522 matches
-
ideile despre modernizarea societății românești aparținând lui A.D. Xenopol, G. Ibrăileanu, E. Lovinescu, Șt. Zeletin, M. Manoilescu și L. Pătrășcanu. Aici avem un lung șir de reinterpretări aplicate teoriei. Un subcapitol consistent este dedicat lui Lovinescu, cel care „răstoarnă perspectiva maioresciană asupra procesului de modernizare”, prin teza că formele anticipează fondul și îl creează treptat. 4. Contradicții ale modernizării românești. După acest excurs istoric, autorul înceară o necesară sistematizare a accepțiunilor conferite conceptelor de formă și fond, care sunt variabile de la
[Corola-publishinghouse/Science/2358_a_3683]
-
publicarea volumului Sub zodia proletcultismului, redactat în 1979, dar editat postum, abia în 1995. Debutează la „Viața românească” în 1969, iar editorial, cu volumul Între Scylla și Charybda. Delimitări critice, apărut în 1972. Modelul criticii lui N. este, neîndoielnic, cel maiorescian. O confirmă nu numai concluzia portretului din Repere critice (1974) - „Maiorescu rămâne [...] un reper fundamental, iar atitudinea față de el, un test” - sau obstinația autorului de a șterge orice urmă de pată de pe statuia maestrului, „cazul” Titu Maiorescu fiind singurul asupra
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
dintre „politizarea literaturii” și „literaturizarea politicului” sau despre esența realismului socialist: „realismul socialist înseamnă fuga de realitate, escamotarea realității, substituirea ei cu o ficțiune ideologic-dogmatică”. De reținut e și eseul Dialectica puterii (1995), un fel de În contra direcției de astăzi... maiorescian pentru uzul secolului al XX-lea, unde, anticipându-i pe Lucian Boia și pe Eugen Negrici, N. oferă prima analiză a „mitologiei” comunismului, semnalând totodată și contradicția fundamentală a doctrinei - „situarea între dogmă și realitate, între propria-i mitologie și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288466_a_289795]
-
ai lui Eminescu și-au făcut un titlu de glorie în a-l discredita pe poet cu această etichetă descalificantă. De la Ștefan Zeletin până la Ioan Petru Culianu și Alexandru George, în general, cultura critică din epoca marilor clasici, de orientare maioresciană și eminesciană, este pusă la zid ca "reacționară", opunându-se progresului capitalist al României moderne, deci sincronizării rapide, de care avea nevoie ca de aer. Ba, Ioan Petru Culianu acuza, în bloc, literatura română că e reacționară, începând chiar cu
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Eugen Lovinescu la Nicolae Manolescu) era, totuși, restrictiv la uneltele criticii și țintind spre idealul valorii estetice, paracritica postmodernistă, nemainteresându-se de valoarea ca atare, devine o formă de povestire între multe altele. Departe de orice pretenții "judecătorești" de vechi ecou maiorescian. 4. Nașterea conceptului de transmodernism. Când un cuvânt începe să prindă teren, inevitabil, utilizatorii lui purced la o investigare "arheologică". Așa s-a întâmplat și cu postmodernismul. Surpriza a fost că prima atestare datează din a doua jumătate a secolului
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
cetitoarele”, „Să ne curățim limba”. Vulcan a ezitat la început între exigențele etimologiste ale lui Timotei Cipariu, exagerările puriste sau de altă natură și îndrăzneala sistemului ortografic propus de Titu Maiorescu. Dar s-a aliniat cu timpul, după 1880, orientării maioresciene, nu fără a-și manifesta și unele rezerve, care se vor face simțite în ortografia adoptată de revistă. Domeniul în care F. și-a câștigat merite incontestabile rămâne cel al literaturii. Interesul arătat beletristicii are și o latură subiectivă. Iosif
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286948_a_288277]
-
