282 matches
-
proces defensiv”, „proces punitiv”, „proces oblativ”, „proces ludic”, „instinct al morții”)14, ele pot fi regăsite, În doze diferite și cu motivații, literare chiar, diferite la oricare dintre scriitorii sinucigași. Firește, pentru orice analiză care Își propune să demonstreze tocmai literaritatea acestor secvențe, enunțate schematic, didactic, mai sus, se va concentra mai Întâi asupra procesului ludic - pentru că acesta poate fi deturnat cel mai ușor spre literatură. G. Deshaies 15 insistă, de altfel, asupra apropierii dintre „joaca de-a moartea” și „joaca
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
Îndărătul aparent obiectivei relatări lipsite de pasionalitate, În stilul camerei cinematografice. Însă chiar dacă participă la constituirea unui cadru preestetic sau mai degrabă a unui câmp de expresivitate literară, emoționalitatea nu e o condiție suficientă pentru a trage concluzii pertinente asupra literarității sau non-literarității unui text. (Înțelegem prin literaritate ceea ce Jakobson deslușea a fi una din funcțiile actului lingvistic al comunicării, mai precis cea poetică: situația În care „enunțul este considerat, În structura sa materială, ca având o valoare intrinsecă, fiind o
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
În stilul camerei cinematografice. Însă chiar dacă participă la constituirea unui cadru preestetic sau mai degrabă a unui câmp de expresivitate literară, emoționalitatea nu e o condiție suficientă pentru a trage concluzii pertinente asupra literarității sau non-literarității unui text. (Înțelegem prin literaritate ceea ce Jakobson deslușea a fi una din funcțiile actului lingvistic al comunicării, mai precis cea poetică: situația În care „enunțul este considerat, În structura sa materială, ca având o valoare intrinsecă, fiind o finalitate”24). Cu toate acestea, textul literar
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
și celelalte Încercări din domeniul paraliteraturii trec și ele prin același purgatoriu al pre-literaturii. Oricât ar părea de depășită (ba chiar reacționară!) teza funcției emoțional-cognitive a ficțiunii, ea rămâne, dincolo de metode și de mode, un element cert de identificare a literarității. Auto-suficiența, adică expresivitatea care se dispensează de context, instituie un câmp comunicațional În care literatura ocupă locurile din avanpost. În acest caz, intimitatea, departe de a fi o barieră a constituirii textului literar, devine Însuși elementul catalitic: ia parte În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
ele Îl Înarmează pe autor cu credința că nu poate greși. Prin urmare, orgoliul de primă instanță devine o sursă a impreciziei, a inexactității și chiar a falsului - malefice În planul practicii textuale, dar benefice pentru identificarea unor surse de literaritate ale textului ca atare. Mai complicate sunt lucrurile când confesiunea nu e spontană, când ea crește firesc din trunchiul fragmentat al mărturisirii cotidiene. Constrâns de factori externi să coboare În adâncimile atât de greu sondabile ale eului propriu, autorul pare
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
creație. El e dat de mica lume a scriitorului, de universul Închis În care se Învârte acesta. Însemnările de jurnal devin atunci cea mai potrivită metodă de caracterizare a lumii obligată să se contemple În oglinzile unui spirit bolnav de literaritate: 27 mai: M-am trezit pe la orele trei cu inima grea și am folosit această ocazie ca s-o trezesc pe soția mea; stând treaz până după ora patru, m-am făcut că mă scol. M-am prefăcut numai ca să
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
prin strategiile inductive ale fiecărei lecturi. Așadar, pași insesizabili spre o poetică neconstrânsă de reguli și prejudecăți, nesupusă vreunui program. Poate doar aceluia de a găsi, În mulțimea de sensuri, potențialitatea literaturii așa cum ne-o ilustrează timpul, persoana și subiectivitatea: literaritatea vie, parafraza utopică a unei inexistente teorii, Întrevăzută, Însă, printre rândurile unui discurs insuficient articulat. Sens și lege Limbajul se Întrupează În creație de fiecare dată altfel. Ordonarea operei de artă, compoziția, urmează, la rândul ei, o altă cale. O
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
propriu-zise, refugiindu-se În spațiul discursului literar. Din prototip autarhic, ea devine doar una din variante. Singularitatea faptului literar se dezvăluie, abia În acest moment, ca abstracțiune, ca model nemărturisit spre care se Îndreaptă inconștient un anume tip de discurs. Literaritatea, proprietatea care conferă identitate oricărui gen literar, se transformă În instanță unificatoare a particularului și a generalului, printr-o descriere, printr-o Însumare de calități. Structurile abstracte ale textului, orice nume ar primi ele, nu au putere de generalizare decât
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
jurnalul ca mărturie a vieții, În care autorul respinge orice fel de cenzură, nu acceptă revenirile și eventualele corecturi și jurnalul ca operă literară sau ca dorință de a face literatură. Această a doua categorie, a jurnalelor În care pretenția literarității textului e o prioritate a scrisului, cuprinde jurnalele ameliorate, Îmbunătățite prin rescriere, dar și, totodată, mutilate. Dacă În jurnalul ce se mulțumește să fie o dare de seamă asupra vieții autorului se pierde mult din plăcerea lecturii, nefiind, prin forța
