185 matches
-
la conducerea căruia l-a numit pe nepotul său de frate Gisulf I, ca duce longobard, cu principala misiune de a apăra granița de eventuale atacuri (bizantine ori avare) dinspre est. Gisulf a obținut dreptul de a decide care clanuri longobarde aveau să se stabilească în ducat. Decizia lui Alboin de a constitui un ducat și de a desemna un duce era o inovație importantă, având în vedere că, până atunci, longobarzii nu aleseseră niciodată duci și nu întemeiaseră ducate în
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
de la anul cuceririi orașului Milano. Succesul său a însemnat totodată prăbușirea apărării bizantine la nord de fluviul Pad și mari strămutări de populație care se refugia în zonele controlate încă de bizantini. Au fost avansate unele explicații privind ușurința pătrunderii longobarde în nordul Italiei. S-a sugerat că porțile orașelor ar fi fost deschise de trădători proveniți dintre goții care activau ca auxiliari în armata bizantină, însă, în general, se cade de acord asupra unei alte explicații: la Constantinopol, Italia nu
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
de importanță vitală pentru Imperiul Roman de Răsărit, mai ales că la acea epocă imperiul era atacat repetat de avari și slavi în Balcani și de Persia sasanidă în provinciile din est. Decizia bizantină de a nu se opune invaziei longobarde reflectă dorința succesorilor lui Iustinian I de a reorienta miezul politicii bizantine către Orient. Impactul sosirii longobarde asupra aristocrației romane a fost devastator, în special în combinație cu războiul împotriva ostrogoților; acesta din urmă se încheiase în nordul Italia abia
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
repetat de avari și slavi în Balcani și de Persia sasanidă în provinciile din est. Decizia bizantină de a nu se opune invaziei longobarde reflectă dorința succesorilor lui Iustinian I de a reorienta miezul politicii bizantine către Orient. Impactul sosirii longobarde asupra aristocrației romane a fost devastator, în special în combinație cu războiul împotriva ostrogoților; acesta din urmă se încheiase în nordul Italia abia în 562, când ultimul punct de rezistență ostrogot, Verona, a capitulat în fața oștirii bizantine. Mulți înstăriți ("possessores
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
oștirii bizantine. Mulți înstăriți ("possessores", cum i-a numit Paul Diaconul) și-au pierdut dacă nu viețile, cel puțin averile, însă nivelul exact al pierderii de proprietăți reprezintă încă obiect de dispută. Clerul a fost și el afectat puternic. Majoritatea longobardă continua să fie păgână și nu avea niciun respect față de cler și proprietățile Bisericii. Mulți clerici și-au pierdut episcopatele pentru a scăpa din calea longobarzilor, așa cum făcuseră episcopii principali din nord, Honoratus de Milano și Paulin de Aquileia. Totuși
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
abia în 578-579, însă Jörg Jarnut și alții apreciază că această cucerire ar fi început, într-o formă sau alta, chiar sub Alboin. Problemele lui Alboin în menținerea controlului asupra supușilor au căpătat amploare în timupl asedierii Ticinumului. Natura monarhiei longobarde făcea dificil pentru un conducător să exercite de la un anumit punct autoritatea asupra supușilor așa cum exercitase Theodoric cel Mare asupra ostrogoților. Din cauza structurii militare, comandanții de oaste longobardă ("duces"), care conduceau câte o ceată ("fara") de războinici, aveau autoritate mai
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
controlului asupra supușilor au căpătat amploare în timupl asedierii Ticinumului. Natura monarhiei longobarde făcea dificil pentru un conducător să exercite de la un anumit punct autoritatea asupra supușilor așa cum exercitase Theodoric cel Mare asupra ostrogoților. Din cauza structurii militare, comandanții de oaste longobardă ("duces"), care conduceau câte o ceată ("fara") de războinici, aveau autoritate mai mare. În plus, dificultățile întâmpinate de Alboin în edificarea unei entități politice solide decurgeau din lipsa de legitimitate imperială, întrucât, spre deosebire de ostrogoți, longobarzii nu ajunseseră în Italia ca
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
mai mare. În plus, dificultățile întâmpinate de Alboin în edificarea unei entități politice solide decurgeau din lipsa de legitimitate imperială, întrucât, spre deosebire de ostrogoți, longobarzii nu ajunseseră în Italia ca "foederati", ci ca inamici ai Imperiului. Deteriorarea autorității regelui în cadrul oștirii longobarde s-a manifestat și în invadarea provinciei france Burgundia, care în 569 sau 570 a fost ținta unor raiduri longobarde anuale ample. Aceste atacuri au fost respinse până la urmă după o victorie repurtată de patriciul Mummolus de la Embrun. Ele au
