721 matches
-
supuși autorității exarhului. Din punctul de vedere al Constantinopolului, exarhatul de Ravenna consta în întreaga provincie a Italiei. nu era singura provincie bizantină din Italia. Sicilia bizantină forma un guvernământ separat, în vreme ce Corsica și Sardinia țineau de Exarhatul de Africa. Longobarzii își stabiliseră capitala la Pavia și controlau valea râului Pad. Valul longobard se răspândea mult către sud, invadatorii instaurând ducate la Spoleto și Beneventum; ei controlau interiorul, în vreme ce guvernatorii bizantini aveau sub autoritatea lor mai mult sau mai puțin teritoriile
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
consta în întreaga provincie a Italiei. nu era singura provincie bizantină din Italia. Sicilia bizantină forma un guvernământ separat, în vreme ce Corsica și Sardinia țineau de Exarhatul de Africa. Longobarzii își stabiliseră capitala la Pavia și controlau valea râului Pad. Valul longobard se răspândea mult către sud, invadatorii instaurând ducate la Spoleto și Beneventum; ei controlau interiorul, în vreme ce guvernatorii bizantini aveau sub autoritatea lor mai mult sau mai puțin teritoriile de coastă. Piemont, Lombardia, teritoriul continental al Venetiei, Toscana și regiunea continentală
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
către sud, invadatorii instaurând ducate la Spoleto și Beneventum; ei controlau interiorul, în vreme ce guvernatorii bizantini aveau sub autoritatea lor mai mult sau mai puțin teritoriile de coastă. Piemont, Lombardia, teritoriul continental al Venetiei, Toscana și regiunea continentală a Neapolelui aparțineau longobarzilor, astfel încât treptat reprezentantul imperial în Italia își pierde puterea sa anterioară, deși nominal controla regiuni ca Liguria (pierdută definitiv în 640 în favoarea longobarzilor), Neapole și Calabria (căzută în puterea ducatului longobard de Benevento). În ceea ce privește Roma, adevăratul stăpân era papa. La
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
puțin teritoriile de coastă. Piemont, Lombardia, teritoriul continental al Venetiei, Toscana și regiunea continentală a Neapolelui aparțineau longobarzilor, astfel încât treptat reprezentantul imperial în Italia își pierde puterea sa anterioară, deși nominal controla regiuni ca Liguria (pierdută definitiv în 640 în favoarea longobarzilor), Neapole și Calabria (căzută în puterea ducatului longobard de Benevento). În ceea ce privește Roma, adevăratul stăpân era papa. La sfârșitul anului 740, Exarhatul de Ravenna consta din Istria, Veneția, Ferrara, Ravenna (exarhatul în sensul său restrâns), împreună cu Ducatul de Pentapolis și Ducatul
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
al Venetiei, Toscana și regiunea continentală a Neapolelui aparțineau longobarzilor, astfel încât treptat reprezentantul imperial în Italia își pierde puterea sa anterioară, deși nominal controla regiuni ca Liguria (pierdută definitiv în 640 în favoarea longobarzilor), Neapole și Calabria (căzută în puterea ducatului longobard de Benevento). În ceea ce privește Roma, adevăratul stăpân era papa. La sfârșitul anului 740, Exarhatul de Ravenna consta din Istria, Veneția, Ferrara, Ravenna (exarhatul în sensul său restrâns), împreună cu Ducatul de Pentapolis și Ducatul de Perugia. Aceste fragmente ale provinciei Italia, au
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
