1,120 matches
-
am văzut umflăturile de pe obraz și gât, gura învinețită care-i deforma zâmbetul nervos. Desfigurările acestea subliniau elementele adevăratei sale frumuseți. Când am ajuns acasă, Vaughan încă dormea. Eu și Catherine am stat în întuneric lângă mașina imaculată, capota ei lustruită părând un scut negru. Am prins-o de braț pentru a o susține, luându-i poșeta din mână. Când am pornit spre intrarea casei peste pietrișul sfărâmat, Vaughan se ridică anevoie de pe bancheta din spate. Fără să se uite în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
cu mâinile așezate într-o poziție familiară pe mânerele fotoliului, am scrutat câmpia metalizată de jos în căutarea vreunei urme a lui Vaughan. Traficul se mișca încet de-a lungul benzilor aglomerate, acoperișurile vehiculelor formând o carapace neîntreruptă de celuloză lustruită. Efectele întârziate ale L.S.D.-ului mă lăsaseră într-o stare de calm aproape supărător. Mă simțeam detașat de propriul corp, ca și când musculatura mi-ar fi fost suspendată la câțiva milimetri de armătura oaselor, cele două îmbinându-se doar la nivelul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2028_a_3353]
-
ușuie găinile din propriul ei birou. Se întreba câte absolvente de primă mână ale Colegiului de Secretariat din Botswana trebuie să facă așa ceva. În oraș erau birouri - clădiri mari, cu ferestre largi și aer condiționat, unde secretarele stau în spatele birourilor lustruite și cu mânere de crom. Văzuse asemenea birouri când fusese în practică în anii de studenție. Le văzuse stând acolo, zâmbitoare, cu cercei scumpi în urechi, așteptând să vină și să le ceară de neveste vreun bărbat cu salariu mare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
Francistown. Apoi intră în Bulawayo, un oraș cu străzi largi, străjuite de palisandri și verande umbroase. Avea unde să stea aici, casa unei prietene care venea uneori în vizită la Gaborone, unde o aștepta o cameră confortabilă, cu podeaua roșie lustruită și răcoroasă și acoperișul de stuf care făcea aerul dinăuntru la fel de tăcut și reavăn ca atmosfera dintr-o peșteră. — Mă bucur să te văd, o întâmpină prietena ei. Dar ce vânt te aduce? — Caut pe cineva, îi răspunse Mma Ramotswe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
o comoară pe care i-ar fi putut-o fura, și Îl cercetă, Încercînd să-și Învingă repulsia, pe bărbatul care se așezase În fața lui și care contempla absent marea ce se Întindea, negrăit de liniștită, plumburie, ca o oglindă lustruită, lipsită de cea mai mică pată, pînă cînd se pierdea din vedere, În larg. - Nici nu mi-ar fi servit la ceva să știu să citesc, comentă Oberlus după o bună bucată de vreme. La nimic... Chiar dacă asta m-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
să-și azvîrle din nou ancora În apele „lui”, și putea auzi extrem de limpede vocea de stentor a bătrînului căpitan strigîndu-și ordinele, precum și dangătul clopotului la pupa și răsunetul pașilor făcuți de picioarele desculțe ale celor care alergau pe puntea lustruită. María Alejandra! - Barcă la apă! Curînd aveau să debarce, să calce pe nisipul de pe plajă, pîngărindu-l, să-și Înalțe tabăra pe mal și să-l caute, din dorința de a-l tîlhări și a-l lovi Încă o dată, pentru că ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
Evie trăgeam câte-un pui de somn în oricare din cele o duzină de dormitoare perfecte. Ne îndesam vată între degetele de la picioare și, pe fotolii tapițate cu creton, ne făceam unghiile. Apoi, la o masă de cină lungă și lustruită, ne studiam manualele de modeling Taylor Robberts. — Aicea-i exact ca reproducerile alea false ale habitatelor naturale pe care le construiesc la zoo, zicea Evie. Știi, calotele alea polare de ciment și pădurile alea tropicale făcute din copaci de țevi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
la solduri, ăla cu fustița dreaptă și marele dracu’ știe și subțirea și îngusta nici că-mi poate păsa mai puțin. Are-n picioare niște pantofi făcuți din pielea cine știe cărui animal. Accesorizată, inclusiv cu bijuterii, știți, pietre scoase din pământ, lustruite și tăiate să reflecte lumina, montate-n aliaje de aur și cupru, greutate atomică, topite și bătute cu ciocanele, totul cerând o muncă așa intensă. Totul, adică Brandy Alexander. Ellis poartă un costum la două rânduri sau ce naiba o mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