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
este rezultatul altui paradox, aproape insesizabil. Dacă jurnalul, ca scriere, apare În momentul În care importanța eului devine vizibilă pentru oricine, reflex al dorinței de a-l cunoaște, de a-l cultiva, de a-l consemna pe foaia de hârtie, literaritatea sa (neimportantă pentru mulți dintre cei care l-au studiat: Genette vede În el o simplă „proteză”, Blanchot „insignifianța”, pentru Barthes e doar un „album”...) survine mult mai târziu: când punerea de acord a persoanei cu timpul nu mai e
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
e doar un „album”...) survine mult mai târziu: când punerea de acord a persoanei cu timpul nu mai e decât un pretext. În acest interval, tehnica jurnalului intim pătrunsese, pe scară largă, În literatura propriu-zisă: În roman, În reportajul literar. Literaritatea sa nu o dau, firește, nici rescrierea, nici retușurile, nici finisarea Îndelungată sau Înfrumusețarea. Literaritatea o dă noua atitudine față de propriu-i statut. Sensul jurnalului intim nu se raportează, În fond, la nici una din premisele sale. Nici la autor, nici
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
timpul nu mai e decât un pretext. În acest interval, tehnica jurnalului intim pătrunsese, pe scară largă, În literatura propriu-zisă: În roman, În reportajul literar. Literaritatea sa nu o dau, firește, nici rescrierea, nici retușurile, nici finisarea Îndelungată sau Înfrumusețarea. Literaritatea o dă noua atitudine față de propriu-i statut. Sensul jurnalului intim nu se raportează, În fond, la nici una din premisele sale. Nici la autor, nici la dată, nici la „intimitatea” conținutului. Problemele autorului, probleme morale, familiale, financiare etc. sunt, În
[Corola-publishinghouse/Science/1893_a_3218]
-
conform căreia semnele sînt dispuse într-o succesiune temporală (lanțul vorbirii) sau spațială (textul scris), spre deosebire de un tablou care generează o percepție simultană-tabulară. Lessing în Laocoon stabilise deja distincția între artele simultaneității (pictura, sculptura) și cele ale succesivității (muzica, poezia). LITERARITATE Calc după termenul creat de formaliștii ruși literaturnost ca trăsătură inerentă literaturii (distinctă de nivelul lingvistic, proiectul ideatic, substratul socio-istoric). "Obiectul științei literaturii nu este literatura, ci literaritatea, altfel spus ceea ce face dintr-o operă dată o operă literară" (R.
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
distincția între artele simultaneității (pictura, sculptura) și cele ale succesivității (muzica, poezia). LITERARITATE Calc după termenul creat de formaliștii ruși literaturnost ca trăsătură inerentă literaturii (distinctă de nivelul lingvistic, proiectul ideatic, substratul socio-istoric). "Obiectul științei literaturii nu este literatura, ci literaritatea, altfel spus ceea ce face dintr-o operă dată o operă literară" (R. Jakobson 1921). Opera apare astfel ca un ansamblu de procedee de limbaj (autotelismul, autore-ferențialitatea mesajului literar care vorbește despre el însuși). După Greimas literaritatea este o "conotație socio-culturală
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
nu este literatura, ci literaritatea, altfel spus ceea ce face dintr-o operă dată o operă literară" (R. Jakobson 1921). Opera apare astfel ca un ansamblu de procedee de limbaj (autotelismul, autore-ferențialitatea mesajului literar care vorbește despre el însuși). După Greimas literaritatea este o "conotație socio-culturală" a textului care evidențiază apartenența sa la literatură (din acest punct de vedere este esențial să relevăm faptul că anumite texte religioase sau cotidiene într-o epistemă au fost ulterior incluse în sfera literaturii Scrisorile portugheze
Semiotica, Societate, Cultura by Daniela Rovenţa-Frumușani [Corola-publishinghouse/Science/1055_a_2563]
-
relectură a literaturii, în temeiurile unor grile determinate de erudiție, de competențe culturale neobișnuite, având drept finalitate scoaterea sub titluri noi a unor subiecte clasicizate. Desigur, un punct nodal al discuției se va opri asupra fenomenul postmodernității. Atentă la clar-obscurul literarității textelor supuse discuției, Livia Iacob sesizează o trăsătură incontestabilă a postmodernismului (titulatură nu întotdeauna acceptată în sensurile ei): aceea de a indica o închidere, ceea este ulterior unei structuri. Urmărind autori precum Italo Calvino, Umberto Eco, Michel Tournier în "Parodii
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
roman și, în acest caz, teoriile despre roman ar fi putut găsi un subcapitol meritat în economia lucrării. Dar acesta este un simplu semn și, poate, o speranță că, prin abordarea unei evoluții în fond veșnic vii a literaturii și literarității, se pot (și este de dorit ca lucrurile să se întâmple așa) suscita numeroase alte piste de discuție, toate derivând din complexitatea și din seriozitatea aplecării cercetătorului pe materialul ales. Născându-se, în chip firesc, noi studii dedicate cărților nemuritoare
