143 matches
-
în urma celorlalte, dispărând în întunericul pădurii. Lăsase doar o dâră de sânge pe zăpada netedă, după care porniră țăranii, ca să-i dea de urmă. Dar comandantul batalionului nu mai revăzu vânatul, căci lupul rănit se pierdu pentru totdeauna într-un mărăciniș de nepătruns, după ce lăsase la răspântii, în zăpadă, câte o groapă înroșită, unde se ghemuise ca să-și lingă rănile. „Dormitorul meu era la pușcărie. Astfel hotărâse comandantul batalionului. Plecam de acolo dimineața și mă înapoiam seara, târziu, condus de un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
mediul înconjurător : oameni, animale, dar și stihii (focul, vântul etc.). Doar vegetația (cea sterilă, bine- înțeles) crește nemăsurat, cotropind și izolând toată cetatea (imago mundi). „De jur- împrejurul palatului începu să crească un tufăriș de mărăcini, ca un gard viu !... Mărăcinișul se înălță tot mai mult și, în cele din urmă, cuprinse toți pereții... de nu mai puteai vedea palatul defel.” Este aceeași imagine alegorică, cu aceeași semni- ficație : regresiunea (micro-)Cosmosului în Haos. Haosul își reven- dică drepturile și primatul
Ordine şi Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/848_a_1763]
-
-n chip de nap. DIOPTRIE Înalt în orga prismei cântăresc Un saturat de semn, poros infoliu. Ca fruntea vinului cotoarele roșesc, Dar soarele pe muchii curs - de doliu. Aproape. Ochii împietresc cruciș Din fila vibrătoare ca o tobă, Coroana literei, mărăciniș, Jos în lumină tunsă, grea, de sobă. Odaie, îndoire-n slabul vis! - Deretecată trece, de-o mătușe - Gunoiul tras în conuri, lagăr scris, Adeverire zilei - prin cenușe. DESEN PENTRU CORT O, veacul legiuise militar În litere ca turnul țuguiate! Urzite
Opere by Ion Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295564_a_296893]
-
trebuia să ne ducem să vedem ce era dincolo de pădure. I-am dat dreptate, hotărîndu-mă pe loc. În definitiv, era timpul să ne lămurim. Am străbătut un câmp pe care creștea numai o iarbă aspră. Mai târziu am dat de mărăcinișuri. Ne feream cât puteam picioarele și mâinile, dar tot ne-am umplut de zgârieturi. Trebuia să fim atenți și la mărăcinișurile târâte pe jos în iarbă și la crengile mai agresive, adevărate bice cu ghimpi, pe care le îndepărtam cu
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
să ne lămurim. Am străbătut un câmp pe care creștea numai o iarbă aspră. Mai târziu am dat de mărăcinișuri. Ne feream cât puteam picioarele și mâinile, dar tot ne-am umplut de zgârieturi. Trebuia să fim atenți și la mărăcinișurile târâte pe jos în iarbă și la crengile mai agresive, adevărate bice cu ghimpi, pe care le îndepărtam cu mâna ca să ne facem loc. Am coborât după aceea într-o vale. Mărăcinii se împuținau. Erau și mai rari și mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
un tip analog acopereau fuselajul și acest lucru îi confirmă previziunile. Acolo era sursa energiei magnetice. Era, deci, înarmat cu obuze sau cu un fascicol suflor magnetic. Aparatul își îndreptă prova spre el. Iarba fumega. Jeturile de flacără galbenă ale mărăcinișului nu făceau decât să se suprapună curcubeului roșu, verde, albastru, oranj al suflorului. Când avionul îl depășea șuierând, Gosseyn îi fotografie deriva cozii. Și iar, în mare viteză, porni spre copacii care se aflau la vreo sută de metri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
nu încetase să alerge un murmur puternic menit să alarmeze aceste ființe îngrozite și să le spună că trebuiau să-și regăsească adevărata lor patrie. Pentru ei toți, adevărata patrie se află dincolo de zidurile acestui oraș sugrumat. Ea era în mărăcinișurile înmiresmate de pe coline, în mare, în ținuturile libere, în tensiunea iubirii. Și la ea, la fericire, voiau ei să revină, întorcând la rest, cu dezgust, spatele. Cât despre sensul pe care putea să-l aibă acest exil și această dorință
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85074_a_85861]
-
pricină atât de Însemnată? — A trebuit să fug din Samarkand. Nu poate continua, glasul i se gâtuie, lacrimile curg. A Îmbătrânit de la ultima lor Întâlnire, pielea Îi e veștejită, barba i-a albit, numai sprâncenele rămân ridicate Într-un fremătător mărăciniș negru. Omar rostește câteva fraze de consolare. Cadiul Își revine, Își aranjează turbanul, apoi spune: — Îți amintești de bărbatul acela poreclit Studentul-cu-Cicatrice? — Cum să-l uit pe cel care mi-a fluturat moartea Înaintea ochilor? — Își aduci aminte că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2219_a_3544]
-
