457 matches
-
Reticulul endoplasmatic (RE) este un organit care se găsește la celulele eucariote. "Endoplasmatic" înseamna "în interiorul citoplasmei", iar "reticul" înseamna "pânză/rețea mică". RE modifică proteine, produce macromolecule și distribuie substanțele în celulă. În esență, reticulul endoplasmatic este sistemul elaborat de transport al celulei eucariote. Reticulul endoplasmatic este structurat ca un sistem tridimensional de canalicule, vezicule și cisterne ramificate și anastomozate. El face legătura între membrana plasmatică și
Reticul endoplasmatic () [Corola-website/Science/302324_a_303653]
-
filosofiei biologiei după ce, datorită lui Darwin, s-a crezut că se poate renunța la aceasta. Cu toate acestea, explicațiile de tip teleologic (privind scopul sau funcția) au rămas, și după Darwin, foarte folositoare în cercetarea biologică- de la configurarea structural a macromoleculelor până la studiul mecanismului de cooperare din cadrul sistemelor sociale. Prin clarificarea și restrângerea folosirii termenului pentru a descrie și explica sisteme controlate de programe genetice, întrebările teleologice pot fi investigate păstrându-se linia de cercetare a naturii fizice a proceselor organice
Filozofia biologiei () [Corola-website/Science/314240_a_315569]
-
Cromatina este formată din mai multe macromolecule prezente în celulă, anume ADN, proteine și ARN. În timpul diviziunii celulare, cromatina se colorează mult mai intens și este mai evidentă deoarece se condensează formând cromozomii. Cromatina are o mare afinitate pentru coloranții bazici, fiind bazofilă. Când celula nu se
Cromatină () [Corola-website/Science/335191_a_336520]
-
apei la etena se obține etanol. Adiția apei la alchenele asimetrice se face conform regulii lui Markovnikov. ex: propena+apă→2-propanol(alcool izopropilic) Procesul în care mai multe molecule ale unui compus, monomer(mer), se leaga între ele, formând o macromolecula(polimer), este numit polimerizare(gr. poly=numeros, meros=parte). n - gradul de polimerizare(numărul de molecule de monomer care formează polimerul) nA → -(A)- Gradul de polimerizare n și masa molara M care caracterizează un polimer sunt valori medii. Polimerizarea alchenelor
Alchenă () [Corola-website/Science/302655_a_303984]
-
disponibilitățile energetice de restaurare a echilibrului scad ceea ce duce în cele din urmă la moarte. Biochimistul Björkstén a expus o teorie despre „"inertizarea"” reactivității macromoleculare, prin apariția progresivă a unor legături încrucișate () care micșorează foarte mult reactivitatea chimică a diverse macromolecule (exemplu nucleoprotidele) sau alte edificii macromoleculare importante biologic (exemplu proteina colagen). Fenomenele oxidative și cele reducătoare au fost și ele "incriminate" că fiind cauza îmbătrânirii. Henri Laborit a prezentat o teorie în acest sens conform căreia în raportul dintre cele
Îmbătrânire () [Corola-website/Science/323513_a_324842]
-
și 2500 - 3000. Celuloza este formată din molecule de glucoză unite în poziția 1-4. Este o substanță organică, un polimer sau mai specific o polizaharidă care este formată din peste 3 000 de molecule de glucoză. Un polimer este o macromoleculă formată din molecule mai mici care se repetă (glucoza în acest caz). Acest lucru explică faptul că structura celulozei este formată din molecule de glucoză sau C6H12O6. Glucoza este o substanță care are rol foarte important în respirația celulară și
Celuloză () [Corola-website/Science/307123_a_308452]
-
Nu are gustul dulce caracteristic zaharidelor. Prin hidroliză enzimatică celuloza formează celobioza (dizaharida) care, hidrolizată enzimatic, conduce la glucoză. Organismul uman nu are enzimele necesare hidrolizării celulozei. De aceea celuloza nu este o substanță nutritivă pentru om. Structura filiformă a macromoleculelor de celuloză a permis orientarea lor paralelă și realizarea unui număr mare de legături de hidrogen între grupările hidroxil din macromoleculele învecinate. În felul acesta macromoleculele de celuloză sunt foarte strâns împachetate iar firul de celuloză este rezistent. Celuloza este