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
întrucât, spre deosebire de ostrogoți, longobarzii nu ajunseseră în Italia ca "foederati", ci ca inamici ai Imperiului. Deteriorarea autorității regelui în cadrul oștirii longobarde s-a manifestat și în invadarea provinciei france Burgundia, care în 569 sau 570 a fost ținta unor raiduri longobarde anuale ample. Aceste atacuri au fost respinse până la urmă după o victorie repurtată de patriciul Mummolus de la Embrun. Ele au avut consecințe pe plan politic, înăsprind relațiile până atunci cordiale dintre longobarzi și franci și deschizând poarta unei alianțe între
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
și parte din armată, ceea ce lasă să se întrevadă și un amestec al Bizanțului. Roger Collins îl consideră pe Marius Aventicensis drept sursă de maximă încredere, din cauza datării sale timpurii și a faptului că ar fi trăit în vecinătatea Italiei longobarde. Grigore de Tours a fost și el contemporan și a făcut o prezentare scurtă în a sa "Historia Francorum", care își găsește ecoul mai târziu în cronica lui Fredegar. Totuși, istorici precum Walter Goffart acordă prea puțină încredere acestei versiuni
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
pretențiile la tron, Helmichis s-a însurat cu regina văduvă Rosamunda, a cărei poziție înaltă în societate se întemeia și pe descendența sa regală gepidă. Astfel, Helmichis și-a asigurat și loialitatea gepizilor. El putea conta și pe sprijinul garnizoanei longobarde din Verona, care I se opusese lui Alboin și care spera în cultivarea unei politici de înțelegere cu Bizanțul. Bizantinii erau aproape sigur implicați în complot și era în interesul lor să oprească valul longobard prin aducerea la putere la
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
și, pe termen lung, să realizeze destrămarea unității din cadrul regatului longobard, apropiindu-și-i pe duci prin acordarea de onoruri și atenții. Complotul a eșuat în cele din urmă, deoarece majoritatea războinicilor longobarzi au dezaprobat asasinarea regelui. În consecință, garnizoana longobardă din Ticinum l-a proclamat rege pe ducele Cleph, iar Helmichis a fugit la Ravenna, având sprijinul lui Longinus, prefect al pretoriului. Cu Helmichis au plecat soția sa, precum și fiica lui Alboin, Albsuinda; au dus cu sine tezaurul și au
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
consolidare definitivă și centralizare a regatului longobard, în timp ce teritoriile rămase în Imperiul Bizantin s-au reorganizat sub controlul unui exarh din Ravenna, care avea capacitatea de a apăra Italia fără sprijinul direct al împăratului de la Constantinopol. Consolidarea stăpânirilor bizantină și longobardă a avut consecințe pe termen lung asupra Italiei, țara rămânând fragmentată timp de mai multe secole.
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
Audoin a trimis ulterior mesageri pe lângă Iustinian pentru a se plânge de lipsa de ajutor, acesta pare să fie un indiciu că doar o foarte mică parte din armata inițială a ajuns la destinație. În orice caz, Amalafrid și trupele longobarde ale lui Audoin au obținut o victorie majoră asupra gepizilor. Amalafrid a avut un fiu, Artachis,), însă nu se cunoaște nimic despre soarta acestuia.
Amalafrid () [Corola-website/Science/328546_a_329875]
-
Italice (cu excepția Benevento, pe care totuși normanzii l-au stăpânit în două rânduri), precum și arhipelagul maltez și ocazional unele părți din nordul Africii. Briganzi normanzi imigranți s-au strămutat în sudul Italiei pentru a intra în serviciul a diferite facțiuni longobarde și bizantine, au transmis imediat știri în Normandia asupra noilor oportunități deschise în zona Mediteranei. Aceste grupuri agresive s-au reunit în diferite locuri, în cele din urma întemeind feude și state pe cont propriu; ei au reușit să se
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
a ataca Troia. Deși aceasta nu a putut fi cucerită de la bizantini, toți principii longobarzi au fost aduși sub ascultarea Imperiului romano-german, iar Pandulf de Capua a fost transportat într-o închisoare din Germania. Acest moment a marcat sfârșitul răscoalei longobarde din sudul Italiei. În 1024, mercenarii normanzi (probabil sub conducerea lui Rainulf Drengot) se aflau sub solda principelui Guaimar al III-lea de Salerno atunci când Pandulf al IV-lea de Capua îl asedia pe Pandulf al V-lea (principele instalat
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
