217 matches
-
voi ierta începutul miezul de foc al vieții în mocirla umanului apoi pe mine însămi pentru a-mi fi lăsat sufletul sub tălpile aspre ale trecătorilor umbre asemuindu-mi pașii cu șerpii albi și negri încrustați profund în zidurile tunelului lunecării dinaintea câmpului liberului gând negândit Anne Marie Bejliu, 29 septembrie 2014 Referință Bibliografică: liber gând negândit / Anne Marie Bejliu : Confluențe Literare, ISSN 2359-7593, Ediția nr. 1369, Anul IV, 30 septembrie 2014. Drepturi de Autor: Copyright © 2014 Anne Marie Bejliu : Toate
LIBER GÂND NEGÂNDIT de ANNE MARIE BEJLIU în ediţia nr. 1369 din 30 septembrie 2014 [Corola-blog/BlogPost/374407_a_375736]
-
se gândea că profita unul de altul. Apoi, omul s-a întins și a început să râvnească la viul din viață, ucigând animale și mâncându-le viața, prinzând peștele ce se plimbă liniștit prin apele lui, spre a-i mânca lunecarea cu care el străbătea timpul ce i se acordase în ape. A iesit din peșteri și a gândit să-și facă o casă, un bloc ( și nu orice bloc, unul până la nori, dacă se poate), un drum, o șosea, o
TEORIA SUPRASTRUCTURILOR de ANGHEL ZAMFIR DAN în ediţia nr. 1559 din 08 aprilie 2015 [Corola-blog/BlogPost/374879_a_376208]
-
de zis decât banalități de toată jena și lăsându-se vizibil dominat de soția care-l expedia fără menajamente din discuții, cu câte o vorbă aspră și repezită, avea totuși în privirile sale de un albastru greu de definit, acea lunecare a șarpelui pe apă... Nu - se admonestă ea în minte, pentru toate gândurile care care apăruseră atât de neașteptat - cum să apar acum în plină noapte la ușa ei și să-i ceară...ce să-i ceară? Și cu ce
PAGINILE ARSE de TANIA NICOLESCU în ediţia nr. 762 din 31 ianuarie 2013 [Corola-blog/BlogPost/348910_a_350239]
-
să ridice capul înspre mine, zâmbind. Era una dintre cele mai frumoase/dorite plimbări, în galopul calului, când dealurile mele dragi păreau altfel. De fapt. în galopul calului, toate deveneau ciudate, pline de un mister pe care îl sorbeam în lunecarea vijelioasă printre ele. Chiuiam amândoi de ridicam păsările în căutare de hrană, care zburau grăbite din calea noii vijelii. Veneau și câinii, unii, nu toți, după noi. Dealurile abrupte le coboram de-a curmezișul, dar unii cățelandri se dădeau de-
LUNA ŞI MAGUL de DOR DANAELA în ediţia nr. 416 din 20 februarie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346785_a_348114]
-
să mergem la Ermitage, iubitule! Voiam să-mi arăți bogăția lumii. Cuvintele însă au ajuns înaintea noastră. Știam că ești un vrăjitor prin naștere! Mi-ai dăruit dintr-un singur hocus-pocus mirajul nopților albe. Patinez și nu mă satur de lunecarea spre tine. Aurora sufletelor noastre mă amețește și simt aici, în plină noapte, ermitageul din ele. Iubirea verii Prin pădure, Timpul pare să fi încetinit, Să nu tulbure îndrăgostiții. Copacii se privesc liniștiți în ochi, Mirându-se fiecare de verdeața
VERS ALB II de IOANA VOICILĂ DOBRE în ediţia nr. 666 din 27 octombrie 2012 [Corola-blog/BlogPost/346535_a_347864]
-
oricare altă femeie. - Ce pot să-ți răspund decât că simt nevoia de a te lăsa acum să-ți cobori blândețea dorinței tale peste tumultul ce-mi mistuie adâncurile sufletului meu flămând după iubire. Fii luceafărul dimineții ce-mi veghează lunecarea, gândul, simțirea și așează asupra mea liniștea unui vis împlinit. Acela de a trăi nemurirea în brațele celui care m-a răscolit precum răscolește aici la mare furtuna adâncurile tenebroase, urcându-le apoi deasupra pe vârfurile talazurilor purtate în larg
ROMAN PREMIAT DE L.S.R. ÎN 2012 de STAN VIRGIL în ediţia nr. 2334 din 22 mai 2017 [Corola-blog/BlogPost/376786_a_378115]
