128 matches
-
acest sat dar la catagrafia din anul 1820, satul avea 30 de "liude" ceea ce ar da cam 180 de suflete iar la 1831 satul a fost recenzat cu 76 de "liude". În situația din 1846, satul scăzuse la 47 de "liude". La documentarea lui C. Chiriță din 1887 satul avea 80 de familii cu 350 de suflete. În 1966 avea 557 locuitori iar la 1977 doar 470. La ultimul recensământ mai viețuiau aici 402 suflete. Lăsând legenda cu "fabricantul de brahă
Brăhășoaia, Vaslui () [Corola-website/Science/301866_a_303195]
-
71 de suflete, exceptând proprietarii de atunci, medelnicerul Vasilachi și spătarul Ion(iță) Cuza care din 1763 devenise și ispravnicul ținutului Vaslui dar și proprietar al unei părți din moșia satului, prin cumpărare. La catagrafia din 1820 satul avea 78 "liude" (capi de familie) birnici, din care 14 slugi (fără bir) ale noului proprietar, spătarul Gh. Cuza, fiul lui Ioniță Cuza. La 1831, erau 80 de "liude" ai noului proprietar, Marele Vornic Constantin Vârnav, dar și câteva "sălașe țigănești" ale mănăstirii
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]
-
unei părți din moșia satului, prin cumpărare. La catagrafia din 1820 satul avea 78 "liude" (capi de familie) birnici, din care 14 slugi (fără bir) ale noului proprietar, spătarul Gh. Cuza, fiul lui Ioniță Cuza. La 1831, erau 80 de "liude" ai noului proprietar, Marele Vornic Constantin Vârnav, dar și câteva "sălașe țigănești" ale mănăstirii Barnovschi. În 1887 satul avea 152 de familii cu 600 de suflete. În 1966 număra 1268 de locuitori iar în anul 1977 avea 1244. La ultimul
Bârzești, Vaslui () [Corola-website/Science/301862_a_303191]
-
descoperiri(2007) de fragmente ceramice aparținând sec. XVI, XVII, XVIII și XIX. De altfel, în nordul satului a fost descoperită și o așezare de tip "la Tène". La prima catagrafie a Moldovei și anume cea de la 1803, numită și "Condica Liuzilor", satul "Canțerești" a fost înregistrat cu "2 liuzi hrisovoliți scutiți de bir (deci, două familii n.n) ai spatarului Petrache Cazimir". Datorită afluxului masiv al populației dinspre Basarabia ocupată de ruși spre Principatul Moldovei, la catagrafia din 1820 satul (de
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
XVII, XVIII și XIX. De altfel, în nordul satului a fost descoperită și o așezare de tip "la Tène". La prima catagrafie a Moldovei și anume cea de la 1803, numită și "Condica Liuzilor", satul "Canțerești" a fost înregistrat cu "2 liuzi hrisovoliți scutiți de bir (deci, două familii n.n) ai spatarului Petrache Cazimir". Datorită afluxului masiv al populației dinspre Basarabia ocupată de ruși spre Principatul Moldovei, la catagrafia din 1820 satul (de acum) Cănțălărești, este înregistrat cu 62 "liude" din
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
2 liuzi hrisovoliți scutiți de bir (deci, două familii n.n) ai spatarului Petrache Cazimir". Datorită afluxului masiv al populației dinspre Basarabia ocupată de ruși spre Principatul Moldovei, la catagrafia din 1820 satul (de acum) Cănțălărești, este înregistrat cu 62 "liude" din care 32 birnici, 28 de bejenari supuși spătarului P.Cazimir, un "preut" și un "dascal". La 1831 populația scade la 53 de liude probabil datorită plecării "bejenarilor" cu contractul expirat spre satele vecine: Brăhășoaia (întemeiat la sfârșitul secolului al
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
