1,553 matches
-
stăpânului său. O moleșeală stranie-i cuprindea vârful degetelor, apoi tot trupul. Ușor, ușor, tot mai puțin perceptibil. Și leșină. Trupul i se răcea din ce în ce, devenind tot mai greu. Răsuflarea-i era ca de gheață. Brațele-i lunecară. Ochii-i se închideau ușor. Pieptul îi tresărea din ce în ce mai rar. Perigeu simți. Cutremurat, se ridică. O spaimă cumplită-i cuprinse oasele. Mâinile-i fierbinți îi cuprinseră chipul. Căuta să-nțeleagă și răceala trupului ei creștea. Fiori de groază-l străbăteau
PĂMÂNT VIOLAT. In: Editura Destine Literare by Gheorghe Neagu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_410]
-
bucuria facerii, bucuria nașterii, a izvorului condiție a vieții, a frumuseții. Ne-am întors la cojocul nostru și ne-am așezat în liniște, ca într-o biserică în care credincioșii stau smeriți când se oficiază, și priveam firul de apă lunecând subțire și alene la picioarele noastre, ca un prunc care învață să meargă, încet, nesigur, dar fără să se oprească. Natura, ca și dumnezeirea, nu se dezvăluie tuturor. Trebuie să o iubești nesfârșit și să fii veșnic pregătit să o
MANUSCRISUL DIN TREN, JURNALUL VIEŢII MELE, MEMORII 1930-1989. In: Editura Destine Literare by Livia Nemțeanu-Chiriacescu () [Corola-journal/Journalistic/90_a_412]
-
fără nume, îmi erau prietene încă atunci când mă plimbam pe aleea de castani, din spatele Liceului. Erau tot atât de minunate, de strălucitoare pe atunci, la fel ca și acum. Simțeam cum lumina lor mă împresoară, mă pătrunde, de parcă eu însămi iradiam lumină. Lunecam în spațiul aerian, fără nicio greutate. De n-ar fi fost mâna lui care să mă trăgea înainte, aș fi rămas acolo, la infinit. Muzica se schimbă mereu, îmi însuflețea pașii. Auzeam melodii pe care le-am dansat odată, ritmuri
POEM PENTRU O STEA de MADELEINE DAVIDSOHN în ediţia nr. 1917 din 31 martie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381625_a_382954]
-
fumul de pe hoarnă. Și colivia rece în care-mi doarme zborul E plină doar de patimi, de rugi, de mărăcini Iar scârțâitul porții e una cu fiorul Drapat în borangicuri dar sfâșiat de spini. Iar în hățișul vieții de-mi lunecă privirea Ori de se zbate-n hăuri, eu o întorc spre soare, Și stărui în a fi, în a-mi urma menirea: Să fur din curcubeu un petic de culoare, Să îl răsfrâng spre lume, zidindu-l în cuvinte Și-
CLAUSTROFOBIE de EUGENIA MIHU în ediţia nr. 2017 din 09 iulie 2016 [Corola-blog/BlogPost/381646_a_382975]
-
Nicolescu Publicat în: Ediția nr. 2276 din 25 martie 2017 Toate Articolele Autorului Îmi place să ascult cum degetele ploii își picură sunetele alert peste clavecinul de ocazie al pervazului reverberându-le apoi în voalul luminii de un verde crud ce lunecă din ramuri spre pământ pierzându-se în frageda iarbă, topindu-se în ochiurile limpezi de apă pe suprafața cărora câțiva nori căzuți își continuă călătoria lor spre iluzoria Itaca, nedorind ca și mine să înțeleagă c-au ajuns deja de
CLAVECIN de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2276 din 25 martie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383643_a_384972]
-
extremitatea nord estică a sa, m-am oprit să privesc și să ascult armonia locului, zgomotul curgerii apei, jocul păstrăvilor mari cu spinările negre marmorate ce săgetau prin valuri, printre vegetația acvatică și pe sub maluri, zbenguitul a două vidre care lunecau furișat pe lângă mal, puțin mai departe de locul unde mă aflam, aproape de vâltoarea de lângă podul din fața morii, acolo vegetația acvatică fiind mai bogată. Începuse să sufle deodată dinspre vest un vânt rece care se întețea, scuturând și contorsionând ramurile bătrânilor
CÂND VINE TOAMNA LA CURTIS DE VADO de MARIA GIURGIU în ediţia nr. 1962 din 15 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/383633_a_384962]
