522 matches
-
de același Virgil Nemoianu într-un articol din România literară. Dacă ne aruncăm ochii pe istoria literară proaspăt reperiodizată, observăm imediat cel puțin două momente în care bătălia canonică a despărțit apele: în momentul junimist de la 1865-1875, cu faimoasa polemică maioresciană împotriva romantismului, și în momentul sburătorist de după primul război, cu tot atît de faimoasele revizuiri lovinesciene. Actuala generație optzecistă pretinde același lucru pentru ea. Timpul îi va da ori nu dreptate. În ce mă privește, înclin să cred că paradigma
Periodizări by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16267_a_17592]
-
voia editorul legal al operei fratelui său, cerînd imperios lui Miorescu lada cu manuscrise; de i-ar fi înapoiat-o s-ar fi pierdut, pe vecie, acest tezaur, militarul fiind în stare să vîndă manuscrisele cu bucata) reia textul ediției maioresciene, adăugînd două poezii din tinerețe (din cele apărute în Familia) și o prefață în care lansează ca dată a nașterii poetului 20 decembrie 1849. A mai avut parte de două ediții, după care s-a risipit în neant. Din 1902
Edițiile Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16299_a_17624]
-
păcate, tocmai în 1890 și era deficitară foarte) care, întîrziind, poetul i-a scris criticului să o reediteze, el, pe a sa din 1883/1884. Exceptînd episodul din 1890 al ediției Morțun prima ediție care e polemică voit cu cea maioresciană e, din 1893, și e semnată de A.D. Xenopol. Polemizează cu aserțiunea lui Maiorescu din prefața ediției din 1889 că boala lui Eminescu fusese ereditară ("Cine l-a înnebunit pe Eminescu, căci contest cu energie că el să fi înnebunit
Cum a fost editat Eminescu by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16487_a_17812]
-
prozator, monograf etc.". Chestiunea nu e superfluă așa cum ar părea la prima vedere. întrucît pe de o parte reapare aici vechea, dezolanta dificultate a mediului nostru cultural de-a recunoaște multitudinea de manifestări ale unei personalități (pornind de la intenabila teză maioresciană a incompatibilității dintre poet și critic, reuniți într-o ființă unică), iar pe de alta se ivește un prilej al pseudojustificării celor ce resping observațiile incomode ale unui autor pasămite incompetent prin pluralitate. Noi înșine sîntem un Stan Pățitul. De cîte
Cine este Ovidiu Pecican? by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/11858_a_13183]
-
și pentru drama pe care o expune în carte. Autorul este un căutător (un aventurier în estul sălbatic) de modele într-o lume fără modele, o lume în care și România și Olanda se regăsesc deopotrivă. Tocmai de aceea "direcția" maioresciană nu poate avea vreun efect în acest mileniu. Cărtărescu și Nedelciu au luptat în felul lor tocmai pentru această descentralizare a literaturii. Dacă ierarhiile verticale nu mai pot fi resuscitate, lui Sorin Alexandrescu îi rămîn analogiile din paradigma istorică. Din
Identitate și ruptură by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16048_a_17373]
-
față cinci numere (decembrie 2000, ianuarie, februarie, martie și aprilie, 2001), pe care le-a conspectat. Timpul e o revistă care se citește cu plăcere și cu folos. Are spirit critic (care nu se găsește chiar pe toate străzile Iașilor maiorescieni, din păcate) și nu-ți dă sentimentul că-ți pierzi vremea cu el. Să spicuim, deci. * E moda vremii: să începi cu scandalurile. Timpul din ianuarie ne semnalează un ditamai plagiatul. Citești și nu crezi. De pe cînd cu Incognito al
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/16136_a_17461]
-
adevărat, și anume însemnările sale zilnice, a rămas cunoscut doar în versiuni parțiale și/ sau deformate. Doi tineri germaniști, Ana-Maria și Bogdan Mihai Dascălu, și-au asumat, cu ceva timp în urmă, misiunea de a relua de la zero editarea jurnalului maiorescian, iar rezultatul este prima ediție critică integrală (și) autentică a acestui text fundamental pentru înțelegerea profilului criticului junimist. Din acest proiect, a apărut deocamdată primul volum - care cuprinde însemnările maioresciene din perioada 1855-1882 -, dar și cel de-al doilea este