era papa. La sfârșitul anului 740, Exarhatul de Ravenna consta din Istria, Veneția, Ferrara, Ravenna (exarhatul în sensul său restrâns), împreună cu Ducatul de Pentapolis și Ducatul de Perugia. Aceste fragmente ale provinciei Italia, au fost aproape integral pierdute, fie în favoarea longobarzilor, care în cele din urmă au cucerit Ravenna însăși în jurul anului 750, fie în urma revoltei papale, care în cele din urmă s-a separat de Imperiu din cauza iconoclasmului. Relația dintre papa din Roma și exarhul de Ravenna reprezenta o dinamică
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
dăuna sau, dimpotrivă, ajuta Imperiului. Papalitatea putea fi un vehicul pentru nemulțumirile locale, în vreme ce exarhul era considerat de către vechea aristocrație romană ca mai degrabă un străin. De-a lungul secolelor al VII-lea și al VIII-lea, pericolul crescând din partea longobarzilor și al francilor, separația dintre creștinătatea răsăriteană și cea apuseană cauzată de problema iconoclastă, ca și acerba rivalitate dintre papă și Patriarhia de Constantinopol, au făcut ca poziția exarhului să fie din ce în ce mai dificilă. Ravenna a rămas sediul exarhului până la răscoala
Exarhatul de Ravenna () [Corola-website/Science/324529_a_325858]
-
Atenulf al IV-lea a fost fiul principelui longobard Pandulf al III-lea de Benevento. În anul 1040, principatul longobard de Benevento se bucura încă de prestigiul de a fi fost prima formațiune statală independentă a longobarzilor din Italia de sud. Atunci când longobardul Arduin, numit chiar de către bizantini în funcția de "topoterites" de Melfi, iar mercenarii normanzi ai acestuia s-
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
Atenulf al IV-lea a fost fiul principelui longobard Pandulf al III-lea de Benevento. În anul 1040, principatul longobard de Benevento se bucura încă de prestigiul de a fi fost prima formațiune statală independentă a longobarzilor din Italia de sud. Atunci când longobardul Arduin, numit chiar de către bizantini în funcția de "topoterites" de Melfi, iar mercenarii normanzi ai acestuia s-au răsculat împotriva autorității bizantine, liderul întregii răscoale a devenit chiar principele de Benevento, Atenulf. După asasinarea
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
IV-lea a fost fiul principelui longobard Pandulf al III-lea de Benevento. În anul 1040, principatul longobard de Benevento se bucura încă de prestigiul de a fi fost prima formațiune statală independentă a longobarzilor din Italia de sud. Atunci când longobardul Arduin, numit chiar de către bizantini în funcția de "topoterites" de Melfi, iar mercenarii normanzi ai acestuia s-au răsculat împotriva autorității bizantine, liderul întregii răscoale a devenit chiar principele de Benevento, Atenulf. După asasinarea catepanului bizantin Nikefor Doukeianos, normanzii plănuiau
Atenulf al IV-lea de Benevento () [Corola-website/Science/324471_a_325800]
-
capitală a Imperiului, îi determină pe aceștia din urmă să ceară ajutorul regilor franci. Alboin a fost asasinat în 572, la scurt timp după luarea Paviei. Doi ani mai târziu este asasinat și succesorul său, Cleph. Timp de zece ani, longobarzii au trăit fără rege, conduși de ducii instalați într-un oraș roman sau o fortăreață, cum ar fi insula San Giulio de pe lacul Orta, la Nord de Novar. În 584, monarhia a fost restaurată în favoarea lui Authari, fiul lui Cleph
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
în favoarea lui Authari, fiul lui Cleph, arian dar căsătorit cu bavareza catolică Theodelind. Lui i-a succedat Agilulf, al doilea soț al Theodelindei, a cărui domnie este destul de bine cunoscută grație corespondenței papei Grigore cel Mare: el a extins teritoriul longobard în Emilia și la nord cu Roma (pe care a asediat-o). Fiul său Adaloald (616-626), catolic ca mama sa, a fost înlocuit de un arian, ducele de Brescia, Rothari (636-650), sub domnia căruia s-a scris, în 643, legea