ruși spre Principatul Moldovei, la catagrafia din 1820 satul (de acum) Cănțălărești, este înregistrat cu 62 "liude" din care 32 birnici, 28 de bejenari supuși spătarului P.Cazimir, un "preut" și un "dascal". La 1831 populația scade la 53 de liude probabil datorită plecării "bejenarilor" cu contractul expirat spre satele vecine: Brăhășoaia (întemeiat la sfârșitul secolului al XVIII-lea), Mărășeni (abia reîntemeiat) sau Muntenești. În 1865, satul avea 27 de familii din care 21 de clăcași. La 1885, autorul "Dicționarului geografic
Cănțălărești, Vaslui () [Corola-website/Science/301870_a_303199]
-
Ștefan cel Mare, dar acum au fost distruse complet și în locul lor se întinde o imensă și dezolantă pârloagă. La 1772-1774, satul a fost recenzat numai cu 2 birnici, deoarece scutiții nu mai contau. În catagrafia din 1803 apar 15 "liude" (capi de familie), la cea din 1820 erau 35 "liude" iar la cea din 1831 au fost recenzați 70 "liuzi" (Tăcmănești-răzeși) și 76 "liude" în Călugărenii spătarului Latif. În 1966 satul avea 381 de suflete iar în 1977 doar 251
Călugăreni, Vaslui () [Corola-website/Science/301869_a_303198]
-
în locul lor se întinde o imensă și dezolantă pârloagă. La 1772-1774, satul a fost recenzat numai cu 2 birnici, deoarece scutiții nu mai contau. În catagrafia din 1803 apar 15 "liude" (capi de familie), la cea din 1820 erau 35 "liude" iar la cea din 1831 au fost recenzați 70 "liuzi" (Tăcmănești-răzeși) și 76 "liude" în Călugărenii spătarului Latif. În 1966 satul avea 381 de suflete iar în 1977 doar 251. La ultimul recensământ (2002) avea 282 de locuitori. Prima biserică
Călugăreni, Vaslui () [Corola-website/Science/301869_a_303198]
-
1772-1774, satul a fost recenzat numai cu 2 birnici, deoarece scutiții nu mai contau. În catagrafia din 1803 apar 15 "liude" (capi de familie), la cea din 1820 erau 35 "liude" iar la cea din 1831 au fost recenzați 70 "liuzi" (Tăcmănești-răzeși) și 76 "liude" în Călugărenii spătarului Latif. În 1966 satul avea 381 de suflete iar în 1977 doar 251. La ultimul recensământ (2002) avea 282 de locuitori. Prima biserică atestată documentar a fost construită în anul 1820 cu contribuția
Călugăreni, Vaslui () [Corola-website/Science/301869_a_303198]
-
recenzat numai cu 2 birnici, deoarece scutiții nu mai contau. În catagrafia din 1803 apar 15 "liude" (capi de familie), la cea din 1820 erau 35 "liude" iar la cea din 1831 au fost recenzați 70 "liuzi" (Tăcmănești-răzeși) și 76 "liude" în Călugărenii spătarului Latif. În 1966 satul avea 381 de suflete iar în 1977 doar 251. La ultimul recensământ (2002) avea 282 de locuitori. Prima biserică atestată documentar a fost construită în anul 1820 cu contribuția enoriașilor și la îndemnul
Călugăreni, Vaslui () [Corola-website/Science/301869_a_303198]
-
al comunei Buhăești dar din 1956 până în 1968 a fost realipit com. Bârzești. Din 1968 și până astăzi, satul Muntenești face parte din com. Ștefan cel Mare. Dacă la recensământul rusesc dintre anii 1772-1774 satul a fost înregistrat cu 5 "liude"(capi de familie) care însemnau aprox.30 de suflete, la catagrafia din 1820 satul avea 25 "liude"(aprox.150 suflete), la 1831 49 de "liude" (aprox.270 suflete), în anul 1966-294 suflete, în 1977-225 iar în anul 2002 satul mai
Muntenești, Vaslui () [Corola-website/Science/301896_a_303225]
-
astăzi, satul Muntenești face parte din com. Ștefan cel Mare. Dacă la recensământul rusesc dintre anii 1772-1774 satul a fost înregistrat cu 5 "liude"(capi de familie) care însemnau aprox.30 de suflete, la catagrafia din 1820 satul avea 25 "liude"(aprox.150 suflete), la 1831 49 de "liude" (aprox.270 suflete), în anul 1966-294 suflete, în 1977-225 iar în anul 2002 satul mai avea 126 de locuitori, în covârșitoarea majoritate bătrâni cu pensii de CAP sau de stat. Ca în
Muntenești, Vaslui () [Corola-website/Science/301896_a_303225]
-
