
-
nu permit diferențierea între diferitele tipuri de enterovirusuri și nici față de alte infecții virale. Astfel de manifestări nespecifice sunt infecții acute de căi respiratorii superioare, sindrom pseudogripal (“gripa de vară”), diaree, exanteme febrile asociate sau nu cu adenopatii, meningite acute limfocitare benigne, paralizii de tip polio. Unele manifestări clinice sunt relativ specifice pentru anumite tipuri virale și pot sugera etiologia. Diagnostic Diagnosticul enterovirozelor se bazează pe manifestările clinice compatibile, pe datele epidemiologice (atunci când pot fi identificate) și pe datele virusologice. Diagnosticul
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
cu leziuni demielinizante, constituite la câteva săptămâni după o infecție sau după administrarea unui vaccin. a. Encefalite infecțioase: Virale: herpesvirusuri (HS 1 sau 2, VVZ, CMV, VEB), enterovirusuri, v. rujeolic, v. rubeolic, v. urlian, v. gripal, v. rabic, v. coriomeningitei limfocitare, v. West-Nile, V. febrelor hemoragice (Marburg, Ebola), HIV Bacteriene: mycobacterii, listerii, brucelle, borrelii, leptospire, mycoplasme, chlamidii, rickettii Fungice: Cryptococcus neoformans Parazitare: Plasmodium falciparum, Toxoplasma, Toxocara b. Encefalite postinfecțioase și postvaccinale: post-rujeolă, rubeolă, varicelă, tuse convulsivă, post-vaccin anti pertusis, antirabic . Tablou
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
VEB, mai rar cu HSV, CMV și enterovirusuri. Prezența celulelor polimorfonucleare poate fi întâlnită în encefalita cu virus West-Nile, virusul encefalitei equine de Est, echovirusul 9, mai rar cu alte enterovirusuri. Glicorahia scăzută, este rar întâlnită în encefalita urliană, coriomeningita limfocitară sau tardiv în encefalita herpetică. Scăderea glicorahiei este caracteristică meningitelor bacteriene, fungice, tuberculoase, parazitice, leptospirotice, sifilitice, sarcoidozice sau neoplazice. Orientarea etiologică a encefalitelor poate fi sugerată de elemente epidemiologice, clinice sau imagistice. Diagnosticul etiologic este determinat de evidențele microbiologice, prin
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
Obiectiv se constată hiperemie conjunctivală, exantem morbiliform, hepato-splenomegalie sau adenopatii. Semnele clinice se pot remite spontan. Uneori, după 5-6 zile, febra poate reapare, însoțită de semne meningeene. Lichidul cefalorahidian se caracterizează prin pleiocitoza ușoară (câteva zeci de celule), cu formulă limfocitară sau mixtă, proteinorahie moderat crescută și glicorahie normală. Meningita leptospirotică are evoluție benignă. Complicațiile imunalergice tardive sunt uveita, iridociclita, nevrita, mielita, encefalita. b. Forma icterică pluriviscerală, denumită și sindromul Weil, asociază manifestări viscerale diverse, de intensitate variabilă: hepatice: icter colestatic
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
meningită, encefalită, mielită, nevrite de nervi cranieni (mai ales „paralizia Bell” bilaterală a nervului facial), radiculoneuropatie senzitivă sau motorie, neuropatie periferică, ataxie cerebeloasă. Meningita boreliozică poate fi singura manifestare a infecției și se caracterizează prin modificări ale LCR cu pleiocitoză limfocitară (~100 cel/mm3), proteinorahie crescută și glicorahie normală sau ușor scăzută. Mai ales în Europa este descrisă meningopolinevrita sau sindromul Bannwarth , definit prin dureri radiculare și pleiocitoză a LCR, în absența semnelor de meningită și encefalită. Tulburările cardiace se manifestă
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
virusul rămâne “tăcut” (latent), dar în anumite condiții se poate reactiva, regenerând infecția sistemică. Ineficiența răspunsului imun este explicată de variabilitatea genetică deosebit de crescută, latența virusului prin integrare în LT și alte celule cu receptori CD4, distrugerea LT CD4, disfuncția limfocitară cu secreție aberantă de cytokine și superantigene, disfuncția LB cu hiperγglobulinemie și deficit al răspunsului umoral. Anumite grupe genetice populaționale pot avea răspunsuri particulare față de infecția cu HIV. Deleții ale genei CCR5 (deletii 32 bp) se asociază cu rezistența față de
BOLI INFECŢIOASE by Manuela Arbune () [Corola-publishinghouse/Science/491_a_931]
-
