154 matches
-
penele tot cenușii Căutând printre ramuri în tomberonul cu brazi omul străzii - de pe gard pisica își linge botul sătulă Printre merele și țelina-nghețată piețari așteptând - fumul din vreascuri de brad încălzește trei vrăbii Prin ceața densă stropii arar clipocind - lipăie-n zloata orașului lacustru pași singuratici Sub ploaia rece penelul scăpat în drum - astăzi la școală doar o schiță creionând visul de astă-vară Iar două pete albastre în caietul nou de română - s-a-nnorat afară și pe minge cad
BROTACUL DIN LUNĂ. In: Brotacul din lună by Tania Nicolescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/445_a_847]
-
dat că un neatent (lumea e plină de astfel de specimene) se împiedicase în propriile șireturi desfăcute și alunecase sub roțile metroului. Stupid. Și manșetele pantalonilor erau pline de noroi, asta însemnând că vizitatorul misterios ajunsese acolo pe jos, după ce lipăise destulă vreme prin băltoacele aflate în plină expansiune. Un impermeabil cenușiu atârna lălâu pe niște umeri înguști, iar de sub borul pălăriei îl fixau doi ochi încețoșați. Barbă nerasă de zile bune, cearcăne vineții, colțurile gurii lăsate în jos, a dezolare
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
diluviul era pe sfârșite. Privi bălțile mari din curte și i se făcu o poftă nebună să umble desculț prin apa rece. Aruncă papucii din picioare și își suflecă pantalonii. Coborî cele patru trepte - înregistră scârțâitul uneia dintre ele - și lipăi prin apă cu un zâmbet de satisfacție maximă întipărit pe chip. Întoarse capul către casă, poate pentru a-l invita alături de el și pe Magician. Dar acesta îi făcu semn că nu agreează astfel de momente. Ocupase balansoarul și se
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
însuși, doamnelor și domnilor, se va ascunde în recycle bin și acolo își va trăi restul zilelor unei vieți de tot rahatul. - Vezi să nu! Strigătul care îi ieșise din gură odată cu aerul expirat îl dezmetici. Alerga în continuare, adidașii lipăiau prin bălțile strânse lângă bordură, apa picura de pe cozoroc, simțea cum curgea și pe ceafă, strecurându-se pe sub gulerul treningului, apoi se prelingea indiferentă și rece de-a lungul coloanei vertebrale. Strânse din dinți și mări ritmul, parcă pentru a
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
copiii! Lui Paraschiv îi era foame. Înghiți cu lăcomie și așteptă să isprăvească și ceilalți. -Bună? -Bună. -Tine de cald? - Ține. - Pâine pe blană! Peste groapă căzuse o podoabă de noapte, albastră și rece. Ucenicul auzi iarba foșnind. Lingă el lipăia Sandu, aducând sub brațe doi pepeni lunguieți și grei. - Ia desertul, neamule, spuse, așternîndu-i pe pământ. Stăpânul îi despică dibaci, și miezul roșu, plin de semințe, fu Îmbucat cu lăcomie. - Îți place la noi? întrebă Piele rânjind. - Îmi place, râse
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
de miel, cu căciulile așezate pe ochi până în vârful nasului și bocanci grei în picioare, toate ciordite de la negustorii de pe Grivița. Era ger, și noroaie de te-ngropai. Ocoleau târgul plin de căruțe. Tîrlanii, băuți, târguiau ulcele, cojoace și țoale. Lipăiau prin zloată cu opincile lor de porc, se tocmeau, intrau în circiumă; bani la ei, berechet. 154 Gheorghe scotea un sac de sub șubă, plin cu cărămidă pisată mărunt, pregătit anume pentru asta. Îl trântea în noroi, la picioare și se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
gunoaiele și cu nasul tot sub coada cățelelor din jur. Dulăul rotea ochii la ăilalți. Ceata se oprea împrejur. Al lui Chirică, lung ca un castravete și bolîu, moțăia de-a-n picioarele. Al cârciumarului sufla cu limba scoasă. Corciturile oltenilor lipăiau lângă șef, că șef era câinele lui Matei! Nu mișca unul. 207 Vinețiul fochistului bătea aerul cu coada ridicată. Era lacom. El scormonea pământul. Mirosise osul, pentru că os se afla sub laba sa. Toți priveau pieziș. Îl rupea așchii-așchii și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
De acum putea să spună că e și el călit și nu-i mai fu frică. Prin ușa deschisă, văzură cerul limpede de vară. Sergentul se schimbase. Era unul bondoc și iute. Îi chemă afară. Iar urcară treptele de ciment. Lipăiră cu picioarele goale pe dușumelele nemăturate. Înăuntru, comisarul moțăia pe scaun. Deasupra mesei ardea o lampă cu sticla afumată. Lumina ei n-ajungea în toate ungherele odăii. Pe o ladă mai ședea un om. Avea o față slabă, nebărbierită și