cel Mare. Dacă la recensământul rusesc dintre anii 1772-1774 satul a fost înregistrat cu 5 "liude"(capi de familie) care însemnau aprox.30 de suflete, la catagrafia din 1820 satul avea 25 "liude"(aprox.150 suflete), la 1831 49 de "liude" (aprox.270 suflete), în anul 1966-294 suflete, în 1977-225 iar în anul 2002 satul mai avea 126 de locuitori, în covârșitoarea majoritate bătrâni cu pensii de CAP sau de stat. Ca în multe alte sate vasluiene, puținii locuitori din Muntenești
Muntenești, Vaslui () [Corola-website/Science/301896_a_303225]
-
familii provin din Transilvania în perioada răscoalei lui Horea, Cloșca și Crișan, fapt confirmat de existența la începuturile satului a unor nume de familii precum, Lupașcu, Lupu, Macsim, Sasu, Ungureanu care își au originea în Transilvania. În anul 1803 Condica liuzilor menționează că satul Baia care era contopit cu satul Bogata” înglobează satul Cotu-Băii”. Fiind parte componentă a localității Baia, satul Cotu-Băii nu apare în documente până în anul 1816. Condica Visteriei Moldovei ne indică faptul că Baia pierde cătunul Cotu-Băii, care
Cotu Băii, Suceava () [Corola-website/Science/301945_a_303274]
-
33 fălci de vie în valoare de 14.300 galbeni, 650 galbeni pe Fântânele și pe Boșotiani. În anul 1803, sătul Fântânele aparținea pitarului Iordache Cănănău care avea 2.248 lei bir, 5 breaslași cu 72 lei bir și 166 liuzi. La 26 iunie 1841 se dă anaforaua divanului în pricina de judecată dintre banul Costache Botez (proprietarul moșiei Siliștea) și postelnicul Costache Cănănău (posesorul moșiilor Roșcani și Stârceni (Fântânele)) pentru o bucată de teren din moșia Siliștea. Satul Bănești apare
Comuna Fântânele, Suceava () [Corola-website/Science/301952_a_303281]
-
cursurile Școlii Superioare de Război Torino, Italia, în anii 1921 și 1922, și a încheiat activitatea cu aprecieri la superlativ din partea ministrului de Război, Lahovari: „ofițer eminent sub toate aspectele”. Comandantul Școlii Superioare de Război din Italia, generalul de divizie Liuzi Guydo, îl nota astfel: „mai presus de toate, el este un soldat și un om, în sensul cel mai clar al acestor cuvinte”. În anul 1925 a fost avansat locotenent-colonel. În perioada 1 octombrie 1928 - 1 octombrie 1930 ofițerul a
David Popescu () [Corola-website/Science/307482_a_308811]
-
în locul numelui de familie sînt indicate ocupația, meseria, funcția: Ioniță cojocar, Vasile Vătăman, Ion vornic, Grigoraș chelar, Ion rotar, Zaharia dascăl, Luchian tălmaci ș.a. Către sf. sec. XVIII și înc. sec. XIX se constată o înviorare în ceea ce privește dezvoltarea localității. "Condica liuzilor" de la 1803 fixează în s. Boghiceni 82 de gospodari, cu un impozit anual de 1.932 lei. Pământurile din hotarul moșiei le stăpîneau țăranii răzeși, precum și un proprietar mai înstărit, medelnicerul Todirascu Măcărescu. În afară de plugărie, localnicii făceau în mod obișnuit
Boghiceni, Hîncești () [Corola-website/Science/304348_a_305677]
-
locuitori. Majoritatea locuitorilor sunt români (96,13%). Pentru 3,87% din populație, apartenența etnică nu este cunoscută. Din punct de vedere confesional, majoritatea locuitorilor sunt ortodocși (96,01%). Pentru 3,87% din populație, nu este cunoscută apartenența confesională. În cronica liuzilor din 1803 sunt consemnate satele Prisecani și Boghești de Jos ca fiind răzășești, Tăbăcești, sat mixt, răzășesc și clăcăcesc și Pleșești sat clăcăcesc. În Cartografia Moldovei de la 1831 și în Cronica proprietarilor din Moldova din 1833 se arată că Prisecanii
Comuna Boghești, Vrancea () [Corola-website/Science/310931_a_312260]
-
