691 matches
-
români" (p. 59). Același H. Bloom însă e de părere că "universalitatea canonului, care este universalitatea esteticului, nu poate fi decât abuziv despărțită de național". Totuși, N. Manolescu insistă în ideea că situarea lui Eminescu în centralitatea canonului românesc este maladivă pentru națiunea română, iar ca temei și pretext pentru asemenea "concluzii" îi servește cartea Ioanei Bot, Eminescu poet național român, apărută în 2001, în care autoarea insistă în ideea că "un Eminescu paradigmatic și anistoric neschimbător și pururi exemplar pentru
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
și acum foarte mulți evrei neprezentați și cu situația neclară susceptibili a fi arestați. b). Când s’au prezentat la Cercul de Recrutare: - Au făcut tot posibilul ca să scape; - Au încercat la vizita medicală, făcându-și și injecții cu seruri maladive, ca să fie scăpați; - Au încercat amânări, acolo unde nevoile nu-i solicitau, ca toți să fie trimiși la muncă; - Iar la rigoare, au făcut tot posibilul ca să fie dați la detașamente mai bune (din același oraș, la întreprinderi, etc.). c
Munca obligatorie a evreilor din România (1940‑1944). Documente by Ana Bărbulescu, Alexandru Florian (ed.); Alexandru Climescu, Laura Degeratu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/800_a_1752]
-
mașinilor, pod traversat de străvechiul Drum al Oilor, în amonte, pe deasupra undelor murdare ale Dâmbului, curgând dinspre Obor. Locul în sine, pârjolit și văduvit de orice fir de vegetație se numea, cu deplină îndreptățire, " Pute Rău ". Duhoarea pestilențială, respingătoare și maladivă ce se degaja permanent din apele reziduale neepurate (scurse prin rețeaua de canalizare, de la fostele Uzine "1 Mai", de la Tăbăcărie, de la Societatea Chimică "Progresul" S.A. și, de mai departe, de la Rafinăriile "Vega" și "Astra") și poluate ireversibil cu metale grele
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
reproșezi ție însuți. Păcat, pentru că această patologie saturează cotidianul delincvenților relaționali, care sunt numeroși. Platon suferă de acest uimitor simpton, dându-i purtătorului său de cuvânt trăsăturile pe care le reproșează lui Gorgias, lui Protagoras și alor săi: o pasiune maladivă pentru formă, o obsesie a retoricii de dragul retoricii, o manie a subtilităților dialectice, o evitare a subiectului și o concentrare asupra unor probleme adiacente. Confiscarea socratică a cuvântului se efectuează în detrimentul subiectului: plăcerea. Socrate pierde efectiv enorm de mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
au trăit-o nu este exactă. Eroul din Ultima noapte... redevine tipul lucid și echilibrat cu care ne obișnuisem din primele pagini ale cărții, după ce traversează experiența definitivă a frontului. Războiul este o dramă al cărui caracter cognitiv risipește suferințele maladive provocate de iubire, gelozie și incertitudine. E greu să nu convii, alături de Al. Paleologu, că spiritului cavaleresc îi repugnă războiul, fără a refuza lupta. Cavalerul concepe erosul în sensul filozofiei eline, ca dragoste pentru un anume tip de creație sau
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
derivă simetria Don Quijote-Ladima? Explicația, primă și evidentă, ar fi că ambii eroi sunt incapabili să interpreteze corect realitatea, fiindcă sunt măcinați de pusee halucinatorii. Într-un binecunoscut studiu consacrat scriitorului iberic, G. Călinescu observă la Cavalerul Tristei Figuri incapacitatea maladivă de a percepe și interpreta realul. Aceste adevărate crize ale noțiunii de real sunt substituite de un ideal. Quijote este mefient față de perspectiva prezentului ce i se oferă în față și își construiește în imaginație o viziune utopică despre lume
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
revendicări absurde și păguboase. Erau atât de prinși cu activitatea revoluționară încât unii dintre ei uitau să mai intre la ore. Sprijinit de câțiva colaboratori devotați și inimoși, am reușit să readuc nava la linia de plutire, să temperez entuziasmul maladiv al unora și să instaurez o stare de relativă normalitate. Drept recompensă, în preajma datei de 1 septembrie 1992 mi s-a oferit un cadou-surpriză: decizia de pensionare, cu toate că eu nu cerusem și intenționam să solicit o prelungire a activității. La
Lumina Educaţiei by Vasile Fetescu () [Corola-publishinghouse/Science/1635_a_3037]
-
historien roumain. «Le mal» était devenu une caractéristique «banale», courante, un mode d’existence pour la majorité de la population. Un trait essentiel du contexte social et «culturel». «Le mal avait imprégné l’univers quotidien, s’était banalisé», inoculant la peur maladive contre toute résistance, construisant la représentation sociale d’une force implacable, d’un «pouvoir maléfique vraiment surnaturel». Les répressions violentes de tous les actes de résistance ou le simple refus étaient ainsi reçus comme réactions «normales», anesthésiant toute attitude critique
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