-
pașii la-ntâmplare ni-i purtăm îndeaproape secondate de setterul vânt de colo-colo alergând și-ncurcându-se adeseori în acele ceasornicului gării - indicând o oră demult trecută - într-un zadarnic efort corector. Și curge ziua calmă-n depărtări cu pescărușii lunecând pe unde sub albele priviri răsărite din trunchiurile scurtate de gât ale urmașilor lui Sancho Panza ce-au năpădit ca gușterii la soare terasele mirosind a hamei să-și exerseze de sub scutul din străbuni moștenit măiestria loviturilor în lupta cu
DIN NĂVOD de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 2350 din 07 iunie 2017 [Corola-blog/BlogPost/383677_a_385006]
-
noaptea și mai șchioapa, toată săptămâna luna n-are apă, au aflat savanții, toți cercetătorii, ca de-acolo, cică, se încarcă norii. Însă de o vreme, cam de-o săptămâna, cineva, hoțește, ia apă din luna, norii se tot plimba, lunecând cu jale, însă fără apă, nici măcar pe poale. Se-opintește vântul, haide, poate-poate, degeaba-i efortul, el n-are nici roate, nu se știe cine, când și prin ce mijloace, s-a ascuns pe lună și face ce-i place
ȘCHIOAPĂ MI-A FOST ZIUA de DORA PASCU în ediţia nr. 1965 din 18 mai 2016 [Corola-blog/BlogPost/380180_a_381509]
-
Potecile parcă-s mai lungi și răbdarea Mă pune-ndelung și cu sârg la-ncercare, Căci vreau să n-ajung prea târziu la ponoare, Pe crestele-albite să prind înserarea. Să fiu pregătită, de-o fi să se-arate Un zeu lunecând din tărâmuri celeste, Să-ntreb unde-o fi Cerul meu, și de este, Îmi dă El răspunsuri la tot și la toate? Cărarea se-ncheie la margini de lume Când bolta-nstelată cuprinde pământul, Iar mie-mi vorbește, în taină
ÎNȚELEPTUL de SILVIA RÎȘNOVEANU în ediţia nr. 2153 din 22 noiembrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/380304_a_381633]
-
16 mai 2016. Simplu visător Cristina Pârvu Sunt doar un simplu visător, Ce gânduri își așterne pe hârtie. Ce dă un sens aparte rimelor, Și inima s-o cânte doar el știe. Adesea scrisul mi-este întrerupt, Penita-mi cade, lunecând din mână. Din suflet versuri calde eu am rupt, Arătând că iubesc limba română. Nu îmi doresc mii de like-uri, Aș vrea doar la inimi să vă ajung. Să rămân în vreo carte zeci de veacuri, Tristețea prin strofe să
MARIA CRISTINA PÂRVU [Corola-blog/BlogPost/378015_a_379344]
-
mea aiurire. Citește mai mult Simplu visătorCristina PârvuSunt doar un simplu visător,Ce gânduri își așterne pe hârtie. Ce da un sens aparte rimelor,Și inima s-o cânte doar el știe.Adesea scrisul mi-este întrerupt,Penita-mi cade, lunecând din mână.Din suflet versuri calde eu am rupt,Arătând că iubesc limba română. Nu îmi doresc mii de like-uri,Aș vrea doar la inimi să vă ajung.Să rămân în vreo carte zeci de veacuri,Tristețea prin strofe să
MARIA CRISTINA PÂRVU [Corola-blog/BlogPost/378015_a_379344]
-
mai responsabili oameni, chiar dacă par la un moment dat precum niște copii. Dar, nu prea le place să-i dezamăgești... De aceia, chiar în platforma electorală nu promit prea multe. Consider că multe promisiuni pot fi o capcană prin care luneci foarte ușor din ochii cetățenilor, apoi nici prea multe nu poți cere cetățenilor odată ce i-ai dezamăgit. Îmi propun numai lucruri realizabile, prin care rând pe rând împlinite îmi conferă încredere mie însămi, și nu invers, ca la orice remarcă
INTERVIU CU DOAMNA PRIMAR A LOCALITĂȚII MIHAIL KOGĂLNICEANU, DOAMNA ANCUŢA BELU! de VALERIAN MIHOC în ediţia nr. 1982 din 04 iunie 2016 [Corola-blog/BlogPost/378164_a_379493]
-
text. Această carte depășește bariera expunerii, este o carte de strigăt tăcut a unei mari dureri. “Mă întreb: Cu-adevărat m-ai iubit, de vreme ce-ai plecat într-atât, c-ai murit? Mă întreb și-apoi tac. Am tăcut. Lunec în bezna deznădejdii, ca un orb, ca un mut.” (5) Eugen Dorcescu, poetul religios cu un profund spirit ortodox, ne dăruiește versul său de reflexivitate mistică dar și uman sentimentală, acum, în momentele cumplitei pierderi a iubirii sale de toată