un tip analog acopereau fuselajul și acest lucru îi confirmă previziunile. Acolo era sursa energiei magnetice. Era, deci, înarmat cu obuze sau cu un fascicol suflor magnetic. Aparatul își îndreptă prova spre el. Iarba fumega. Jeturile de flacără galbenă ale mărăcinișului nu făceau decât să se suprapună curcubeului roșu, verde, albastru, oranj al suflorului. Când avionul îl depășea șuierând, Gosseyn îi fotografie deriva cozii. Și iar, în mare viteză, porni spre copacii care se aflau la vreo sută de metri mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
ci el, omul, cuprins de o suferință insuportabilă pentru că, după toți acei ani, aflase până în cele mai mici detalii cum ultimele zile din viața mamei și a fraților săi fuseseră mult mai crude decât își imaginase. Încercă să iasă din mărăcinișul gândurilor, se întrebă ce ar fi făcut Augustus sau Tiberius într-o asemenea situație. I-ar fi acuzat pe vinovați sau ar fi pregătit în timp răzbunarea, fără să dea nimănui de bănuit? — Fă publice toate documentele astea, imediat, insista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
colina imperială primele tentative confuze de cercetare arheologică. Lacus Nemorensis. În 1840, pictorul englez John Turner, care a coborât pe serpentinele drumului până la lac, a pictat cu sensibilitate romantică ruinele marii peșteri, odeion, și sculpturile acoperite aproape în întregime de mărăciniș. Cercetarea misterioaselor ruine a fost îngreuiată și deviată de o legendă căreia un avocat englez (pe numele său James Frazer) i-a dedicat multe pagini, cu pasiunea unui etnolog și mitolog: ea spunea că, în vechime, un sclav fugit putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
izlazului. Bade Petre, unde te-ai dus?... Bade Petreee!... , strigă el, frecându-se la ochi, cu gândul că poate badea Petre o luase pe drumeagul celălalt și că nu putuse să ajungă prea departe. Dar din dosul salcâmilor și al mărăcinișurilor uscate, care se înșiruiau în dreapta podețului, ducând cine știe unde, nu răzbătea nici un zgomot de roți de căruță și nu se vedea nimic care să arate că badea Petre o apucase într-adevăr pe acolo. Buimăcit, Culae mai zăbovi o vreme, cercetând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
de la voi, nici măcar un masaj... Durerea, ca durerea, dar deranjul!... Culmea e că și ăsta, nesimțitul la care, de fapt, scutura el, ca la armăsarul mort, se întremă. Se propti, pe bâjbâite, în cur. Și-i vorbi pîclîit, prin mărăcinișul somnului: 205 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI și nu mai au nici o răsplată, fiindcă până și pomenirea li se uită. Și dragostea lor, și ura lor, și pizma lor, de mult au și pierit, și niciodată nu vor mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
cinci hribi tineri, concluzionând că acela era un loc bun de reținut pentru ca În viitor să revină și să culeagă „di adivărati-lea”. Pe partea dreaptă a drumului, Îngust și colbăit, cobora o alternanță lungă de râpe, gropi și dealuri, mușuroaie, mărăcinișuri și arbori pitici, niște locuri impresionante dar, cu denumirea „satului ” În gând, Va nu a reușit să vadă și partea frumoasă a acelor priveliști de baladă, a considerat locul ca fiind unul sinistru și, amintindu-și de zicala bunicului Ghiorghi
Milenii, anotimpuri şi iubiri (sau Cele şase trepte ale iniţierii) by VAL ANDREESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1708_a_2958]
-
am mai putut răbda de sete și atunci am ieșit să caut apă. Niște trecători m-au zărit, au fugit după mine, aruncând cu pietre să mă lovească și să mă doboare, dar, din fericire, exista acolo, în apropiere, un mărăciniș în care m-am ascuns. L-am auzit totuși pe unul dintre cei care fugiseră după mine zicând celorlalți: Pînă la urmă nu scapă dulăul ăsta. Destinul lui e focul. N-ați văzut ce roșcat era?" ― Ești mai complicat decât
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
lumină a astrelor. Dacă nu de șapte, măcar de două vieți tot beneficiem : una trăită, cealaltă râvnită. Câinele bostănarului se simte ca un eunuc într-un harem. Orice popor este, asemenea unei păduri, un amestec de arbori falnici și de mărăciniș. Finalul luptei face din agresor un arogant, ori un mielușel. Corsetul este singurul în stare să scoată sufletul femeilor. În vârful piramidei ești far, ori sperietoare. Viața poate fi înecată în plăceri, înnegurată în contemplație, ori dinamizată în acțiuni. Viața
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