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
în Emilia și la nord cu Roma (pe care a asediat-o). Fiul său Adaloald (616-626), catolic ca mama sa, a fost înlocuit de un arian, ducele de Brescia, Rothari (636-650), sub domnia căruia s-a scris, în 643, legea longobarzilor (Edictum Rothari) și teritoriul longobard s-a extins aproape definitiv cu cucerirea Liguriei. Au mai urmat regi ca Liutprand (712-744), foarte energic și ambițios, el este cel care reușește să supună ducatele independente de Spoleto și Benevent. Lângă acest fapt
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
cu Roma (pe care a asediat-o). Fiul său Adaloald (616-626), catolic ca mama sa, a fost înlocuit de un arian, ducele de Brescia, Rothari (636-650), sub domnia căruia s-a scris, în 643, legea longobarzilor (Edictum Rothari) și teritoriul longobard s-a extins aproape definitiv cu cucerirea Liguriei. Au mai urmat regi ca Liutprand (712-744), foarte energic și ambițios, el este cel care reușește să supună ducatele independente de Spoleto și Benevent. Lângă acest fapt mai încheie un contract pentru
Longobarzi () [Corola-website/Science/302421_a_303750]
-
a fost unul dintre cei trei fii ai regelui thuringian Bessinus (sau Bisinus) cu regina longobardă (sau saxonă) Menia (sau Basina). Frații săi erau Baderic și Berthar, iar sora sa era Radegunda, care se va căsători cu regele Wacho al longobarzilor. Hermanfrid a fost căsătorit cu Amalaberga, fiică a Amalafridei care era urmașa regelui Theodemir al ostrogoților, cândva între 507 și 511. Amalberga era de asemenea nepoată a regelui Theodoric cel Mare. Nu este limpede când anume Hermanfrid a devenit rege
Hermanfrid de Thuringia () [Corola-website/Science/328544_a_329873]
-
în teritoriul ostrogoților, ducând acolo și pe copiii ei, Amalafrid și Rodelinda. Amalaberga a fost ulterior capturată de către generalui bizantin Belisarie și trimisă la Constantinopol, în timp ce Amalafrid va deveni general iomperial, iar Rodelinda se va căsători cu regele Audoin al longobarzilor. Regatul thuringian a luat sfârșit odată cu Hermanfrid. Regiunea de la răsărit de râul Saale a fost preluată de către triburile slave, iar nordul Thuringiei de către saxoni. Stingerea dinastiei thuringiene a devenit subiectul a numeroase opere epice, cea mai cunoscută fiind "Rerum gestarum
Hermanfrid de Thuringia () [Corola-website/Science/328544_a_329873]
-
Egiptului ca "wăli" (însemnând prefect care guvernează o provincie a Imperiului Abbasid). Cel de al treilea și totodată ultimul emir de Bari a fost, care a preluat puterea în jurul anului 857, după asasinarea lui Mufarraq. Sawdan a invadat pământurile ducatului longobard de Benevento silindu-l pe ducele Adelchis să plătească tribut. În 864, el a obținut învestitura oficială solicitată anterior de Mufarrag. Orașul Bari a fost înzestrat cu o moschee, palate și edificii publice. Sarazinii au efectuat raiduri silind populația să
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
ghimpe în inima papalității, de unde porneau multe expediții împotriva creștinilor din regiune. În anul 915, papa Ioan al X-lea a fost creierul unei vaste alianțe a statelor din sudul Italiei, inclusiv Ducatul de Gaeta și Ducatul de Neapole, principii longobarzi și bizantinii, cu toate că amalfitanii au stat deoparte. Bătălia care a urmat a fost un succes pentru liga creștină, iar prezența sarazinilor a fost definitiv alungată din Lazio și Campania; totuși, raidurile vor continua vreme de încă un secol. Un exemplu
Istoria Islamului în sudul Italiei () [Corola-website/Science/324649_a_325978]
-