-
spun că apa trece Și zic că pietrele rămân”. Dar lucrul altfel se petrece, Pe globul de pământ bătrân! Că apa, cât ar fi de mare, Când curge-n jos, ea curge stând(ca masă compactă) Iar sub tăcuta-i lunecare, Și pietrele rămân, curgând! Morala, știi ce vrea să zică? Tu înțelegi ce vreau să spun? Că numai DUMNEZEU e veșnic, Și Toate, LUI i se supun!. . . = P S. = Toate LUI i se supun, ca și destinul nostru. Ce poate
TOATE LUI, I SE SUPUN ! de IONEL DAVIDIUC în ediţia nr. 1494 din 02 februarie 2015 [Corola-blog/BlogPost/376176_a_377505]
-
spun că apa trece Și zic că pietrele rămân”. Dar lucrul altfel se petrece, Pe globul de pământ bătrân! Că apa, cât ar fi de mare, Când curge-n jos, ea curge stând(ca masă compactă) Iar sub tăcuta-i lunecare, Și pietrele rămân, curgând! Morala, știi ce vrea să zică? Tu înțelegi ce vreau să spun? Că numai DUMNEZEU e veșnic, Și Toate, LUI i se supun!. . . = P S. = Toate LUI i se supun, ca și destinul nostru. Ce poate
IONEL DAVIDIUC [Corola-blog/BlogPost/377604_a_378933]
-
Bătrânii spun că apa treceși zic că pietrele rămân”. Dar lucrul altfel se petrece,Pe globul de pământ bătrân!Că apa, cât ar fi de mare,Când curge-n jos, ea curge stând(ca masă compactă)Iar sub tăcuta-i lunecare,Și pietrele rămân, curgând!Morala, știi ce vrea să zică?Tu înțelegi ce vreau să spun? Că numai DUMNEZEU e veșnic,Și Toate, LUI i se supun!. . .= P S. = Toate LUI i se supun, ca și destinul nostru. Ce poate
IONEL DAVIDIUC [Corola-blog/BlogPost/377604_a_378933]
-
întreg... Și cu nu-ul se-ntîmplă la fel... este pîndit de un oarecare da... Octav: Bine, și-atunci? Groparul: Și-atunci, prietene, lasă întrebările să alunece între două răspunsuri... măcar! Octav: Nu, Socrate, asta-i o șmecherie soioasă și atât. Lunecarea asta "necesară" aruncă în aer toate certitudinile! Groparul: Dar sînt certitudini...? (dinspre gard vine un preot, însoțit, firește, de dascăl) Perotul: Pace vouă! Groparul: Binecuvîntează părinte. Preotul: Da tu tot în cort stai?! (groparul nu răspunde) Ce să-i faci
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
iritarea lui față de aproape toate valorile românești. Dorul, de pildă, o valoare lirică fundamentală la Eminescu și definită filosofic la Blaga, îi pare lui C. o abandonare dezastruoasă a sufletului: „Dorul exprimă un raport negativ cu lumea, el este o lunecare leneșă și orizontală sau o ondulație minoră pe suprafața mobilă a vieții. Eroismul este ascensiunea spiralei, sinuozitățile în înălțimi. Prin dor nu exprimăm mai mult decât nesiguranța în fluctuațiile clipelor și o chemare spre vag. De ce ne e dor? Întrebați
CIORAN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286266_a_287595]
-
revărsat asupra noastră, ne-a învăluit. Ferestrele cabinelor, luminate mai discret, parcă s-au înclinat, lăsându-ne să pătrundem în intimitatea lor... Fluxul iscat de trecerea pachebotului a fost atât de puternic, încât pluta noastră a descris un semicerc, o lunecare rapidă, care ne-a amețit. Vasul, cu lumina și cu muzica lui, a părut să ne ocolească... În clipa aceea, ea m-a strâns de mână și s-a cuibărit lângă mine. Densitatea caldă a trupului ei putea parcă să
[Corola-publishinghouse/Science/2364_a_3689]
-
a esprima liniștea și claritatea unei naturi ideale. E greșala naturală a tuturor începătorilor de-a lăsa să-și urmeze vorbele repede una după alta și de-a se prea grăbi, e un defect care întîi are adesea de urmare lunecarea peste silabele finale scurte și anume peste silabele flexiunii, prin urmare o ștergere a referințelor gramaticale din propusăciunea, dar după aceea prin împingerea cuvintelor, care se face în urma unui fel de putere naturală, se mai produce și o dispozițiune chinuitoare