este una dintre cauzele care au prelungit eliberarea de „schemele de gândire” impregnate. Amintiți-vă că, ani de-a rândul, societatea postdecembristă a fost obsedată de întrebarea: „Cine ești dumneata, domnule X sau Y?”, semn nu numai al unei neîncrederi maladive, ci și al faptului că ne lipsea curajul unei identități. Indiferent de atitudinile adoptate atunci sau acum, problema cea mai grea a adevărului nu este numai veridicitatea informației în sine, ci, mai curând, acceptarea lui, care presupune condiții cognitive sau
[Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
e întrebat cine este Ștefan cel Mare, spune: „Un Napoleon român” (III, 87). Are, deci, nostalgia lui Napoleon, dar îl admiră, cum știm, pe Talleyrand. De fapt, neputând să-și ierte trecutul, nu-și poate ierta tocmai dependența, adică „admirația maladivă” sau „venerația morbidă” pentru ceea ce-i dădea impresia forței brute, nesofisticate și a unei angajări constructive. „Admirația maladivă pe care am purtat-o Germaniei mi-a otrăvit viața”, spune el, pentru a continua: „Dacă sunt lecuit de vreo boală, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
dar îl admiră, cum știm, pe Talleyrand. De fapt, neputând să-și ierte trecutul, nu-și poate ierta tocmai dependența, adică „admirația maladivă” sau „venerația morbidă” pentru ceea ce-i dădea impresia forței brute, nesofisticate și a unei angajări constructive. „Admirația maladivă pe care am purtat-o Germaniei mi-a otrăvit viața”, spune el, pentru a continua: „Dacă sunt lecuit de vreo boală, cu siguranță asta e” (III, 207). Într-un loc vorbește despre ambiție ca despre „drojdia omului cel vechi” (III
[Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se potrivească perfect pe realitatea la care ne referim. ”Răul” devenise o caracteristică “banală”, curentă, un mod de existență pentru majoritatea populației. O trăsătură esențială a contextului social și “cultural”. “Răul impregnase universul cotidian, se banalizase” (Oprea, 2002), inoculând frica maladivă față de orice împotrivire, construind reprezentarea socială a unei forțe implacabile, a “unei puteri malefice de-a dreptul supranaturale”. Reprimările violente ale oricăror acte de împotrivire sau de simplu refuz erau astfel receptate ca reacții aproape “normale”, anesteziind orice atitudine critică
Prelegeri academice by ADRIAN NECULAU () [Corola-publishinghouse/Science/91809_a_92371]
-
la un element cuprins În prima mea Întrebare, și anume dacă termenul criză (care, desigur, descrie o realitate) nu are totuși un aer peiorativ sau depreciativ nemotivat și nemeritat. Termenul tranziție este mai neutru moral, În timp ce criză are o conotație maladivă, sugerează un fenomen negativ ce trebuie evitat. Dacă ești Într-o criză, Înseamnă că ești bolnav, că trebuie să te tratezi. Poate că noi ar trebui să acceptăm și ideea că fenomenul de prăbușire a modelelor tari, pe care Îl
[Corola-publishinghouse/Science/1910_a_3235]
-
libere, un joc intelectual... 7. Ura de cărți a autorului cărții. Eroul nostru citește puțin. O declară el însuși. O face doar atunci când e amenințat de plictiseală, când melancolia dă târcoale. Și nu din vreo pasiune devorantă sau cine știe ce pulsiune maladivă. Nici din dorința de a face cărți dintr-ale altora, o manie pe care o disprețuiește de-a lungul multor pagini și pe care o găsește foarte virulentă la cei care-i desființează în capitolul intitulat Despre pedanțe. Glosa și
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
moment fără a fi conștient de el - cine ar merge în întâmpinarea durerii, a suferinței și a chinului în afara creștinilor fascinați de suferință? Căci Eseurile nu refuză abordarea fățișă a problemei morții: ele nu fac, de fapt, decât asta! Dorința maladivă de a te bucura de o agonie este efectiv la antipozii unui creier sănătos, cum este cel al lui Montaigne. El n-are nevoie de ficțiunile unei vieți post mortem pentru a-și aștepta cu seninătate sfârșitul... 46. Cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
reproșezi ție însuți. Păcat, pentru că această patologie saturează cotidianul delincvenților relaționali, care sunt numeroși. Platon suferă de acest uimitor simpton, dându-i purtătorului său de cuvânt trăsăturile pe care le reproșează lui Gorgias, lui Protagoras și alor săi: o pasiune maladivă pentru formă, o obsesie a retoricii de dragul retoricii, o manie a subtilităților dialectice, o evitare a subiectului și o concentrare asupra unor probleme adiacente. Confiscarea socratică a cuvântului se efectuează în detrimentul subiectului: plăcerea. Socrate pierde efectiv enorm de mult timp
[Corola-publishinghouse/Science/2094_a_3419]
-
stare de spirit adânc ancorată. În consecință, femeile (nu toate, dar o bună parte dintre ele) au sentimentul că sunt inferioare. Întrebate, cele mai multe femei spun la vârsta adultă: „mi-aș fi dorit să fi fost bărbat...” 6.3 Când devine maladiv un sentiment de inferioritate? Trebuie știut că nu orice sentiment de inferioritate este cauzat de un complex, existând sentimente de inferioritate normale. Un tânăr debutant se simte inferior maestrului ca experiență și ca volum de cunoștințe. Ceea ce este normal și