pămînt! Locul nu se prea potrivea cu această imagine. Era totuși o lăptărie ca oricare alta, șase mese, proprietarul burtos, cu mustață, alunga alene cu o bucată de pînză, poate un șorț, cîteva muște care își făceau promenada pe lemnul lustruit al tejghelei. Bîlbîie era singurul client. Făcu cîțiva pași neauziți, tuși, apucă speteaza scaunului destul de hotărît și asta îl făcu pe Bîlbîie să se oprească din lucrarea lui și să-l privească chiondorîș, pe sub sprîncene. Avea și de ce, lăptăria era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
păstor, În primul său vis sau poate În prima sa trezie, că trecerea fusese lărgită, sau cel puțin așa i se părea lui acum, Încât putea vedea de după umerii purtătorilor săi că stânca grotei fusese netezită, caninii fățuiți la vârfuri, lustruiți, strălucitori, de un alb cristalin ca sarea, pe alocuri cu grunji ruginii. Oare și ăsta fusese tot vis? Ologii care Începură să se miște printre picioarele lor, să fojgăiască precum viermii, le sărutau picioarele și mâinile, Înainte să apuce vânjoșii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
era încartiruit într-o țară de-aia unde-i plin de cămile și unde se găsește în comerț un soi de deschizător de scrisori fițos. Fiecare chestie dintr-asta de fițe e doar o tijă subțire de aramă sau argint lustruit, lungă cam de-o palmă, având într-un capăt fie o bilă mare de metal, fie genul ăla de mâner sculptat pe care-l mai vezi la săbii. Fratele ăsta din marină zice că arabii și-o scoală și apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
provoca ceva despre care se vorbește doar în șoaptă. Pe care, chicotind, oamenii o numesc „o treabă la labă”. Liftul se deschide înspre un coridor lung care duce la un singur rând de uși duble. Pereții sunt din piatră albă, lustruită. Podeaua e de piatră. Ușile duble sunt din sticlă mată și se deschid într-o încăpere în care un bărbat stă la un birou alb. Bărbatul și Lentil se pupă pe obraz. Bărbatul de la birou te privește, dar vorbește doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
și boala și victoriile și abuzurile - astea-s doar apa și nisipul care ne erodează. Care ne macină. Care ne lustruiesc bine de tot până când strălucim. Așa vorbea domnul Whittier. Neted ca sticla, așa e domnul Whittier. Întărit de suferință. Lustruit și strălucitor. De-asta iubim conflictele, spunea. De-asta iubim ura. Ca să oprim un război, îi declarăm război. Trebuie să eradicăm sărăcia. Să luptăm împotriva foametei. Pornim campanii și provocăm și înfrângem și distrugem. Ca oameni, prima noastră poruncă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1877_a_3202]
-
de viață sunt extrem de importanți În formația cuiva, cu accentul pe extrem! Sper că n-ai trăit aici patru ani nefericiți. Eu, da. Dar asta-i altă poveste. Când Își aplecase capul, pantofii lui Îi atrăseseră atenția. Erau fini și lustruiți, iar ea și a dat seama că nu mai văzuse niciodată o pereche de pantofi scumpi. și i-a imaginat Într-o mare vitrină de pe un mare bulevard din Paris, În așteptarea picioarelor delicate care aveau să-i Încalțe. — Gata
Map of the Invisible World by Tash AW () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1382_a_2891]
-
utilizate în alcătuirea compozițiilor: CERUL er de cristal; er ca o petală de nu-mă-uita; er limpede ca apa pură; 16 er azuriu ca o imensitate albastră; erul, palatul lui Dumnezeu; erul străveziu ca acuarela albastră împrăștiată; er roșiatic ca arama lustruită și șlefuită; erul în mii de nuanțe de albastru; er de sticlă, candelabru cu lumini de diamant, tărie lbastră, văzduh căptușit cu nori. întocmită de eleva Alina-Georgiana Dumitriu, clasa a V-a C 17 În ceea ce privește imaginația, ea este o calitate
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
lectură ușoară, dar plină de satisfacții intelectuale. Adolescenta strabică se pregătea să coboare și Încă nu știa ce culoare aveau ochii vânătorului de munte care dormea cu bascul căzut pe nas, cu brațele vânjoase Încucișate pe piept. Bocancii grei, bine lustruiți, păreau Înfipți În mijlocul podelei ca niște pietre de hotar. Domnul În vârstă Îi privea cu dragoste, În timp ce un gând pios se Îndrepta spre generalul Mociulski. Pe neașteptate, trenul pierdu din viteză și, după câteva minute, opri În câmp. Semnal sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