Opere 14 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295592_a_296921]
-
îi dedică pagini omagiale lui Lovinescu, „cel mai tânăr critic”, dăruit cu „harul de a se mula pe noul tipar al fiecărei generații”, fiind astfel „cel mai puțin vetust”. B. Brezianu recenzează Paradisul suspinelor de Ion Vinea, a cărui temă, „lunecarea prin vis”, ar fi „doar carcasa căreia-i dă un vestmânt fără seamăn”. Articolul lui Octav Șuluțiu despre actul lecturii este mai puțin concludent decât al lui Noica; lectura este văzută ca un act rațional, conștient, iar criticul, „pescuitorul de
FAPTA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286953_a_288282]
-
ale prozodiei clasice, comunicând însă efuziuni romantice, bine temperate prin intelectualizare. Rețin atenția în special gingașe cadențe de timbru blagian postbelic: „Prăpăstii moi cu umbre calde / ivesc măceluri printre raze; Zvon aprig, necurmat, în tâmple, / dăruitor de vechi extaze, / aduce lunecarea frântă”. Asemenea lui Lucian Blaga, Adrian Maniu, Ion Pillat, V. Voiculescu, autorul Poemelor depărtării (1977) valorifică, mai ales în ciclul Jienești, elemente de folclor ezoteric, compune descântece, evocă vârcolaci și pe „muma ploii”, dă „în bobi”. Contraponderea o susțin orațiile
TRANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290238_a_291567]
-
în penultima clasă de liceu când, în 1920, i se tipărea o cărticică de schițe și nuvele, Din taina sufletului. Ca autor de proză, M. se comportă contradictoriu. Ademenit, la început, de zonele stranii, de fantasmele spăimoase ale subconștientului, cu lunecări în macabru, cultivă, pe de altă parte, în izvodirile lui sămănătoriste, îndatorate mult lui Mihail Sadoveanu, o viziune de un realism crud, cu excese naturaliste. Sentimental, vag disimulat, și într-o atare ipostază M. își învăluie „tabletele” într-o pânză
MILCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288137_a_289466]
-
în 17 aprilie 1938, în urma aplicării Legii presei; reapare în 1940 cu subtitlul „Ziar de viață și luptă legionară”. În acord cu programul urmărit, se precizează: „Rolul gazetei noastre va fi [...] de a reaminti în fiecare clipă toate deficiențele, toate lunecările și toate retragerile pe care le înfățișează românimea în propria ei țară”, de a combate „fără cruțare” „tot ce stă în calea acestui țel, tot ce slăbește statul românesc și românismul”. Rubrici: „Cultură-oameni-fapte”, „Viața politică”, „Ultima oră”, „Ecouri polemice”, „Cuiburi
BUNA VESTIRE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285949_a_287278]
-
de spumă și d-azur / C-un cer ce-atâtea stele îl fac și mai obscur!” Meditația, volneyană, aduce în prim-plan moartea, stăpână impasibilă a marii treceri, dar tristeții îi răspunde, prin contrast, eternitatea exultantă a vieții. Sugestia de lunecare nesfârșită și de triumf al soarelui, transmisă în tablourile marine, capătă, în Conrad, o putere simbolică, de întruchipare a divinității („Oglindă minunată în care albastrul cer / Cu tot ce-i nuanță în splendidul eter, / Azur, lumină, purpur și cete-ntunecate
BOLINTINEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285807_a_287136]
-
pildă, rămas probabil în manuscris. Lecturat de mine, în urmă cu mai bine de un deceniu, textul acelei ample narațiuni relevă în autorul ei un observator atent al cadrului social transfigurat, adică omul care știa să accepte, cu detașarea înțeleptului, lunecarea iritantă a mizerabilului în sublim. Cât privește ediția de acum, a cărții intitulată, duios, Sorin și Sorina (prenumele minunaților săi copii) - este o culegere de schițe și povestiri, al căror univers exaltă actul pur al vieții. Destinată copiilor, cartea cu