Celuloză () [Corola-website/Science/307123_a_308452]
-
nu are enzimele necesare hidrolizării celulozei. De aceea celuloza nu este o substanță nutritivă pentru om. Structura filiformă a macromoleculelor de celuloză a permis orientarea lor paralelă și realizarea unui număr mare de legături de hidrogen între grupările hidroxil din macromoleculele învecinate. În felul acesta macromoleculele de celuloză sunt foarte strâns împachetate iar firul de celuloză este rezistent. Celuloza este hidroscopică, reține apa prin legături de hidrogen și de aceea se recomandă purtarea lenjeriei de corp confecționată din bumbac. Deoarece conține
Celuloză () [Corola-website/Science/307123_a_308452]
-
celulozei. De aceea celuloza nu este o substanță nutritivă pentru om. Structura filiformă a macromoleculelor de celuloză a permis orientarea lor paralelă și realizarea unui număr mare de legături de hidrogen între grupările hidroxil din macromoleculele învecinate. În felul acesta macromoleculele de celuloză sunt foarte strâns împachetate iar firul de celuloză este rezistent. Celuloza este hidroscopică, reține apa prin legături de hidrogen și de aceea se recomandă purtarea lenjeriei de corp confecționată din bumbac. Deoarece conține un număr mare de grupări
Celuloză () [Corola-website/Science/307123_a_308452]
-
de corp confecționată din bumbac. Deoarece conține un număr mare de grupări de hidroxil, reacționează cu acizi și formează esteri sau cu alcool și formează eteri. Din modul în care celuloza reacționează cu diferiți reactivi s-a dedus că în macromolecula ca fiecare rest de glucoză prezintă trei grupări hidroxil capabilă să reacționeze chimic. Grupările hidroxil din celuloză au reactivitate normală și participă la reacțiile specifice lor: formarea de eteri, de esteri, de alcooli. După numărul grupărilor hidroxil dintr-un rest
Celuloză () [Corola-website/Science/307123_a_308452]
-
Acidul nucleic este o macromoleculă complexă, ce conține informația genetică din celula dată. Acesta este alcătuit din mii de nucleotide. Termenul de acid nucleic a fost propus pentru prima dată de Richard Altmann, pentru a desemna substanțele complexe pe care acesta le observase în nucleu
Acid nucleic () [Corola-website/Science/304526_a_305855]
-
1990-1992 ales pe listele partidului FSN de la data de 18 iunie 1990 până la data de 13 februarie 1992, când a demisionat. Studii liceale: Liceul “Ioan Slavici”( fostul și actualul Liceu “Moise Nicoară” ) din Arad, 1957; Facultatea de fizică, Secția: Fizică macromoleculelor. Titlul lucrării de diplomă: Proprietățile fotoelastice ale polimerilor; Conducătorul lucrării de diplomă: Lector dr. Lidia Titratu; Specializări/Stagii de documentare: 1. Informatică 2. Fizică / biofizica 3. Alte domenii 1. Fizică și biofizica 2. Informatică și cibernetică 3. Diplomație 112 lucrări
Radu Homescu () [Corola-website/Science/305285_a_306614]
-
altele sunt solubile în soluții apoase de electroliți, acizi organici. Datorită gradului diferit de solubilitate în diferiți solvenți, proteinele se pot izola, identifica și separa. Solubilitatea lor depinde foarte mult de legăturile care se stabilesc între grupările libere de la suprafața macromoleculelor și moleculele solventului. La suprafața macromoleculelor proteice se găsesc grupări libere de tip polar,-COOH, -NH, -OH, -SH, -NH, grupări cu caracter hidrofil care favorizează dizolvarea proteinelor în apă. De asemenea există grupări de tip apolar, hidrofobe, de regulă radicali
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