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să le facă să meargă. Refuzau contactul cu alți copii, își aratau dinții și, cu excepția momentelor în care încearcau să evadeze în junglă, rămâneau apatice, ghemuite într-un colț. Stăteau cu limba atârnată și gâfâiau, deschizând uneori foarte mult maxilarele, lipăiau lichidele, preferau carnea și cel mai vag miros al acesteia, inclusiv cel al unei păsări moarte, era de ajuns pentru a le atrage imediat, pentru a devora prada cu înverșunată furie, fără să le mai poată fi luată. Erau insensibile
Experimente de psihologie pentru dezvoltarea personală by Alain Lieury () [Corola-publishinghouse/Science/1974_a_3299]
-
chip care este al tău. Cei care te tortu rează, cei care îți pândesc somnul și îți vatămă starea de veghe, care îți afundă gura în hârdăul cu nevoile altora, care îți împing cu bocancul zeama pe care s-o lipăi, în patru labe și fără lingură, ca jivinele, cei care îți măscăresc amintirile și îți sleiesc așteptările, toți ajung să poarte chipul tău. Și atunci nu mai ai unde să fugi. Marginile sufletului tău, frâiele minții, se desfac ca doagele
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
încercat tot ce ne-a stat în putință. Dorința de a ne sinucide era singura care ne ținea în viață. Toate colțurile erau rotunjite, încât nu-ți puteai strivi tâmpla de nicio muchie. Nu ni se dădeau tacâmuri, trebuia să lipăim mâncarea ca animalele. Și ne puneau să facem chiar așa, așezați în patru labe, să ne afundăm gurile în zoaiele turnate în chip de mâncare. Puteai să refuzi. Dar refuzul te silea la o nouă umilință. Cei ce refuzau să
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ăstuia micu’, n-a mâncat nimic, a vorbit numa’. Ia, pișpirică, de mănâncă... Cum Coltuc îl privea cu ochi mari și, firește, nemișcat, Costică se lovi cu palma peste frunte. — Am uitat că tu ești îngerul Domnului, doar n-o să lipăi din farfurie, ca o cotarlă. Privi prin cârciumă, într-un colț ședea o femeie cu fuste înflorate, aplecată peste o cafea și trăgând din țigară. — Tu, de colo ! strigă Ologu. Ia adu-ți țigara mai aproape ! E Panselia, le explică
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
crezi că fac eu ? Îi ascult... Ei cred că, dacă plătesc, nu mai au de ce să se rușineze. Și eu nu râd de ei, nu zic nimic, sunt plătită să tac. Pe urmă, când termină de vorbit, încep să mă lipăie, să mă muște cu buzele, de parcă ar vrea să-și ia rămas-bun. Mi-e și frică să nu-mi moară vreunul în brațe. Plec pe întuneric, mi-e silă să-i văd așa, cu fața roșie și bărbiile umezite. Mai
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
margini întipărită pe față și gâtul sfâșiat. Zvonurile mergeau chiar mai departe, îngrozindu-i și mai tare. Din rănile victimelor nu curgea niciun strop de sânge, de parcă fuseseră atârnate cu capul în jos și niște animale lacome și ciudate le lipăiseră sângele până la ultima picătură. Străjerii patrulau prin oraș zi și noapte, zăngănindu-și armele și cer cetând în tot locul. Cu toate astea, morții conti nuau să-i întâm pine în fiece dimineață, înfiorându-i pe locui torii orașului cu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
acolo unde se regăseau tuspatru, privind lumea și situându-se totuși în afara ei. Sări peste limbile de foc. Încercară să-l prindă, dar scăpă, dansând și făcând ca pereții să danseze odată cu el. Deschise ușa, flăcările săriră, voioase și lacome, lipăind petele uleiurilor vechi și întinzându-se fulgerător ca focul grecesc. În luminile care îl multiplicau la infinit, îl pecetluiau și îl desferecau totodată, Maca se simți din nou liber. Strigă din toate puterile, din pieptul lui țâșniră, ca dintr-un
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
de fapt e imposibil: să iubești oamenii cu tărie. Mai încolo bea omul berea de cuvință și nu se mai teme atât și mereu de câinii de pază care-l latră în realitatea cea de pe urmă. Dar seara se mai lipăie un lapte cald cu remușcare și atunci noi zicem răspicat: Lapte, lapte, lapte.... La băut un lapte călduț. Că un asemenea lapte înseamna concediu pentru granița de pielicică de găină îmbâcsită a oamenilor, pe care Doamne-Doamne a întins-o cu
by Werner Schwab [Corola-publishinghouse/Science/1078_a_2586]
-
leșinat, regizorul a pășit, cinic, peste ea. Spectacolul a fost scos de pe afiș și era evident că, sub viitoarea direcție, nu se va mai relua. Peste cîteva zile, într-o mică berărie de lîngă teatru, mașinistul-șef al teatrului își lipăia, în tihnă, berea. Se așează la masă, întîmplător(?), un amic. Din vorbă-n vorbă, amicul aduce vorba despre cele 20 de plăci de tablă. Se face o înțelegere: pentru fiecare două table, mașinistul primește o sticlă de votcă. Tîrgul pare