Jurnalul lui Titu Maiorescu, în ediție critică integrală by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2617_a_3942]
-
în urmă, misiunea de a relua de la zero editarea jurnalului maiorescian, iar rezultatul este prima ediție critică integrală (și) autentică a acestui text fundamental pentru înțelegerea profilului criticului junimist. Din acest proiect, a apărut deocamdată primul volum - care cuprinde însemnările maioresciene din perioada 1855-1882 -, dar și cel de-al doilea este deja pregătit să apară, ceea ce ne oferă garanția reconfortantă că, la 97 de ani de la dispariția autorului, jurnalul său ne va fi accesibil într-o ediție demnă de spiritul care
Jurnalul lui Titu Maiorescu, în ediție critică integrală by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2617_a_3942]
-
versiunea tipărită de Rădulescu-Pogoneanu. Ana-Maria și Bogdan Mihai Dascălu au preluat textul, spre a nu întrerupe cursul însemnărilor zilnice, dar nu și notele editorului interbelic, prea lacunare în raport cu aparatul critic al versiunii de față. Pe lângă refacerea unității cronologice a textului maiorescian, editorii au adoptat o metodă filologică în egală măsură minuțioasă și transparentă de indicare a fluctuațiilor lingvistice. Fiecare trecere de la o limbă la alta este semnalată prompt, în pagină, printr-o notă, astfel încât lectorul este, simultan, în posesia conținutului, dar
Jurnalul lui Titu Maiorescu, în ediție critică integrală by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2617_a_3942]
-
din urmă (iar nu Criticele) le-a lucrat mai insistent. În fine, prezenta ediție este cu adevărat una critică, întrucât oferă lectorului profesionist, pe lângă traducerea românească a pasajelor scrise în limbi străine, și o a doua secțiune, dedicată exclusiv textului maiorescian, reprodus ca atare după manuscrisul caietelor, așa cum s-au păstrat ele până în zilele noastre. Alături de notele exasperant de detaliate (o singură eroare: Al. Parodi, din care traduce Caragiale, nu este scriitor italian, ci francez), de un masiv glosar, de un
Jurnalul lui Titu Maiorescu, în ediție critică integrală by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2617_a_3942]
-
cărți . Le-am reluat într-un articol care va apărea în „Adevărul de weekend” vinerea aceasta. La Iași, cu două săptămâni înainte, în cadrul Zilelor „Convorbirilor literare”, care sărbătoreau 150 de ani de la înființarea Junimii, am spus câteva cuvinte despre pedagogia maioresciană. Lucrurile se leagă întotdeauna când le dai atenție. Încep cu un citat din Maiorescu: „Tot ce este astăzi formă goală în mișcarea noastră publică trebuie prefăcut într-o realitate simțită, și fiindcă am introdus un grad prea înalt din viața
Pedagogii neamului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2570_a_3895]
-
prea înalt din viața din afară a statelor europene, trebuie să înălțăm poporul nostru din toate puterile până la înțelegerea acelui grad și a unei organizări politice potrivită cu el”. Citatul, esențial pentru ideea „formelor fără fond”, niciodată remarcat de studiile maioresciene, înainte de acela relativ recent al lui Ciprian Șiulea și de Istoria critică, reprezintă o probă esențială la dosarul unei dezbateri care durează din 1868. Nu însă din acest punct de vedere vreau să-l discut acum. Ce spune, în fond
Pedagogii neamului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2570_a_3895]
-
prime generații de dascăli ai neamului, care au văzut în educarea poporului, în sensul de atunci, mijlocul principal de adaptare la standardele occidentale. Junimea va reprezenta o formă de acțiune pedagogică mai complexă, slujită și de revista „Convorbiri literare”. Pedagogia maioresciană are de aici înainte în vedere cultura umanistă (limba, literatura, filosofia, istoria). Până și studiul limbii latine e privit de Maiorescu, într-o broșură celebră și extrem de actuală, din unghi formator. O dată cu intrarea în politică a junimiștilor, în anii 1870