NIRVANA- EUGEN DORCESCU de CRISTINA ŞTEFAN în ediţia nr. 1547 din 27 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377116_a_378445]
-
poet, sunt doar un pianist Ce cântă melodii pe partituri de dor Iar clapele de suflet atât cât eu exist, Acorduri răspândesc în versuri de amor. * Eu nu mă simt poet, am inima vioară Arcuș îmi este dorul, pe coarde lunecând Și picurând iubire cuvântul înfioară Ca versul meu citindu-l să îl auzi cântând. * Eu nu mă simt poet sunt doar un dor ce plânge O clipă ce-a trecut o noapte fără lună Sau poate o durere ce inima
EU NU MĂ SIMT POET... de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377160_a_378489]
-
darurile cu care creația te-a învelit. redesvelirea doar poate în umbrele mângăierii poftele vrerii să îți adape cu ape sfințite în oglinzi de amnar. deslanțuirile nopții te pot recrea parte cu parte reânventăndu-te spre a fi tot ce simți lunecând. și pentru că ai fost zămislită ca semn al iubirii dată de alchimia existenței în universul profound oricine îți trece pragul simțirii mai întăi să se roage înainte să îți sărute formele -ți vag învelite în apusul de soare tărziu. Sonderborg
UNEI FETIŢE de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1536 din 16 martie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377220_a_378549]
-
O casă albă te-mbie în mister Spre culcușul cald,înmiresmat. Vraja iernii steie în pădure Pășește-n casa cu aromă rară, Te voi încălzi cu ceai fierbinte, Cozonac și vin cu scorțișoară. La sania iubirii pune zurgălăi, Patina să lunece ca un arcuș In desagă să ai calde sărutări Topind și gheața de pe derdeluș. Când zăpada sclipește de ger Și-n sobă ard vreascuri uscate, La tine mă gândesc și te aștept Cu sărutari și doruri nesecate. Referință Bibliografică: Iarnă
IARNĂ de ELENA NEGULESCU în ediţia nr. 1518 din 26 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377242_a_378571]
-
-l întreba pe Praporică: ,,Mâine cine-ți va mai lua locul, domnule Praporică? Azi trec cioclii, te buzunăresc și te duc la morga, te-amestecă cu toți morții și te fac cenușă, praf și pulbere...” O lacrimă, apoi alta, căzură, lunecară pe obrajii lui încinși, după care îl apucă un tremurat, ce era cu el, îl trăsese curentul, privi spre Cișmigiu și își aminti de pădurea lui de acasă, cumpărată proaspăt de la Eliza Câmpineanu, ce bine ar fi fost acolo în
VALIZA CU BANI, FRAGMENT DIN ROMANUL PRIVEGHIUL de ION IONESCU BUCOVU în ediţia nr. 1614 din 02 iunie 2015 [Corola-blog/BlogPost/377199_a_378528]
-
Azi o văd ruptă dintr-o amintire Și-mi dau seama că : timpul s-a așternut tiptil peste toate ...cum se poate ? ...nu se poate ! Toamnă,tu ești cântecul de iubire însuflețit de o flacăra năucitor de vie care va luneca în răstimpuri Așadar, hrăniți-ne voi,văpăi-culori ! Suntem atât de muritori ! » Referință Bibliografica: CÂNTEC DE IUBIRE / Mihaela Mircea : Confluente Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 2119, Anul VI, 19 octombrie 2016. Drepturi de Autor: Copyright © 2016 Mihaela Mircea : Toate Drepturile Rezervate
CANTEC DE IUBIRE de MIHAELA MIRCEA în ediţia nr. 2119 din 19 octombrie 2016 [Corola-blog/BlogPost/382206_a_383535]
-
îi rămăsese alături mergând umăr lângă umăr, numărându-i pașii târșâiți. Călca cu teamă să nu strivească vreo frunză, amintiri rupte din pomul vieții scrise de mâna destinului. Când trecuseră anii? Parcă mai ieri cobora pe-o coajă de copac lunecând peste pârâul de frunze ce șerpuia din buza ogașului până jos lângă ochiul trist de apă, chiuind... Un zâmbet amar își făcu loc în colțul gurii amintindu-și merele Măriucai... Sărea gardul și-și umplea sânul cu ele apoi i