1940-1993 și au apărut fie în reviste israeliene de limba engleză, fie în publicații românești de peste hotare, „Dialog”, de pildă, oferind, din iulie 1995, spațiu unei cărți propriu-zise, Un minimum obligatoriu. Din aceeași perspectivă se revendică și întinsul studiu Destinul maiorescianului I. Negoițescu. SCRIERI: E. Lovinescu, critic literar, București, 1965; E. Lovinescu, artistul, București, 1969; Confruntări în critica deceniilor IV-VII. E. Lovinescu și posteritatea lui critică, pref. George Macovescu, București, 1975; Între Aristarc și bietul Ioanide, București, 1978. Antologii: Tradiții ale
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290650_a_291979]
-
de atitudine îl constelează în polarizări semnificative. La meridianul românesc, de pildă, în "polul plus" s-ar plasa nastratinismul (< Nastratin Hogea și posteritatea acestuia), conciliatorismul politic ș. a. (cu etalonul în Heliade Rădulescu și teoria despre "echilibrul între aniteze"), meridionalismul "disciplinat" (maiorescianul și "graeculus"-ul I. L. Caragiale sau Paul Zarifopol) etc. La "polul minus" am consemna miticismul (< Mitică, în grafia lui Caragiale), lichelismul (< turcescul "lichea") și mitocănia (< termenul "mitocan") - ultimele două comportamente caustic radiografiate de către Paul Zarifopol și nu numai 14. Portretul
[Corola-publishinghouse/Science/85095_a_85882]
-
de unicitate”, iar la Leonid Dimov „onirismul flamand”. Critica lui Vladimir Streinu e citită din perspectiva ei seniorială. Impresiile („olimpianism natural, de structură și nu de postură”, „virtuoz al imaginii”, „scriitura cea mai fermă și cea mai artistă”, „cel mai maiorescian dintre criticii noștri” etc.) se concentrează în imaginea criticii alpine. Vladimir Streinu ar practica, așadar, o critică a escaladării, ceea ce vrea să spună că el tinde să împingă opera spre un cerc superior de probleme, acolo unde și criticul, și
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286504_a_287833]
-
o polemică deschisă cu socialiștii (intrată în volumul Un an de luptă, 1895), care avea să degenereze, mergând până la unele ieșiri xenofobe. La mijloc era însă o neînțelegere, anume confuzia între teză și tendință. Scriitorul, chiar dacă și-a însușit teoria maioresciană a „formei fără fond” (Spoială și funcționarism ș.a.), nu a fost un adept al esteticii junimiste. Opera lui e, cu cele mai bune intenții, tendențioasă atât în latura socială, moral-educativă, cât și în cea sentimentală, umanitară. În conferința despre „curentul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290607_a_291936]
-
carte Stau și mă întreb, câteodată, drăgăliță, Doamne, cum ar procedat hâtrul Ion Creangă în anul de grație 1990, dacă ar fi avut posibilitatea să deschidă o „afacere", respectiv un post de televiziune, la Târgu Neamț sau aiurea... În „Junimea" maiorescian ieșeană, atunci când se discutau textele apte pentru a fi publicate în revista „Convorbiri literare", năstrușnicul Vasile Pogor (gazda) se oprea la paginile mai deochiate și-i întreba pe comilitoni: „Dar duduca de la Vaslui ce va zice?"... 120 Consemnez, relativ târziu
MERIDIANUL by Dumitru V. MARIN () [Corola-publishinghouse/Science/1703_a_2970]
-
rurală (populară), literatură națională, literatură universală, viață studențească, viață păstorească, studentă elvețiană, păstor sicilian, triunghi dreptunghic, trapez isoscel etc. sau exprimă apartenența, sens specific substantivului în genitiv, cu care intră, de altfel, în sinonimie: opera eminesciană (= opera lui Eminescu), concepția maioresciană (=concepția lui Titu Maiorescu) etc.; aceste adjective exprimă, în alte contexte, sensul de specificitate: Aceasta este o idee eminesciană. (= o idee specifică gândirii lui Eminescu) Adjectivele categoriale nu cunosc categoria gramaticală a intensității. Clase morfologice de adjectivetc "Clase morfologice de
[Corola-publishinghouse/Science/2319_a_3644]
-
pentru știință și reformă socială”, „Cele trei Crișuri”, „Ramuri”, „Societate de mâine”, „Transilvania”, „Familia”, „România literară”, „Abecedar”, „Pagini literare”, la care a făcut parte din comitetul de redacție, „Însemnări ieșene” ș.a. Prin demersul său critic, D. se situează între ultimii maiorescieni. Informația la care recurge, de sorginte în primul rând germană, dar îmbogățită prin apelul la surse franceze, italiene etc., este utilizată cu discreție și adecvare. În același timp, se dovedește un observator atent al spațiului literaturii autohtone, ținându-se la