[Corola-publishinghouse/Science/1463_a_2761]
-
și porni spre sat. Casele îl priveau cu ochi galbeni, mirați. Drumul mijea ca o chemare stăruitoare. Nici un gând nu-i lumina în minte, inima însă îi poruncea întruna: "Înainte!... Înainte!..." ca un comandant care nu îngăduie nici o șovăire. Îi lipăiau pașii pe uliță, parc-ar fi fost desculț, iar pintenii zăngăneau regulat, subțire și dulce, ca niște clopoței de argint într-o depărtare nehotărâtă. Întâi câteva siluete negre și două căruțe venind de pe front, la pas, cu răniți... Își iuțea
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
aia. Aud voci în cap. Poate ar trebui să mergi la un doctor, nu se putu abține Lisa să spună. —Vorbesc despre spirite care mă ghidează, idioato! Ele îmi spun ce să creez. Un terrier Yorkshire, purtând o pălărie miniaturală, lipăi în cameră, lătrând ascuțit și abundent. —Ooooo, vino la mami. Frieda luă câinele și îl strânse la pieptul ei enorm, târându-l peste bucăți de materiale și peste o brioșă. —El este Schiaperelli. Muza mea. Fără el, geniul meu ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
Împreună cu Pete, l-am instalat acolo, iar când am plecat, o bălăcărea pe sora șefă și îi făcea ochi dulci unei fete de culoare care aranja paturile. După asta m-am izolat în apartament. Citeam, ascultam jazz la radio și lipăiam înghețată și supe, singurele mâncăruri pe care le puteam băga în gură. Mă consolam cu gândul că am luptat cât de bine am putut și că astfel am rezolvat jumătate din ceea ce-mi propusesem. Telefonul suna încontinuu. Bănuind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
la mine, cu fălcile larg deschise. Am bâjbâit după armă, dar bestia începu să mă lingă pe față. Am rămas amândoi locului. Câinele își proptise labele din față pe umerii mei, de parcă am fi dansat lindy hop. O limbă imensă lipăi spre mine, iar femeia strigă: — Cuminte, Hacksaw! Cuminte! Am pus mâna pe labele câinelui și l-am lăsat ușurel la podea. Și-a îndreptat automat atenția spre vintrele mele. Lee vorbea cu îngălata. Îi arăta un album cu fotografii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
de timp. Mai bine de două luni. Isobel Încuviință din cap și Își așeză trusa medicală pe lângă cadavru folia de pe jos. — Probabil ai dreptate, spuse ea, aplecându-se și examinând corpul copilului. Doctorul se mai Învârti o vreme prin preajmă, lipăind prin noroi, În timp ce Isobel Își puse o pereche de mănuși de cauciuc și Începu să Își scoată instrumentele. — Mda, bine, zise el, dă-ne de știre un țâr dacă ai nevoie de ceva, OK? Isobel Îl asigură că așa va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
-l pe comisarul Logan McRae conducând investigațiile unui caz major de crimă și rugându-se să nu o dea În bară până reușea să Îl paseze altcuiva. Bun venit Înapoi la treabă! Polițistul tinerel ieși clătinându-se din cort și, lipăind prin mocirlă, i se alătură lui Logan sub stejarul răsucit. Părea să aibă aceeași stare de spirit ca Logan. Doar că mai rea. — Isuse, spuse polițistul tremurând și Își Înfipse o țigară În gură, ca și cum aceasta ar fi fost singurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
măști albe de gaze, din acelea prevăzute cu elastic la spate, și cu mănuși groase de cauciuc. Toți purtau geci impermeabile și cizme de cauciuc Wellington. Au semnat registrul de la baraca de lângă containere la 15:37 chiar Înainte de a intra lipăind prin noroi În zona deșeurilor. Străbăteau un peisaj plin cu scutece folosite, sticle sparte, resturi menajere și tot ceea ce aruncau În fiecare zi sute de mii de locuitori ai Aberdeenului. Rebecca Johnston, de opt ani, a fost cea care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
prin ferestrele cu draperii, iar sunetul Înăbușit al televizoarelor era abia perceptibil din pricina ploii. Abia la a patra tură, Logan Îi spuse lui Watson să parcheze mașina În stradă În fața imobilului lui Chalmers. Watson sări afară În noaptea umedă și lipăi prin bălțile dintre două mașini spre trotuar, cu ploaia șiroindu-i pe pălăria pleoștită. Logan o urmă, Înjurând de mama focului din cauza unei băltoace care Îi Înghițise pantoful. Înotă la rândul său prin băltoace până la ușa blocului: o placă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]