din județul Suceava din anul 2015 la numărul 279, având codul de clasificare . Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, actuala localitate Humoreni a făcut parte din satul Comănești, ea fiind atestată în mai multe documente din epocă sub numele de Liuzi și Ludi Homorului. Într-un document austriac din 15 ianuarie 1782, călugărul Pahomie de la Mănăstirea Humor declară că mănăstirea sus-menționată stăpânea printre altele jumătate din satul Comănești, zis și „Ludie-Humora”. Explicația denumirii ar consta în faptul că Mănăstirea Humor a
Biserica de lemn din Humoreni () [Corola-website/Science/320330_a_321659]
-
un document austriac din 15 ianuarie 1782, călugărul Pahomie de la Mănăstirea Humor declară că mănăstirea sus-menționată stăpânea printre altele jumătate din satul Comănești, zis și „Ludie-Humora”. Explicația denumirii ar consta în faptul că Mănăstirea Humor a colonizat aici familii de „liuzi”, adică familii care plăteau bir mănăstirii pentru dreptul de a cultiva moșiile aflate în proprietatea sa. Satul a purtat denumirea de Ludi Homorului până în 1938 când i s-a schimbat numele în Humoreni. Ca urmare a creșterii numerice a locuitorilor
Biserica de lemn din Humoreni () [Corola-website/Science/320330_a_321659]
-
ea fiind construită înainte de ocuparea Bucovinei de către Imperiul Habsburgic. Această datare a bisericii pe la mijlocul secolului al XVIII-lea este susținută și de prezența câtorva cărți vechi românești în inventarul parohiei. Biserica "Sf. Nicolae" a fost donată în anul 1892 satului Liuzi (Humoreni), cu această ocazie schimbându-i-se hramul în cel al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. În anul 1779, în partea de sus a satului (astăzi satul Pârteștii de Sus), începea construirea unei biserici de lemn cu hramul "Sf. Arhangheli
Biserica de lemn din Pârteștii de Sus () [Corola-website/Science/321133_a_322462]
-
biserică ar fi fost donată în anul 1833 credincioșilor ortodocși din satul Humoreni. Până la mijlocul secolului al XVIII-lea, actuala localitate Humoreni a făcut parte din satul Comănești, ea fiind atestată în mai multe documente din epocă sub numele de Liuzi și Ludi Homorului. Într-un document austriac din 15 ianuarie 1782, călugărul Pahomie de la Mănăstirea Humor declară că mănăstirea sus-menționată stăpânea printre altele jumătate din satul Comănești, zis și „Ludie-Humora”. Ca urmare a creșterii numerice a locuitorilor satului, aici a
Biserica de lemn din Brașca () [Corola-website/Science/323152_a_324481]
-
în cimitirul satului o biserică de zid cu același hram (Sf. Nicolae), ca și al bisericii de lemn. În anul 1892, biserica de lemn cu hramul "Sf. Nicolae" din Pârteștii de Jos a fost donată credincioșilor ortodocși din satul învecinat Liuzi Humoreni (comuna Comănești). După aducerea ei acolo, i s-a schimbat hramul în cel al Sfinților Arhangheli Mihail și Gavriil. În anul 2010, biserica și turnul-clopotniță au fost acoperite cu învelitoare din tablă de inox, „bombardată cu particule de aur
Biserica Sfântul Nicolae din Pârteștii de Jos () [Corola-website/Science/323300_a_324629]
-
din pădurile aflate în nordul Moldovei. Desele inundații ale Prutului i-au determinat pe localnici să se mute pe o terasă înaltă din sud, în apropierea locului de popas al cărăușilor bivolari, întemeind satul Slobozia Bivolari (așa cum apare în cronica liuzilor din 1803). Pe acolo treceau negustorii armeni, turci sau evrei în drum spre Camenița sau spre Hotin, ei folosind bivolii pentru tractarea căruțelor. Acest lucru este demonstrat de existența unei ulițe armenești în fostul târg Bivolari. La 13 iunie 1843
Bivolari, Iași () [Corola-website/Science/324184_a_325513]