Pedagogii neamului by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/2570_a_3895]
-
că Maiorescu este asociat diatribei anti-eminesciene, ca un semn că poetul este vizat pe post de reprezentant al unei întregi direcții literare, cea junimistă. Una care la Blaj nu s-a bucurat, mult timp, de cuvenitul respect, din cauza studiilor critice maioresciene care au prăbușit ortografia etimologistă, prestigiul școlii de drept bărnuțiene și au ridiculizat limba gazetelor românești din Transilvania. O a doua constatare: există un stereotip al interpretului surd la sublim, în special când are și veleități filosofice, și anume acela
A fi surd la sublim by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2582_a_3907]
-
contraargumente; și să contribuie la adaptarea paradigmei în contextul românesc; această adaptare nu are voie însă să-i schimbe esența, ci doar să armonizeze instituțiile educaționale internaționale contextului psihocultural românesc, astfel încât acestea să nu devină forme fără fond, în logica maioresciană. Aici este nevoie de o integrare înțeleaptă, în care paradigma să fie adaptată contextului psihocultural, dar și contextul psihocultural să se adapteze paradigmei moderne. Pierderea echilibrului în acest demers duce fie la forme fără fond, fie la un fond exprimat
ANALIZĂ: Ce e greșit în modul în care a pornit proiectul România Educată, inițiat de președintele Klaus Iohannis [Corola-blog/BlogPost/92599_a_93891]
-
pretutindeni și de condiția românilor sud-dunăreni. Am publicat, în cuprinsul ei, numeroase studii istorice și documente inedite, eseuri de filozofie a culturii și despre artele plastice. Reproducerile și ilustrațiile sunt de o calitate cu totul superioară. Un spirit lucid, clarvăzător, maiorescian, ne-a ajutat să nu rătăcim drumul. Revista ,,Lamura” a fost și rămâne o lamură a spiritului românesc și, totodată, o revistă europeană de cultură. Să-i dorim revistei LAMURA tinerețe veșnică și drum lung pe orbita culturii românești și
15 ani de la apariţia noii serii a revistei ,,LAMURA” [Corola-blog/BlogPost/92670_a_93962]
-
tradiții artificios amplificate a realismului critic. De cealaltă parte, antirealismul uneltește reacționar, diversionist, în spirit burghez, căpătând forme derutante și detestabile: simbolismul, poporanismul și semănătorismul la începutul secolului XX, iar în deceniile interbelice: avangardismul, modernismul, ortodoxismul. Apolitismul junimist și autonomia maioresciană a esteticului sunt expresii ale spiritului burghez, preluate la modul decadent de modernismul lovinescian, "ilustrând descompunerea artei și literaturii burgheze". Scriitorii exilați (Mircea Eliade, de pildă) nu sunt pomeniți. Modernismul occidentalizant e oaia neagră a epocii proletcultiste, acuzat de cosmopolitism
Canonul literar proletcultist (III) by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8236_a_9561]
-
ante- și postrevoluționari, Eugen Negrici va căuta, în continuare, iluzii și în epocile moderne, pentru a le constata și disipa. Or, aici operațiunea de revizuire se dovedește mult mai complicată. O dată, pentru că există deja o tradiție critică propriu-zisă, în descendență maioresciană și lovinesciană. Și apoi, fiindcă sincronizarea cu Occidentul a fost în perioada interbelică aproape realizată. Prin efortul lui E. Lovinescu (nu întâmplător, criticul având parte, în acest volum, de cele mai multe mențiuni pozitive) și al grupării sale, romanul se obiectivează, poezia
Iluzii pierdute (II) by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/8283_a_9608]
-
nu mai este o reprezentare a propriei subiectivități a scriitorului, ci o reprezentare lozincardă a programului dictatorial al unui partid, substitut al unei clase, iar prin aceasta al unui spirit colectiv și colectivist. Ca și individualismul în plan social, gratuitatea maioresciană a artei este o erezie în planul fals estetic al acestei opțiuni fără alternativă. Pentru scriitorii literaturii oportuniste nu există decât arta cu tendință, la modul gherist cel mai sociologizant și mai vulgar. Dacă regimul e al muncitorilor și al