obiecte, boluri și urne străvechi, monede de aur, bijuterii și unelte. În dulapurile mai înalte se aflau statui de marmură pe jumătate distruse, fiecare cu propria listă de răni; fețe lipsă, brațe sau picioare lipsă, înlocuite cu tije de oțel lustruit. Unele figuri erau atât de distruse, că deveniseră de neidentificat. Mai multe aveau doar o suprafață netedă, poate rotunjimea unui umăr sau curbura unui stomac, cioplită și șlefuită și ambiguă pe piatră aspră, neregulată. De unde stăteam, mă uitam țintă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
așa că m-am apucat din nou de mijlocul ei, la timp pentru aterizarea amortizată de suspensii. Nu foarte departe în urma noastră... o explozie. — Pot să vă ajut? Bărbatul de la tejgheaua magazinului de electrice purta costum cenușiu, pantofi negri, foarte bine lustruiți și-o cravată portocaliu-deschis. Părea un loc scump. Jeanșii mei erau uzi și întăriți de noroi. Pete lungi, maronii mi se întindeau pe brațe și pe față și pe cămașa udă leoarcă. Bocancii îmi erau plini de apă și lipăiau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
mă întorc. Nu fiți triste!" Balamucul valuri până și-n conserva de pește. Șotronul fetiței peste șotronul paznicului, peste șotronul Geniei. Doamne, cum poți îndura o așa suprapunere de zăpezi! Ieri ai nins alb, pășeam ca o sanie cu tălpile lustruite. Credeam că acea spumă de înger mă va acoperi până la inimă, până la tâmplă, credeam că într-o dimineață mă voi trezi cel puțin om de zăpadă într-un bloc de desen, dar nu a fost așa. Ai îngăduit, Dumnezeule, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
dar era și Înalt, și gras, făcînd podeaua să scîrțîie cînd mergea cu un picior de lemn și cu altul viu. Cred că mai mult de la piciorul de lemn decît de la cel viu scîrțîiau scîndurile și de la cioca zdravănă, bine lustruită, foarte curbată la vîrf, de care se ținea pășind. Mă temeam de fiecare dată pentru el cînd cobora cu lemnul piciorului În beci. Scara scîrțîia mai pu ter nic, de fapt mai mult plîngea, și credeam că plînge Întunericul dinăuntru
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de dimineață... Primul care se desprinse fu copilul. Se îndreptă spre masă, luă scândura și trase ușor de ea, s-o potrivească. Am văzut cum scândura aceea s-a lungit, s-a lipit de celelalte două și masa era gata, lustruită și parcă făcută dintr-o singură bucată. Nu știu dacă era de-adevărat poate am visat, nu știu cum a făcut, dar masa era acolo, gata. Vecinul sosise. Bărbatul i-a dat masa. Când a vrut să-i plătească, bărbatul a spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
a ieșit. După câteva clipe, s a Întors cu două coșuri din nuiele frumos Împletite, acoperite cu câte un prosop Înflorat. Ca un prestidigitator, a ridicat câte un colț de prosop și a scos câte o pungă din piele frumos lustruită și moale ca bumbacul. A luat galbenul și unul din lănțuguri și le-a pus Într-una din pungi. Celelalte două lănțișoare le-a introdus În cealaltă pungă. În fiecare coș se mai afla câte o sticlă cu dop ceruit
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
viața omului... De unele omul se poate lipsi... Da' cântecul..., cântecul, nepoate, cântecu-i nelipsit de la viața omului!... Da, nepoate, cântecul, e-hei!... oftă deadul Vasile și, luând de pe un perete o găidulcă arătoasă, cu gâtul zvelt și cu lemnul bine lustruit, el îi încercă într-o doară coardele cu arcușul. Găidulca scoase niște suspine lungi. Culae se dădu cu scăunelul mai aproape de moșneag, așteptând răbdător ca el să sfârșească de potrivit strunele. Ei, nepoate, cu ce cântec vrei să-ncepem? întrebă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
ușa, trăgând yala și răsucind cheia de două ori în broască. El îi pofti pe toți să se așeze pe o canapea veche, cu arcurile rupte sau direct pe jos, pe un covor gros de lână, așternut peste parchetul bine lustruit. Mișto apartament! Bine v-ați mai aranjat aici, fraților! observă Nelu Ianolide, care nu mai fusese pe acolo, pufăind din țigară și studiind camera în care se aflau, cu niște acuarele fine agățate de pereți și cu fereastra dând undeva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
îi aștepta pe mica scenă. Dintre toți a reținut atenția necunoscutul pântecos, mic de statură, în kaki, cu epoleți încărcați cu patru steluțe argintii, aplicați direct la cămașa de doc, cu două-trei perechi de cătușe agățate, la vedere, de centura lustruită, alături de tocul pistolului, desigur încărcat, pe care îl pipăia cu un gest-reflex pentru impresie și presiune morală deopotrivă asupra auditoriului. Firește că acesta nu putea fi altul decât musafirul groazei, anunțat cu surle și trâmbițe încă din ajun, tovarășul căpitan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1503_a_2801]