LA RĂSCRUCE DE VIEȚI de GABRIELA MIMI BOROIANU în ediţia nr. 1747 din 13 octombrie 2015 [Corola-blog/BlogPost/382296_a_383625]
-
e în mine, cutreierându-mă, cum umbra nemișcată ce-o arunc pe lac e străbătută de un pește. Pește cu goana scurtă - atât de leneș și de grabnic încheiate zvâcniri, că nu ies niciodată din laturile umbrei mele. O frunză lunecă sfâșietor aproape suspendată pe spiralele în declin, prevestește locul de calcul unde-mi va atinge umbra din apă. Marele Vag, ca o exasperare îmi înmiește simțurile, și prin el eu urmăresc în locul de contact al toamnei cum o veștedă celulă
Neconsimțitoarea nimfă by Ilie Constantin () [Corola-journal/Journalistic/8216_a_9541]
-
e un regret nevinovat sau o tardivă consolare fiindcă făcusem un păcat? Știai că sunt de catifea sau tocmai astăzi ai aflat? Diviziunea celulară în ce direcție-a pornit: spre nașterea mea princiară sau chiar spre minus infinit? Și musca lunecând pe-o nară e pa sau Bineaivenit? Iar voluptatea asta supremă, impresia că te țin în brațe pe un atol, e un orgasm sau doar o simplă inoculare cu formol? Cum am plecat eu de acasă Iarba lungă plânge la
Actualitatea by Constanța Buzea () [Corola-journal/Journalistic/8298_a_9623]
-
Viziunea surparealistă se confundă cu realitatea însăși, sentimentul de înstrăinare este total, angoasa pune stăpânire pe mintea personajului. În propriul imaginar, stomatologul se autoproiectează în mijlocul unui coșmar: " În costum alb și cu ochelarii fumurii, Noimann înaintează pe stradă. Umbra sa lunecă pe lângă case clădite din cărămizi lichide. Pereții se ondulează. Acoperișurile lunecă într-o parte. Trotuarele pleoscăie ca apa. În universul lui interior nu există nimic solid. Masa, patul, scaunele se leagănă pe valuri" (p. 237). Întregul roman al lui Nichita
Delirul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8494_a_9819]
-
total, angoasa pune stăpânire pe mintea personajului. În propriul imaginar, stomatologul se autoproiectează în mijlocul unui coșmar: " În costum alb și cu ochelarii fumurii, Noimann înaintează pe stradă. Umbra sa lunecă pe lângă case clădite din cărămizi lichide. Pereții se ondulează. Acoperișurile lunecă într-o parte. Trotuarele pleoscăie ca apa. În universul lui interior nu există nimic solid. Masa, patul, scaunele se leagănă pe valuri" (p. 237). Întregul roman al lui Nichita Danilov este alcătuit din masa vâscoasă a delirului protagonistului. La prima
Delirul by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/8494_a_9819]
-
altădată, cu apa de băut adusă cu sacaua din susul Dâmboviței, unde era de o divină limpiditate. Cu felinarele de gaz care se aprindeau, romantic, la căderea serii, bucată cu bucată, dintr-o flăcăruie în vârf de par. Cu trăsuri lunecând pe pavelele de granit și mai cu seamă cu săniile străpungând nămeții - încă simt căldura păturii de pe genunchi, ca să nu mai pomenesc de zurgălăi. Dar gustul saniei l-am prins în orășelul copilăriei mele, unde tocmai absolveam cu brio prima
Un om, un destin, un card by Barbu Cioculescu () [Corola-journal/Journalistic/8525_a_9850]
-
știi că-i otrăvită... Poți să rîzi dumneata!... Eu singur am otrăvit-o... Eu, cînd am cumpărat-o - de la un turc am cumpărat-o - am căutat un șarpe din cei negri și, după ce am umplut pușca numai cu iarbă, am lunecat șarpele pe țevie, și-apoi am dat foc!... Tot sîngele năpîrcii a intrat în fier"..." (Alexandru Cazaban, Răsplata unei oboseli) "Otrăvirea" unei puști se numește, în Ardeal, înzestrarea ei cu "brand". (Originea probabilă a cuvîntului, din germ. Brand "ardere, aprindere
Epistolă către Odobescu (X) by Ștefan Cazimir () [Corola-journal/Journalistic/7791_a_9116]