Sorin şi Sorina : Povestiri by Alexandru Poamă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/372_a_1293]
-
să mergem la Ermitage, iubitule! Voiam să-mi arăți bogăția lumii. Gândurile însă au ajuns înaintea noastră. Știam că ești un vrăjitor prin naștere! Mi-ai dăruit dintr-un singur hocus-pocus mirajul nopților albe. Schiez și nu mă satur de lunecarea spre tine. Aurora sufletelor noastre mă amețește și simt aici, în plină noapte, ermitajul din ele. Dragoste de viață Iubesc ploaia, vântul sălbatic, zăpada, cernând singuratic. Și totuși insist și totuși risc, să privesc soarele în adâncul luminii. Razele lui
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
plecări. Apoi a început îmbarcarea. Clasa întâi, întâi. M-am ridicat și am intrat în tunel. Am pătruns tot mai adânc în noaptea ca un tunel - pentru a coborî prin noapte, în timp ce noaptea venea din sensul opus, învăluind pământul cu lunecarea ei nestăvilită. Am băut șampanie, așezat pe tronul mare și roșu, de unul singur în cabina din față, despărțit salutar de tușea, sforăitul, icnetele, plânsul și viscerele și ovarele clasei Business, a doua cu îmbunătățiri și a doua. Cum îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-o în ultima vizită de seară, înaintea plecării acasă. Eu aduc pe pânze lumea viselor. Când pun culorile, ele încep să cânte. Un tablou trebuie să atragă spectatorul, dar să-și păstreze misterul. Culoarea, muzica și poezia se împletesc în lunecarea suprafețelor, în jocurile licăririlor. Trebuie să privești ca să auzi. — Pui atâta lumină în tot ce pictezi... — Albastrul este dominant în tablourile mele. Ames tec culorile cu cerul, abstractizez, am impresia că pătrund prin albastru în alte lumi. Apoi, nu te
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_974]
-
-o în ultima vizită de seară, înaintea plecării acasă. Eu aduc pe pânze lumea viselor. Când pun culorile, ele încep să cânte. Un tablou trebuie să atragă spectatorul, dar să-și păstreze misterul. Culoarea, muzica și poezia se împletesc în lunecarea suprafețelor, în jocurile licăririlor. Trebuie să privești ca să auzi. — Pui atâta lumină în tot ce pictezi... — Albastrul este dominant în tablourile mele. Ames tec culorile cu cerul, abstractizez, am impresia că pătrund prin albastru în alte lumi. Apoi, nu te
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
când lunecă întinsă luna Iar din suspin a mai rămas o rază în mersul ei rotund și-a puscununa Sub norul care încă mai visează Ca o umbră sub pleoapele-i lăsate Mai trece gândul care nu sestinge Ușor în lunecarea lui străbate Lacu n care cerul se răsfrânge Prin patul nopții stele se perindă Cu ochi cuprinși de vise ca o ceață Le poartă cerul în vasta sa oglindă Mergând pe drumul către dimineață Să fie acesta somnul cel din
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Bucureshtioara. Da, uite că mi-am amintit și numele orașului: Bucureshti. Pe limba lor, un fel de enjoy. Eram înconjurată numai de sălcii cu mantile voluptuoase de zăpadă... Și, printre ele, doar o licărire fantomală, o cărare a nebuniei, o lunecare desfătătoare... Am pornit pe acea cărare... Și lautarul Licu încet, pe urmele mele... Scotea doar un fior nesfârșit din toate corzile acelui instrument păgân, sălbatic, răscolitor care-i stătea agățat, ca o femeie nebună, de gâtul lui. Ah, teribil intrument
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]