Literatura oportunistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8332_a_9657]
-
concurează cu Momente și schițe ale lui Caragiale, scrisorile lui Duiliu Zamfirescu, multe mustind de literatură, cele care au condus la însăși definiția criticului de la "Sburătorul"? Cum asemenea texte se confundă, spuneam, cu jurnalul, să zăbovim o clipă asupra celui maiorescian, intitulat Jurnal și Epistolar. El ni se relevă ca un roman autoscopic, punând în lumină, pentru început, psihologia eminentului elev de la "Theresianum", apoi a tânărului care se autosupraveghează și se pregătește sistematic pentru viitoarea lui strălucită carieră, trecând într-un
Are și literatura partea ei by Al. Săndulescu () [Corola-journal/Journalistic/8539_a_9864]
-
un județ, adresată ministrului justiției, de a fi schimbat din funcție un magistrat onest. Aceasta cu prețul pierderii alegerilor de către conservatori în acel județ. Poate că "legiferările în curs" vor face să rodească din nou, speră Geo Șerban, "sămânța verticalității maioresciene". Să sperăm și noi, împreună cu confratele nostru. Rămâne totuși întrebarea : câți politicieni români de azi știu cine a fost și ce a făcut în vremea lui T. Maiorescu, pentru a-i urma exemplul?
Actualitatea by Cronicar () [Corola-journal/Journalistic/8643_a_9968]
-
cerchiști valorificarea unor elemente filosofice și culturale din romantismul german, combinat cu spiritul faustic goethean. În cultura română, cerchiștii căutau o tradiție de dinainte de Goga și Coșbuc, găsind ca ideală posibilitate de ancorare, revendicarea de la Eminescu și Maiorescu. Spiritul critic maiorescian era un antidot la confuziile prezentului. Scrisoare adresată în 1943, în numele întregii grupări cerchiste, de I. Negoițescu lui E. Lovinescu insistă pe necesitatea de a revaloriza tradiția maioresciană în critică. E. Lovinescu este elogiat tocmai pentru meritul acestei actualizări a
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
ca ideală posibilitate de ancorare, revendicarea de la Eminescu și Maiorescu. Spiritul critic maiorescian era un antidot la confuziile prezentului. Scrisoare adresată în 1943, în numele întregii grupări cerchiste, de I. Negoițescu lui E. Lovinescu insistă pe necesitatea de a revaloriza tradiția maioresciană în critică. E. Lovinescu este elogiat tocmai pentru meritul acestei actualizări a spiritului maiorescian - ceea ce însemna primatul esteticului, disocierea între estetic, etnic și etic. În critica lovinesciană, I. Negoițescu vedea mai mult întoarcerea la Maiorescu decât victoria modernismului: "Începând cu
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
un antidot la confuziile prezentului. Scrisoare adresată în 1943, în numele întregii grupări cerchiste, de I. Negoițescu lui E. Lovinescu insistă pe necesitatea de a revaloriza tradiția maioresciană în critică. E. Lovinescu este elogiat tocmai pentru meritul acestei actualizări a spiritului maiorescian - ceea ce însemna primatul esteticului, disocierea între estetic, etnic și etic. În critica lovinesciană, I. Negoițescu vedea mai mult întoarcerea la Maiorescu decât victoria modernismului: "Începând cu critica lovinesciană, care continuă marile principii directoare ale lui Maiorescu de diferențiere estetică, literatura
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]
-
perioada fundamentală, pe care se va clădi creația viitorului" - se afirmă răspicat în manifest (v. I. Negoițescu-Radu Stanca, Un roman epistolar, Ed. Albatros, 1978, p. 371). Prin Lovinescu, cerchiștii se revendică de la Maiorescu și promit să fie "a patra generație maioresciană", pe care o întrezărea și o spera maestrul în volumul Titu Maiorescu și posteritatea lui critică. E important de subliniat că întregul manifest din 1943 îi arată pe cerchiști mai mult ca maiorescieni decât ca lovinescieni. Ultima frază pune accentul
Tradiția cerchistă by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/8423_a_9748]