răscumpărare în teritoriul bizantin. El a fost înlocuit cu Argyrus, care a obținut câteva victorii, însă până la urmă a fost și el cumpărat de către bizantini. În septembrie 1042, normanzii au ales în fine un conducător din rândurile lor. Revolta antibizantină, longobardă la origine, devenea astfel normandă în caracter și în comandă. Guillaume "Braț de Fier" a fost ales cu titulatura de "conte". El și ceilalți conducători i-au solicitat lui Guaimar recunoașterea cuceririlor lor. Ei au primit pământurile din jurul Melfi ca
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
orașul în fața unui longobard pe nume Lando, care a guvernat-o apoi cu sprijinul cetățenilor, până când a fost nevoit să se retragă în fața forțelor combinate ale familiei Hauteville în cadrul asediului Capuei din 1098. Momentul a marcat definitva îndepărtare a puterii longobarde în Italia. În 1077, a murit ultimul principe longobard de Benevento. Papa l-a numit pe Robert Guiscard ca succesor în 1078. Totuși, în 1081, Guiscard a părăsit Benevento. În acel moment, principatul beneventin cuprindea doar orașul Benevento însuși și
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
recunoscut pe fiul mai mic al lui Roger, Alfons de Hauteville, ca duce. Cucerirea sudului Italiei de către normanzi a fost martora unei infuzii a stilului romanic și a formelor arhitecturale normande. Unele castele au fost extinse pe baza structurilor existente longobarde, bizantine și arabe, iar altele au fost construite de la bază. Castelele au păstrat caracteristici locale, păstrând elementele distincte de origine non-normandă. Catedrale latine au fost construite în teritoriile nou cucerite de la grecii ortodocși sau de la musulmani, cele mai multe fiind în stil
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
notabil caz fiind Palermo. Aceste edificii demonstrează mai multe decât altele influența culturii siculo-arabe. Normanzii au început imediat construirea, extinderea și renovarea de castele în sudul Italiei. Multe dintre castelele lor par să fi fost originale sau bazate pe structurile longobarde pre-existente, cu toate că unele dintre ele au fost ridicate pe fundamente bizantine sau, în cazul Siciliei, arame. Până la finele perioadei normande, cele mai multe castele construite în lemn au fost transformate în construcții în piatră. După castelul longobard din Melfi, care a fost
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
un design normand de secol XI. Alte fortificații din Sicilia au fost preluate de la arabi, iar arhitectura palatelor și catedralelor din orașele principale, precum Palermo, au semne distincte de evidentă influență arabă. Influența artistică arabă din Sicilia reflectă pe cea longobardă din Mezzogiorno.
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
fiul său Iordan au supus din nou Gaeta în anul 1058 și apoi din nou, în 1062. În 1064, conducătorul longobard a fost alungat și un normand, Guillaume de Montreuil, i-a luat locul și s-a căsătorit cu văduva longobardă a lui Atenulf I, Maria, totodată fiică a lui Pandulf al IV-lea de Capua. Conducătorii normanzi din sudul Italiei au numit duci de Gaeta din diferite familii locale cu oarecare proeminență, în special normanzi, până la 1140, când ultimul duce
Ducatul de Gaeta () [Corola-website/Science/324585_a_325914]
-
publicăm mai la vale și care-i demnă de vestitul Leonat, a cărui vorbiri cu haz au făcut pe părinții noștri să râdă și să petreacă cu cea vreme. Cine din cei mai bătrâni nu cunoaște pe vestitul Leonat din Longobarda. Care se hrănea cu barda, Om nu mare la statură, Dar făcut spre băutură. Testamentul lui frumos, prin care lasă în limbă de moarte ca să fie îngropat cu gura la cep, e mai cunoscut decât crezul mult evlaviosului Leonat, pe
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
în bulgaro turcică și din aceasta în maghiară). De la unguri ar fi luat-o slavii (sub forma slov. Tisa, Cisa, pol Cyssa, ceh Tisa, srb. Tisa, cr. Tisa, bg. Tisa) romînii (Tisa, Tisă) și germanii (Teiss, Teisse, Theysse < Têse). Forma „longobardă“ Tiza, de la care pornește toată această ipoteză, este o transcriere aproximativă a lui Tisa și, de aceea, este irelevantă, ca de altfel și construcția bazată pe ea. O altă ipoteză deduce Pathissos dintr-un compus slav (tip sîrb. Pótîsie, „zona
101 nume de locuri by Ion Toma () [Corola-publishinghouse/Science/1350_a_2724]
-
partea vestică a Daciei au pătruns de timpuriu gepizii, iar Iordanes vorbește de o Gepidie, suprapusă fostei Dacii romane pentru zona Banat și Ardeal până la anul 568, dar și după această dată, când gepizii sunt învinși de o coaliție avaro- longobardă . Anterior vizigoților, care, la presiunea hunilor, trec în Imperiu la anul 381, abandonând fără luptă Goția lor, care n-a existat decât ca denumire, teritoriul Daciei și dacii au venit în contact cu alte seminții germanice. În secolele I -II
Momente din Istoria României Orientale by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Science/91880_a_92359]