si a astrelor. Dacă nu de șapte măcar de două vieți tot beneficiem: una trăită, cealaltă râvnită. Câinele bostănarului se simte ca un eunuc într-un harem. Orice popor este asemenea unei păduri, un amestec de arbori falnici și de mărăciniș. Finalul luptei face din agresor un arogant, ori un mielușel. Corsetul este singurul în stare să scoată sufletul femeilor. În vârful piramidei ești ori far, ori sperietoare. Viața poate fi înecată în flăcări, înnegurată în contemplații ori dinamizată în acțiuni
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
scrutează valea pe pe pantele povârnite, pleșuve. - Ah, o urmă!... exclamă surprins pădurarul. O urmă de jder!, recunoscu el cu ușurință. Și a trecut pe-aici de curând! își zise el cu satisfacție, și porni dupa dâră... Urma ducea prin mărăciniș... peste un trunchi de copac doborât, se îndreptă spre râpă și intra într-un desiș. „În desișul de muri, care adăpostește o mulțime de păsări și rozătoare... acolo trebuie să fie!“, gândi Anton. Tufa se mișcă într-un loc... „...Aha
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Îngropați În frunziș uscat. Tot atunci am auzit și apa. Într-adevăr, era volburoasă din cale afară. - Hai, c-am văzut cum să ajungem la apă, i-am spus Runei după ce m-am Întors. Trebuie să ne strecurăm printr-un mărăciniș cocoțat pe o coastă abruptă. Dincolo de coastă, se aude apa cum curge. Am luat-o din loc și am intrat Într-o viroagă Îngustă, care urca aproape drept În sus către mărăciniș. La ieșirea din viroagă, urma o bucată de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
am Întors. Trebuie să ne strecurăm printr-un mărăciniș cocoțat pe o coastă abruptă. Dincolo de coastă, se aude apa cum curge. Am luat-o din loc și am intrat Într-o viroagă Îngustă, care urca aproape drept În sus către mărăciniș. La ieșirea din viroagă, urma o bucată de pământ descoperit, cam de lungimea unui stat de om - era singurul loc În care puteam fi văzuți de urmăritori, Înainte să pătrundem În ascunzișul mărăcinișului des. - Mare noroc mai avem că ți-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
care urca aproape drept În sus către mărăciniș. La ieșirea din viroagă, urma o bucată de pământ descoperit, cam de lungimea unui stat de om - era singurul loc În care puteam fi văzuți de urmăritori, Înainte să pătrundem În ascunzișul mărăcinișului des. - Mare noroc mai avem că ți-ai frânt pășitorul, măi Enkim, oftă Runa, gâfâind, și ne oprirăm În capătul viroagei. Eram lac de sudoare, amândoi. Runa s-a trântit pe pământ ca să-și recapete răsuflarea, iar eu mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
-i văd pe urmăritorii care ne pândeau. Tată, Tată, habar n-aveau că eram În viroaga aia! Vuietul apei se auzea și el tot mai tare, așa că, până la urmă, aveam și noi puțin noroc. - Ușor. M-am strecurat primul În mărăcinișul des și am tras de culcușul lui Enkim, În timp ce Runa, roșie la față, Îl Împingea din toate puterile. Îl Îndesarăm pe Enkim În mărăciniș, după care ne afundarăm și noi printre spinii ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
mai tare, așa că, până la urmă, aveam și noi puțin noroc. - Ușor. M-am strecurat primul În mărăcinișul des și am tras de culcușul lui Enkim, În timp ce Runa, roșie la față, Îl Împingea din toate puterile. Îl Îndesarăm pe Enkim În mărăciniș, după care ne afundarăm și noi printre spinii ascuțiți, fără să ne pese de zgârieturi - eram rupți de țepi, bătuți peste față și peste mâini de crengile uscate, În timp ce colbul stârnit din pământul sfărâmicios ne umplea nările și ochii. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2280_a_3605]
-
le era zadarnică, monștrii nu aveau ochi, capetele lor nu păreau să-i bage în seamă. În spate, huruiala devenise asurzitoare, muntele se nărui, pântecul i se făcu țăndări și măruntaiele se risipiră. Nu trebuiră să dibuiască drumul, căci prin mărăcinișuri nu exista niciun drum. Chisăliță se opri să-și smulgă scaieții agățați de pulpanele prea largi și alergă după ceilalți. — O să se facă la loc, gâfâi. Grămada asta de gunoi... câtă vreme există orașul. Sau te pomenești că mută și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
abia se mai auzeau, norul de praf se întindea ca o ciupercă uriașă deasupra pământului. — Știi, spuse într-un târziu Pârnaie, chestia aia... Merge și c- un copac. — Care chestie ? întrebă Chisăliță, căutând zadarnic o cărare pe câmpia spuzită cu mărăcinișuri. — Aia cu spânzurătoarea. N-ai nevoie, neapărat, de o grindă. Am văzut io odată pe unu’... Ce făcea ? — Atârna de o creangă. Dacă n-ai fi văzut cum i se bălăngăneau tălpile, ai fi zis că stă și așteaptă autobuzul
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]