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286722_a_288051]
-
factorului uman în evoluția socială. Adversar al socialismului, a polemizat cu C. Dobrogeanu-Gherea, folosind argumente împrumutate uneori din lucrările lui E. Dühring. În extrem de numeroasele sale articole politice, pe care de cele mai multe ori nici nu le semna, a răspândit opiniile maioresciene despre „forma fără fond”. Afirmând că între păturile culte și popor există o mare diferență, chiar o ruptură, a susținut în același timp că aceasta nu poate fi remediată doar prin intervenția cercurilor literare, ci prin adoptarea unui complex de
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288185_a_289514]
-
Micu Moldovanu, I. Sălăjan, I. C. Drăgescu și Aron Densușianu. Lui G. Barițiu i se reproduc studii și articole apărute în revista „Transilvania”. I. Micu Moldovanu și Aron Densușianu discută menirea criticii, intervențiile lor având și nuanțe polemice îndreptate împotriva orientării maioresciene, considerată „destructorie”. La F. a colaborat cu articole politice, semnate Varro, și Mihai Eminescu. Primul dintre ele, Să facem un congres, este tipărit la 17 aprilie 1870 (numărul 33). Următorul, În unire e tăria, referitor la un articol cu același
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286974_a_288303]
-
își limitează investigația la nivel literar. Totodată ocolește perspectiva evoluționistă, pentru a dezvolta comparații interesante cu Antim Ivireanul, Titu Maiorescu, Cezar Bolliac, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade-Rădulescu, Vasile Pârvan, N. Iorga, Tudor Arghezi, stabilind un model polemic eminescian înrudit cu cel maiorescian, prin armătura logică și erudită. Volumul Apărarea și ilustrarea criticii (1996) reunește studii și comentarii în virtutea unor afinități „selective”. Preocupată îndeosebi de discursul critic la ora postmodernismului, eseista adună aici și cronici despre scriitori români (incluzând diaspora) și străini. În
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289831_a_291160]
-
se tipăresc postum câteva scrieri. Piesa istorică Dan și Ancuța îi aparține lui N. V. Scurtescu, iar drama într-un act Monumentul de la Călugăreni lui Vasile Maniu. Alăturându-se lui Hasdeu, Aron Densușianu atacă, în Poeziile lui Gr. Alexandrescu, „noua direcție” maioresciană, încercând să susțină că T. Maiorescu ar fi plagiat teoriile estetice ale filosofului german Fr. Th. Vischer. Un amplu studiu despre Homer al lui Z. Demarat, articole și studii istorice de A. I. Odobescu, A. D. Xenopol, Al. Papadopol-Calimah, C. Esarcu, Gr.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286336_a_287665]
-
nu numai omului politic, dar și poetului V. Alecsandri, situația scriitorului într-o societate apăsată de lupte politice și dominată de interese de partid. Într-un alt articol, Literatură și limbă (1868), Bolliac încearcă să schițeze un răspuns la criticile maioresciene, dar, în lipsa argumentelor de principiu, se mulțumește să semnaleze slăbiciunile unor traduceri din „Convorbiri literare” sau să comenteze nefavorabil limba în care era redactată revista. Cu altă ocazie, recenzând piesa Vornicul Bucioc de V. A. Urechia, el combate tendințele cosmopolite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290275_a_291604]
-
vervă caricaturistă, medalion, portret, schiță sumară (Pompiliu Constantinescu). În Titu Maiorescu și posteritatea lui critică, E. Lovinescu se dovedește a fi un bun istoric, psiholog și monografist. El a trecut de la faza militantă la o fază contemplativă, a cotinuat spiritul maiorescian prin disocierea valorilor etice, etnice și politice de valoarea estetică. În critica sa, el pornea de la gust, nu de la principii. Relativismul i-a permis o acceptare a tuturor școlilor literare. Nu a admis o estetică dogmatică, ci o pluralitate estetică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