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
sentimente de inferioritate normale. Un tânăr debutant se simte inferior maestrului ca experiență și ca volum de cunoștințe. Ceea ce este normal și temporar. Copilul se simte inferior tatălui, omul - în fața forțelor naturii, pianistul debutant - în fața unui faimos executant. Când devine maladiv sentimentul de inferioritate? Să luăm drept exemplu pe tânărul pianist. Este el inferior marelui virtuoz? Da, pentru că posedă mai puțină pricepere decât acesta. Dar, mai întâi va resimți această inferioritate ca fiind limitată la domeniul pianului; apoi această inferioritate naturală
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
o ciudată și exacerbată sensibilitate decât de solicitarea unui necunoscut, reușind să creeze o densă și covârșitoare atmosferă, în care totul era dematerializat cu febrilitate, într-un ritm violent, într-o succesiune de vagi umbre și luminiozități. Aceeași sensibilitate, uneori maladivă, alteori alăturată unei crâncene lucidități, domină și întâmplările din romanul Inimi cicatrizate 59. Fantasticul la Blecher, în sensul în care îl definește Trost, este diferit de accepțiunea pe care o dădea termenului Roger Caillois, "o întrerupere a ordinii recunoscute, o
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Rebreanu, Camil Petrescu și ale Hortensiei Papadat-Bengescu poate fi descris, respectând nuanțele specifice pentru fiecare dintre cei trei scriitori menționați, în aceste limite. Fără îndoială, Blecher se apropie cel mai mult de proza Hortensiei Papadat-Bengescu, erosul oscilâd între thanatos și maladiv. Există o poetică a spațiului pe care o configurează fiecare creator de lumi. E interesant de notat acele ,,metafore obsedante" ale erosului și thanatosului care, în romanul Inimi cicatrizate, devin evidente în spațiul sanatoriului spațiul existenței personajului. Incapacitatea personajului de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
Emanuel, personajul lui Blecher din Inimi cicatrizate simte iubirea senzorial. Această trăsătură comună a personajelor celor doi autori i-au determinat pe criticii literari să afirme că iubirea oscilează și într-un caz și în altul între lipsa afectului și maladiv. Continuând cu analiza prozei Hortensiei Papadat-Bengescu, Manolescu vorbea, în același studiu critic, despre două procedee pe care personajul bengescian le-ar avea la îndemână pentru a cunoaște lumea: exprimarea sentimentelor și interiorizarea lumii. Dacă proza Hortensiei Papadat-Bengescu se naște din
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
și celelalte personaje: Roger Tom și Cora se înroșesc frecvent când numele lor sunt ascociate, la fel și Tonio când este suspectat de a avea o relație cu doamna Wandeska. Afecțiunea este astfel limitată la senzații, ca de altfel și maladivul. Emanuel simte boala ,,ca o nevoie adâncă de respirație, ori de plânset"285. Într-o lume în care boala și moartea sunt locuri comune, iubirea se limitează la senzațiile plăcute ale unui om sănătos. E ca și cum erosul ar încerca disperat
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
mai puternică decât cea pe care o creează sentimentul iubirii. Asocierea eros thanatos este des întâlnită în literatura română, având rădăcini adânci eminesciene pe care au crescut ,,-ismele" interbelice. Iubirea, la George Bacovia, de exemplu, este trăită ca un sentiment maladiv, lipsit de afect și condamnat eșecului. Amorul este ,,întors" de la această realitate, având aripile ,,de plumb'', în poezia Plumb, ori este ,,carbonizat", abia mai ,,fumegă", în Negru sau cântă ,,la clavir" marșuri funebre, în Cuptor. Imaginea personajului feminin blecherian amintește
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
cu parfumul ei proaspăt de mandarină și lavandă, sau Isa, cu tenul ,,palid însă nicidecum anemic"290, asemănător cu ,,luciul mat al unei pietre gălbui îndelung șlefuită"291, trimit la imaginea aceasta a femeii-statuie. Asistăm la un transfer atributiv dinspre maladiv spre eros. Astfel, putem spune că la Blecher, erosul împrumută semnele bolii. Personajele feminine ajung invariabil să fie la fel de incomode ca boala pe care Emanuel trebuie să o îndure: ,,îl jena din ce în ce mai mult ghipsul și parcă și Solange"292. Erosul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
ghipsul și parcă și Solange"292. Erosul la Blecher se înscrie între două limite, evoluând de la senzații plăcute la resentimente. Atitudinea pe care o are personajul în fața iubirii este de fapt reacție la boala care-l macină. În mod cert maladivul acaparează involuntar toate sentimentele personajului care nu poate gândi sau simți decât în limitele pe care i le permite boala: După-masă, la ora când știa că trebuie să vie Solange și că va fi nevoit să săvârșească zilnicele rituri de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]