că incidența cancerului este mai mare la acești pacienți decât în populația generală. Patogenia acestor noduli nu este pe deplin elucidată. Pe lângă neoplazia francă există și alte cauze potențiale de nodularizare a tiroidei la acești pacienți (gușa coloidă coexistentă, tiroidită limfocitară autoimună, țesut adenomatos hiperplazic). Nodulii din boala Basedow se pot prezenta sub diferite forme: un nodul hipofuncțional, noduli multipli, un nodul autonom (Sdr. Marine-Lenhart), aspect pătat scintigrafic (fără noduli propriu-ziși identificabili clinic sau ecografic). Frecvența malignității ajunge la 23% în
Ghid de diagnostic și tratament în bolile endocrine by Eusebie Zbranca () [Corola-publishinghouse/Science/91976_a_92471]
-
Durata tratamentului trebuie să fie de 4-6 săptămâni pentru a evita recidivele. Dozele de corticoizi se scad în funcție de starea clinică, VSH, aspectul ecografic. în general, evoluția este favorabilă, ajungându-se la vindecare. Rarisim, persistă noduli tiroidieni sau hipotiroidie definitivă. Tiroidita limfocitară cronică (autoimună) Este una dintre cele mai frecvente afecțiuni tiroidiene. Afectează aproximativ 10-12% din populație. Predominanța feminină este netă, raportul femei/bărbați ajunge la 9/1 în cazul tiroiditei Hashimoto. Cuprinde mai multe entități: forma cu gușă (tiroidita Hashimoto clasică
Ghid de diagnostic și tratament în bolile endocrine by Eusebie Zbranca () [Corola-publishinghouse/Science/91976_a_92471]
-
autoimună) Este una dintre cele mai frecvente afecțiuni tiroidiene. Afectează aproximativ 10-12% din populație. Predominanța feminină este netă, raportul femei/bărbați ajunge la 9/1 în cazul tiroiditei Hashimoto. Cuprinde mai multe entități: forma cu gușă (tiroidita Hashimoto clasică); tiroidita limfocitară a copilului și adolescentului (2/3 din gușile acestor vârste!); tiroidita atrofică (cauza principală a mixedemului idiopatic); tiroiditele silențioase; tiroidita de post-partum (2-7% din femeile gravide!); tiroiditele focale. Tiroidita Hashimoto se asociază adesea cu alte afecțiuni autoimune: poliendocrinopatii: diabet insulino-dependent
Ghid de diagnostic și tratament în bolile endocrine by Eusebie Zbranca () [Corola-publishinghouse/Science/91976_a_92471]
-
sau țipar, care conțin 30, 28 și, respectiv, 29 aminoacizi din cei 32 ai CT umane, ultima fiind de 30 de ori mai activă. Reglare: insuficient precizată; creșterea calcemiei descarcă CT. Efect biologic: există receptori pentru CT pe unele linii limfocitare, SNC, hipofiză, celulele Leydig, tumorile mamare, dar rolul fiziologic este neclar. A. Criza de tetanie: anunțată prin parestezii ale extremităților, rău general contracturi simetrice ale extremităților, mână de mamoș hiperextensia gambelor și picioarelor contractura musculaturii peribucale hiperextensia trunchiului = opistotonus Contracturile
Ghid de diagnostic și tratament în bolile endocrine by Eusebie Zbranca () [Corola-publishinghouse/Science/91976_a_92471]
-
specifice în citoplasmă. Rolul neutrofilelor este de a distruge molecule "țintă" diverse prin procesul de fagocitare (înglobarea moleculei și distrugerea sa prin eliberarea unui material enzimatic). Eozinofilele și bazofilele participă în procesele de inflamație și reacții de hipersensibilizare. 2. seria limfocitară este reprezentată de limfocitele T (auxiliare, citotoxice, supresoare) și B, celule cu activitate complexă, care prezintă markeri de suprafață specifici și intervin în procesele imune de tip umoral (limfocitul B) și celular (limfocitul T). Limfocitul B activat duce la formarea
Noţiuni elementare de medicină internă by Viviana Aursulesei () [Corola-publishinghouse/Science/91886_a_92994]
-
din semnele generale (febră, scădere ponderală, transpirații profuze nocturne). 2. Paraclinic a. diagnosticul de existență a bolii prin biopsie ganglionară cu examen anatomopatologic și imuno-histochimie. Există 5 tipuri histologice (Fig. 95, Planșa III) împărțite în: - grupul 1: tipul cu predominanță limfocitară nodulară - grupul 2: forma clasică care cuprinde patru tipuri (cu scleroză nodulară, cu celularitate mixtă, cu depleție limfocitară, cu predominanță limfocitară). Forma clasică se caracterizează prin existența unei celule neoplazice particulare Sternberg-Reed și granulom inflamator. Celula neoplazică exprimă markeri specifici
Noţiuni elementare de medicină internă by Viviana Aursulesei () [Corola-publishinghouse/Science/91886_a_92994]