de electroliți, acizi organici. Datorită gradului diferit de solubilitate în diferiți solvenți, proteinele se pot izola, identifica și separa. Solubilitatea lor depinde foarte mult de legăturile care se stabilesc între grupările libere de la suprafața macromoleculelor și moleculele solventului. La suprafața macromoleculelor proteice se găsesc grupări libere de tip polar,-COOH, -NH, -OH, -SH, -NH, grupări cu caracter hidrofil care favorizează dizolvarea proteinelor în apă. De asemenea există grupări de tip apolar, hidrofobe, de regulă radicali de hidrocarburi -CH, -CH, -CH, care
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
datorată grupărilor polare. Gelatina de exemplu se îmbibă foarte puternic cu apa dînd naștere prin răcire la geluri. La dizolvarea proteinelor în apă, are loc fenomenul de formare a coloizilor hidrofili. S-a constatat că în soluții diluate se găsesc macromolecule proteice izolate, iar în cazul soluțiilor concentrate se formează agregate de macromolecule proteice. Soluțiile coloidale ale proteinelor, coagulează prin încălzire, prezintă efectul Tyndall (dispersia fasciculului de lumină). Proteinele, la fel ca și aminoacizii, sunt substanțe amfotere și formează în soluții
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
dînd naștere prin răcire la geluri. La dizolvarea proteinelor în apă, are loc fenomenul de formare a coloizilor hidrofili. S-a constatat că în soluții diluate se găsesc macromolecule proteice izolate, iar în cazul soluțiilor concentrate se formează agregate de macromolecule proteice. Soluțiile coloidale ale proteinelor, coagulează prin încălzire, prezintă efectul Tyndall (dispersia fasciculului de lumină). Proteinele, la fel ca și aminoacizii, sunt substanțe amfotere și formează în soluții apoase amfioni: formula 1, în prezența HO În mediu acid proteinele se comportă
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
contrast aminoacizii aromatici (triptofanul, tirosina și fenilalanina, dar și aminoacizii cu legare prin carbonul beta (izoleucina, valina și treonina, adoptă configurația β. Structura secundară cunoaște cîteva ipoteze privind formarea ei: Prin intermediul cristalografiei cu raze X s-a dovedit faptul că macromoleculele proteice au o conformație tridrimensională, realizată de obicei prin intermediul cuplării mai multor lanțuri polipeptidice scurte între ele, cuplare care duce la formarea fibrelor proteice;legăturile intercatenare pot fi principale sau secundare: <nowiki> </nowiki>.Legăturile de hidrogen se pot stabili și
Proteină () [Corola-website/Science/303840_a_305169]
-
sa deosebit de slabă cu materia: este cea mai slabă interacțiune din toate interacțiunile cunoscute ale fizicii nucleare. De aceea, deși este foarte răspândit, detectarea neutrinului este extrem de dificilă, el putând să străbată prin toate corpurile „normale” (cum ar fi o macromoleculă, un obiect metalic, corpul omenesc, Soarele, norii cosmici intergalactici), dar fără a interacționa cu acestea și fără a întâmpina vreo piedică. Proprietatea aceasta a făcut ca în ultimii ani neutrinii să câștige enorm în importanță pentru astronomie și astrofizică, devenind
Neutrin () [Corola-website/Science/302671_a_304000]
-
informației genetice) dar și în afara acestuia (ADN extranuclear). Întreaga cantitate de material genetic dintr-un organism se numește genom. Există un genom nuclear și un genom celular. Genomul nuclear este reprezentat de una (la procariote) sau mai multe (la eucariote) macromolecule de ADN bicatenar denumite cromozomi. Numărul acestora este o caracteristică de specie, fiind același pentru toți indivizii unei specii și pentru toate celulele somatice ale unui organism. ADN-ul reprezintă moștenirea biologică a unui organism și controlează dezvoltarea, reproducerea și
Informație () [Corola-website/Science/296885_a_298214]
-