Occident Carol cel Gras de către nepotul său de frate Arnulf de Carintia în 887, puterea în Italia a fost asumată de către markgraful Berengar I din familia Unruochingilor, pe atunci markgraf de Friuli, care a primit Coroana de fier a regilor longobarzi din mâinile arhiepiscopului Anselm al II-lea de Milano. Arnulf, rege al francilor răsăriteni (Germaniei) a pornit în marș asupra Italiei, pentru a dobândi coroana longobardă pentru sine, drept pentru care Berengar a găsit de cuviință să îi presteze omagiu
Marca de Ivrea () [Corola-website/Science/324933_a_326262]
-
a fost un stat al longobarzilor din sudul Italiei, axat în jurul orașului-port Salerno, constituit în 851 prin desprinderea din Ducatul de Benevento. Prin originile sale, formațiunea statlă datora supunere Imperiului Carolingian, dar de-a lungul întregii sale existențe ea a acționat ca un stat independent "de
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
fost proclamat ca principe în Salerno. Un rpzboi civil a izbucnit în sudul Italiei. În 847, împăratul Lothar I i-a delegat pe ducii Guy I de Spoleto și Sergiu I de Neapole să intermedieze o divizare a marelui principal longobard. După aceea, în 849, împăratul următor, Ludovic al II-lea, pe atunci rege al Italiei, a stabilit împărțirea principatului de Benevento în două diviziuni: una cu capitala la Salerno iar cealaltă la Benevento. cuprindea Taranto, Cassano, Cosenza, Paestum, Conza, Potenza
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
Fiul său, Guaimar al III-lea, a fost nevoit să suporte atacurile sarazinilor, însă a fost ajutat de către mercenarii normanzi. De asemenea, de-a lungul întregii sale domnii, Guaimar s-a îndreptat împotriva posesiunilor bizantine și a acordat sprijin răsculaților longobarzi din acestea, conduși de Melus din Bari. De asemenea, l-a ajutat pe vecinul său Pandulf al IV-lea de Capua, în pofida nepopularității acestuia. Sub Guaimar al III-lea, "Schola Medica Salernitana" a început să înflorească pentru prima și a
Principatul de Salerno () [Corola-website/Science/324626_a_325955]
-
constituie numele care, în Evul Mediu timpuriu, a fost conferit stăpânirilor pe care Regatul longobard le deținea în Italia de nord. cuprindea Lombardia propriu-zisă cu capitala la Pavia, ducatele de Friuli și Trento, alături de regiunea Toscanei. În sud, ea era mărginită de Statul papal ("Patrimonium Sancti Petri") instaurat după Donația pepiniană din 754, întinzându-se
Langobardia Major () [Corola-website/Science/324603_a_325932]
-
fiul și succesorul ducelui Marin I de Neapole. La începutul domniei sale, a purtat lupte împotriva sarazinilor, cu care a încheiat ulterior un tratat, după ce aceștia au apărut în fața zidurilor Neapolelui în anul 929. În continuare, s-a aliat cu principele longobard de Benevento, Atenulf al III-lea, cu care a semnat un pact, ca și cu Landulf I de Benevento, îndreptat împotriva bizantinilor. O forță a fost trimisă de la Constantinopol în Apulia, așa încât vasalii rebeli au fost constrânși să recunoască din
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]
-
ca și cu Landulf I de Benevento, îndreptat împotriva bizantinilor. O forță a fost trimisă de la Constantinopol în Apulia, așa încât vasalii rebeli au fost constrânși să recunoască din nou autoritatea împăratului din Bizanț. Ulterior, Ioan a confirmat tratatul cu principii longobarzi "salve fidelitate sanctorum imperatorum". În 946, Ioan s-a aliat cu principele Landulf al II-lea de Benevento, alături de care a întreprins o invazie asupra Salerno, cu intenția de a-l depune pe principele Gisulf I. Cei doi aliați au
Ioan al III-lea de Neapole () [Corola-website/Science/327728_a_329057]