-
biopsie ganglionară cu examen anatomopatologic și imuno-histochimie. Există 5 tipuri histologice (Fig. 95, Planșa III) împărțite în: - grupul 1: tipul cu predominanță limfocitară nodulară - grupul 2: forma clasică care cuprinde patru tipuri (cu scleroză nodulară, cu celularitate mixtă, cu depleție limfocitară, cu predominanță limfocitară). Forma clasică se caracterizează prin existența unei celule neoplazice particulare Sternberg-Reed și granulom inflamator. Celula neoplazică exprimă markeri specifici. b. diagnostic de extensie: - examene imagistice: radiografie toracică, ecografie abdominopelvină, de părți moi și de organ (testicul, glandă
Noţiuni elementare de medicină internă by Viviana Aursulesei () [Corola-publishinghouse/Science/91886_a_92994]
-
examen anatomopatologic și imuno-histochimie. Există 5 tipuri histologice (Fig. 95, Planșa III) împărțite în: - grupul 1: tipul cu predominanță limfocitară nodulară - grupul 2: forma clasică care cuprinde patru tipuri (cu scleroză nodulară, cu celularitate mixtă, cu depleție limfocitară, cu predominanță limfocitară). Forma clasică se caracterizează prin existența unei celule neoplazice particulare Sternberg-Reed și granulom inflamator. Celula neoplazică exprimă markeri specifici. b. diagnostic de extensie: - examene imagistice: radiografie toracică, ecografie abdominopelvină, de părți moi și de organ (testicul, glandă mamară etc), CT
Noţiuni elementare de medicină internă by Viviana Aursulesei () [Corola-publishinghouse/Science/91886_a_92994]
-
și nu se manifestă decât în contextul prezenței unor alele diabetogene și în celelalte locusuri asociate bolii. Vitamina D (1,25 Dihidroxi D3 = calcitriol) are pe lângă rolul său central în homeostazia fosfo-calcică și numeroase efecte imunomodulatorii. Acestea includ inhibarea activării limfocitare, a activării monocitelor, a expresiei de receptori pentru imunoglobuline pe suprafața monocitelor, inhibarea producției de imunoglobuline și de citokine precum și a expresiei de molecule CD4 și MHC de clasa a II-a pe celulele purtătoare ale acestor antigene [88]. În
Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
-
pe celulele purtătoare ale acestor antigene [88]. În plus există dovezi ale implicării vitaminei D în patogenia diabetului insulino-dependent atât la oameni cât și la șoarecii NOD. Astfel, administrarea de 1,25(OH)2D3 la șoarecii NOD determină inhibarea activării limfocitare și restaurarea raportului normal de celule CD4/CD8 cu prevenirea evoluției animalelor spre diabet [55]. De asemenea este interesant de remarcat că un studiu epidemiologic efectuat recent în mai multe țări Europene [23] a arătat că suplimentarea rației de vitamina
Tratat de diabet Paulescu by Cristian Guja, Constantin Ionescu-Tîrgovişte () [Corola-publishinghouse/Science/92235_a_92730]
-
și hipofizita autoimună Diagnosticul hipofizitei autoimune se bazează pe asocierea de deficite hormonale hipofizare multiple, de amplori diferite, însoțite de modificări RMN ce pot mima uneori un adenom hipofizar care duce până la intervenția chirurgicală inutilă cu extirparea unei hipofize infiltrate limfocitar sau, într-un număr limitat din cazuri, cu prezența unui titru pozitiv de autoanticorpi antihipofizari. Mai frecvent, hipofizita autoimună se poate instala în primul an după naștere la femei predispuse genetic, atunci când apare o reactivare a sistemului imunitar. în aceste
Tulburările de creștere: ghid de diagnostic și tratament by Dumitru Brănișteanu () [Corola-publishinghouse/Science/92272_a_92767]
-
până la 106 celule, deoarece ele au fost induse să-și desăvârșească diferențierea ca urmare a contactului cu antigenul pentru care ele au fost diferențiate ab initio. O asemenea explozie a unui singur tip de limfocite indusă de întâlnirea unei celule limfocitare cu antigenul pentru care ea a fost determinată se numește selecție clonală. Antigenele sunt de obicei macromolecule. Deși moleculele mici pot avea și ele determinanți antigenici și pot fi recunoscute de anticorpi, ele nu sunt eficiente de regulă, în a
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