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
le parodiază"33, deși reproduc, formal, operele parodiate (un poem parodic nu rămâne pur și simplu tributar genului liric), cercetătorul "deconspiră" însăși esența fenomenului: operele rezultate în urma parodierii sunt "parodii în sens strict" și nimic altceva. Nu este uitată nici literaritatea textului parodic, asupra căreia se fac importante precizări prin intermediul exemplului Don Quijote. De pildă, sonetele cu care se deschide romanul: "[...] deși ca sonete sunt compuse ireproșabil, nu le putem în nici un caz încadra în genul sonetului. (...) În sonetul parodic, forma sonetului
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
pentru a face să răsară din procedee/ forme vechi, fără ca acestea să dispară complet, un procedeu/ o formă nouă. Contribuțiile lui Boris Eihenbaum, Boris Tomașevski, Mihail Bahtin, Iuri Tînianov 44 și reperele textualiștilor au pus bazele discutării parodiei prin prisma literarității 45 ei, noțiune asupra căreia vor insista majoritatea teoriilor ulterioare: "Parodia a fost văzută [de formaliștii ruși, s.n.] ca o substituție dialectică de elemente formale ale căror funcții deveniseră mecanizate sau automatizate. În acest punct, elementele sunt refuncționalizate, ca să le
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
niciodată "genurile parodice nu se încadrează în acele genuri pe care le parodiază"241, deși reproduc, formal, operele parodiate, acesta "deconspiră" însăși esența fenomenului: operele rezultate în urma parodierii sunt "parodii în sens strict" și nimic altceva. Nu este uitată nici literaritatea textului parodic. De pildă, sonetele cu care se deschide romanul, "deși ca sonete sunt compuse ireproșabil, nu le putem în nici un caz încadra în genul sonetului. (...) În sonetul parodic, forma sonetului nu constituie un gen, adică nu e forma unui
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
naționale și combinare cu motive folclorice proprii, nu-și găsește susținători deși numără suficienți practicanți, iar printre ei și romancieri precum Rabelais ori Cervantes care să o teoretizeze nici mai târziu, în Renaștere: de-abia Bătălia cărților pune deschis problema literarității modelului, indiferent dacă-l numim text parodiat, hipotext sau, mai simplu, punct de plecare... Simpla enunțare a numelui unui autor în cadrul restrâns, dar simbolic al Bibliotecii Saint James, dezvoltând asemănări, dar și deosebiri cu acel paradis livresc închipuit de Borges
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
așa și pentru toți ceilalți"278. Trimiterea la carte înțeleasă ca obiect propriu-zis delimitează fără drept de apel sfera discuției. Jocul pe care-l putem practica astăzi, îndreptățiți de text să considerăm literalitatea obiectuală a volumelor drept o premisă a literarității lor, nu este gratuit. Cum vom vedea ulterior, referirile la conținutul volumelor vor dezvolta ideea ca pe un bun câștigat. O dată cu Jonathan Swift își pierde din soliditate, chiar în rândurile scriitorilor practicanți ai genului, noțiunea de "parodie a moravurilor unei
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
într-o altă lucrare importantă a momentului, anume Despre tropi (1729). În respectivul tratat, Du Marsais enumeră, pentru început, parodia printre figurile "sensului adaptat", apropiind-o din nou de retorică, după modelul conceptual antic. Ulterior însă, face referiri la aspectul literarității parodiilor și revine obsesiv la aceeași idee apreciată și de Swift, privind-o însă din punctul de vedere care îl interesează, cel al filozofiei gramaticii. Recunoașterii modelului livresc Du Marsais îi adaugă condiția prezervării literale, în hipertext, a limbajului din
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
locotenentului francez a lui John Fowles, Evanghelia după Isus Hristos de José Saramago, Cartea lui Daniel a lui E.L. Doctorow etc.). Descrierea a ceea ce s-a numit, în traducerea românească (Ce este literatura?), literaturitatea textului și a funcționat mai târziu drept literaritate va putea fi făcută, așadar, doar printr-un limbaj de specialitate, adecvat, rezervându-și marje de eroare cât mai reduse. În cadrul acestui limbaj, parodia și parodierea sunt fenomene asupra cărora formaliștii s-au aplecat cu obstinație, motivați de faptul că
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]
-
regândesc participarea la viața cetății, transformată în "satul planetar", fiecare în felul lui. De la artistul militant până la cel retras în intimitatea unui curs universitar de creative writing, toți știu și promovează cu certitudine un lucru: dominația ficțiunii. În cazul nostru, literaritatea textului scris. Traversând Oceanul, îl găsim pe romancierul postmodern și în postura scriitorului de meserie, care produce, la propriu și la figurat, scrieri pentru a se întreține și caută să câștige aderență la public. Libertatea, atât a individului, cât și
Parodia literară. Șapte rescrieri românesti by Livia Iacob () [Corola-publishinghouse/Science/1021_a_2529]