acceptare a tuturor școlilor literare. Nu a admis o estetică dogmatică, ci o pluralitate estetică, iar critica sa era concretizată prin istorism, psihologism, monografism. E. Lovinescu unește magistral informația, conștiința profesională și arta. Monografia este dedicată celor trei generații de maiorescieni: 1. Prima generație postmaioresciană: M. Dragomirescu, S. Mehedinți, P.P. Negulescu, C. Rădulescu-Motru, D. Evalceanu, I.A. Rădulescu-Pogoneanu, G. Bogdan-Duică, Duiliu Zamfirescu, N. Petrașcu, Anghel Dumitriescu; 2. A doua generație postmaioresciană: I. Petrovici, E. Lovinescu, Paul Zarifopol, D. Caracostea; 3. A
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
abstractizează forma considerând-o un principiu diferențiator al universului artistic de nonartistic. Rimele eminesciene sunt noi, formate din "împreunarea unui cuvânmt prescurtat (...) sau din două cuvinte" ; utilizarea substantivelor în realizarea rimei. Poeți și critici Acest articol marchează sfârșitul criticii generale maioresciene. Criticul a reușit să susțină și să impună o nouă direcție în cultura românească. El consideră că literatura de bună calitate s-a afirmat deja și ea are suficientă forță să elimine din spațiul literar pseudovalorile, în special tendințele moderniste
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
există simulare, răceală, notă forțată. CONCLUZII Maiorescu a fost hegelian în înțelegerea poeziei ca sensibilizare a ideii, schopenhauerian în explicarea folosului artei, clasicist prin simțul dezvoltat al armoniei și echilibrului, romantic prin alte elemente ale concepției estetice (E. Simion). Critica maioresciană devenise un instrument al adevărului, tinzând spre impersonalitate, adică obiectivitate. T. Maiorescu aștepta de la literatură simțământul natural, respectul adevărului, înțelegerea ideilor universale, adâncirea elementului național, sinceritatea simțirii, eleganța și precizia limbajului. Din această orientare decurg și criteriile de judecată critică
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
chiar de interes decât spectacolul lumii dinafară. Chiar de la debut [...] el a știut să înregistreze, cu delicatețe și cu putere, mișcările inimii și ale conștiinței [...]. În aceasta stă noutatea scritorului ardelean"27. Criticul se străduiește să rămână "detașat", în sens maiorescian. Această ultimă secțiune a lucrării notează cu scrupulozitate și imperfecțiunile scrisului lui Slavici. "Figurația stilului nu are nimic deosebit în nuvele lui Slavici. Scriitorul tinde spre o expresie cât se poate de nudă care să redea în modul cel mai
by Steliana Brădescu [Corola-publishinghouse/Science/1060_a_2568]
-
lumea reală în lumea de vis”. Interviul dat de E. Lovinescu în ultimul său an de viață lui Cuza Marinescu este prilejuit de apariția volumului T. Maiorescu și posteritatea lui critică și relevă atitudinea consecventă a lui Lovinescu față de critica maioresciană; analizând rolul lui Maiorescu și al junimismului în istoria culturală a României, Lovinescu opinează că, în condiții istorice nefavorabile, când ideologiile extremiste prevalează, critica estetică de sorginte maioresciană (în speță, disocierea valorilor etică, etnică și estetică, cultivarea raționalului și a
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286954_a_288283]
-
posteritatea lui critică și relevă atitudinea consecventă a lui Lovinescu față de critica maioresciană; analizând rolul lui Maiorescu și al junimismului în istoria culturală a României, Lovinescu opinează că, în condiții istorice nefavorabile, când ideologiile extremiste prevalează, critica estetică de sorginte maioresciană (în speță, disocierea valorilor etică, etnică și estetică, cultivarea raționalului și a toleranței ideologice) trebuie să fie secondată de o atitudine militantă, angajată. Tot acum, Virgil Ierunca se ridică împotriva imposturii, a literaturii mediocre, de succes imediat, veștejindu-i pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286954_a_288283]