denumirea de sistem imunocitar, echivalentă celei de sistem limfoid. Toate celulele acestui sistem poartă pe suprafața lor molecule cu rol receptor, capabile să recunoască specific determinanții antigenici străini. Sistemul imunitar funcționează pe baza interacțiunii dintre semnal (antigen) și receptorul specific limfocitar preformat. În concepția modernă, limfocitul este celula centrală a sistemului imunitar. Ea nu este celula „cap de serie” - așa cum o considerau vechii histologi, deoarece păstrează o mare capacitate de reactivitate și diferențiere. Dovada în acest sens o reprezintă inducția blastică
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
câțiva epitopi înrudiți) formează o clonă . Toate celulele unei clone sunt descendente ale unei singure celule-mamă. În consecință, teoretic, în organism sunt tot atâtea clone de limfocite, câte tipuri de determinanți antigenici există în natură. Corespondența complementarității spațiale dintre receptorii limfocitari de antigene și epitopii antigenici asigură posibilitatea elaborării unui răspuns imun specific, după contactul limfocitelor cu oricare dintre epitopi. Din punct de vedere funcțional, se disting două populații de limfocite:- limfocite T, care se diferențiază și se maturează în timus
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
care, prin molecule efectoare, neutralizează direct sau indirect antigenul;- reglatoare, cele care realizează echilibrul optim al răspunsului imun. 1.2.1.1. Limfocitele B Limfocitele B reprezintă 5-15% din totalul limfocitelor circulante și constituie o fracțiune funcțională majoră a populației limfocitare. Împreună cu descendenții lor diferențiați (limfoblastul, plasmacitul), limfocitele B sintetizează anticorpi, efectorii răspunsului imun mediat umoral (RIMU). Limfocitul B imunocompetent, (matur, dar neangajat) sintetizează cantități mici de molecule ale unui izotip de Ig, care rămân legate de membrana limfocitului, având rol
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
contracara antigenul prezent, recunoscând cu înaltă specificitate natura acestuia. Teoria selecției clonale admite că rearanjamentul de segmente genice are loc la nivelul genomului, înainte de expunerea organismului la antigen. Expunerea la antigen declanșează desfășurarea selecției clonale prin care dintre numeroasele clone limfocitare preexistente, aflate în „stare de așteptare”, „de veghe”, este aleasă aceea care poartă imunoglobulina cu valoare de receptor de antigen și care se poate lega la antigenul prezent. Acest proces se desfășoară în celulele somatice, astfel că nu este afectată
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
asamblării mașinăriei de transcripție în vecinătatea secvenței TATA și a situsului start transcripțional sunt transactivatori tipici. În plus, promotorii bazali din genele pentru catenele grele și pentru catena ușoară de tip κ necesită pentru activarea lor o proteină cu specificitate limfocitară - o proteină de legare la octamer. Au fost descrise două tipuri de proteine de legare la octamer: unul întâlnit în majoritatea celulelor de la mamifere care a fost desemnat OTF-1 și altul întâlnit numai în limfocite desemnat OTF-2 acesta din urma
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
ubicuitar. S- a realizat clonarea cADN codificator de proteine OTF-1 și OTF-2. Analiza blotting a ARNm celular, folosindu-se probe cADN a permis evidențierea expresiei ubicvitare a OTF-1 și expresia cu specificitate limfoidă a OTF-2, în toate stadiile de dezvoltare limfocitară. Dacă se realizează transformarea fibroblastelor cu plasmide care pot exprima OTF-2, celulele transformate pot exprima și o genă CH cointegrată s-a dedus ca absența exprimării lui OTF-2 reprezintă factorul limitativ în expresia genei CH, în celulele nonlimfoide. OTF-2 se
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]
-
V(D)J implică două faze: una specifică limfocitului, în cursul căreia se realizează rupturi dublu-catenare (DSB) în situsuri specifice, în segmente selectate V, D și J și o fază de unire a capetelor ADN care nu are doar specificitate limfocitară. În cursul fazei secunde, capetele ADN sunt prelucrate și eventual reunite. Evenimentele finale de ligaturare a segmentelor ADN în cursul rearanjării V(D)J implică funcționarea proteinelor XRCC4 și ADN ligaza IV. Acestea formează un complex heterodimeric care este esențial
Imunogenetică și oncogenetică. Principii de imunogenetică. Partea I by Lucian Gavrilă, Aurel Ardelean () [Corola-publishinghouse/Science/91987_a_92482]