fiind același pentru toate organismele vii, în sensul că el face ca fiecărei secvențe de trei baze azotate (denumite codon) să-i corespundă un anumit aminoacid. Ultimele cercetări au pus totuși în evidență câteva excepții de la universalitatea codului genetic. Pe macromolecula de ADN, care conține un număr extrem de mare de nucleotide, există între câteva mii și câteva sute de mii de secvențe polinucleotidice, numite segmente, care codifică sinteza unor proteine sau a altor biomolecule. Aceste segmente (ce sunt subdiviziuni ale cromozomilor
Informație () [Corola-website/Science/296885_a_298214]
-
hibridării Genomul viral e constituit din ADN/ARN, o moleculă uni/bicatenară lineară/circulară, inchisă de un inveliș de proteine. Viroizii au genomul numai de tip ARN. Se întâlnesc la algele albastre-verzi sau la bacterii. Sunt formați dintr-o singură macromoleculă de ADN dublu catenară elicală, circulară, covalent închisă, complexată cu un tip de proteine (nu histonice). Se replică continuu. Transcrierea și traducerea (translația) se desfășoară simultan. Celulele eucariote (celule cu nucleu precum cele ale drojdiilor, plantelor, animalelor) au cromozomi multipli
Cromozom () [Corola-website/Science/304762_a_306091]
-
inhibând transcrierea. Sensibilitatea unui țesut la T este modulată prin intermediul receptorilor tiroidieni. T crește metabolismul bazal și implicit, consumul de oxigen și energie la organismului. T acționează pe majoritatea țesuturilor. Aceasta crește producția de ATP-aze Na/K și turnover-ul din macromoleculelor endogene prin accelerarea sintezei și degradării lor. T stimulează sinteza de ARN polimerază I și II și, stimulând sinteza de proteine. De asemenea, T crește viteza de degradare a proteinelor. T potențează efectele receptorilor β-adrenergici asupra metabolismului glucozei, stimulând degradarea
Triiodotironină () [Corola-website/Science/326889_a_328218]
-
din Moscova. a fost șeful laboratorului de fizică a biopolimerilor a Institutului de biologie moleculară a Academiei de științe din URSS, profesor la catedra de fizică a sistemelor vii de la Institutul fizico-tehnic din Moscova. Specialist în domeniul spectroscopiei moleculare, fizicii macromoleculelor și a biologiei moleculare. A condus seminarul din Moscova de biofizică (1967-1991). A elaborat statistica conformațională a lanțurilor de polimeri, care a perimis estimarea pentru prima dată a dimensiunii și elasticității lanțurilor polimerice. Este autorul teoriei intensității spectrelor oscilatorii moleculare
Mihail Volkenștein () [Corola-website/Science/330222_a_331551]
-
Școlii Pedagogice, iar ulterior se mută în București pentru a urma cursurile de zi ale Facultății de Fizică și simultan cursurile F.F. ale Facultății de Matematică din cadrul Universității București. În anul 1969 Georgescu a absolvit Facultatea de Fizică, specialitatea „Fizica macromoleculelor” cu media generală 9,91, obținând examenul de licență cu media 10 (diploma Nr.5298/6 XI 1969 — Universitate). În perioada studiilor universitare Sever Iosif Georgescu a avut activitate științifică obținând premii la „Sesiunea de comunicări științifice studențești”, pentru lucrările
Sever Iosif Georgescu () [Corola-website/Science/327007_a_328336]
-
1969 — Universitate). În perioada studiilor universitare Sever Iosif Georgescu a avut activitate științifică obținând premii la „Sesiunea de comunicări științifice studențești”, pentru lucrările din domeniul Teoriei relativității, Fizicii Polimerilor și Termodinamicii Statistice (Premiul I cu lucrarea Studiul anizotropiei optice a macromoleculelor prin metoda fotoelasticității). Începând cu anul 1969 Sever Iosif Georgescu profesează ca asistent universitar la Institutul Politehnic București, Catedra de Fizică I, Facultatea de Energetică și Transporturi. În 1972 devine profesor titular, activând la Colegiul Național „Sf.Sava” (fostul Liceu
Sever Iosif Georgescu () [Corola-website/Science/327007_a_328336]